Noii criminali se plimba în libertate printre noi. De cele mai multe ori îi cunoastem, dam mâna cu ei, îi salutam si îi întrebam de sanatate.

pr. Vasile Ionescu

UMANITATEA se îngrozeste atunci când îsi aminteste genocidele comise de nazisti si comunisti, eugenia, crimele pe banda rulanta, crematoriile, lagarele si gulag-urile, si consimte ca aceste atrocitati constituie o pagina rusinoasa a istoriei universale.

Ceea ce uita sau nu vrea sa stie omenirea este faptul ca decimarea popoarelor si crima institutionalizata continua si astazi, sub forme mascate, subtile. Noii criminali nu mai sunt înfierati de oprobriul public, ci se bucura de recunoastere sociala si de un respect cvasigeneral. Politia nu numai ca nu îi urmareste pentru actele lor, dar nici macar nu ii socoteste vinovati. Legea nu îi va pedepsi, caci însasi legea le permite sa asasineze în deplina libertate. Nu au nici o mustrare de constiinta, caci sunt educati înca din scoala sa ucida cu sânge rece.

La adapostul argumentelor stiintifice, si-au creat o aura de infaibilitate incontestabila, transformând stiinta într-o noua religie, atotstiutoare, cu teorii inflexibile pe post de dogme, mai cruda si mai inumana decât au fost vreodata cele mai rele ideologii totalitare, iar acum se bucura de roadele eforturilor lor, ucigând sute de persoane fiecare, milioane în fiecare tara, sute de milioane în lume.

Contra nazismului, comunismului si a altor structuri totalitare se mai putea lupta, fiindca le puteai identifica în mod corect cu raul absolut pe scara valorilor umane. Dar atunci când crima în masa devine oficiala prin legi promulgate de statul democratic, când raului i se spune bine, si este argumentat prin Drepturile Omului de catre intelectuali, savanti, politicieni, contra cui poti lupta?

Pentru prima oara în istorie, Drepturile Omului sunt folosite nu pentru apararea victimelor inocente, ci pentru apararea ucigasilor acestora. În acest caz nu mai exista Drepturi pentru omul lipsit de aparare, ci Drepturi pentru omul care ia fara nici o mila viata unui neajutorat. Victimei i se retrage orice calitate umana, astfel încât ucigasii pot dispune de ea fara nici o teama ca ar putea legea sau societatea sa-i condamne vreodata.

În acest caz particular de care vorbim democratia nu înseamna dreptul inalienabil la viata pentru victima, ci dreptul inalienabil la crima pentru criminal. Desi în Constitutia democratica a oricarei tari figureaza la loc de cinste dreptul la viata, anumitor categorii indezirabile li se retrage complet calitatea de persoane, devenind simple trupuri însufletite fara buletin, fara drepturi, fara identitate sociala.

În fiecare zi, în timp ce noi ne ducem vietile obisnuite, noii criminali ucid oameni fara aparare, ca pe o alta banda rulanta a mortii, mai înspaimântatoare decât cele din lagare sau din gulag-uri, caci de data aceasta totul se petrece într-o societate democratica, fundamentata chiar pe drepturile criminalilor, de o intoleranta contra careia nu poti sa iei atitudine fara riscul de a fi taxat drept intolerant la rândul tau.

În fiecare zi, noii criminali în serie se duc la serviciul lor birocratizat, unde îmbracati în alb si purtând manusi de cauciuc se umplu de sânge pâna la coate, taind în bucati, transând, macelarind, arzând de vii în solutii alcaline oameni, corpuri, cadavrele unor persoane pe care nu le recunosc drept persoane, pentru ca sa le poata ucide cu constiinta linistita.

Nu trebuie sa-si bata capul cu prinderea victimei, caci chiar familia acesteia i-o aduce, i-o livreaza ca pe un pachet de care vrea sa scape cât mai repede. Familia victimei este cea care pronunta cea dintâi condamnarea la moarte, iar aceasta nu mai are nici o sansa în fata deciziei neînduplecate a parintilor, în fata privirilor metalice ale rudelor, în fata indiferentei oamenilor de ordine, în fata societatii democratice care l-a condamnat la aneantizare: nimicirea vietii, distrugerea corpului, blocarea sufletului.

Pare a fi emergenta unei societati orwelliane aproape perfecte, în care cizma finala se pregateste sa apese pe chipul omului pentru vecie. Noii criminali iubesc crima, si o fac ca pe un sport, ca pe o vânatoare. În fata lor vânatul nu are nici o sansa, caci nu are unde fugi, nu se poate apara, si nimeni nu sare în apararea lui.

Dreptul de a ucide fara sa fii urmarit in justitie

Când ne amintim de vechii si ucigasi în serie, cei care erau executati pentru câteva crime, nu putem sa nu ne miram de eficienta si iscusinta cu care discipolii de azi ucid fiecare câteva sute de persoane, fara ca sa fie acuzati vreodata de cineva pentru vreuna, ba mai mult, primind si bani pentru aceasta, pe lânga salariul de stat.

Vechii criminali erau prinsi, încarcerati, judecati si executati, noii criminali prospera cu atât mai mult cu cât ucid mai mult, au constiinta împacata caci legea, cultura si stiinta i-au absolvit de orice responsabilitate, si mor încojurati de prieteni în casele lor primitoare.

Gacy, cu 14 crime, Dahmer cu 12 crime, sau altii care au oripilat opinia publica sensibila si miloasa, par mielusei pe lânga asasinii dintre noi, cei care se lauda cu doua sau trei sute de crime fiecare.

Daca vechii criminali în serie erau groaznici si înspaimântau societatea pentru ca se dedau la mutilari oribile, nici criminalii de azi nu sunt mai prejos, caci si ucid numai taind în bucati, decapitând si arzând cu solutie alcalina, iar oribilul Lambru, cel care a amenajat hotelul mortii la Paris pentru a arde cadavrele clientilor este la fel cu noii criminali care ard corpurile dezmembrate ale victimelor în crematorii si ghene.

Noii criminali se plimba în libertate printre noi, de cele mai multe ori îi cunoastem, dam mâna cu ei, îi salutam si îi întrebam de sanatate. Ei sunt medicii care fac avorturi.

Nici o tresarire a constiintei nu îi poate umaniza, caci pentru ei umanitatea înseamna tocmai uciderea copiilor nenascuti. Politica de stat o cere, legiferând avortul ca pe o masura de control a numarului populatiei, terorizata de falsa alarma a cresterii demografice. “Suntem prea multi pe planeta, asa ca haideti sa ucidem pe cei care vin, ca sa nu ne pierdem noi din confortul actual”, spun politicienii luminati ai planetei. În China nu ai voie sa ai decât un copil, ce se întâmpla oare cu restul? În loc sa se caute solutii pentru rezolvarea crizei alimentare planetare si pentru o folosire mai judicioasa a resurselor planetei, s-a gasit o solutie care nu face decât sa evite problema demografica, în loc sa o dezlege.

Când un singur tanc ultramodern costa un milion de dolari, a spune ca nu exista resurse pentru toti pe planeta si ca singura salvare a umanitatii e decimarea populatiei prin avorturi, e o perversiune a spiritului si o înjosire a umanitatii atât de des invocate astazi. Agricultura nu functioneaza cu eficienta maxima, exista multe suprafete nefosite, nu exista interes în construirea de colonii marine care ar putea asigura necesarul de hrana întregii omeniri, unele state se scalda în supraproductie în timp ce unele tari revin la o agricultura feudala, oamenii manânca prea multa carne în loc de cereale (în timp ce animalele ocupa terenurile care ar putea fi folosite pentru cereale ieftine si hranitoare), industria polueaza si reduce randamentul agriculturii, iata tot atâtea probleme de rezolvat pentru destinderea crizei demografice, însa pentru ca interesul financiar din spatele lor dicteaza cautarea profitului cu orice pret, se ajunge sa se reduca nu luxul si risipa, ci numarul copiilor din toate tarile.

În loc sa ucizi problemele, ucizi copiii.

Creatorul a dat suficiente resurse lumii, astfel încât toti fiii Sai sa traiasca în bunastare, dar oamenii gestioneaza rau aceste resurse, si asa apar asa zisele crize ale lumii moderne, falsele probleme care genereaza false solutii. Daca umanitatea ar sti sa ceara solutii Creatorului ei, cu siguranta ca le-ar primi. Dar pentru ca a decis ca nu are nevoie de Creator, a intrat în criza profunda, si i se pare ca nu mai poate iesi din ea decât ucigând.

Astfel se ajunge la paradoxul uluitor si nedenuntat de nimeni ca se cere cu vehementa respectarea Drepturilor Omului în vreme ce concomitent se dau legi care nu recunosc copilului calitatea de persoana deplina înca de la concepere, livrându-l fara aparare familiei care decide sa-l accepte sau nu pe baza unor factori arbitrari. Iar aceasta înseamna în ultima instanta ca nu se respecta Drepturile Omului pe care democratia pretinde ca se fundamenteaza.

A pretinde ca esti o democratie (puterea poporului) atunci când poporul tau este decimat (literalmente decimarea înseamna uciderea unui om din zece), înseamna ca nu respecti contractul pe care ti l-ai încheiat cu poporul pe care îl guvernezi, din moment ce legile tale sunt defavorabile cresterii sanatoase ale acestuia.

Daca statul democratic are într-adevar ca interes propasirea neamului care îl sustine, atunci s-ar gasi solutii pentru a evita avorturile. De exemplu, psihologi de spital ar putea explica traumele fizice si psihice care urmeaza avortului (lucru pe care medicii nu-l fac!), sau s-ar putea motiva femeia sa nu avorteze, ci sa nasca acel copil si sa îl dea la casa de copii sau spre înfiere, din moment ce ea oricum nu vrea sa îl creasca.

