Marius Mioc [toate articolele acestui autor]
„EXCESUL DE LAPTE dă în amenzi” ne informează ziarul „Cotidianul”, explicîndu-ne una din genialele invenţii ale birocraţilor care conduc Uniunea Europeană: „Fermierii care vor comercializa o cantitate mai mare de lapte decît le dă dreptul cota stabilită de autorităţi vor fi sancţionaţi (…) după 1 aprilie 2007, ţara noastră va trebui să-şi reducă producţia de lapte cu 40% dacă vrea să scape nesancţionată”.
Despre cotele de lapte, Altermedia a informat acum un an. Articolul din „Cotidianul” ne dă însă informaţii noi cu privire la talentul cu care au negociat politicienii români respectivul capitol al integrării în UE: „România produce anual in jur de 5,2 miliarde de litri de lapte, iar cota negociată cu UE este de aproape 3,1 miliarde de litri”. Nu-i nimic, ne vom obişnui să consumăm lapte din import, sau poate vom bea Coca-Cola, băutură care, deşi mai scumpă, este mai sănătoasă decît laptele.
Sute de mii de ţărani care trăiesc acum din vînzarea laptelui vor ajunge şomeri, nu fiindcă n-ar vrea să muncească sau fiindcă produsele lor n-ar avea căutare, ci fiindcă sistemul birocratic al Statului Maximal (Statul Român adaptat normelor UE) le va interzice să-şi comercializeze produsele. Orăşenii vor plăti impozite mai mari, ca să finanţeze ajutoarele de şomaj ale ţăranilor deveniţi şomeri. Partea tristă va fi cînd ţăranii care acum îşi cîştigă singuri existenţa se vor complace cu statutul de întreţinuţi ai statului.
Capitalism? Economie de piaţă? Libertate economică? Liberă concurenţă? Lozinci frumoase, dar în Uniunea Europeană nu capitalismul ci birocratismul este orînduirea dominantă.
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen



















10 responses so far ↓
1 arbore // Jul 4, 2006 at 8:43 am
“vom bea Coca-Cola, băutură care, deşi mai scumpă, este mai sănătoasă decît laptele.”
Zau!!! Prin ce mijloace autorul a “nascut” asemenea ineptie?
Dincolo de aceasta “gluma”, este bine venit si acest semnal de alarma…
Vom bea toti Coca-Cola si vom minca la McDonald’s… si vom construi comunismul european…Romane, dormi linistit, UE te lureaza si pe tine…
2 vasile // Jul 4, 2006 at 10:44 am
Pe mine ma depasheshte logica acestei cerintze….adk ce cere lapte mai putzin ca sa avem mai mult shi sa o ducem mai bine??!?!!?!?!sau se coreleaza cu creshterea negativa a populatziei? Ori vor sa-i infometeze pe musulmanii imigrantzi? (am cunoscut o adolescenta care descoperind ca este infestata cu ascarizi s-a hotarat sa nu mai manance ca sa-i omoare shi pe ei de foame…aiurea logica!!)
In final trebuie reamintite cuvintele lui Vasile Lascar fostul ministru de interne, pe care oricine le poate citi in Bucureshti gravate pe statuia sa:
“Voiesc a face din administratzie o a doua magistratura”… shi a ieshit prima … numa ca-i spune BIROCRATZIE ;-)
3 simali // Jul 4, 2006 at 11:52 am
Crizele de supraproductie au existat dintotdeauna in economia de piata. Daca cetatenii unui stat ar consuma integral ceea ce produc la un pret care sa-l satisfaca pe agricultor (pentru ca oferta prea mare inseamna scaderea pretului iar agricultorul nu-si mai scoate banii investiti) totul ar fi OK. Dar cum Romania produce cu 30% mai mult lapte decat consuma – nu vom ajunge sa bem lapte din import cum spune articolul- pentru ca “supraproductia” noastra sa nu se “suprapuna peste supraproductia altora, exisa “cote”. Daca nu ar exista cote, fermierul roman s-ar trezi ca dupa ce a investit 100 de lei in producerea unei anumite cantitati de lapte poate incasa numai 80 de lei, iar rezultatul va fi un faliment sigur. Ce e mai bine, ca om de afaceri: sa sti de la inceput ca in afacerea X nu e loc, sau sa investesti timp si bani si sa afli la sfarsit ca nu e loc? Fermierul roman, stiind la ce sa se astepte poate sa faca cu laptele sau altceva (branza, lapte praf, etc.) sau sa taie vacile si sa planteze capsuni. Sunt suficiente hibe in sistem ca sa mai cautam si noi altele acolo unde nu sunt.
4 Sauron // Jul 4, 2006 at 2:23 pm
Aceasta masura cu laptele e doar un prim pas catre globalizarea totala, unde toti vom fi sub aceeasi tutela materialista unde concernurile si corporatiile mari controlate de stim noi cine vor face regulile!
Cand o sa fim toti integrati in UE( spun asta presupunand ca “uniunea” se va mai extinde si catre alte tari “europene”) e simplu…..toti sub aceeasi conducere…mai usor de controlat…sa vedeti atunci un genocid economic si social legiferat!
