Ioan Rosca

IN TOAMNA anului 2007, la alegerile pentru Parlamentul European , primele partide au fost PD si PSD- reunind peste 50% din voturi. Cum s-a ajuns ca aceste doua ramuri ale FSN sa ocupe spectrul politic, de la “stinga” (PSD=FSN1= “aripa conservatoare”) la dreapta (PD= FSN2= “aripa reformista”)? Ruperea, in 1992, a celor doua aripi (care pina atunci operasera complementar in cadrul FSN), s-a dovedit o strategie cistigatoare. Nevoia de “alternanta democratica” (controlata de reteaua unica de putere care tine in gheare Romania din 1944) a determinat “ruptura”. Pina in acel moment, “reformatorii” si “conservatorii” se completasera si acoperisera reciproc in cadrul FSN, alternind “acceleratia” cu “frina”, in dozele necesare pregatirii conversiei nomenclaturii securicomuniste “intreprinzatoare” (intr-o oligarhie imbogatita miraculos, guvernind un capitalism mafiot).

Promitind continuitate sociala si denuntind intentia opozitiei de a provoca dezastre socio-economice (deci inselindu-si cras alegatorii), “conservatorii” cistigasera “alegerile” din mai 1990, dupa o “campanie electorala” similara celei din 1946, bazata pe manipulare si violenta. Fara a respecta nici macar spiritul punctului 8 , pentru ca alegatorii nu au avut nici o posibilitate de a lua cunostinta despre trecutul celor propusi - arhivele fiind incuiate strategic, pe 40 de ani. Dupa “victorie”, profitind si de dezertarea liderilor opozitiei politice si civile, FSN-ul a asmutit “fortele de ordine” (pregatite si folosite de fostul regim) impotriva celor care mai rezistau in Piata Universitatii. Apoi puterea a instigat multimea sustinatorilor, determinind-o prin manipulare sa comita un atac monstruos impotriva opozitiei. Care, din acea zi, s-a cumintit binisor.

Pe baza acestor pregatiri, pe 20 iunie 1990, a fost scoasa la rampa … “aripa reformista”. Facind curte strainatatii iritate de evolutia situatiei, FSN2 a demarat o “reforma” devastatoare. Un atac la topor asupra economiei “comuniste” , dezorganizind brutal intregul sistem de productie si aprovizionare al intreprinderilor. Ceea ce a dus imediat la prabusirea livrarilor, salariilor, valorii fabricilor, valorii leului, nivelului de trai. In paralel, aripa “reformista” a refuzat ideea distribuirii avutiei muncite de sclavii lagarului comunist- propusa de Constantin Cojocaru. Nici “conservatorii” nu au sustinut cu adevarat formula unei improprietariri echitabile, care ar fi taiat clasei politice calea spre marile lovituri. Cine dorea sa trasforme “prostimea nepriceputa” in actionariat? Cine avea interes sa se faca inventarul si evaluarea avutiei nationale, la 22 decembrie 1989? El e secret si azi. Si urmele, aflate in arhivele intreprinderilor respective, au fost sau vor fi sterse. In timp ce “conservatorii” incepusera sa mormaie critici, sa faca sicane si sa tergiverseze putin reforma, pregatind urmatoarele alegeri, “reformistii” au lovit necrutator. Doar “structurile materiale”, fara a se atinge insa de “structurile umane”: activisti si securisti lasati sa piloteze Tranzitia. In scurt timp s-a produs devalorizarea brutala a sistemelor, mijloacelor, cunostintelor, constiintelor….

Siliti de mizerie si revolta, o parte dintre sustinatorii FSN au inceput sa protesteze contra actiunilor FSN2. Unii au fost recapturati de FSN1, altii, au trecut de jena si inertie, si s-au intors spre opozitie, sperind intr-o “noua revolutie”. Pina in toamna anului 1991 , nemultumirea victimelor reformei FSN a crescut exploziv. Este fara indoiala cauza principala a “mineriadei” din septembrie 1991. De data aceasta, minerii au venit impotriva guvernului pe care-l aparasera in iunie 1990- fara a sti ca planuieste distrugerea economiei si societatii. A declara insurgenta lor, criminala, inseamna a nega nocivitatea (demonstrabila cantitativ) activitatii guvernului Roman si dreptul la revolta al electoratului inselat de FSN. In acelasi timp, demonizarea fara nuante a mineriadei din 1991 inseamna ca guvernul rasturnat era legitim, ales corect. De unde concluzia ca, protestul din iunie 1990 a fost anarhic- deci ca Piata trebuia curatata (poate doar mai putin brutal). Aceste alegatii sint cu atit mai nepotrivite pentru cauza anticomunista, cu cit, in septembrie 1991, minerii au avut de partea lor (pe linga sprijinul muncitorilor de pe platforme industriale grav afectate -Bucuresti, Brasov, etc. si a FSN-istilor treziti-saraci), multi combatanti anticomunisti (cazul lui Silviu Popescu este emblematic). Tocmai fostii demonstranti din Piata Universitatii (spre care minerii s-au indreptat in speranta de a depasi criza creata de ei in iunie 1990- apropiere mediata la Brasov, in septembrie 1990) au fost cei care au “instigat” ortacii, tratati brutal de fortele de ordine, sa nu se rezume la revendicari salariale, sau la debarcarea lui Roman (aripii FSN2) ci sa ne scape si de Iliescu (aripa FSN1) . Chiar admitind ca a intervenit si o intelegere intre Cozma si Iliescu- cum sustine Roman - e de neinteles cum a putut opozitia sa treaca de partea FSN2 in acest conflict (probabil simulat) - numai pentru ca Roman a ridicat (de jos?) flamura anticomunismului… imediat ce a fost debarcat.

