Xiao Qiang, New Scientist (24 noiembrie 2004)

A FOST NEVOIE de o intalnire online intre un inginer din Shanghai si un profesor dintr-o provincie indeprtata a Chinei, pentru a incepe sa se miste balanta puterii intre cel mai numeros popor din lume si guvernul sau.

In august 2002, Isaac Mao, care lucra la biroul din Shanghai al fabricantului de procesoare Intel, era unul din foarte putinii chinezi care stiau intelesul termenului “blog”. Utilizator regulat de internet, a fost fascinat de libertatea pe care aceste jurnale online o dadeau oamenilor obisnuiti, de a publica propriile pareri, ca si pe cele ale vizitatorilor lor.

Navigand pe blogger.com, Mao a fost surprins sa-l gaseasca pe Zheng Yunsheng, un profesor de la o scoala tehnica din provincia Fujian. I-a lasat un mesaj, iar doua saptamani mai tarziu Mao si Zheng au pornit CNBlog.org, primul forum chinezesc de discutii pe teme de… blogging.

In curand, adunasera un grup mic, dar devotat, de participanti, multi dintre ei dezvoltand ulterior tehnologia care a facut posibile cele o jumatate de milion de bloguri care exista actual in China.

Zeci de arestari

De cand partidul comunist a luat puterea, in 1949, mass-media chinezeasca a fost strans controlata de guvern. Publicatiile online sunt o amenintare reala pentru acest control, asa incat guvernul este in mod clar ingrijorat. In 2003 au fost inchise numeroase siteuri si interne cafe-uri, si zeci de utilizatori chiar arestati.

Insa n-a fost destul pentru a-i opri pe blogger-ii chinezi. Dezvoltarea fenomenului a fost facuta posibila de companiile care ofera blog-hosting (cel mai cunoscut exemplu este al site-ului blogger.com, situat in SUA).

Blog-urile permit comentarii din partea cititorilor, si intrucat contin adesea numeroase legaturi catre alte jurnale si siteuri web, actioneaza ca parti dintr-o comunitate dinamica: “blogosfera”.

Cand Mao si Zheng au pornit la drum cu CNBlog.org, China avea 67 milioane de utilizatori de internet. Azi, sunt peste 90 de milioane. Centrul Chinez de Informatii Internet (oficial) din Beijing spune ca 62% din internauti sunt in primul rand interesati de informare. Internet-café-urile se raspandesc rapid in tara, chiar in zonele rurale.

Marele Zid chinezesc…de pe internet

Desi face eforturi pentru promovarea tehnologiei informationale, guvernul se teme ca informarea necontrolata va duce la colapsul regimului. Din 2000, politia chineza a deschis departamente specializate in TI, in peste 700 orase din tara.

Politia internetului monitorizeaza siteurile si emailurile cautand “invataturi eretice si superstitii feudale” si informatii “daunatoare demnitatii si intereselor statului”. Din 2002, toti furnizorii de internet au fost nevoiti sa semneze o “obligatie de autocenzurare” inainte de a putea opera.

Poate cel mai eficient instrument de control este “Marele Zid” (firewall), ce protejeaza cele noua porti (gateway) care conecteaza China la reteaua globala de computere. Functia lui principala este sa impiedice surfer-ii chinezi de a accesa continut “nepotrivit”.

Cercetatori de la Berkman Center din cadrul Harvard University au descoperit ca siteurile blocate includ pagini de stiri in limba chineza, localizate in afara tarii, precum BBC Chinese, si cele mai multe siteuri de stiri din Taiwan si Hong Kong; de asemenea, pagini cu caracter religios si despre drepturile omului, precum Falun Gong si Amnesty International USA.

Insa lucrurile au inceput sa se schimbe dupa ce Mao si-a sporit eforturile. Specialistul IT Fang Xingdong din Beijing, care s-a facut cunoscut publicand o carte ce critica afacerile Microsoft din China, a pornit un website de stiri si comentarii, BlogChina.com, care trata subiecte legate de dezvoltarea IT-ului chinezesc.

