„BECALI LA BECI!“

Scrisoare întredeschisă domnului Nicolae Popa, preşedintele Î.C.J.C.

Vasile Zarnescu

În timpul campaniei din Egipt, atacat de cavaleria mamelucă, Napoleon a dat un ordin rămas celebru prin stilul laconic şi insolit: „Măgarii şi savanţii la mijloc!“ Evident, fiind în timpul luptei cu temuţii mameluci şi fiind vorba de un comandant care, chiar dacă nu ajunsese „Împăratul Napoleon“ era, totuşi, „Generalul Bonaparte“, nimeni nu s-a gândit să se hlizească la auzul respectivei asocieri de cuvinte sau să tergiverseze îndeplinirea ordinului.

Cine îl imită pe Napoleon?

Se pare că, în aceste zile, tot un comandant măreţ a dat, la fel, un ordin lapidar şi imperativ: „Becali la beci!“. Şi era tot în timpul unui anumit fel de „război“, chiar dacă era doar unul mediatic. Într-adevăr, conform alegaţiilor făcute de o parte a presei, arestarea lui Gigi Becali a fost comisă la comanda ocultă a unui V.I.P., ca diversiune – adică, în termeni militari, „petardism“ – pentru a distrage atenţia opiniei publice de la subiectele de prima pagină din presă, deranjante pentru unii oameni importanţi, şi, îndeosebi, pentru a se escamota scandalul „Popoviciu“.

Arestarea tardivă faţă de data când s-a petrecut evenimentul pentru care era incriminat – pretinsa „sechestrare“ a unor ţigani recidivişti, care-i furaseră unul dintre autoturismele sale de lux – şi maşinaţiile evidente pentru a se demonstra „sechestrarea“ făcută într-un bar, deci în public, au culminat cu decizia judecătoarei de menţinere a lui Becali în arest pentru 29 de zile, fiind considerat „un pericol public“!

De ce ar fi fost un pericol public?! Pentru că – scria, în motivarea sa, judecătoarea care forma „completul“ de judecată – a încercat să instituie, pentru sine, o „justiţie paralelă“, deşi există o Ju$tiţi€ oficială! Şi mai ce argumente aducea individa? Faptul că Gigi Becali este „un lider de opinie“, iar gestul său de „justiţiar paralel“ le-ar fi ridicat şi altora apetitul să se paralelizeze! Caz în care ar fi paralizat Ju$tiţia, căci ar fi intrat în şomaj din lipsă de cazuistică.

Argumentele aduse de judecătoarea respectivă – al cărei nume va intra în istoria jurisprudenţei la capitolul „Gâgă“ – în motivarea sentinţei de menţinere în arest au provocat, prompt, o critică virulentă din partea multor mass media, îndeosebi a echipei cu mare audienţă de la emisiunea „Sinteza zilei“ a postului Antena 3. Contraargumentele aduse erau calate pe ideea că arestarea lui Becali fusese o făcătură, pentru a îndeplini un ordin ocult, cu scopul de a abate atenţia opiniei publice de la scandalul „Popoviciu“, care scandal risca să scoată la iveală aspecte care ar fi maculat „imaginea publică“ a unor importanţi oameni politici.

Argumentele motivării: tâmpite sau perverse?

Aceste contraargumente televizate au fost împachetate în nişte epitete deloc măgulitoare pentru imaginea pretins „imaculată“ a Ju$tiţi€i. Astfel, unii critici, precum Victor Ciutacu, Mircea Badea şi, dacă nu mă înşel, chiar Valentin Stan – pe care, într-un articol de acum vreo doi ani, l-am poreclit „mitralieră jumelată“ din cauza fluenţei sale verbale şi a eficienţei arguţiei – au afirmat că motivarea sentinţei judecătoarei este plină de „tâmpenii“! Pe cale de consecinţă logică, judecătoarea în cauză ar fi tâmpită! Aceste calificative neonorante au stârnit, în mod natural, contrareacţia promptă şi la fel de vehementă a purtătorului de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii (C.S.M.) şi a ex-preşedintei Asociaţiei Magistraţilor din România, Viorica Costiniu – care, luni, 13 aprilie, era luată peste picior pentru afirmaţiile făcute, într-o emisiune la Realitatea TV, în articolul cu titlul „Prostituate în robă“, deşi era la fel de potrivit titlul „Cacofonia în robă“.