Era exact ceea ce trebuia sa faca FSN2 in acel moment, pentru a pregati capturarea “dreptei” politice. Jocul a continuat perfect: FSN2-PD s-a retras putin, facind capital din reforma incetinita (timp necesar ca sa se acumuleze capitalul “marii privatizari”). FSN1-PSD a compatimit populatia lovita de “pripa” FSN2 si a “inteles pe mineri”- exact cit a fost nevoie ca sa cistige si alegerile din 1992. Promitind ca, scapati de FSN2, vor trece la adevarata justitie sociala. Au facut exact pe dos, amplificind dezastrul, continuind reformarea nomenclaturii- dovedind astfel ca ruperea in “aripi” a fost o farsa. Pentru a construi o diferenta electorala, FSN2-PD a trecut la “anticomunism”, facind curte CDR . In 1996, a venit momentul “schimbarii” - necesara pentru legitimare in plan international. CDR a “venit la putere” in alianta cu FSN2-PD , un cal troian care i-a cauzat rusinuasa si dezastruasa infringere. S-a mers pina acolo in noua alianta incit, in loc ca “ai nostri” sa rezolve dosarele “decembrie 1989″ si “iunie 1990″ au fost rapid reglate conturile pentru Petre Roman. Miron Cosma nu a fost judecat pina azi pentru participarea la zdrobirea rezistentei anticomuniste.

Dimpotriva, el este condamnat 18 ani pentru rasturnarea guvernului ilegitim si criminal…. pe care aceasta o contestase. Silviu Popescu (fost colonel si membru activ in CADA, care se ascunde inca in Austria -ca un criminal evadat) - a fost condamnat tot atunci la 8 ani, pentru instigare grava: a indemnat minerii sa-l rastoarne si pe Iliescu… (Adevarul e ca asta ar fi stricat rocada FSN1-FSN2). In fata acestei sentinte, a continuarii politicii economice distructive de catre binomul FSN2-CDR (si poate- cum se spune- instigati de FSN1 aliati acum cu PRM) - minerii se revolta din nou. Au loc infruntarile de la Costesti si Stoenesti, care vor duce la alte victime si procese. Emil Constantinescu, tradatorul idealurilor celor care l-au votat (pe care si le-a reamintit numai dupa terminarea mandatului), s-a erijat in pozitia de aparator al democratiei, amenintat de mineri si de securisti. Se uita ca a avut patru ani, nu pentru a ceda parti din Basarabia si Bucovina- ca momeala de intrare in NATO- ci pentru a epura SRI si justitia, lansa procesele paralizate, etc.

Isterizati de atita umilinta si manipulati de media (exact ca fsn-istii, odinioara) anti-fsn-istii latra Pavlov- de cite ori se pune problema eliberarii lui Cosma - fara a observa ca acesta fusese inchis pentru detronarea impostorului terminator … contestat de ei in 1990. In acelasi timp acesti furiosi si semnatari de Apeluri, nu fac nimic concret pentru deblocarea si sprijinirea dosarelor Contrarevolutiei din 1989-1990 - care trec la un pas de prescriere. Nici pentru concretizarea procesului genocidului comunist, sau lansarea procesului Tranzitiei Criminale. Cind dosarele sint totusi redeschise de tandemul Maries-Voinea (si apoi P35/2005- de mine si de cei care mi-au sustinut apelul pentru infiintarea Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului)- incep atacurile din toate partile… pentru blocarea lor. Unele vin pe linia FSN1 (Iliescu si amicii lui din justitie) . Altele pe linia FSN2 (Roman si tovarasii lui de drum: PD-Basescu si PNL-CDR). Nici ce a mai ramas din opozitia compromisa de colaborationism nu are mare interes sa se faca de rusine, aparind in oglinda adevarului. Restul diversiunii e treaba “banalistilor politici” care infesteaza media. Sau a unor actori cum e Viorel Ene , presedintele Asociatiei Victimelor Mineriadelor (titlu care deja spune tot despre confuzia exploatata). Acesta, ca si altii, de cite ori s-a decis Cosma sa-l demaste pe Iliescu, sau Voinea sa-l inculpe- a intetit protestele vehemente impotriva lor. Nimanui nu-i pasa de o prevedre a codului penal, privind cumulul de infractiuni. Aceasta face ca eventuala condamnare a lui Cosma pentru mineriada din 1990 (la care au fost insa implicati multi mai multi lideri de grupuri muncitoresti, veniti din toata tara) sa nu-i mai poata aduce ani suplimentari de puscarie, decit daca depaseste vechile condamnari. Ori, daca Miron Cosma ar primi o astfel de sentinta, cit ar primi cei care, pentru a acoperi crimele comuniste si pe cele comise in decembrie la lansarea Contrarevolutiei si pentru a crea cadrul distrugerii economiei nationale si al jefuirii populatiei, au orchestrat represiunea si au instigat populatia la razboi civil in toata tara, pe toata perioada anului 1990?

