Patapievici isi exprima “opinii personale”, in calitate de “cirmuitor” al Institutului Cultural Roman, despre Eminescu si opera lui!
Asta nu are dreptul sa o faca decit la … ma-sa acasa!
La Institut este platit din banii nostrii si sa nu mai umble cu prostii ca ar fi dat-o cotita, in cine stie ce articole, cum ca si-ar fi schimbat parerea despre Eminescu.

Multi ii cred pe romani prosti pentru ca au impresia ca pot manipula opiniile majoritatii prin pirghiile oferite de instrumente media.
Ori tocmai folosirea acestor instrumente a demonstrat ca atunci cind arunci pe nedrept in cineva cu noroi, pata obtinuta nu se mai “spala” niciodata. Viermele de Patapievici stie asta foarte bine.

Apropos! Cine este Patapievici asta?
Vorbim de un nimeni, ca si cind ar fi cine stie ce “geniu din Carpati”.

Cit despre Nichita! Cu siguranta nu ar acceptat un punct de vedere atit de denigrator la adresa lui Eminescu. Fiecare are valoarea lui si ierarhiile superficiale si neprofesioniste nu fac decit sa ii diminueze birfelnic si valoarea poetului Eminescu, dar si pe aceea a lui Nichita Stanescu sau Lucian Blaga.

Un exemplu ar fi chiar motanul din poezia de mai sus, caricaturizat si “arpagizat” de poeta comunismului, careia n-am sa-i fac cinstea de a-i pronunta numele(nici n-ar merita), colega de idei fiind acum cu Patapievici.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

“Hei… viaţă, viaţă… ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ…
te uită… zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort…”
”
La fel as putea spune despre Lucian Blaga, care construieste un univers poetic coerent in jurul unui sistem filozofic aparte caracterizat de o coerenta extraordinara.
Nu vad aceasi coerenta si originalitate in cazul lui Eminescu.
Oricum aceasta incoerenta lui Eminescu nu stirbeste nimic din valoarea operei (nu doar opera poetica ci intreaga opera)

http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=view&id=74&Itemid=64

Se lanseaza zvonul nebuniei inexplicabile, se insista pe activitatea sa poetico-romantica, se inventeaza povestea unei boli venerice. Este apoi otravit lent cu mercur, sub pretextul unui pretins tratament contra sifilisului, este batut in cap cu franghia uda, i se fac bai reci in plina iarna, este umilit si zdrobit in toate felurile imaginabile.

Vedeti? Uite asa se descoperi si urmatorul “poet national!” :)))

Aho! Aho! Române drag
am venit la tine-n prag
am venit cu pluguşorul
să-ţi blagoslovim ogorul

Iar în anul care vine
ca membru în Uniune
să prosoperi şi tu măi frate
în pace şi libertate

Să te integrezi uşor
în toate să fii cu spor
Europa să te vază
Domnul să te aibă-n pază

Să fii gospodar de frunte
să fii om cu multă minte
si să duci cu tine-n lume
România cu renume

Doina noastră strămoşească
în lume să te-nsoţească
ca un imn al vieţii noastre
pe sub zările albastre

Aho ! aho ! Românii mei
să nu ascultaţi de cei
ce te cred turmă de vite
fără cap şi fără minte

Vă mai spun confraţii mei
sunt pe vatra noastră zmei
ce detestă doinele
riturile, horele

Oamenii noştri de seamă
sunt făcuţi de panaramă
Eminescu bunăoară
e cadavrul din cămară

Tu să nu te iei române
după cei ce râd de tine
şi nu vor să mai audă
Mioriţa cea străbună

Să nu-ţi joace hopa-tropa
când vei fi în Europa
de ei să te fereşti frate
până vei intra în moarte

Dumnezeu să-i pedepsească
lumina să-i părăsească
să nu aibă loc sub soare
să umble năuci pe mare

Aho ! aho ! Români cinstiţi
pluguşorul cel primiţi
să v-aducă înfrăţire
la mulţi ani cu fericire

Iar la anul când venim
sănătoşi să vă găsim
pleava să piară din ţară
să devi o floare rară