Dar, de departe, cel mai vehement şi cu argumentele cele mai ridicole a fost d-l Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie (Î.C.J.C.), în „Scrisoarea deschisă“ citită la conferinţa de presă! Ideea principală pe care marşa d-l judecător Nicolae Popa era aceeaşi: că unii indivizi din presă comit afirmaţii denigratoare la adresa Ju$tiţi€i şi că acest fapt este intolerabil, pentru că Ju$tiţia ar fi „oarbă“, obiectivă şi onestă. Săgeata criticistă era îndreptată contra celor care îşi permiseseră să demonteze motivaţia judecătoarei care l-a priponit pe Becali 29 de zile în puşcărie, în special pentru aprecierea concluzivă că este „tâmpită“. Totuşi, referitor la acest adjectiv, d-l Nicolae Popa are dreptate.

Într-adevăr, Victor Ciutacu, Mircea Badea et comp. greşesc profund când afirmă despre un magistrat (judecător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă“. Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit, ci pentru că, atribuindu-i acest calificativ, îi acordă, ipso facto, circumstanţe atenuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!“ Nu este, însă, cazul aici: adică magistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! Dar, măi, Victoraş, măi, Mirciulică, voi aveţi minte de inginer şi, respectiv, de matematician. Chiar dacă, în genere, voi aţi fost învăţaţi să gândiţi în termeni precişi, riguroşi conceptual, totuşi, aţi învăţat la matematică şi puţină dialectică a gândirii: aţi învăţat şi despre raţionamentele „plauzibile“, iar la logică aţi învăţat despre pseudo-silogisme, numite şi sofisme. Juriştii, în plus, au ca disciplină de învăţământ şi retorica – pentru a-i învăţa arta vorbirii convingătoare, cu argumente corecte, dar şi plauzibile, arta convingerii ascultătorului că el, juristul – avocatul, judecătorul, procurorul –, are totdeauna dreptate. Iar când nu are dreptate, recurge la sofisme, ca să-l păcălească pe fraier.

Sofismele juridice: „opiu pentru popor!“

Evident, un inginer, un matematician ş.a., care „au învăţat carte“ – cum e Badea, cum e Ciutacu, sau Stan ca istoric sau cum sunt eu, sociolog, ş.a. –, observă imediat sofismele din motivarea judecătoarei care l-a băgat la „beci“ pe Becali. Dar astfel de indivizi cu multă pertinenţă nu sunt mulţi, iar dintre cei care să-şi susţină cu fermitate şi insistenţă opinia sunt şi mai puţini. Apoi, chiar dacă argumentele judecătoarei sunt „tâmpite“ în sine şi în „dispozitivul sentinţei“, ele nu sunt tâmpite pentru „tâmpiţi“, adică pentru „Fraierul român“, care se lasă intimidat de prestigiul – întemeiat istoric, dar neîntemeiat actualmente – pe care îl are Justiţia în faţa sa. Pentru că vedeţi ce trucuri plauzibile conţine argumentaţia: Becali este lider de opinie, e personalitate publică, este apreciat de Biserica Ortodoxă Română pentru actele sale caritabile etc. Poţi să spui că Becali nu a ajuns cel puţin pe lângă haloul acestor statusuri sociale? Nu, nu poţi. Deci, aparent, motivarea sentinţei are valoare de marketing juridic: în acest ambalaj pompos şi plauzibil – deşi, în esenţă, mizerabil –, bomboana otrăvită a respectivilor magistraţi este înghiţită de fraierul român.

Dar aici se vede faptul că, dacă, în sine, respectivele „argumente“ sunt „tâmpite“, pentru alţii ele sunt plauzibile, sunt credibile, tratate ca un fetiş, în baza dictonului Dura lex, sed lex! De aceea, magistraţii de teapa asta nu trebuie calificaţi ca „tâmpiţi“, pentru că, esenţialmente, respectiva apreciere este profund greşită: ei trebuie caracterizaţi ca perverşi, diabolici, pentru că au suficientă raţiune ca să găsească – deliberat, deci cu „rea intenţie“! – argumente cu care să „ia faţa proştilor“. Desigur, este foarte posibil ca judecătoarea în cauză să fie – literalmente şi ca individă – tâmpită, iar, adeseori, chiar aşa şi este; dar, prin funcţia sa, ea nu poate fi tâmpită, deoarece este judecătoare, deci judecă şi condamnă prin „gândirea sa suverană şi infailibilă“! Ca atare, fiind, oficial, infailibilă şi, de aceea, inamovibilă, ea dă sentinţe „definitive şi irevocabile“. Aşadar, prin statutul său oficial, judecătorul nu poate fi tâmpit tocmai pentru că este infailibil oficial! De aceea, chiar dacă judecătorul este tâmpit de la natură, ca individ, el nu este şi nu poate fi tâmpit în virtutea rolului cu care l-a învestit statul şi cu care îl creditează, în sens larg, societatea: de împărţitor al DREPTĂŢII. De altfel, după cum am mai scris în alte dăţi, şi aşa cum remarcase şi Victor Ciutacu în a doua emisiune „Sinteza zilei“ consacrată „Scandalului Becali“, magistraţii „se cred un fel de Dumnezeu“. Şi, într-adevăr, dacă aţi observat mai cu atenţie comportamentul judecătorului în instanţă, el se străduieşte să inducă opiniei publice – şi, în mod expres, justiţiabililor cărora li se adresează de la înălţimea podiumului – ideea că este JUDECĂTORUL: aşa cum Dumnezeu te va chema la Judecata de Apoi, tot aşa el te cheamă la JUDECATA din instanţă. Şi, din punct de vedere teoretic şi moral, acesta este statutul lor social: de judecători supremi, în virtutea statutului constituţional al Puterii Judecătoreşti, de a treia Putere în stat, independentă, infailibilă şi – mai ales – inamovibilă. E drept, în realitate am văzut că nu este independentă – fiind manevrată politic –, infailibilă nici atât, dar inamovibilă a ajuns să fie prin faptul că toţi judecătorii obţin imediat inamovibilitatea indiferent de vechimea în muncă, de experienţa de viaţă şi profesională, de probitatea morală etc.

Din păcate, aceste consideraţii referitoare la statutul magistraţilor nu sunt sofisme, ci reflectă modul cum se relaţionează ei în baza „contractului social“. În concluzie, tâmpeniile existente în mod real în sentinţele emanate de judecător, ca individ, nu trebuie considerate tâmpenii sub specie juridică – întrucât, cum am zis, am fi nevoiţi să îi acordăm circumstanţe atenuante –, ci, dimpotrivă, trebuie luate ca idei, „judecăţi“ inteligent de perverse, de diabolice, elaborate deliberat pentru a-şi argumenta şi întemeia cât mai „beton“ sentinţa – motiv pentru care trebuie condamnat cu maximum de pedeapsă, cu circumstanţe agravante, fiindcă este judecător. Evident, în cazul când sentinţa este incorectă, „netemeinică şi nelegală“. Dar, într-un proces de o asemenea anvergură şi înscenat, ca al lui Becali, cu implicaţii subterane, sentinţa dată de respectiva judecătoare nu este neapărat creaţia proprie – emanaţia „gândirii ei suverane“, în limbajul avocăţesc linguşitor –, ci este una colectivă, luată „de conivenţă“ cu procurorii – deşi această conivenţă este contrară legii! –, pentru că intră în funcţiune interesul de clan, care trebuie să îndeplinească ordinul abscons şi categoric, „învestit cu titlu executoriu“: „Becali la beci!“

Cine formează „nucleul dur al corupţiei“?

În urmă cu vreo şapte ani, ministresa de atunci a Ju$tiţi€i, Rodica Stănoiu, încercând să explice şi, totodată, să scuze disfuncţiile sistemului juridic, a vorbit de „nucleul dur al corupţiei“, precum şi de faptul că mulţi magistraţi „nu prea ştiu carte“ (sic). Unde era atunci d-l Nicolae Popa, de nu i-a reproşat că, prin astfel de afirmaţii, însuşi ministrul de Justiţie denigrează Ju$tiţia? Dar, aceeaşi doamnă Rodica Stănoiu, în calitate de colegă la o catedră de drept de la o facultate din provincie, a adus-o în Capitală pe judecătoarea Maria Huza, care avea să ajungă, prin aceleaşi „proptele“, preşedinta Tribunalului Bucureşti. Unde era d-l Nicolae Popa, de nu a protestat când a fost muşamalizată judecarea escroacei Maria Huza de către chiar colegii ei din Consiliul Superior al Magistraturii?! La acea vreme, am scris articolul „Prezumţia de vinovăţie a magistraţilor va înlătura corupţia din Ju$tiţi€“, articol pe lângă a cărui duritate – întemeiată şi demonstrată – afirmaţiile de show ale celor de la „Sinteza zilei“ par vorbe dulci. Dar, neavând contraargumente, d-l judecător Nicolae Popa nu a avut nici o reacţie la articolul meu. Pentru că nu putea să-l combată, d-l judecător Nicolae Popa l-a ignorat. Poate, însă, nu o fi aflat de el. Posibil. Dar, în 2001, am publicat un material cu supratitlul „Armaghedonul magistraţilor“, care era o Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Ion Iliescu, premierului Adrian Năstase, ministresei Rodica Stănoiu şi Procurorului General Tănase Joiţa. „Armaghedonul magistraţilor“ apăruse, simultan, în Justiţiarul, în România Mare şi în În justiţie injustiţie. În această Scrisoare deschisă ceream, printre altele, ca cei doi mari mafioţi din Magistratură, procurorii şefi Alexandru Ţuculeanu şi Ilie Picioruş, să fie trimişi în minele de uraniu, fiindcă acolo le era locul (cf. Piciorus era de mic o licheluta).

