Marius Mioc [blogul lui Marius Mioc] [articolele acestui autor]
În anul 2010 asigurările obligatorii pentru autoturisme vor înregistra o nouă scumpire de 10-35%, după cum ne anunţă “Cotidianul” din 16 iulie 2009. Motivul îl constituie majorarea limitelor maxime de despăgubire impuse de Uniunea Europeană.
Această creştere urmează altor creşteri care au urmat aderării României la Uniunea Europeană. La sfîrşitul lui 2008 costul asigurării auto aproape s-a dublat, iar în cursul lui 2009 s-au înregistrat deja alte creşteri ale tarifelor de asigurare.
Creşterea limitelor maxime de despăgubiri impuse de birocraţii UE este motivul invocat de firmele de asigurări, dar nu m-aş mira ca înseşi aceste firme să fi propus creşterea respectivă. Asigurătorilor le convine să se ruleze cît mai mulţi bani în industria lor, astfel şi profiturile lor cresc. Într-un foarte mic număr de cazuri, victimele accidentelor de circulaţie nu vor mai primi 1,5 milioane de euro despăgubiri (cît era despăgubirea maximă pînă acum) ci 2,5 milioane euro, dar cele mai multe milioane de euro vor intra în buzunarele managerilor şi acţionarilor firmelor de asigurări. Fiind vorba de asigurări obligatorii, cetăţeanul de rînd n-are încotro şi trebuie să scoată banii din buzunar. Statul maximal (ideologie dominantă în Uniunea Europeană) îşi confirmă rolul de instrument de exploatare a omului de rînd în folosul unor grupuri de interese.
Începînd cu anul viitor, o nouă asigurare obligatorie va intra în vigoare – cea pentru locuinţe. Pentru început, costul e relativ mic, dar odată ce oamenii se vor obişnui cu această nouă asigurare obligatorie, prevăd că aceasta se va scumpi de la an la an, după tendinţa deja vizibilă la asigurările obligatorii auto.
Mai citeşte:
- Cînd industria mondială a asigurărilor e în colaps, în România se impun noi asigurări obligatorii
- Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa
- O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor începînd cu jumătatea lui 2009
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (1)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (2)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (3)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (4)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (5)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (6)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (7)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (8)
- Uniunea Europeană ustură la buzunar (9)



(6 votes, average: 4.17 out of 5)























2 responses so far ↓
1 madmax // Jul 21, 2009 at 11:24 am
Nenorocitii! Asta chiar se anunta stat tip “Big Brother”. Tu nu mai poti decide nimic. Decid altii in locul tau !
2 eugenia // Jul 24, 2009 at 1:47 am
Are legatura doar cu Comunitatea Europeana si este cumva “de bine” ce scriu acum.
Trebuie semnata Petitia CRIIGEN.
Criigenul este un Centru de Cercetare si Informare Independenta in domeniul Geneticii cu sediul in Franta. Gasiti toate informatiile pe internet. Aceasta organizatie a reusit sa fie recunoscuta la nivelul Comunitatii Europene prin competenta cercetatorilor implicati, prin perseverenta lor si prin forta de mobilizare a cetatenilor. Zeci de mii de “Apeluri” au fost semnate si impuse departamentelor de sanatate publica. Redau un fragment dintr-un astfel de Apel:” Noi, oameni de stiinta, medici, juristi, umanisti, cetateni, convinsi de urgenta si de gravitatea situatiei declaram ca: 1.Dezvoltarea numeroaselor boli actuale este urmarea degradarii mediului inconjurator 2. Poluarea chimica constituie o amenintare grava pentru copii si pentru supravietuirea fiintei umane 3.Sanatatea noastra, aceea a copiilor nostri, a generatiilor viitoae este in pericol..”
CRIIGENul a reusit sa constientizeze faptul ca iesirea din situatia dezastruasa in care ne aflam priveste toate natiunile europene.
Prin Doamna Corrine Lepage, presedinta a CORIIGEN, aleasa recent vice- presedinta a comisiei de mediu in Parlamentul European, se spera impunerea unei legislatii care sa stopeze agresiunea premeditata a lobby-ului industriei chimice asupra economiilor tarilor europene si interzicerea comercializarii unor produse de tipul Rondup.
Studiile ce demonstreaza actiunea patogena a fertilizantilor si ierbicidelor in agricultura sunt facute publice si vor constitui probe in situatia chemarii in justitie a trusturilor incriminate.Este nevoie ca cetateni din toate tarile europene se participe la aceasta actiune a CORIIGENului. Este regretabil faptul ca pana in prezent reprezentantii Romaniei in institutiile europene nu au adus la cunostinta cetatenilor faptul ca se poate lua o atitudine comuna in problemele legate de mediu si de sanatatea publica.
Leave a Comment