AlterMedia România
AlterMedia România: “Cei care au privilegiul de a sti, au datoria de a actiona” (A. Einstein)
daniil sihastrul

VA AJUNGE POPULATIA ROMANIEI LA MAI PUTIN DE 16 MILIOANE DE LOCUITORI IN 2050?

October 28th, 2004 · Comentati (1 comentariu)

Email This Post Print This Post

„Adoptarea unei politici naţionale în domeniul populaţiei este mai actuală ca niciodată. Amânarea luării unor decizii în acest domeniu va conduce la adâncirea crizei demografice şi la majorarea costurilor intervenţiei în viitor”, se menţionează în studiu.

Prin bunavointa Biroului de presa al ONU am aflat ca astazi, 27 octombrie 2004, la Bucureşti a fost lansat studiul “Anul 2050: Va ajunge populaţia României la mai puţin de 16 milioane de locuitori?”, autor Prof. Vasile Gheţău, sub egida Centrului de Cercetări Demografice din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice – Academia Română şi a UNFPA - Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie.

Iata cateva extrase din concluziile cutremuratoare ale acestui studiu, care ne formeaza o viziune amara asupra realitatii demografice romanesti, precum si asupra perspectivelor sale, la fel de sumbre. Pentru toate acestea, multumiri din inima guvernantilor nostri, care de 15 ani au legalizat intreruperea de sarcina, au incurajat scaderea natalitatii si au provocat imigratie masiva. Sublinierile apartin redactiei AM.

AlterMedia

Situaţia actuală:
Între recensământul din 1992 şi cel din 2002 populaţia României a scăzut cu 1,1 milioane de locuitori, evoluţie descendentă care reflectă instalarea fără echivoc a unui declin demografic. Această situaţie demografică este rezultatul cumulat al evoluţiilor natalităţii, mortalităţii şi migraţiei externe în anii 1990 şi în aceşti primi ani ai secolului XXI:

- Rata brută a natalităţii s-a redus continuu după 1989. În 2002 a înregistrat cel mai scăzut nivel – 9,7 nou născuţi/ 1000 de locuitori.


- Rata mortalităţii generale a fost şi este ridicată în România, iar în 2002 a înregistrat valoarea de 12,4 decedaţi la 1000 locuitori, iar mortalitatea infantilă continuă să fie cea mai ridicată din Europa.

- Fluxurile migraţiei externe s-au intensificat şi se estimează că, din întreaga scădere a populaţiei între 1992 şi 2002, componenta migraţie externă compusă preponderent din populaţie tânără s-a ridicat la circa 800 000 persoane (comparativ cu scăderea naturală de numai 300 000 locuitori).

Motivaţia studiului:
Populaţia reprezintă elementul central în definirea şi structurarea oricărei strategii pentru o dezvoltare socio-economică durabilă. În momentul de faţă, România are nevoie de o viziune realistă asupra dezvoltării sale economice şi sociale pentru următoarele decenii, iar populaţia este factorul major al acestei strategii.

În contextul evoluţiei din ce în ce mai îngrijorătoare a numărului populaţiei, precum şi a degradării continue a structurii pe vârste, era nevoie de un studiu care să abordeze în viziune prospectivă pe termen mediu şi lung posibilele evoluţii ale populaţiei României, implicaţiile demografice şi economice ale acestor evoluţii şi care să ridice problema politicii demografice.

Proiectările demografice reprezintă un instrument major în elaborarea programelor şi strategiilor de dezvoltare economică şi socială şi sunt indispensabile în fundamentarea componentelor unei politici demografice realiste şi eficiente. Într-un set de proiectări demografice, varianta (variantele) construite pe baza ipotezelor celor mai realiste sunt denumite prognoze demografice şi sunt în mod preferenţial luate în considerare la elaborarea programelor de dezvoltare economică şi socială. În acest studiu nu avem de a face cu o prognoză demografică. Gravitatea actualei situaţii demografice şi perspectivele mai mult decât sumbre pe care le prefigurează perpetuarea actualelor evoluţii, au impus un demers de tip normativ, plecându-se de la constatarea că în faţa unui astfel de tablou demografic intervenţia a devenit indispensabilă şi urgentă pentru a împiedica degradarea iremediabilă a situaţiei demografice a ţării.

Cui foloseşte:
Acest studiu pune la dispoziţia specialiştilor, a clasei politice şi a factorilor de decizie datele necesare în actul decizional de iniţiere rapidă a unor intervenţii de redresare demografică a ţării. El se constituie, de asemenea, într-un semnal de alarmă pentru specialişti şi mass-media în ceea ce priveşte derapajul demografic în care se află România.