S-a ofuscat cineva că denigrez acele mari personalităţi ale Magistraturii? Silentium lugubrum. Apoi, Mugur Ciuvică – fostul şef de cabinet al nepregătitului ex-preşedinte Emil Constantinescu – a fost arestat de pe stradă, din ordinul procurorului şef Alexandru Ţuculeanu (pe atunci adjunctul lui Tănase Joiţa), care executa un ordin politic. O parte apreciabilă a presei a „sărit pe el“, Alexandru Ţuculeanu a fost „pitit“, o vreme, prin hăţişurile Magistraturii şi, apoi, linişte. Sinuciderea procurorului Cristian Panait a fost pusă pe seama şefului său, Ilie Picioruş, ajuns, prin „proptele“ politice, şeful Departamentului de Cercetări Penale din Parchetul General. La fel, presa – şi, îndeosebi, ziarul Adevărul – l-a „luat în colimator“, dar şi Picioruş a fost pitit, ca şi Ţuculeanu. Şi unde?! Ambii au fost promovaţi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, fiindcă ar fi fost oameni „morali“ şi aveau căderea să îşi judece colegii!!! Cu ce se ocupa, pe atunci, viitorul preşedinte al Î.C.J.C., d-l Nicolae Popa, de nu a protestat contra acestei prostituări a Magistraturii?!

Fireşte, eu nu eram „un lider, o persoană publică etc.“, aşa cum este Gigi Becali, care a băut prieteneşte cu preşedintele Traian Băsescu, care şi-a cumpărat un partid etc. şi, de aceea, drama mea putea fi ignorată de Ju$tiţi€. Totuşi, Gigi Becali este, categoric, victima înscenării care i s-a făcut, pentru că, aşa cum a relevat o ziaristă – mi se pare că Nicoleta Savin –, el s-a lăudat pe un post de televiziune că i-a dus, cu forţa, pe ţiganii care-i furaseră maşina într-un bar – nu la „beci“ –, ca să le servească o lecţie de civism, fie şi restrictiv: să nu mai fure de la el (ci, eventual, de la alţii). Această lăudăroşenie publică a sa, prin care recunoştea, cu inocenţă, un fapt de natură penală, atestă – conchidea Nicoleta Savin – tocmai inconştienţa sa juridică, expresie a ignoranţei sale funciare, ceea ce exclude „reaua intenţie“, calitatea de puşcăriabil, pentru care ar fi fost de condamnat.

Statutul lui Becali falsificat de către Ju$tiţi€

Ipocrizia deplină şi mârşăvia patentă a motivării din sentinţa de menţinere în arest pentru 29 de zile este reliefată şi mai pregnant de faptul că, până să fie băgat la pârnaie, el nu fusese considerat niciodată un lider de opinie, ci, dimpotrivă, fusese ridiculizat permanent, spunându-se – atât de către mulţi ziarişti, cât şi de către diverşi oameni politici – că este „o paiaţă în politică“, un „bădăran“ în materie de comportament public etc., de parcă ar fi fost singurul. Ţinând cont că, de ex., Adrian Năstase – care este „de familie bună“, este dublu licenţiat şi este considerat un intelectual „rafinat“ – face glume de care doar birjarii nu se ruşinează, se poate spune că Gigi Becali se exprimă doar frust şi nu obscen, ca Adrian Năstase, care voia „să fie controlat la ouă“. Preşedintele Ion Iliescu zisese „Măi animalule!“, preşedintele Traian Băsescu zisese „Măi găozarule!“ În comparaţie cu aceste impardonabile expresii ale Şefilor Statului, limbajul unui „cioban“, ajuns şef de partid nu prin promovare politică, democratică şi meritocratică, ci printr-o simplă achiziţie comercială, reprezintă, vorba poliţiştilor din regimul burghez antebelic, „omor scuzabil!“

Dar nu este nevoie să fii psiholog ca să îţi dai seama că, din expresiile peiorative la adresa lui Becali, răzbate mai degrabă invidia decât opinia obiectivă. Într-adevăr, ţinând cont de nivelul social de la care a plecat – dar pe care, spre cinstea lui, nu l-a uitat, cum se întâmplă cu toţi parveniţii –, Becali a avansat mult în educaţia sa civică, iar ca succes economic şi social a făcut progrese enorme – pe măsura averii sale. Fireşte, ar fi făcut şi mai mari progrese în formarea sa intelectuală, dacă nu ar fi avut ca profesor un individ ca Dan Pavel – un politruc comunist năpârlit în anticomunist, deci, un ipocrit, un farsor şi, în esenţă, un imoral, deoarece era preocupat mai mult de modul cum să-i ia banii lui Becali decât să-l înveţe carte şi codul manierelor elegante!

Mai mult. Faptul că Gigi Becali este generos şi a construit mai multe case pentru sinistraţi decât statul sau alţi miliardari este, la fel, bagatelizat sau, pur şi simplu, ignorat. Pentru faptul că a donat bani pentru biserici, era luat, constant, în băşcălie. Despre faptul că a sponsorizat apariţia unor cărţi, a unor filme etc. – comportându-se, uimitor, ca un adevărat Mecena –, presa nici nu a amintit.

Totuşi, prezenta el un model de urmat, din care cauză să constituie un „pericol public“, cum a insinuat judecătoarea aia perversă?! Evident, nu: miliardarii nu l-au imitat şi nu au construit case, nu au dat mulţimii bani, mâncare şi haine de pomană, nu le-au plătit ţiganilor consumul energiei electrice, cum făcuse Becali – pentru ca, apoi, drept „recunoştinţă“, unii dintre ei să-i fure autoturismul! –, iar alţii nu i-au copiat stilul său de exprimare, cu excepţia unora dintre cei de la „Sinteza zilei“, care au ţigănizat limba română: cuvinte ca „mişto“, „pe şest“, „furăciune“ etc. constituie baza vocabularului lor, plin de „vorbe grele“! Ca acum, zbang!, judecătoarea „infailibilă“ în judecata sa să îl găsească, brusc, mare lider şi mare exemplu de copiat în comportamentul său şi, pe cale de consecinţă juridică, să pretindă că „reprezintă un mare pericol public“, din cauza mimetismului social. Consecinţa? La „beci“! Ruşine! Iar d-l judecător Nicolae Popa îi ia apărarea acestei judecătoare, în numele infailibilităţii Ju$tiţi€i! Şi mai şi ameninţă că, dacă nu lucrează Ju$tiţia o zi, atunci… Ce se va întâmpla atunci? Nimic! Doar se vor amâna procesele cu câteva zile, după ce se tergiversează ani de zile!

În Ju$tiţi€ corupţia creşte exponenţial de două decenii

Lelia Munteanu a publicat articolul cu titlul demolator pentru imaginea Ju$tiţi€i, „Decât să-ţi angajezi un avocat, mai bine îţi cumperi un judecător“ (în Adevărul, nr. 3322, 19 februarie 2001, pag. 1). Ziarista susţinea că acesta era „principiul“ care dirijează comportamentul interlopilor şi care era întemeiat, deoarece le asigura succesul în raportul lor ilicit cu Ju$tiţia. Un cunoscut de-al meu, foarte bun avocat, mi se lamenta, în urmă cu vreo opt ani, atât de corupţia – notorie – din Ju$tiţi€, cât şi de alte disfuncţii din cadrul ei. Astfel, îmi mărturisise că şi el pătrunde pe la unii preşedinţi de Judecătorii, dar nu pentru a le cere să intervină, oneros, cu o sentinţă în favoarea clienţilor săi, ci să-i facă doar următoarea favoare: să-i repartizeze dosarul pe care îl susţine unui judecător deştept, care să fie în stare să-i înţeleagă pledoaria – fiindcă sunt rarissimi cei cu astfel de glagorie! „Cum, am întrebat eu, siderat,chiar aşa de tâmpiţi sunt cei mai mulţi judecători, încât trebuie să cauţi cu lumânarea unul bun?!“ „Sunt proşti, ignoranţi şi corupţi!“, mă asigurase el, în cunoştinţă de cauză. Peste câţiva ani, ministresa Rodica Stănoiu avea să se exprime la fel, confirmându-l!

Peremptoriu, în acest sens, este faptul – la fel de notoriu – că fenomenul numit „rechinii imobiliari“, implicaţi în aplicarea criminală a principiului restitutio in integrum, este consecinţa directă – „derivata întâi“, cum ar zice matematicianul Mircea Badea – a corupţiei endemice din Magistratură, aspecte despre care eu am mai scris în alte articole, iar pe Antena 3 s-a difuzat un reportaj antologic, realizat de Vlad Petreanu. Referitor la „rechinii imobiliari“, în 11 aprilie a.c., la emisiunea „Acces direct“, la Antena 1, Mădălin Ionescu a reluat cazul familiei răposatului lăutar Angheluţă (Gheorghe Constantin). Ei câştigaseră, la instanţa de fond, casa din str. Pictor Stahi, cumpărată în 1996, dar, fiindcă nişte escroci o revendicaseră cu acte false, au pierdut-o, în baza deciziei nr. 1347a/26.10.2007, din dosarul nr. 11023, de la Secţia a V-a civilă a Tribunalului Bucureşti. Din 2003 şi până acum, aceşti ţigani amărâţi şi cinstiţi sunt purtaţi în procese, fiindcă pretendenţii nu aduc actele originale cu care să-şi probeze pretenţiile, iar instanţele de judecată, în acest răstimp, au dovedit o totală „lipsă de rol activ“, dându-le escrocilor posibilitatea să aranjeze cu un executor judecătoresc evacuarea familiei din locuinţă. Ţiganii care conduc Partida Rromilor – unde lăutarul Angheluţă fusese secretar general – nu i-au ajutat familia cu nimic, deşi au deputaţi obraznici, care ar fi putut să sesizeze Comisia de abuzuri a Parlamentului (vezi „Un ţigan obraznic vrea să schimbe dicţionarele“, în SANTINELA, nr. 16, mai  2007, pag. 16). În disperare de cauză, moştenitorii lui Angheluţă au apelat la televiziunea Antena 1, care s-a dovedit mai receptivă decât judecătorii „infailibili“ şi ţiganii parlamentari. Ce părere aveţi de comportamentul judecătorilor din aceste instanţe, domnule preşedinte al Î.C.J.C.?! Respectă ei deontologia Ju$tiţi€i?! Sau „au pus botul“ la afacerea cu „restituirea“ casei, pe motiv că moştenitorii talentatului ţigan Angheluţă pot fi aruncaţi în stradă, fiindcă nu-i apără nimeni?