Nu ar fi mai bine sa creasca la casa de copii, dar sa-si încerce si el sansa în viata, decât sa nu fie deloc? Ar putea ajunge un bun cetatean, poate un nou Coanda sau un nou Grigorescu, dar de unde sa stim ce ucidem, daca nu lasam fiecare samânta sa îsi dea rodul ei? Casele de copii ar putea fi organizate mai bine, birocratia pentru adoptarea unui copil s-ar putea simplifica pentru ca sa nu mai astepte ani de zile cuplurile sterile pentru o înfiere, s-ar putea încuraja financiar adoptarea de copii de catre familii care au deja, s-ar putea da de lucru acestor copii când vor creste…

Savantii sunt nerabdatori sa faca experiente pe foetusi, chipurile pentru progresul stiintei, spitalele sunt nerabdatoare sa se dea legea care va permite prelevarea de organe de la foetusi, caci asta înseamna saci de dolari, guvernele vor controlul demografic, iar medicii nostri ginecologi, noii criminali în serie, ucid pentru bani copii fara aparare, si au constiinta limpede si asigurata de legile democratice care îi încurajeaza.

Sunt unii oameni care apara avortul si spun ca e un drept de constiinta, ca e un drept al omului, ca femeia poate face ce vrea cu botul acela de carne, cu tesutul acela lipit de uter, ca îl poate extirpa ca pe o tumoare benigna. Dar daca le spui tot acestora sa-si ia copilul de câtiva ani ca sa-l taie în bucati si sa-l arda, atunci se umplu de oroare numai la acest gând. Însa ce diferenta este între un copilas de câtiva ani si un foetus de câteva luni, care face tumbe în uter, zâmbeste, casca, raspunde la apasari pe burta si asculta muzica?

Nici o persoana normala nu si-ar transa copilul nascut, si nu l-ar arde cu solutie alcalina, însa atunci de ce tot ea îsi da copilul nenascut la moarte, livrându-l medicilor mortii în alb si cu manusi de cauciuc, si de ce nu suporta sa-l vada decapitat sau ars de viu într-o pubela de gunoi peste care se pune capacul ca foetusul sa se sufoce mai repede?

De când spitalele, care ar trebui sa ocroteasca viata, au devenit hale ale mortii, în care se transeaza si se incinereaza copii? Sau, mai precis, cum am fost îndoctrinati pe nesimtite, noi, cei multi, sa acceptam ca aceasta stare de lucruri e fireasca si necesara?

Uciderea copiilor romani - crima impotriva natiunii

Uciderea a 250 000 de copii într-un singur an în România (desi numarul real trebuie sa fie mult mai mare din cauza avorturilor neînregistrate), este un act cutremurator care a ajuns sa fie prezentat la stirile TV între doua anunturi banale, de catre o prezentatoare vesela. Daca înmultim numarul de mai sus cu 14 ani de democratie, obtinem 3 500 000 de persoane ucise, si asta într-o singura tara.

Când se spune ca în lagarele naziste au pierit cam 11 milioane de oameni de toate natiile, iar în gulag-urile comuniste câteva zeci de milioane, numarul de 3 500 000 de copii ucisi într-o singura tara începe sa justifice folosirea termenului de genocid.

Si atunci cine sunt noii nazisti, noii tortionari comunisti, noii medici ai mortii, noii promotori ai holocaustului copiilor în crematoriile spitalelor, noii asasini pe banda rulanta asistati de stat, noii criminali în serie? Cei care permit si legifereaza, sau cei ale caror mâini se umplu de sânge proaspat? Vor zice acestia din urma ca si-au facut doar datoria, ca au facut ceea ce li s-a cerut, asa cum s-au scuzat SS-istii si tortionarii comunisti?

Exista cazuri de serial killers care s-au scufundat în adâncurile sinelui lor, si în închisoare au realizat cât de monstruoase crime au comis, s-au umanizat, au regretat si au oprit fluxul raului din ei, unii prin psihoterapie ca Jurgen Bartsch, altii prin convertire religioasa ca Ted Bundy.

Însa acest lucru a fost posibil doar pentru ca societatea, etica si legea le-au aratat ca raul este rau si nu bine cum credeau ei. Însa atunci când societatea e indiferenta, când legea permite, iar etica inverseaza polii binelui si ai raului, ce sansa mai au acesti medici sa înteleaga ca prin avorturile pe banda rulanta comise nu contribuie la progresul umanitatii, ci comit de fapt crime împotriva umanitatii?

Cine le va deosebi binele de rau, într-o noua etica pe care sa o accepte si sa o practice, astfel încât sa opreasca fluviul de sânge pe care l-au pornit si sa înceapa cu adevarat sa îsi puna puterile creatoare în slujba binelui comun?

Atunci când vezi ca raul este rau, poti lupta cu el, dar cum sa faci fata raului care îsi spune bine?

Imagini: www.orthodoxphotos.com
De vorba cu pr. Ilie Cleopa despre avort…