Lucrurile sint stiute de toata lumea. Dar nu se poate face nimic. Cum sa explici atita pasivitate, lasitate, si prostie colectiva? Oricit de geniala ar fi Securitatea si cit de domesticita ar fi populatia, oricit de perfida a fost stratagema FSN1(PSD)- FSN2(PD) tot e ciudat ca adevarul si drepatatea au pierdut absolut pe toata linia, timp de 18 ani. Ca sa explicam o astfel de “crima perfecta”, trebuie sa intelegem contributia “opozitiei”. Intimidata de puterea care-si aratase forta, acceptind “alegerile” cistigate prin inselaciune- (desi semnase pentru punctul 8), atrasa de morcovii aratati dupa baston, ametita de elucubratii privind nevoia de consens si depasirea “vinatorii de vrajitoare”, compromisa deja de modul penibil in care (nu) spijinise rezistenta strazii, renuntind nejustificat la Revolutie pentru o pretinsa “reforma”, evitind “provocarile” si “violenta” (aparind astfel stabilitatea puterii ilegitime) , incarcata de resentimente fata de maniera in care fusese tratata de populatia inselata (dar si de complexe elitiste ascunse sub “anti-populism”), dezbinata, intoxicata de agentii puterii si de veleitari gaunosi, dominata (confiscata) de propagandisti subcomunisti incapabili de vreo organizare- opozitia civila si politica nu a sprijinit (indrumat) revolta populatiei, lasind-o sa se stinga in neputinta. Astfel doar se explica succesul uluitor al manevrelor de confiscare a unei natiuni de catre FSN.

Liderii opozitiei, ridicati si ametiti de cultul penibil al “personalitatilor” (afirmate in conditiile de pseudo-selectie create de media)- au fost usor de pacalit, impotmolit, divizat, intimidat, cumparat. Aceasta e slabiciunea formatiunilor si miscarilor care nu se bazeaza pe idei si actiuni clare, asumate de mii de militanti activi, realmente participanti, nu alcatuind coruri de aplaudaci imbatati de citeva lozinci incantate. Cine isi pune toate ouale in cosul unei “elite” fragile - nu le poate apara. Din pacate, in plus, vanitatea celor incapabili sa-si asume erorile si compromisurile colaborationiste (poate si datorita consecintelor lor grave), produce o reactie de masluire, compromitere si dezertare in lant, care ne aminteste de “Fenomenul Pitesti”. O data boicotata initiativa de organizare a unei rezistente politice coerente si ferme (incercata in Forumul Democratic Antitotalitar, in toamna anului 1990)- de catre liderii partidelor de la Bucuresti si de catre “intelectualitatea independenta”, o data trimisi acasa (sa cladeasca speranta..) cei 500 000 de revoltati veniti pe 15 noiembrie 1990 la mitingul Aliantei Civice, o data luata, in congresul AC din 13-15 decembrie, decizia de a nu se manifesta la 16 decembrie 1990 (pentru a se evita provocarile…), in ciuda apelurilor disperate ale Timisoarei si al contextului favorabil al rascoalei sindicale - nu-ti mai vine usor sa admiti adevarul despre Revolutia tradata multilateral, in 1990. Cei care au dezertat , dupa 20 mai - legitimind explicit sau tacit “alegerile” si regimul devastator impus prin ele, nu vor nici azi sa-si recunoasca greseala, lasindu-i astfel intr-o pozitie ingrata pe rezistentii -insurgenti , zdrobiti la 13 iunie… de aceleasi forte cu care se ciocnisera si in 16-22 decembrie.

Cine intelege modul in care a plamadit societatea clestele FSN1- FSN2 - nu va mai avea impresia de haos. Si poate, va intrezari vreo iesire din ghearele lui. Deocamdata, nici o formatiune politica nu si-a propus sincer aceasta evadare. O crima politica devine impenetrabila- cind depaseste un anumit nivel de subtilitate si nocivitate. Justitia ajunge - pe linga paralizia datorata subordonarii fata de uzurpatorii puterii- intr-un blocaj operational- datorat complexitatii. Intelegind asta, am incercat sa construiesc, pornind de la o vasta colectie de texte, o imagine coerenta a modului in care a fost distrusa societatea romaneasca in Tranzitie, in interesul protejarii si imbogatirii vinovatilor din timpul regimului comunist, printr-o campanie lansata de Contrarevolutia din 1990.

Voi depune la procuratura si voi publica acest Raport. Pina atunci voi difuza fragmente din aceasta explicatie vasta, care arata cum a fost posibila o crima de asemenea proportii.

Ioan Rosca - www.piatauniversitatii.com | www.procesulcomunismului.com