Independenta Kosovo si drumul catre Al Patrulea Reich (I)

Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]

“După acestea, am văzut un alt înger, pogorându-se din cer, având putere mare, şi pământul s-a luminat de slava lui,
Şi a strigat cu glas puternic şi a zis: A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi închisoare tuturor păsărilor spurcate şi urâte.
Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. “-(Apocalipsa,Cap.18, vers.1-3)

“Şi am văzut un înger, pogorându-se din cer, având cheia adâncului şi un lanţ mare în mâna lui.
Şi a prins pe balaur, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana, şi l-a legat pe mii de ani,
Şi l-a aruncat în adânc şi l-a închis şi a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, până ce se vor sfârşi miile de ani. După aceea, trebuie să fie dezlegat câtăva vreme.” (idem-Cap.20, vers.1-3)

“Şi am văzut, iar, un tron mare alb şi pe Cel ce şedea pe el, iar dinaintea feţei Lui pământul şi cerul au fugit şi loc nu s-a mai găsit pentru ele.
Şi am văzut pe morţi, pe cei mari şi pe cei mici, stând înaintea tronului şi cărţile au fost deschise; şi o altă carte a fost deschisă, care este cartea vieţii; şi morţii au fost judecaţi din cele scrise în cărţi, potrivit cu faptele lor.
Şi marea a dat pe morţii cei din ea şi moartea şi iadul au dat pe morţii lor, şi judecaţi au fost, fiecare după faptele sale.
Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc.
Iar cine n-a fost aflat scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iezerul de foc.” (ibidem, vers.11-15)

“Masele cred mai degraba o minciuna mare decat una mica”-cancelarul Adolf Hitler (1889-1945)

“Spune o minciuna suficient de tare si suficient de mult si lumea o va crede”-(idem)

Putina geografie politica si teoria faliilor tectonice din Balcani (I)

Urma sa mai zabovesc un pic imaginar in Portugalia si sa-mi conduc cititorii spre lumi exotice peste tinuturi si tari, peste oceane si mari, cand agentiile de stiri din intreaga lume imi bombardau nervos dekstopul cu sloganul: Independenta Kosovo! Sic! Treaba nu e buna, imi zic, ca pe vremuri cavalerul de Pardaillan fiul. Tata, tata, iarasi sunt fiul tau neascultator si trebuie sa ma bag musai in valul tulbure al Balcanilor, butoiul cu pulbere al Europei…Asa ca, primul popas este in cabinetul meu de lucru, acolo unde troneaza pe un perete o harta mare a lumii, geopolitica, bine conturata in relief. Sub ea visam in copilarie ca voi fi un cuceritor al lumii ca si Kaiserul Wilhelm al II-lea al Imperiului German si ceva mai incolo, sub un raft de carti si atlase, langa insemnari risipite din studentie, un alt mare Cezar ma conduce spre destinele Europei: ultimul imparat al Austro-Ungariei, longevivul Franz Joseph (1848-1916). Dar inainte de a ajunge la ei, trebuie sa ma cobor in adancurile Pamantului si sa vad ce forte misca si fractureaza faliile tectonice. Pentru multi e un mister, dar el poate fi dezlegat. Cum anume? Stiinta care studiaza cutremurele este cea mai mare descoperire din istoria seismologiei si a fost conceputa la mijlocul secolului XX o data cu dezvoltarea teoriei placilor tectonice. Oamenii de stiinta au propus idea placilor tectonice pentru a explica mai multe fenomene ciudate ce se produc pe pamant, ca de exemplu aparenta miscare a continentelor de-a lungul timpului, concentrarea activitatii vulcanice in anumite zone si prezenta unor cute imense pe fundul oceanului.