Costuri: zero

Fang si-a incurajat cititorii sa devina blogger-i, inregistrandu-se la blogger.com. “E o adevarata revolutie,” scria el. “Ai nevoie de zero antrenament, zero studii speciale si zero costuri!”

Insa din ianuarie 2003, cand China avea cam 2000 blogger-i, guvernul a inchis accesul la blogspot.com, serverul ce gazduia toate blog-urile inregistrate la blogger.com. Astfel, utilizatorii chinezi au ramas fara jurnalele lor…

Cauza? Internautii au facut presupunerea ca a fost DynaWeb, un serviciu anti-cenzura condus de emigranti chinezi, ce folosea si el un jurnal online la blogspot.com, pentru a publica adrese proxy ce dadeau posibilitatea de a ocoli Marele Zid.

Oficialitatile nu au anticipat insa raspunsul celor afectati. Pentru multi, blogging-ul devenise dependenta – acum, neavand unde altundeva sa mearga, au incercat, precum Mao, sa gaseasca o solutie in interiorul tarii.

Si au aflat un refugiu la Blogcn.com, Blogdriver.com si Blogbus.com, toate, servicii activate cateva luni in urma de oameni care se adunasera intai pe siteul lui Mao – toate, gazduite in China, in interiorul Zidului.

Interzicand “adevarul”

La inceputul lui 2003, cei mai multi chinezi luau parte la discutii online nu prin intermediului blog-urilor, ci prin forumuri online si camere de chat. Acestea permiteau oamenilor sa se exprime anonim si deci sigur, si incepeau deja sa aiba un impact social.

Aici insa se impune o precizare. Peste tot in lume, asemenea siteuri sunt de obicei moderate. In China, moderatorii doresc nu doar sa pastreze decenta si relevanta discutiilor, ci si sa le faca acceptabile pentru cenzura. Cand un utilizator incearca sa poseteze un mesaj “interzis”, primeste un mesaj de avertizare. Conversatii asupra unor subiecte sensibile, precum Falun Gong, drepturile omului, democratie si independenta Taiwanului sunt in mod regulat filtrate. O lista recent obtinuta de China Internet Project din Berkeley a identificat pe lista cuvintelor interzise peste 1000 de intrari, printre care “dictatura” si “adevar”, care sunt automat sterse de pe forumurile chinezesti.

Acest tip de cenzura este parte a unei supravegheri care s-a intensificat din 2003. Zeci de utlizatori care publicau articole politice au fost arestati. Politia internetului a inchis jumatate din cele 200.000 de internet-café-uri din tara, si a instalat programe de urmarire in restul. In provincia Liaoning, unde 40% din oameni intra pe net din locuri publice, programele au fost instalate in 7000 café-uri pentru a urmari miscarile navigatorilor si a le inregistra numele, adresele si numerele de identificare.

Jurnal sexual

In aceasta atmosfera, era greu de intrevazut cum anume blogosfera nascanda ar fi putut sa se dezvolte. Insa in urmatoarele luni, conceptul a primit un sprijin de unde se astepta mai putin.

O jurnalista de la o revista din Guangzhou (sudul Chinei), cu pseudonimul Mu Zimei, a initiat un jurnal cu tenta sexuala pe blogcn.com. “Am o slujba care ma tine ocupata, iar in timpul liber, o pasiune – fac dragoste,” scria ea. “Eu imi aleg partenerul, pe care il schimb intotdeauna; am de unde alege. Fara obligatii si fara probleme sentimentale. Nu vreau sa-mi faca probleme – sunt doar ca niste CD-uri, pana nu le pui sa cante, nu canta.”

Cu detalii si uneori chiar nume reale, jurnalul lui Mu Zimei a fost o lovitura. Pana in noiembrie 2003, peste 160.000 de oameni il vizitasera, iar numarul crestea cu 6000 pe zi. Si daca felul ei de a scrie era o provocare pentru morala traditioanla, ducand la aprinse dezbateri in presa chineza, Mu Zimei a reusit sa faca din blog un cuvant familiar pentru milioane de oameni.

