Un destin singular, omagiat intr-un spectacol de teatru radiofonic

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 17 decembrie, de la ora 11.00, la Hotelul Ramada – Majestic, Calea Victoriei, Bucureşti, la audiţia cu public a spectacolului „ION GAVRILĂ OGORANU–Timpul se grăbea”, după un scenariu de Ion-Costin Manoliu.

Spectacolul, în premieră absolută, deschide seria de documentare artistice dedicate luptătorului anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu, personaj singular în România şi Europa răsăriteană. Înregistrările cu Ion Gavrilă Ogoranu au efectuate de Ion-Costin Manoliu în anii 2003-2005 la Galtiu – Alba.

În distribuţia primului episod: Mihai Bica, Dan Săndulescu, Laurenţiu Lazăr, Monica Ghiuţă, Mircea Rusu, Janine Stavarache, Violeta Berbiuc şi copiii Ilinca Prundea şi Andrei Ţârdea. Predica şi zicerile Părintelui Arsenie Boca au fost rostite de Preotul Daniel Benga.

Spectacolul face parte din proiectul Biografii, Memorii – un program care propune prezentarea unor destine exemplare, modele morale pentru societatea contemporană.

Premiera radiofonică: Marţi, 18 decembrie 2007, ora 19.00 – Radio România Cultural

Despre Ion Gavrila Ogoranu

Ion Gavrilă a fost timp de 30 de ani coşmarul Securităţii. S-a născut pe 1 ianuarie 1923 la Gura-Văii, un sat din Ţara Oltului, de la poalele Munţilor Făgăraş. A urmat şcoala primară în sat şi din 1934 cursurile Liceului „Radu Negru” din Făgăraş, activând din 1937 în Frăţia de Cruce din acest liceu. Frăţia de Cruce era organizaţia de tineret a Mişcării Legionare, înfiinţată de Corneliu Codreanu şi Ionel Moţa în 1925, ca organizaţie de educaţie creştină şi naţionalistă a elevilor români.

La vârsta de 17 ani, în septembrie 1941, Ion Gavrilă este arestat şi condamnat la 18 ani de închisoare pentru „activitate interzisă”. În primăvara aceluiaşi an, cu alţi colegi, ridicase o cruce mare de lemn pe muntele Budiu. Împreună cu alţi 5000 de tineri, în majoritate elevi, este purtat prin închisorile de la Braşov, Aiud, Văcăreşti, Ocnele Mari, Vaslui, Chişinău şi Alba-Iulia. Eliberat în 1944, este incorporat la cerere la „12 Vânători de Munte” Câmpeni, apoi la şcolile militare din Abrud, Câmpulung-Muscel şi Timişoara. Termină şcoala în particular, la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu. După bacalaureat se înscrie la Facultatea de Agronomie de la Timişoara, care în 1945 a revenit la Cluj şi, în paralel, la Academia Comercială de la Braşov.

În anul II de facultate, la Cluj, participă la greva studenţească din 1946, ca vicepreşedine al studenţilor agronomi. Ca student, continuă activitatea în Frăţiile de Cruce, fiind pentru un an Şeful Regionalei Ardeal, ce cuprindea elevi din licee şi tineri muncitori. În aceeaşi perioadă, activează în centrele studenţeşti din Braşov şi Cluj, unde sute de studenţi, împreună cu organizaţii militare, pregăteau o rezistenţă armată anticomunistă.

Evită valul masiv de arestări din 15 mai 1948 şi, în timp ce se afla ferma agricolă din Rupea, în apropiere de Sighişoara, se regăseşte pe o listă de condamnaţi în contumacie, publicată în ziarul „Scânteia”: condamnat la 19 ani de închisoare. Se retrage acasă, la Gura Văii, în zona Făgăraşului, unde cu alţi elevi şi studenţi scăpaţi de arestări, pune bazele unui grup de rezistenţă armată: Grupul Carpatin Făgărăşan. În 1949, grupul urcă în munţi, de unde revine în sate pentru a menţine spiritul de rezistenţă şi speranţa. „Au urmat şapte ani de ciocniri cu trupele de securitate în munţi şi în sate, ajutaţi de populaţia din zonă, cu victorii şi înfrângeri, cu trădări, nici una din rândurile noastre, în care luptătorii au murit pe rând în luptă sau prinşi prin vânzare, condamnaţi la moarte şi executaţi. Au sfârşit astfel 31 de tineri. În jur de o mie de oameni din Ţara Oltului şi din împrejurimi au plătit cu ani grei de închisoare, cu distrugerea familiei, vina de a ne fi ajutat” – mărturisea Ion Gavrilă Ogoranu.

Dumnezeu a vrut ca Ion Gavrilă să scape cu viaţă. În 1955 a ajuns în satul Galtiu, lângă Sântimbru, în judeţul Alba, la văduva unui coleg de liceu, Ana Săbăduş. După un timp, s-au căsătorit în secret. Între timp, în 1951, fusese condamnat la moarte în oraşul Stalin (Braşov), preşedinta Tribunalului fiind A. Sidorovici, tovarăşa de viaţă a lui Silviu Brucan. Din 1955, a trăit ascuns la Galtiu. „A urmat un timp lung, 21 de ani, în care ceasurile şi zilele au trecut încet, uneori chinuitor de încet, dar anii s-au scurs necruţător de repede”.

Timp de două decenii, Securitatea n-a încetat să-l caute. Din motive familiale, în 1976 ajunge la Cluj, unde este arestat pe 29 iunie. După şase luni de anchetă, beneficiind de prescrierea faptelor sale şi de intervenţia preşedintelui american Richard Nixon, care se interesase de soarta sa în timpul vizitei sale în România, a fost eliberat. Nu înainte de a dejuca o tentativă a Securităţii de a-l iradia la sediul său de pe Calea Rahovei din Bucureşti. A fost în continuare urmărit de Securitate până la căderea lui Ceauşescu. Până la pensionare, în 1989, a lucrat la Întreprinderea Agricolă de Stat de la Miercurea Sibiului.

În decembrie 1989 a venit la Bucureşti cu intenţia de a participa la Revoluţie şi a-i apăra cuceririle. Reuşeşte să fie doar unul dintre miile de dezorientaţi din jurul Televiziunii. A scris apoi cartea Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc, 6 volume de memorii şi documente despre lupta armată anticomunistă din Munţii Făgăraşului şi Munţii Apuseni. A publicat şi Amintiri din copilărie şi Întâmplări din lumea lui Dumnezeu. A făcut parte din Academia Civică, Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, Alianţa Civică, organizaţia „Amnesty International”. A fondat şi a fost primul preşedinte al Fundaţiei „Luptătorii din Rezistenţa Armată Anticomunistă”.

Pe 1 mai 2006, după mai multe luni de suferinţă grea, Ion Gavrilă Ogoranu a trecut la Domnul.

Un destin singular, care într-o ţară ce ştie să-şi aprecieze cu adevărat eroii ar fi inspirat un film pe măsură… (Ion-Costin Manoliu, Radio Romania)