In esenta, teoria consta in aceea ca stratul superior al Pamantului – litosfera – este compusa din numeroase placi care aluneca de-a lungul unui strat lubrifiant – astenosfera. Se produc trei mari fenomene diferite intre aceste placi imense de pamant si roca, si anume: placile se pot deplasa una de alta, placile se pot apropia una de alta sau placile aluneca una pe langa cealalta.In primul caz daca doua placi se indeparteaza una de alta, roca incandescenta si topita izbucneste din straturile mantalei aflate sub litosfera. Aceasta magma iese la suprafata (mai ales pe fundul oceanului), din acest moment fiind numita lava. Pe masura ce lava se raceste, aceasta se si intareste, integrandu-se in litosfera si umpland golurile. Acestea se numesc limite de divergenta a placilor. In cazul in care cele doua placi se misca una spre alta, de obicei una dintre placi se intercaleaza cu cealalta astfel intrand dedesuptul ei. Aceasta placa de subductie se scufunda in straturile inferioare ale mantalei, unde se topeste. In anumite locuri in care se intalnesc cele doua placi, niciuna dintre placi nu poate sa patrunda sub cealalta, astfel ca se imping una pe alta, dand nastere la munti. Locurile in care placile se apropie una de alta sunt denumite limite de convergenta a placilor.

Iar in al treilea caz cand cand placile aluneca una pe langa cealalta pur si simplu una se misca spre nord iar cealalta placa spre sud. Desi placile nu se deplaseaza direct una spre cealalta, la aceste limite de transformare, sunt impinse una in alta. Astfel, se creeaza o mare tensiune in zona de contact.
Cand doua sau mai multe placi tectonice se intalnesc formeaza fisuri in scoarta pamantului numite falii.
Cutremurele apar mult mai frecvent de-a lungul faliilor, decat in alte locuri de pe planeta. Ne intereseaza in dezbaterea de astazi cel de-al treilea caz, care poate fi aplicat cu succes Balcanilor, dar din punct de vedere geopolitic.

Ce este geopolitica? Multi dintre noi, din necunoasterea unor realitati trecute sau prezente, o confunda adeseori cu una dintre ramurile Geografiei, geografia politica, in timp ce altii fac din geopolitica o confuzie voita spre a duce in ispita pe nestiutori. Cand inca istoria se studia necenzurat si apolitic in Romania postdecembrista, pana ce tara noastra a fost impinsa silit sa adere la structurile euroatlantice in Noua Ordine Mondiala si reconfigurarea lumii in asteptarea venirii lui Antihrist, definitia geopoliticii era una clara si transparenta. Am sa-mi pornesc definitia chiar de la fondatorul acestui set de teorii politice, suedezul Johan Rudolf Kieljen (13 June 1864, Torsö – 14 November 1922, Uppsala). Cine a fost acesta? Un renumit politolog (persoana care studiaza stiintele politice, N.A.) si un distins politician a carui opera s-a aflat sub influenta omologului sau german Friedrich Ratzel (1844-1904), caruia i-a fost si student dealtfel. Kieljen va introduce in uz si circulatie pentru prima data termenul de geopolitica.

Privit la scara continentala, secolul al XIX-lea a fost un mare agregat de ideologii si doctrine religioase, dispersate intr-o Europa multinationala ce cuprindea alte definitii politice fata de actual, un veac care a definit el insusi conceptul teoretic de Epoca Moderna, pregatind-o pentru cea Contemporana. Ori, in acest urias malaxor, ideologiile si filosofiile lumesti se imbina, se combina, se cloneaza si dau in esenta altele noi, destul de periculoase la inceput de secol XX, azi aparent interzise, dar care se manifesta in culise, pe deplin transformate. Ma intorc acum la suedezul nostru notoriu, foarte fascinat de spatiul german. Ideile sale de baza au fost prezentate initial in anul 1900 prin lucrarea Introducere in Geografia Suediei, foarte apreciata la Universitatea din Gotteborg. Cativa ani mai tarziu, la 1916, in tumultul Marelui Razboi, Kieljen revine asupra conceptiilor sale printr-o alta lucrare celebra: Problemele stiintifice ale razboiului mondial,în care primul capitol se intitula “Probleme geopolitice”. “De atunci”, marturiseste Kjellen,”denumirea se întâlneste peste tot, cel putin în literatura (stiintifica) de limba germana si scandinava” (în I. Conea,“Geopolitica. O stiinta noua”, vol. Geopolitica, pag.67).
Rudolf Kjellen a ajuns la geopolitica venind dinspre stiintele statului. Aflat sub puternica influenta a culturii germane, Kjellen concepea statul ca o forma de viata – o lucrare a sa publicata în 1917, la Leipzig, se numea chiar astfel “Der Staat als Lebensform”, - iar stiinta politica drept o stiinta a statului. Statul este studiat din mai multe perspective, pe care le vom reda tabelar mai jos:

1. Tara (geopolitica)
Asezarea tarii
Înfatisarea tarii
Teritoriul tarii

2. Gospodaria tarii (ecopolitica)
Relatiile comerciale externe
Satisfacerea nevoilor economice proprii
Viata economica

3. Neamul (demopolitica)
Constitutia neamului
Poporul
Firea neamului

4. Societatea (sociopolitica)
Structura sociala
Viata sociala

5. Guvernamântul (cratopolitica)
Forma de stat
Administratia
Autoritatea statului

(Acestea reprezinta titlurile capitolelor si subcapitolelor din partea a doua a cartii “Grundriss zu einem System den Politik”, Elementele unui sistem de politica- Leipzig, 1920, în I. Conea, “Geopolitica. O stiinta noua”, pag. 6.). Aparent, ideile suedezului nostru temerar nu sunt periculoase, dar sa vedem defalcate cele cinci puncte ca sa ne facem o idee de ce au fost trecute sub tacere si cine s-a folosit de ele. Intr-o Europa a imperiilor multinationale, cu falii tectonice destul de periculoase in Balcani, teza sa suna astfel, sa-l auzim pe politologul nostru:

1. Reich-ul este un concept teritorial subscris spatiului vital si presupune iminenta expansiune militara strategica

2. Poporul este conceptia rasista a statului

3. Autarhia intr-un stat starneste reactii fata de vicisitudinile pietii internationale

4. Unirea este trasatura definitorie a natiunilor organizate, bine structurate cultural, Kieljen antropomorfizand relatiile interstatale mai mult decat mentorul sau Ratzel

5. Conducerea autoritara este o forma de guvernamant care prin birocratie si armata poate contribui la pacificarea si coordonarea popoarelor

Dupa Kieljen, se contureaza cele trei caracteristici ale statului: topopolitica, fiziopolitica si morfopolitica. Primele doua definesc pozitia teritoriala a unui stat pe harta lumii, in timp ce morfopolitica este pusa in legatura directa cu forma statului. Vreau sa retineti, din prelegerea mea de azi, un aspect foarte important si anume: ca aceste filosofii noi, aparent non periculoase, au dus la situatii foarte complexe si delicate pe scena politicii internationale la inceput de veac XX concretizate prin aparitia regimurilor totalitar-dictatoriale, suprapuse si in paralel cu exacerbarea nationalismelor, in fapt o prelungire dureroasa a secolului precedent: Nazismul (Germania), Fascimul (Italia), Imperialismul (Japonia) si Comunismul (Rusia).