Evitand cenzura

Blog-urile se raspandesc acum in toata China. La sfaristul lui octombrie 2004, in tara erau peste 45 mari siteuri-gazda. O cautare pe Google dupa bo ke (termenul chinez pentru blog) intoarce peste 2 milioane de rezultate, de la jurnale despre fotbal la cele pentru crestini.

Daca marile companii de gazduire sunt afectate de ceznura, cele mici o resimt mai putin. Orice tehnician poate descarca si instala programe de blog, ocolind controlul.

Blog-urile joaca un rol important in republicarea si raspandirea informatiilor, cu aceeasi viteza cu care sunt inlaturate de pe siteurile gazda. Un exemplu: in septembrie 2004, cel mai influent buletin online chinez, Yitahutu, a fost inchis de politie. Spre deosebire de alte forumuri, Yitahutu nu era moderat, echipa sa stabilind prin vot, ce anume se va publica. La data inchiderii, avea peste 300.000 de utilizatori si peste 700 de forumuri, incluzand multe pe subiecte sensibile precum Taiwan, anti-coruptie, reforma si drepturile omului.

Dupa inchidere, toate forumurile universitatilor din tara au primit instructiuni sa indeparteze si sa interzica orice discutie despre eveniment. Pana si numele site-ului a fost interzis si scos si din motoarele de cautare chinezesti.

Gasind eufemisme

Insa politia avea sa constate ca e foarte dificil sa elimine din internet comentariile referitoare la inchiderea Yitahutu. Blogger-ii gasesc rapid eufemisme, asa incat pot cotinua conversatia lor, in ciuda filtrelor. Doua zile dupa suspendarea Yitahutu, He Weifang, cunoscut profesor de drept la Universitatea Peking – unde fusese fondat forumul -, a scris o scrisoare deschisa presedintelui Universitatii, indemnandu-l sa apere siteul in baza libertatii expresiei.

Scrisoarea sa a fost eliminata de pe forumurile mari, insa se raspandise deja in blogosfera. Sunt prea multe bloguri pentru ca sa poata fi controlate toate.

Potentialul jurnalistic al blog-urilor nu este de neglijat. Chinanewsman.net, fondat de Li Zhaohui, ziarist si programator, este un magnet pentru stirile excluse din media oficiala. In cele cinci luni de cand exista, Chinanewsman a fost inchis in mod repetat, silindu-l pe Li sa-si schimbe furznizorul internet de sase ori.

Insa a supravietuit, si acum gazduieste cam 5000 de bloguri actualizate de jurnalisti. Unele din informatii sunt accesibile doar utilizatorilor inregistrati – iar acest mecanism a protejat oarecum site-ul, intrucat cenzorii sunt mai toleranti la aceste spatii semi-private.

”Mo-blogging”

Blogging-ul pare sa devina un hobby national pentru tanara generatie. Furnizorii de telefonie mobila pentru cei 300 milioane de abonati chinezi au inceput sa ofere servicii de “mo-blogging”, cu care se pot posta texte si fotografii direct de pe telefoanele mobile. Deocamdata, cele mai multe bloguri sunt personale, insa potentialul lor de construire a unor retele umane si de a disemina stiri nu poate fi subestimat.

Cat despre Mao, a devenit un investitor de succes in high-tech si isi foloseste jurnalul pentu a strange carti ca donatii pentru scolile rurale. In timp ce altii vad blog-urile ca pe o unealta de promovarea a schimbarilor sociale in China, Mao nu-si asociaza pasiunea cu vreo agenda politica.

Intrebat despre o strategie de dezvoltare sub regimul de cenzura actual, raspunsul sau este taoist: “Care e strategia noastra? Nu avem asa ceva. Insa informatia care curge in blogosfera are drumul sau propriu. Acest Drum este strategia noastra: personal, rapid, conectat.”

Xiao Qiang este director al China Internet Project la University of California, Berkeley si editeaza blogul China Digital News la chinadn.org

Bogdan I. Stanciu