AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Libertatea nu poate fi păstrată fără o conştientizare generală din partea oamenilor." (John Adams, al doilea preşedinte al SUA, 1797-1801)


Mielul cu glas de balaur

January 11th, 2009 · Comentati (2 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Bogdan Mateciuc 

Încă de la începuturile sale în 1951, sub forma Comunitătii Europene a Cărbunelui si Otelului, cu Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, Uniunea Europeană era indreptată spre a deveni o putere mondială federală. Asa cum spunea si profesorul german Walter Hallstein odată, „cine nu crede în minuni în afacerile europene nu este realist”.

Robert Schuman, ministrul francez de Externe la acea dată, a condus o echipă care a conceput in mod discret ambitiosul Plan Schuman pentru Uniunea Europeană, în mai 1950. Planul includea idei cu bătaie lungă in domeniul economic, militar si politic, pentru o viitoare Uniune. Se propunea chiar si o armată „europeană”. Totusi, teama de agresiunea si dominarea germană istorică asupra Europei a făcut ca la început să se aleagă calea economică, ca mijloc pentru unificarea Europei. Elementele militar si politic au fost lăsate cu grijă deoparte, pentru un viitor în care amintirile despre ororile nazismului se vor fi estompat. Până spre sfârsitul anilor 1980, Uniunea Europeană a mers inainte pe calea economică.

Odată cu unificarea Germaniei in 1990, politica a fost readusă în actualitate si promovată de initiativa sustinută a cancelarului german Helmut Kohl de introducere a unei monede comune pentru Europa, lucru care a si avut loc în majoritatea tărilor Uniunii In 1992. Amintirile războiului fiind departe acum, a venit vremea ca Uniunea să-si exercite puterea politică.

Războaiele balcanice din anii 1990 au dat Uniunii sansa să aseze apărarea si securitatea mai sus pe lista prioritătilor planului general de actiune. Kosovo a fost punctul de cotitură, Uniunea dominată de Franta si Germania păsind in fată cu declaratia oficială că este nevoie de un sistem de securitate si apărare propriu, separat de NATO.

Negutătorii Europei

„…si negutătorii lumii din multimea desfătărilor ei s-au îmbogătit” (Apoc. 18:3). Se implineste aceasta sub ochii nostri astăzi?

„Vechiul continent aderă la noua economie. Uniunea Europeană elimină toate piedicile si intrece Statele Unite in cursa pentru suprematia economică mondială, in era internetului si a informatiilor”, scria Bruce Barnard în editia din mai 2007 a revistei Europe. Vorbea despre e-commerce. Europenii sunt cu mult înaintea restului lumii in telefoane mobile, prin firme cum ar fi Nokia si Ericsson, în mass media prin gigantul german Bertelsmann, si in suport pentru e-commerce prin SAP, gigantul producător de business software.

Fuziunea Daimler-Chrysler de la sfârsitul anilor 1990 s-a combinat apoi cu gigantul japonez Mitsubishi, aceasta pentru noi aliante in Coreea de Sud. Deutsche Telekom tinteste piata din SUA si stă cu ochii pe Quest Communications. Marile companii de utilităti din Europa, Viag AG si Veba AG din Germania vor să se combine intr-un gigant european, ceea ce le-ar conferi control asupra unei mari părti din furnizarea de energie din UE. Pressaug din Germania cumpără una după alta firme de turism, pentru a deveni lider mondial pe această piată. Siemens AG si Mannesman AG s-au combinat pentru a conduce în domeniul sistemelor electronice high-tech pentru industria auto. Deutsche Post AG a intrat pe piata americană prin achizitia Air Express International Corp. Recenta fuziune dintre belgienii de la SUEZ si francezii de la Gaz de France, fiecare având activităti In numeroase tări din afara Uniunii, nu poate decât să le confere un control si mai mare asupra sectorului energiei si serviciilor de mediu.

Pentru a descătusa acest război economic de anvergură, liderii UE au aprobat si planuri pentru mega-structură economică numită EADS (European Aeronautic, Defense and Space Co.): un conglomerat din domeniul apărării – o combinatie intre sectiunea aerospatială a DaimlerChrysler (DASA), Aerospatiale Matra din Franta si Construcciones Aeronauticas din Spania. Nici nu se uscase bine cerneala pe acordul de constituire, că EADS deja a semnat un acord cu Finmeccanica pentru un joint venture destinat productiei de aeronave militare si civile. Adăugând aceasta la combinatia DaimlerChrysler-Mitsubishi, ne putem face o idee despre mega-structură care se ocupă de apărarea Uniunii.

Criza economică mondială si nevoia unei conduceri unice

Desigur, Uniunea nu are control asupra tuturor aspectelor implicate in această actiune economică si politică globală.

Criza financiară din Statele Unite, care a antrenat după ea toate pietele financiare ale lumii, a condus la anumite probleme pe vechiul continent. Totusi, liderii Uniunii stiu să speculeze si să profite chiar si de momentele mai putin bune.

După ce mari institutii financiare europene, multe dintre ele având ratinguri cât se poate de mari, au intrat in colaps, s-au cumpărat unele pe altele sau au cerut ajutor de la stat pentru a nu intra in faliment, Uniunea a venit cu o propunere salvatoare. „Este nevoie de un guvern economic unic la nivel european”, a declarat mai intâi presedintele francez Nicolas Sarkozy. Propunerea a fost prezentată ca o măsură necesară pentru prevenirea unor viitoare asemenea crize. Desigur, nimeni nu iubeste asemenea crize si toti am vrea să avem instrumentul pentru a le preveni, nu-i asa?

Apoi, în săptămâna 5 ianuarie 2009, cancelarul german Angela Merkel a reafirmat nevoia unui „Consiliu Economic Mondial”. Este evident că există politicieni de frunte care visează cu ochii deschisi la un mega-factor de decizie economică. Si cum economicul nu poate exista independent de politic…

Care ar fi însă sansele ca un guvern economic unic să capete in timp si atributii politice, similare guvernelor nationale, până intr-acolo incât guvernele nationale să-si transfere atributiile către guvernul unic si să-si piardă relevanta? Dacă ne uităm la actuala Uniune, am putea spune că sansele sunt mari.

Nu este greu să facem un exercitiu de imaginatie pentru a descrie orientativ un asemenea guvern economic devenit apoi politic. Trăsăturile definitorii ale politicii lui, impusă la nivel de Uniune cu forta caracteristică unui guvern national, nu ar fi altele decât liniile de politică ale Uniunii de azi: norme economice impuse de la centru (Bruxelles) in favoarea marilor companii si defavoarea micilor producători locali, absolutizarea drepturilor omului (drepturi nelimitate pentru tot felul de „minorităti” = perversi), separarea Bisericii de Stat (ostracizarea actului de credintă la marginea societătii) si altele.

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: AntiSistem · EUtopia · General · International · Noua Ordine Mondiala · Opinii

2 responses so far ↓

  • 1 point // Jan 11, 2009 at 8:08 pm

    [„…si negutătorii lumii din multimea desfătărilor ei s-au îmbogătit” (Apoc. 18:3). Se implineste aceasta sub ochii nostri astăzi?]

    Oare aceasta fraza nu s-ar fi putut aplica si la o alta epoca istorica si alta zona? Poate si negusturii Evului Mediu s-au imbogatit din multimea desfatarilor unui anume imperiu…

    UE este o realitate, incet dar sigur isi atinge scopul.

  • 2 http://saccsiv.weblog.ro/2008-01-23/268830/PAPUSARII---Uniunea-Europeana.html // Jan 12, 2009 at 11:09 am

    Printre simbolurile asociate sau folosite de Uniunea Europeana pentru a-si afirma identitatea exista unul foarte nimerit prin semnificatia sa: Turnul Babel.

    Astfel , aceasta imagine a fost pusa in circulatie in anii 1980 de catre Consiliul Europei. Afisul infatiseaza Turnul Babel (reprodus dupa o pictura din 1563 a pictorului flamand Peter Brueghel cel Batran), iar in fundal se zareste o macara moderna, in jurul careia muncesc cativa oameni. Pentru a risipi orice dubiu in privinta semnificatiei imaginii, posterul contine sloganul “Multe limbi, o singura voce”, asezat strategic langa un zidar care fasoneaza material de constructie. Afisul este completat de stelele Uniunii Europene. Semnificatia materialului promotional este cat se poate de clara: construirea celui “de-al doilea Babilon” a reinceput in forta .

    Potrivit prestigiosului istoric César Vidal , pentru a inţelege ce se intampla in Europa trebuie luat in consideratie fenomenul francmasoneriei . Vidal documenteaza rolul discret dar imens jucat de acestia in formarea Uniunii Europene.

    Intr-o alocutiune rostita la Bruxelles, Bukovsky a dezvaluit ca, in ianuarie 1989, o delegatie a Comisiei Trilaterale, formata din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-presedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller si fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a intalnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge ca URSS trebuie sa se integreze în marile institutii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondiala . Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvantul si i-a spus lui Gorbaciov: “Domnule presedinte, nu pot sa va spun exact cand se va întampla – probabil intr-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal si trebuie sa va pregatiti pentru aceasta.”

    Buttiglione a spus despre principiul dupa care functioneaza institutiile europene ca :
    “Uniunea Europeana se indreapta spre un totalitarism care doreste sa devina o religie de stat, o religie ateista, nihilista – o religie, care va deveni obligatorie pentru toti. „

    Sa vedem ce se spunea in textul declaraţiei adoptate la întâlnirea Consiliului European de la Laeken din 15 decembrie 2001 , cand s-a pregăti următoare Conferinţă interguvernamentală . Convenţia s-a intrunit ( cum altfel ? ) sub preşedinţia domnului Valery Giscard d’Estaing :
    „ După căderea Zidului Berlinului, ne aşteptam cu toţii la o lungă perioadă de stabilitate, fără conflicte, bazată pe respectarea drepturilor omului. După doar câţiva ani, aceasta nu mai poate fi o certitudine. Ne-am trezit brusc, o dată cu evenimentele din 11 Septembrie. Forţele opozante încă nu au dispărut: FANATISMUL RELIGIOS , NATIONALISMUL , rasismul şi TERORISMUL sunt în creştere . „ ( … )
    „ Europa este continentul valorilor umane, al Cartei Magna, al Declaraţiei Drepturilor Omului, al REVOLUTIEI FRANCEZE . „

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree