AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


Alianta Familiilor din România solicita respingerea acordului prezumat

February 5th, 2009 · Comentati (2 Comentarii)

Trimite prin email Print This Post

Asociatia “Alianta Familiilor din România” si Asociatia Provita Media au remis comisiilor de specialitate ale Camerei Deputatilor o scrisoare comuna prin care le cer deputatilor sa voteze împotriva proiectului de modificare a legii reformei in sanatate, prin care urmeaza sa se introduca „acordul prezumat” pentru transplantul de organe în România.

Proiectul, dupa ce a trecut de Senat in 2008, a ajuns acum la Camera Deputatilor, urmând sa fie supus votului in 16 februarie a.c.

In scrisoare se precizeaza ca legea deschide calea multor abuzuri, care pot merge pâna la a lasa pacientii sa moara pentru a le preleva organele. „În aceasta formulare si în aceasta viziune juridica, acordul prezumat nu se identifica cu acordul voit si explicit al oamenilor, caci tacerea nu înseamna acord,” se arata in scrisoare.

„Cetateanul nu poate face înca o alegere constienta, libera, informata si în spirit altruist, iar prin lipsa informarii se ajunge la încalcarea principiului etico-medical al consimtamântului responsabil. Consideram ca, în felul acesta, nu se blocheaza deloc traficul ilegal de organe, fenomen cu mari ramificatii internationale, de care nici tara noastra nu este straina”, se mai mentioneaza in scrisoarea inaintata comisiilor Camerei Deputatilor.


Semnatarii ofera câteva posibile solutii, propunand ca „proiectul de lege sa fie modificat în asa fel încât demnitatea persoanei umane sa nu aiba de suferit; decesul unei persoane sa fie clar si definitiv stabilit din punct de vedere stiintific si medical; acordul informat si explicit (cum apare în legislatia curenta) sa ramâna în vigoare, dar sa se înlature masurile birocratice, care mai mult împiedica decât ajuta pe cei interesati si implicati.”

Cei care doresc sa sustina aceasta initiativa, pot trimite un mesaj la office [@] protejarea-familiei.com

———
Iata mai jos textul integral al scrisorii:

Catre:
Comisia Juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor
Comisia pentru sanatate si familie a Camerei Deputatilor

NOTA
Referitoare la: PL-x nr. 404/2008 –
Proiect de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii

Doamnelor si Domnilor Deputati,

Dezbaterile asupra Proiectului de Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006, modificare privind transplantul de organe si acordul prezumat au luat amploare, mai ales dupa ce proiectul a fost aprobat de Senat, în 12 mai 2008.

Alianta Familiilor din România a luat atitudine la vremea respectiva si o face si acum, pentru a atrage atentia asupra problemelor nascute de acest subiect, care, fiind prea mult birocratizat, este prea putin cunoscut. Informarea publica despre transplantul de organe sau despre implicatiile lui sociale este lacunara, iar de cele mai multe ori lipseste cu desavârsire, atât în unitatile medicale, cât si în afara lor. Este normal ca, în aceasta situatie, majoritatea populatiei sa nu fie capabila sa înteleaga termenii specifici cu care opereaza acest nou proiect de lege.

Orice lege, cum ar fi si aceasta, ar trebui, de fapt, sa vizeze tocmai facilitarea binelui general. Chiar si Colegiul Medicilor s-a pronuntat în defavoarea unei astfel de legi, afirmând public ca deschide calea multor abuzuri, care pot merge pâna la a lasa pacientii sa moara pentru a le preleva organele.

În aceasta formulare si în aceasta viziune juridica, acordul prezumat nu se identifica cu acordul voit si explicit al oamenilor, caci tacerea nu înseamna acord. La nivel etimologic, prezumtia este un concept, care, chiar si în sens larg, se traduce prin presupunere, supozitie, probabilitate, parere întemeiata pe aparente.

Legiuitorii trebuie sa tina seama de complexitatea realitatii, unde lucrurile au fost bulversate de mass-media, care, în ultimul timp, a lansat chiar o campanie în favoarea acestui proiect de lege, abordând, într-un mod facil, subiecte grave, precum penuria de organe, traficul de organe etc.

Situatia din tara noastra privind cererea si donarea de organe este delicata, ca de altfel aproape pretutindeni. Cererile sunt tot mai multe, iar donatorii par sa fie tot mai putini; în plus, mai exista si dificultatea birocratica, impusa de legislatia în vigoare. Si, cu toate acestea, în cursul anului 2008, s-au înregistrat 51 de cadavre-donatori, cifra record pentru tara noastra. Iar o alta situatie statistica ne pune în tema si privind latura esecurilor: 68 de români au murit asteptand sa le vina rândul pe lista de asteptare pentru un transplant.

Din cauza blocajelor birocratice si a problemelor de natura practica privind transplantul, un grup de senatori, sustinuti de Comisia Medicala a Senatului, a propus o solutie sub forma „acordului prezumat”, preluând modelul unor legislatii occidentale, pentru a raspunde mai bine cererii de organe.

Dar în situatia actuala, cetateanul nu poate face înca o alegere constienta, libera, informata si în spirit altruist, iar prin lipsa informarii se ajunge la încalcarea principiului etico-medical al consimtamântului responsabil.

Consideram ca, în felul acesta, nu se blocheaza deloc traficul ilegal de organe, fenomen cu mari ramificatii internationale, de care nici tara noastra nu este straina. În aceasta stare, lucrurile pot fi usor dezechilibrate de diferite fenomene, aparent controlate si, mai ales, de interese mari financiare. De asemenea, se creeaza discrepante între cei care asteapta un transplant, pornind de la impunerea unor criterii subiective, aberante si abuzive. Drept urmare, trebuie înasprite atât supravegherea demersurilor pentru transplantul de organe, cât si pedepsele pentru cei care se preteaza sa obtina beneficii financiare de pe urma donarii de organe.

Intentia dumneavoastra, ca putere legiuitoare, trebuie sa fie aceea de a clarifica lucrurile, nu de a le îngreuna. Aceasta stare de lucruri complexa nu face decât sa puna în dubiu si mai mult pozitia medicului în societate, constiinta lui fiind pusa într-o situatie contradictorie.

Remarcam, de asemenea, ca în textul acestui proiect de lege, au fost inserate o serie de concepte aflate într-o acceptiune problematica. Mai întâi, ar trebui sa fie clarificat momentul decesului unei persoane, care, potrivit legislatiei actuale, se pronunta la declararea mortii cerebrale. În acest sens, va sugeram sa cereti specialistilor medicali sa clarifice acest aspect pentru a elabora un raspuns veritabil si care sa nu mai nasca atâta îndoiala.

În consecinta, propunem ca:

- proiectul de lege sa fie modificat în asa fel încât demnitatea persoanei umane sa nu aiba de suferit
- decesul unei persoane sa fie clar si definitiv stabilit din punct de vedere stiintific si medical
- acordul informat si explicit (cum apare în legislatia curenta) sa ramâna în vigoare, dar sa se înlature masurile birocratice, care mai mult împiedica decât ajuta pe cei interesati si implicati.

În acest sens, propunerea de a introduce o rubrica speciala si explicita privind acordul voluntar în chestionarul viitorului recensamânt pare potrivita.

Pe de alta parte, masura de a introduce un numar de telefon, la care fiecare cetatean care nu doreste sa devina donator post-mortem ar trebui sa sune, este riscanta, daca nu se impune si o corecta campanie de informare în acest sens. În Portugalia, de exemplu, doar 7.000 de persoane din cei aproape 11 milioane de locuitori au sunat la acel numar de la introducerea legislatiei privind acordul prezumat. Aceeasi proportie o întâlnim si în Franta unde în 10 ani, 70.000 de oameni s-au înscris în registrul de refuz din cei 65 de milioane de francezi.

Se poate apela, de asemenea, si la medicul de familie, care în cursul unei consultatii ar fi în masura sa se ocupe si de acest demers pentru ca apoi sa transmita mai departe informatia la spitalele din tara sau unui centru care sa aiba doar aceasta misiune de a se ocupa de transplantul de organe. [...]

În speranta ca aceasta Nota va va fi utila si veti da curs pledoariei noastre, va multumim anticipat.

Pentru Alianta Familiilor din România, Bogdan Mateciuc, Director Executiv
Pentru Asociatia Provita Media, Larisa Iftime, presedinte

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 5.00 out of 5)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Cultura vietii · Familie/Societate

2 responses so far ↓

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree