Text: Masanao Sakaki, expert specialist, Agenţia pentru Relaţii Culturale Japoneze
Foto: Hiroshi Ohashi [vezi episodul anterior]

MULTE POVESTIRI despre tradiţia ceramicii japoneze pomenesc despre cele “şase cuptoare antice”. Aceste categorii, care se referă la şase centre majore de producţie ceramică care au avut perioada de înflorire în timpul perioadelor Kamakura (1185-1333) şi Muromachi (1338-1573), au fost propuse de către cercetătorul în ceramică de talie internaţională Fujio Koyama (1900-1975) în anii 50. De atunci, în diferite situri din Japonia, arheologii au descoperit şi alte centre de ceramică odată prospere. Drept rezultat, termenul „şase centre antice” a căzut cumva în desuetitudine. Totuşi, rămâne valabil că cele „şase centre antice” – care au continuat să producă ceramică din timpurile medievale până în prezent – au jucat un rol important în moştenirea ceramicii japoneze. Bizen este una dintre cele şase zone istorice şi chiar şi astăzi sunt mai mult de 400 de ceramişti specializaţi în producerea ceramicii Bizen. De aceea, stilul Bizen este unul dintre cele mai cunoscute stiluri în ceramica japoneză.

foto dreapta: Jun Isekazi în faţa unui cuptor. Ceramica Bizen se arde în cuptoare la temperaturi mai mari de 1200 grade celsius pentru o perioadă de aproximativ 10 zile.

Ceramica Bizen urmează o tradiţie transmisă cu mare grijă de la maestru la ucenic pe o perioadă de mai bine de 800 de ani. Metodele Bizen s-au dezvoltat într-o zonă cuprinsă în jurul districtului Imbe pe locul în care este acum oraşul Bizen, Prefectura Okayama, către sfârşitul secolului al XII-lea. Ceramica de Bizen nu foloseşte smalţul. Mai degrabă, este vorba de ceramică nesmălţuită, arsă vreme de 10 zile sau mai mult la o temperatură care depăşeşte 1200 grade Celsius. Încă de la finalul perioadei Muromachi, ceramica Bizen a mai fost caracterizată de folosirea unui anumit tip de argilă. Baza pentru argilă se numeşte Hyose, un tip de argila, cu mare continut de fier şi cu grad inalt de plasticitate.

În timpurile medievale, în zona Bizen se produceau în special ustensile de fiecare zi, cum ar fi urcioare, vase penrtu depozitat alimente şi mojare pentru macinat. Odată cu dezvoltarea ceremoniei ceaiului în timpul perioadei Monoyama (cca.1573-1603), ceramiştii Bizen au lărgit gama. Ei au creat lucrări îndrăzneţe, totuşi rafinate, cum ar fi vase pentru apă, vase pentru flori şi alte elemente folosite în ceremonia ceaiului. Artiştii Bizen executau de asemenea servicii de masă pentru mesele oficiale Kaiseki care acompaniau ceremonia servirii ceaiului, astfel Bizen câştigând reputaţia unui centru de creaţie pentru servicii de ceai. Istoria ceramicii Bizen, desigur că nu a decurs numai lin. Au fost unele ocazii, în timpul perioadei Edo (1603-1867) apoi mai târziu Meiji (1868-1912) şi Taisho (1912-1926), când se părea că această artă este pe moarte. Dar la începutul perioadei Showa (1926-1989), un artist pe nume Toyo Kaneshige (1896-1967) a reînviat arta Xo-Bkew sau Bizen clasic, metode din perioada Monoyama. El s-a bazat pe tehncile clasice. Alţi ceramişti i-au urmat exemplul, astfel că metoda lui Kaneshige a devenit curentul principal al creatiei ceramicii moderne Bizen.

Vas Bizen cu desen linear, (Jun Isekazi, 2001) – acest vas este produs dintr-un anumit tip de argilă cu un mare grad de vâscozitate. În funcţie de starea cuptorului suprafaţa finală poate conţine o mare varietate de expresii. Stratul de la suprafaţă al acestui vas are mici moviliţe iar suprafaţa desenului linear pare că ar fi făcut de catre un vehicul de explorare al spaţiului.

În zilele noastre, ceramica Bizen amestecă bogăţia corpului din argilă cu semnele interesante care apar în timpul arderii. Stropii de cenusa care sar pe suprafata pieselor pot forma dungi si sclipiri de culoare. În acelaşi timp, producătorii de ceramică Bizen de astăzi, lucrează cu multă sensibilitate, acest lucru ducând la aprecierea deosebită a accentelor artistice.

Ceramica de Bizen este de fapt deosebit de apreciată pentru calităţile sale artistice. Locul proeminent ocupat în moştenirea meşteşugurilor japoneze a fost recunoscut în anul 1956, atuci când ceramica Bizen a primit titlul de Proprietate Culturală Intangibilă, iar Toyo Kaneshige a fost desemnat primul Deţinător al Proprietăţii. Alţi deţinători au fost Kei Fujiwara (1899-1983), Toshu Yamamoto (1906-1994) şi Yu Fujiwara (1932-2001). Titlul de deţinător al Proprietăţii Culturale Intangibile al Ceramicii Bizen a fost acordat în 2004 actualului posesor, Jun Isekazi.

Jun Isekazi s-a născut în 1936, în cartierul Imbe din oraşul Bizen, Prefectura Okayama. A fost cel de-al doilea fiu al unui bine cunoscut maestru al figurilor ornamentale Bizen, Yozan Isekazi. După absolvirea cursurilor de artă ale Facultăţii Educaţiei din cadrul Universităţii Okayama în anul 1959, a început ucenicia sub supravegherea tatălui său. Acolo, el şi-a rafinat măiestria în ceramica Bizen tradiţională prin muncă susţinută şi cercetare atât a tehnicilor cât şi a expresiei.

Vas pentru apă Bizen mizuhashi cu dungi stacojii hidasuki, din perioada Momoyama (secolul al XVI-lea), colecţia Muzeului de arte frumoase Hatakeyama Memorial.

În anul 1961, Isekazi formează un parteneriat cu fratele său mai mare, Mitsuru. Produsele lor iniţiale erau arse într-o replică experimentală a unui cuptor anagama, de tipul unei peşteri. În anii care au urmat, Isekazi şi-a continuat studiile despre metodele şi stilurile tradiţionale, cercetând toate aspectele de la selectarea argilei, până la căptuşirea şi arderea în cuptoarele sale. Cunoştiinţele sale sigure precum şi tehnica deţinută în urma vastei sale experienţe au fost baza pe care Isekazi ajutat de propria imaginaţie, formează o abordare orginală a ceramicii Bizen.

Încă de pe băncile facultăţii, Isekazi a fost foarte interesat de dezvoltarea artei moderne în lume. A fost inspirit de operele unor artişti cum ar fi arhitectul spaniel Antonio Gaudi (1852-1926) precum şi pictorul şi designerul spaniol Joan Miro (1893-1983) în încercarea de decorare a obiectelor. Colaboratorii săi au trecut graniţele dintre stiluri, inclusiv ale sculptorului Isamu Noguchi (1904-1988) şi a designerului Masuo Ikeda (1934-1997).

Viziunea expresivă a lui Isekazi a explorat o gamă largă de zone, de la ustensile tradiţionale de ceai, până la sculpturi inovative şi ceramică murală, iar, la rândul ei a influenţat foarte mult pe artiştii tineri. El continuă să joace un rol activ de conducere, dând formă şi ajutând la dezvoltarea ceramicii Bizen moderne. Din întâmplare, ceramica murală care decorează holul noii reşedinţe oficiale a Primului Ministru Japonez, terminată în 2002, este opera lui Isekazi.

Isekazi, considerat innovator al ceramicii Bizen, spune că i se pare fascinant stilul “Ceramica Bizen nu foloseşte smalţ, dar chiar şi aşa, fiecare piesă vibrează prin culoare. Descopăr o căldură puternică, umană, în ceramica de Bizen”. El adaugă “Tradiţia adevărată este formată prin crearea continuă a noi modele. Aş vrea să primesc şi să absorb perioada şi mediul în care trăiesc şi să creez noi forme cu sensibilitate modernă”.

Isekazi a muncit din greu contribuind la dezvoltarea tinerilor artişti. Începând cu anul 1978, el a muncit timp de aproape 10 ani ca instructor adjunct în programul de arte plastice de la Universitatea Okayama, dragă inimii lui. Mulţi ceramişti, inclusiv artistul în devenire în ceramică Bizen, Ryuichi Kakurekazi, (1950- ) şi-au făcut ucenicia cu mult-stimatul artist Isekazi.

—
Traducerea si adaptarea Corina Maftei, dupa revista lunara Japan +: Asia-Pacific perspectives, editat cu sprijinul guvernului Japoniei.