In timp ce imi aprind trabucul, precum inaintasul meu, popularul Winston Churchill, urmaresc transformarile ideilor lui Kieljen in formule noi de calcule geostrategice, parasind umeda Suedie spre aliajul german de neinvins. Este interesant de urmarit evolutia istorica a neamurilor germanice, carora le vom dedica episoade intregi, insa ceea ce frapeaza pentru Germania ca notiune spatio-temporala europeana este faptul ca intr-un ocean de latinitate central-vest europeana, neamurile teutone si-au pastrat “independenta” fata de puternicul Imperiu mondial al Romanilor si au creat alte trei Reich-uri in decursul vremii. Tot astazi va voi face cunostinta cu generalul Karl Haushofer(n. 1869 - d.1946), figura centrala a geopoliticii germane. Orientarea sa spre geopolitică a fost profund legată de numirea sa, în 1908, în cadrul Misiunii Militare a Germaniei din Japonia. Atât în călătoria sa maritimă, înspre arhipelagul nipon, cât şi pe drumul terestru de întoarcere, prin Siberia, în anul 1910, Haushofer a fost fascinat de importanţa strategică a spaţiilor, respectiv a unor locaţii geografice. În 1912 şi-a susţinut teza de doctorat, publicată ulterior sub titlul Dai Nihon (Marea Japonie), lucrare în care exemplificând prin cazul arhipelagului nipon ­ şi-a argumentat teza conform căreia, locaţia geografică şi caracteristicile teritoriale influenţează destinul statelor.

Lui Karl Haushofer i se datorează studierea instituţionalizată a geopoliticii.Autonomizarea geopoliticii ca disciplină aparte s-a produs în 1924, odată cu înfiinţarea în cadrul Universităţii de Munchen, a Institutului de Geopolitică şi publicarea regulată, între 1924-1945, a periodicului acestuia, “Zeitschrift für Geopolitik” (Jurnal de Geopolitică). După instaurarea regimului nazist, studiile de geopolitică au cunoscut o largă răspândire, fiind coordonate oficial de guvernul nazist, din anul 1935. La Universitatea Heidelberg a fost constituită Asociaţia Cercetătorilor în Geopolitică, Karl Haushofer devenind primul preşedinte ale acesteia. La sfârşitul anilor treizeci, fiul său Albrecht a ocupat postul de profesor titular de geopolitică în cadrul Şcolii de Studii Politice Avansate (Haochschule für Politik) de la Berlin.

In preajma Marelui Razboi ideologiile despre care v-am vorbit erau la moda, insa comandantii ambelor tabere beligerante aveau sa le puna in practica imediat dupa Atentatul de la Sarajevo, pe toate fronturile de lupta. Dar cum aratau Balcanii la 1914? O intrebare aparent simpla, dar cu multiple raspunsuri complexe. Sa urmarim acum harta din imaginea alaturata…La Rasarit, gigantul Imperiu al Tarilor rusi se afla pe mana dinastiei consanguinizate Romanov-Holstein-Gottorp (1761-1917) si a ultimului Romanov, tarul Nicholas al II-lea (1894-1917), asasinat impreuna cu intreaga familie de mafia bolsevica si canonizat ulterior de Biserica Ortodoxa Rusa. In secolul al XIX-lea, Rusia se apropie prin diplomatie de Franta si Marea Britanie si creaza impreuna cu acestea Tripla Alianta, insa imaginea ei de mare putere este stirbita de multe convulsiuni interne, premergatoare Marii Revolutii din Octombrie si de infrangerea rusinoasa in razboiul ruso-japonez dintre anii 1904-1905. Este vremea ca Rasputin, o unealta a Diavolului in slujba Bisericii, sa comploteze cu succes la caderea regimului tarilor…Cu toate acestea, Rusia Tarista era inca o putere de temut in regiunea Sud-Est Europeana, lichidand urmarile nefaste ale Tratatului de Pace de la Paris din 1856 si spaland astfel rusinea Razboiului Crimeei (1853-1856) printr-o victorie zdrobitoare de aceasta data in contextul Razboiului ruso-turc (1877-1878), care dealtfel a si adus Independenta fata de Inalta Poarta a micului Regat al Romaniei, fondat oficial de regele Carol I (1866-1914), cativa ani mai tarziu, la 1881. Rusia Tarista ravnea planuri marete in Balcani prin proclamarea pan-slavismului, care a renascut in aceasta perioada, pan-slavismul propovaduind in sine unitatea lumii slave.

In ceea ce priveste Romania, vedem foarte clar ca in perioada premergatoare Marelui Razboi, ea devine un stat tampon intre doua mari imperii: Imperiul Tarilor si Imperiul Austro-Ungar, politica sa externa osciland cand de partea Antantei, cand de Partea Puterilor Centrale, prin alternanta la guvernare a partidelor Liberal si Conservator. In general insa, desi mic, statul roman duce o politica de balanta echilibrata, referindu-ne la Epoca Imparatilor Militari, cand dinastiile Europei erau consanguinizate, bine sudate. Amprenta regelui Carol I, militar de cariera, politician al liniei traditionaliste germane, se va concretiza in relansarea romanismului in spatiul Sud-Est european, calit in anii ocupatiei otomane si a Protectoratului tarist. Romanii, inchistati inca in dogmele mostenite de la comunisti, l-au uitat. Un moment de cotitura al politicii externe romanesti sub Carol I a fost desigur participarea tarii la cele doua Razboaie Balcanice 1912-1913, in care Romania s-a aflat in coalitia Serbia-Grecia-Turcia contra Bulgariei, tanarul stat de la sud de Dunare, care si-a obtinut independenta de la Inalta Poarta la 5 octombrie 1908, condus fiind de regele Ferdinand I de Saxa-Coburg. Bulgaria lupta in Primul Razboi Mondial de partea Puterilor Centrale, fiind un obstacol de corsetaj pentru Romania. Si ajungem in Peninsula Balcanica, butoiul cu pulbere al Europei, locul de intretaiere al axelor tectonice de geopolitica europeana. De ce?

Ramurile slave, despre care ne vom ocupa mai amanuntit pe parcursul celorlalte episoade dedicate crizei din Kosovo si implicatiile sale pe arena internationala, s-au deplasat in valuri pe trei vaste areale geografice, incepand din veacul al VII d.Hr., distingandu-se cele trei mari ramuri: slavii de Rasarit, slavii de Sud si slavii de Vest. Ei au intemeiat asezari si state, adoptand crestinismul in cele doua rituri, Ortodox si Romano-Catolic. Slavii rasariteni si cei sudici au fost convertiti prin activitatea misionara a fratilor Chiril si Metodius, la crestinismul bizantin, in timp ce ramura vestica a slavilor au suportat misiunile catolice de convertire, cu predilectie dinspre partea germana, precum polonii, moravii, slovacii, croatii. Alfabetul slavon, o extindere modificata a celui grecesc a fost introdus de fratii Chiril si Metodiu, cu precadere pentru uzul liturgic rasaritean, in timp ce alfabetul latin, cu putine modificari sau glagolitic este preluat de lumea slavilor de Apus. Neamurile slave si-au dezvoltat o identitate nationala proprie de-a lungul timpului si, ceea ce frapeaza foarte mult, s-au unit si la bine si la rau, fata de neamurile noastre latine. Cei mai oprimati de vicisitudinile istoriei au fost slavii de Sud sau cei balcanici, care au fost striviti politic de puternicul Imperiu Otoman pana in secolul al XIX-lea, veacul revolutiilor si al natiunilor, cand au reusit tot sub presiune internationala sa-si faureasca noi state, destul de subrede in coasta marilor imperii care au profitat, dezbinandu-le inca o data, fracturandu-le ca si in ziua de azi, ademenind natiunile inconjuratoare sa le priveasca cu neincredere. In prelegerea urmatoare vom face o incursiune in spatiul balcanic, pentru fiecare stat in parte, asteptandu-va la noi episoade numai pe Historia Universalis, ca in fiecare sambata, asa cum v-am promis.

(Va urma)

Puteti urmari orice raspuns la aceasta postare prin RSS 2.0 . Puteti raspunde, sau i a siteului vostru.