Asta-i Ju$tiţia despre care nu avem voie să vorbim, ăştia-s magistraţii pe care nu avem voie să-i atingem nici măcar cu un cuvânt. Nu, d-le preşedinte Nicolae Popa, noi, ziariştii, nu denigrăm magistraţii: noi doar îi descriem în toată turpitudinea lor. De fapt, greşesc şi eu acum: nu „în toată“, fiindcă nu o cunoaştem în întregimea ei, ci doar într-o mică parte a ei! Ca să ne împiedice cât mai mult să-i divulgăm deplina-i ticăloşie, capii Ju$tiţi€i au refuzat, permanent, recunoaşterea juridică a Asociaţiei  Victimelor Magistraturii. Dacă erau oneşti şi nu aveau nimic de ascuns, capii Ju$tiţi€i i-ar fi acordat statutul juridic solicitat.

Este cazul să-i apărăm cauza „ciobanului“, „bădăranului“, afaceristului Becali, pentru că – aşa cum s-a relevat de către partea vigilentă a presei –, dincolo de păcatele cunoscute sau încă necunoscute ale lui Becali, pericolul înscenării care i s-a clocit lui ne paşte pe toţi. Ba, pe noi în mult mai mare măsură decât pe el, deoarece, în actuala economie de piaţă, a „capitalismului prădalnic“, Becali a reuşit să se îmbogăţească, în 20 de ani, cât nu reuşiseră Rockefeller-ii în două secole –, iar acum are bani cu care să-şi plătească avocaţii şi să-şi recucerească libertatea; pe când noi, nu!

Dublul standard aplicat în Ju$tiţi€

Un alt aspect care demonstrează nu „tâmpenia“ – cum cred cei numiţi mai sus şi alţii ca ei –, ci, într-adevăr, perversitatea, caracterul diabolic al motivării sentinţei de condamnare, este faptul că el a fost băgat la pârnaie pentru că a admonestat nişte ţigani recidivişti, la un pahar de bere, dar, aceeaşi Ju$tiţi€ de până acum nu s-a legat de Becali cât a fost un partener „de afaceri“ profund implicat în corupţia instituţionalizată!

Elocvent, ca loc de convergenţă concentrată a corupţilor, este cazul descris de acest titlu: „Nimic nu contează când este vorba de bani: Mafia terenurilor din Băneasa a distrus sistemul strategic de alimentare cu apă în caz de război“ (Răzvan Popa, în Adevărul, nr. 3636, 28 februarie 2002, pag. 9). Or, fiind vorba de un obiectiv strategic, păzit de Armată, este evident că fusese tot timpul în atenţia Serviciilor Secrete: Direcţia de Informaţii Militare a Armatei, Serviciul Român de Informaţii etc. Dacă admitem că acestea nu ştiau ce se întâmplă, înseamnă că nu mai avea rost să fi vorbit, în acei ani, de o nouă „Strategie de Securitate Naţională“, de o nouă „concepţie de muncă“ etc. Dar, fireşte că au ştiut; fireşte că au informat „factorii de decizie în stat“. Atunci, care sunt măsurile luate de aceşti decidenţi?! Evident, nici una, căci, altfel, nu s-ar fi ajuns în situaţia subminării Siguranţei Naţionale, redată de titlul de mai sus. Iar faptul că asemenea informaţii fuseseră diseminate în presă atestă încercarea Serviciilor Secrete – făcută „în ultimă instanţă!“ – ca măcar prin apelul la presă să mai poată fi alarmată opinia publică şi poate s-o găsi cineva „cu patru ouă“, în stare să protejeze interesele naţionale!

Acest caz este, totodată, peremptoriu şi ca exemplu de corupţie instituţionalizată şi organizată, relevat de un alt titlu, cu supratitlu şi subtitlu elocvente: „Alături de Babiuc / Cioflină, consilier al premierului Năstase, a pus umărul la împroprietărirea lui Gigi Becali / Foştii capi ai M.Ap.N. au fost invitaţi ieri la Parchet“, din care este necesar să cităm un mic fragment, pentru a releva caracterul ipocrit al explicaţiilor date presei: „La ieşirea din clădirea Parchetului, deputatul Victor Babiuc a declarat reprezentanţilor mass media că schimbul de terenuri s-ar fi făcut în urma unei hotărâri a C.S.A.T. pentru realizarea unui obiectiv militar şi că ar fi fost respectate toate dispoziţiile legale în materie. Declaraţiile acestuia sunt în contradicţie cu raportul Corpului de Control al M.Ap.N., potrivit căruia terenurile schimbate, deşi aveau o suprafaţă relativ egală, valoarea lor era disproporţionată. Victor Babiuc, în stilul cu care am fost deja obişnuiţi de către mărimile ajunse să dea lămuriri procurorilor, a dat vina pe… politică. «Este o tradiţie ca, în ultimii ani, cu rădăcini puternice în regimul trecut, pe adversari să-i tratezi prin intermediul Parchetului. Este păcat că Parchetul, care a fost creat să se rezolve situaţiile în care oamenii au încălcat legea, este folosit tocmai să discute cu oameni care au respectat legea», a declarat Babiuc, acuzând Parchetul că şi-ar desfăşura activitatea la comandă politică“. (…) Iată şi concluzia, elocventă: „Afacerea este dubioasă: generalul Cioflină – actualul consilier al premierului Năstase – era, la momentul tranzacţiei, rudă cu Anghel Răbăboc, primarul comunei Ştefăneşti, localitate de unde Gigi Becali a obţinut terenul de dat la schimb cu Armata!“ (vezi Violeta Fotache şi Răzvan Popa, în Adevărul, nr. 3635, 27 februarie 2002, pag. 1 şi 12).

Pentru aceste dezvăluiri, ziarul Adevărul a fost acţionat în judecată de către Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării din acea vreme (vezi Mihai Diac, „Ocupat cu intrarea în N.A.T.O. / Ministrul Paşcu nu se luptă cu Becali, dar atacă ziarul Adevărul“, în Adevărul, nr. 3660, 28 martie 2002, pag. 1 şi 13). Nu ştim cum s-a finalizat procesul ziarului Adevărul cu ministrul Paşcu, dar, categoric, procesul a fost instrumentat – evident, păgubos pentru ţară – de către aceeaşi Ju$tiţi€ de până acum, al cărei „prestigiu“ îl apără preşedintele Î.C.J.C.

Actonii economiei de piaţă: escrocii şi fraierii

Sociologul suedez Elis Ucsenraz a formulat o definiţie clară şi concisă: „economia de piaţă este relaţia biunivocă dintre un escroc şi un fraier“. Într-o emisiune realizată la TVR1 de Rodica Culcer cu Gigi Becali, aceasta, interesată, probabil, de „sistemul strategic de alimentare cu apă în caz de război“, l-a întrebat pe Becali cum a realizat el cu Armata afacerea privind terenurile din Băneasa. Becali, care este „ignorant“, „bădăran“ etc., însă nu este prost, dimpotrivă, i-a dat, prompt şi abil, această explicaţie, printr-o figură de stil inteligentă: „Vedeţi, dvs. aveţi acest pix de plastic, iar eu am acest pix de aur. Eu le-am dat un pix de plastic, iar ei mi-au dat un pix de aur!“ Şi, spunând acestea, a procedat invers: i-a luat Rodicăi Culcer pixul de plastic şi i l-a dat ei pe al său, de aur. „Puteţi să-l păstraţi!“, i-a zis Becali, galanton. Rodica Culcer s-a simţit jignită şi i-a restituit lui Becali pixul de aur. Demonstraţia aceasta spontană, dar foarte clară – deşi plină de diplomaţie! –, a lui Becali ne bagă direct în definiţia de mai sus a economiei de piaţă. Dar, totuşi, referitor la respectiva afacere, prin care „s-a distrus sistemul strategic de alimentare cu apă în caz de război“, ne punem, în mod legitim, întrebarea: „Cine este escrocul şi cine este fraierul?“ „Ciobanul“, „semianalfabetul“, „grobianul“ Becali a fost escrocul – adică deşteptul, superinteligentul, omul versat în afaceri, un fel de George Soros al României –, iar fraierii să fi fost somităţile din Ministerul Apărării Naţionale şi din Guvernul României – adică alde Victor Babiuc (deputat P.D., pus şef al M.Ap.N. – după denumirea de atunci, căci, între timp, l-a pierdut pe „N.“), generalul (r.) Dumitru Cioflină (ex-şef al Statului Major General şi, apoi, rector al Academiei Militare), Adrian Năstase (deputat P.S.D., prof. univ., dr. în drept, sociolog, prim-ministru la acea dată), Ioan Mircea Paşcu (deputat P.S.D., ministrul Apărării Naţionale)?! Parcă nu ne vine să credem că ăştia fuseseră fraierii! Prea sunt glazuraţi cu titluri şi funcţii mari în stat. Evident, nu ei au fost fraierii, ci, împreună cu alţii, ei constituie „nucleul dur al corupţiei“, ei formează clicocraţia postdecembristă, care a escrocat Statul, adică pe noi toţi, fraierii!

Viitorul lui Becali sub semnul pericolului

Dar, mister, iată că Becali, faimosul afacerist care a căzut mereu în picioare în afacerea cu terenurile Armatei, a căzut în „beci“, în pârnaie, împins cu o motivaţie epatantă – după unii, „tâmpită“, după mine, vicleană, perfidă – de către aceeaşi Ju$tiţi€ care, până acum, l-a protejat implicit, fiindcă fusese în relaţii de afaceri (citeşte: în cârdăşie!) cu somităţile politice şi guvernamentale enumerate mai sus, somităţi care, acum, sunt bine-mersi, în timp ce Becali are onoarea „să joace table în aceeaşi celulă cu un spion!“ – cum cântă presa.

De aceea, din cauza acestui mister juridic nedezlegat, am serioase rezerve ştiinţifice privind ipoteza că Becali va mai fi, vreodată, eliberat: adică, altfel spus, din ceea ce presupun eu, Becali ştie prea multe ca să fie eliberat! Ca atare, i se vor găsi, mereu, noi capete de acuzare, avocaţii îl vor suge de bani până va fi ruinat şi nu va mai avea cum să se apere şi va rămâne în puşcărie, unde riscă să fie asasinat – mai ales când se impune respectarea legii mafiote omertà, fiindcă şi la noi, ca în Occident, a apărut practica asasinatelor la comandă.

În consecinţă, pe mult-batjocoritul, bonomul, naivul, generosul, ortodoxul, afaceristul-miliardar-în-euroi şi adesea-păcălitul Gigi Becali, devenit subit – prin alchimia „gândirii suverane şi infailibile“ a unei judecătoare netrebnice! – „inamicul public nr. 1“, trebuie să-l apărăm, în mod paradoxal, tocmai noi, revista săracă şi onestă Justiţiarul, de injustiţia căreia i-a căzut victimă, ca să nu păţim ca el şi, apoi, ca să ne poată dezvălui maşinaţiile prin care s-a îmbogăţit „de conivenţă“ cu mafia „gulerelor albe“: cu escrocii din M.Ap.N., din Guvern, din Ju$tiţi€, din primării, care l-au sprijinit şi protejat până acum! Dar de ce „l-au scăpat din braţe“ tocmai acum?! Din neatenţie? Ori şi-au schimbat principiile morale: când făcea afaceri cu ei fusese bun, iar când a „înghesuit“ nişte hoţi recidivişti, i-a apucat „corectitudinea politică“?! Nu există riscul să înceapă „să vorbească“ şi, deci, să le pună în pericol liniştea instituţională în care îşi beau cafeaua şi îşi numără banii depuşi în conturile băncilor din străinătate?! Şi, pentru el, nu există riscul „să i se închidă gura“?!

D-l judecător Nicolae Popa, preşedintele Î.C.J.C., se zbate degeaba apărând imaginea Ju$tiţi€i, fiindcă nu are ce să apere: este făcută ţăndări de mult timp, nu doar de scandalul Becali! Actuala Ju$tiţi€ trebuie reformată radical: adică trebuie „dată la reformă“, ca în programul RABLA!

16 aprilie 2009

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

Post scriptum 1. Aşteptăm din partea domnului judecător Nicolae Popa replica la această scrisoare întredeschisă.

Post scriptum 2. Faptul că s-a hotărât azi, 17.04.2009, eliberarea lui Gigi Becali, pentru a-şi petrece Sărbătorile de Paşti acasă, nu înseamnă că judecătorii sunt cine ştie ce religioşi sau că am greşit eu în prognoza din final, ci atestă doar că au greşit ei când l-au arestat! Ori, poate, s-au dumirit, şi ei, că Gigi ştie prea multe şi, cum are gura mare, cine ştie ce ar zice la supărare!… Anchetarea lui ulterioară va aduce alte surprize.

Apărut iniţial în Justiţiarul, nr. 2(150), 19 aprilie 2009, pag. 3-5.