După ce şi-au făcut debutul pe scena Teatrului Naţional “Lucian Blaga” din Cluj, vedetele dungate de la Gherla vor fi plimbate cu autocarele Administaţiei Naţionale a Penitenciarelor pe Calea Victoriei din Bucureşti, pentru a se reuni cu colegii din alte 15 “universităţi” pe scena Teatrului Nottara.

Şi, cum ne informează Comunicatul de presă, acest efort european este îndreptat spre binele nostru: ni se vor “combate preconcepţiile sociale despre lumea puşcăriei”, ni se va “stimula interesul către această pătură socială” şi ni se va “pozitiva mentalitatea românească“. Exact ce ne trebuie!

Cum nimic nu se face de la sine, cei care s-au sacrificat să primească banii Comisiei Europene au fost 14 tineri artişti, luptători neobosiţi pentru “ideea de toleranţă şi egalitatea de şanse”, alături de care au întins mâinile şi unii mai bătrâni în ale meseriei: Maria Manolescu, Mihaela Michailov, Radu Apostol şi Bogdan Georgescu.

Am adresat o întrebare Directorului General al Penitenciarelor cu privire la faptele comise şi la condamnările pe care le au de executat “actorii”, în speranţa că deţinuţii selectaţi nu sunt chiar atât de malefici. Vreau şi eu să ştiu pe cine urmează să aplaud: un tâlhar, sau un inginer condamnat pentru un accident de muncă?… un ministru excroc, sau un hoţ de borcane de zacuscă?… un violator, sau un deţinut politic condamnat pentru promovarea imaginii mareşalului Ion Antonescu? Aştept răspunsul…

Organizatorii festivalului ne-au pregătit şi o surpriză: o puşcărie pentru femei a fost transformată în studio foto, unde deţinutele se pozează între ele. În pauzele spectacolelor, vom avea ocazia să admirăm fanteziile criminalelor şi traficantelor de droguri, în expresie fotografică (cenzurate de Cosmin Bumbuţ), realizate cu aparate donate prin programul  “CANON te însoţeşte după gratii” şi tipărite pe hârtie foto de cea mai bună calitate, pe banii patronului firmei F64 STUDIO (ştie el de ce!) şi ai revistei TABU-POPO. Astfel, până când ne vom înfrânge reţinerea şi vom fura primul portofel, ni se oferă şansa să fim introduşi în lumea penitencirelor, în mod virtual, prin intermediul acestei expoziţii.

O oengistă, care şi-a câştigat existenţa desfăşurând programe similare în închisori, a încercat să mă alăture cauzei motivând că arta nu poate fi judecată prin prisma artistului. Oare?

Foarte probabil ca unele dintre fotografii să fie chiar artistice şi unii dintre actori să fie chiar talentaţi, numai că, în momentul în care doreşti să îţi exprimi admiraţia, raţiunea te atenţionează că, poate în acel moment, una dintre victimele lor se află internată la dezintoxicare, alta stă la cozi la ghişee să-şi înlocuiască actele furate, un copil este la consiliere psihologică pentru că nu mai poate dormi noaptea de spaimă, o mamă pune flori pe un mormânt. Ce fel de om trebuie să fii ca să mai poţi să aplauzi?

În 25 şi 26 noiembrie, la Nottara, voi avea avea ocazia să-mi exprim sentimentele faţă de aceşti actori, regizori şi euro-propagandişti ai “toleranţei”. În afară de teamă, nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să mă abţin.

Ce părere aveţi? Vine cineva cu mine?

Mihai Tociu