Rezultate:
Numărul populaţiei României în anii şi deceniile următoare va depinde de evoluţia paralelă a natalităţii şi mortalităţii, precum şi de nivelul migraţiei externe nete (imigraţiei şi emigraţiei). Menţinerea valorilor actuale ale fertilităţii şi ale duratei medii a vieţii ar duce la o accelerare catastrofală a declinului demografic. Acest declin s-a instalat în ultimii 15 ani şi nu are perspective de a fi stopat în anii următori, astfel încât după anul 2025 viteza declinului ar deveni dezastruoasă, iar populaţia ar urma să fie de aproximativ 14 milioane în 2050 (în condiţiile conservării actualelor valori ale natalităţii şi mortalităţii).

Studiul face o radiografie a evoluţiilor de până acum ale fertilităţii, mortalităţii şi migraţiei externe, prezintă ipotezele şi analizează rezultatele a trei variante prospective pentru evoluţia populaţiei României în prima jumătate a secolului XXI.

  • Ipoteza 1: În cazul păstrării nivelului fertilităţii din ultimii ani şi a unei scăderi considerabile a mortalităţii pe vârste, populaţia ar ajunge la 20 de milioane de locuitori în anul 2025 şi la 16 milioane în 2050, deformările din structura pe vârste atingând dimensiuni dramatice şi prefigurând o deteriorare iremediabilă a întregii construcţii demografice după 2050.
  • Ipoteza 2: În cazul unei creşteri rapide şi consistente a fertilităţii, cu atingerea nivelului de înlocuire a generaţiilor (2,1 copii la o femeie) în anul 2020 (ipoteză puţin probabilă), populaţia ar cunoaşte o creştere, ajungând în jurul anului 2015 la 22 milioane locuitori şi menţinându-se apoi la acest număr în deceniile următoare.
  • Ipoteza 3: (cea mai probabilă în condiţiile unor intervenţii de durată): În cazul creşterii fertilităţii şi atingerii nivelului de înlocuire a generaţiilor (2,1 copii la o femeie) în anul 2050, populaţia ar ajunge la 21,4 milioane de locuitori în 2025 şi respectiv 20,3 milioane la mijlocul secolului, cu perspectiva stabilizării la un număr de aproximativ 19,5 milioane după anul 2050.
  • Soluţii/ intervenţii:
    Redresarea natalităţii este singura cheie a viitorului demografic al ţării, iar stoparea derapajului demografic ar trebui să constituie componenta majoră a viitoarei strategii de dezvoltare durabilă a României. Creşterea fertilităţii nu este o opţiune, este condiţia indispensabilă pentru redresarea situaţiei demografice actuale şi pentru împiedicarea depopulării masive a ţării.

    Adoptarea unei politici naţionale în domeniul populaţiei este mai actuală ca niciodată. Amânarea luării unor decizii în acest domeniu va conduce la adâncirea crizei demografice şi la majorarea costurilor intervenţiei în viitor.

    Având în vedere că variaţiile mari ale natalităţii produc dezechilibre de lungă durată, o politică de redresare a natalităţii trebuie să fie pe termen lung şi să urmărească îndeaproape modificările structurale ale fenomenului, pentru eventuale intervenţii de tip corectiv.

    Tags: Familie/Societate · Stiinta/Tehnologie

    1 response so far ↓

    • 1 Emanuel // Jul 27, 2008 at 7:34 am

      Viitorul pare sumbru,am citit un articol mai devreme care spunea ca dupa datele ultimului recensamint 96 % din populatia romaniei sunt crestini.
      Daca ar fi adevarat,nu ar trebuii sa ne mai ingrijoram degeaba,pentru ca numarul populatiei ar trebuii sa creasca incet dar sigur.
      Din pacate a fi nasut intr-o familie de o anumita religie nu te face crestin.
      Crestinii adevarati, sunt oameni cu frica de Dumnezeu si plini de dragoste,nascuti din nou,cum mentiona Mintuitorul odinioara.
      Majoritatea dintre ai nostrii nu au nici o treaba cu trairea vietii de crestin,ci doar la paste si la craciun isi mai amintesc ceva.
      Fac avorturi pe capete,si nici respect reciproc nu exista in romania ” eu sa fiu primul,da-i incolo pe ceilalti…
      Romani hadeti sa ne intoarcem la Hristos si prin El la Dumnezeu,si el ne va binecuvinta.

    Leave a Comment