5 test001 // Jul 4, 2006 at 4:01 pm
Da, nu-i nimic, sa ne amintim putin ca si in comunism existau tot felul de cote si prostii…
Mi-e scarba de europenii infectati cu virusul rosu de la rasarit….. nu ei ne predicau oare treaba cu ECONOMIA DE PAITA?????!!!!!!
Si asta cu laptele nu e tot, mai sunt alte prostii, cu viile hibride si cate si mai cate. Adevarul e ca UE si cei ce slujesc asemeni UE unui anumit STAPAN urasc din tot sufletul independenta individului.
Cum facem sa asculte oamenii de STAPANUL nostru?
Pai simplu — distrugem familia, creem o societate de masculi si femele obsedati sexuali, ii privam de educatie elementara — o inlocuim cu Teoria Evolutiei, Educatie Sexuala (care e necesara oricum, dar nu in forma prezenta) => ii facem si o turma de dobitoci inculti; ii facem dependenti de stat, de oras, ii inghesuim in mari metropole unde sunt usor de controlat.
In conditiile actuale, e chiar asa de greu de vazut un scenariu in care toti cei ce nu se vor supune nu vor putea sa cumpere si sa vanda (ce va insemna acest lucru peste 30-40 de ani — moarte sigura, omul nu va mai fi decat o furnica in furnicar, departe de omul de demult care putea sa supravietuiasca si singur).
6 Harkonnen // Jul 5, 2006 at 7:27 am
Acum citeva zile, un grup de administratori de la o mare companie (nu spun “tine”, persoane importante) s-au dus la un domn ministru (iarasi persoana importanta) avind de discutat oarece probleme.
In cursul discutiilor s-a afirmat ca industria romaneasca de profil aduce totusi bani frumosi la bugetul statului. Ce credeti ca le raspunde paduchele de ministru? Citez: “ei, ce bani aduce industria la buget? Ca noi vom primi oricum fonduri de la UE… Ce, se compara astea cu banii vostri?”. Apoi s-a lansat intr-o peroratie vis-a-vis de cit de bine se vor rezolva problemele Romaniei dupa aderare si bineinteles iar pomene de acordarea de fonduri UE…
Baga-mi-as beep, beep, beep, beep, beep… in ea UE!
P.S. Scuzati exprimarea de mai sus, nedemna de un om asa, cult, cu prestanta, da’ sunt revoltat… :-)))
7 Raul // Jul 5, 2006 at 12:19 pm
Domnilor, trebuie sa recunoastem ca pe zi ce trece “Protoacalele Inteleptilor Sionului” sint tot mai actuale. Instructiunile din Protocoale pe care multi le-au considerat si le considera povesti se aplica ca Legea.
…beep..beep …in ea UE dar veti fi in ea incepand din Ianuarie.
Spunea unu’ pe un canal tv ca a bea lapte e daunator sanatatii. Argumenta ca nici un mamifer adult nu mai bea lapte.Oare?
8 Marius // Jul 5, 2006 at 1:30 pm
@arbore: chestia cu Coca-Cola mai sănătoasă decît laptele era o ironie.
@simali: acum nu există cote de lapte, ele vor intra în vigoare în 2007. Nu ştiu dacă acum ţăranii ies în pierdere, dar dacă e aşa, să înveţe să producă mai eficient sau vorba ta, “să taie vacile şi să planteze căpşuni”. Dar hotărîrea de a se reprofila pe căpşuni să fie a fiecărui producător individual, nu să hotărască birocraţii de la Bruxelles cine are voie să producă lapte şi cine căpşuni. Şi totuşi – a cui interes trebuie să-l apere statul – al oamenilor de afaceri, care să iasă în profit indiferent cît de (ne)eficienţi sînt, cu condiţia să aibe legături în sistemul birocratic care să le dea “cote” (în alte domenii economice se numesc “licenţe”) sau ale oamenilor de rînd – consumatorii? (iar laptele, deocamdată este un aliment de bază pentru oamenii de rînd). Nu cred că acum 30% din laptele produs în România n-are căutare, dar dacă e aşa, de ce să n-avem voie să exportăm?
După logica ta, ar trebui introduse cote la toate produsele: fructe, legume, televizoare, frigidere, computere etc. Şi în aceste domenii sînt oameni de afaceri care eventual ies în pierdere. Pînă la urmă ajungem la concluzia că era bună economia planificată a lui Ceauşescu, acolo nu exista supraproducţie.
În loc să lăsăm economia de piaţă şi oamenii de rînd – consumatorii – să stabilească cine rămîne şi cine nu pe piaţă (respectiv cei mai eficienţi, care oferă un raport calitate/preţ mai avantajos), în UE există tendinţa de a lăsa birocraţilor această decizie. De aia UE are un ritm de creştere economică jenant – doar vreo 1%/an (nu datorită, ci în ciuda birocraţiei – există totuşi un progres tehnologic). China, Rusia şi (deocamdată) chiar România au ritmuri de dezvoltare mai mari. Economia SUA e şi ea în avantaj faţă de UE – birocraţie mai mică, dar SUA au cheltuieli militare foarte mari, care anulează o parte din avantaj.
Mai e o problemă aici, cea a libertăţii economice (prevăzută şi în Constituţia României, de altfel), parte componentă a libertăţii umane în general. Libertatea economică este doar în teorie, în practică ai nevoie de “cote” sau “licenţe” de la birocraţi pentru o gamă tot mai mare de activităţi economice. Tendinţa, pe plan mondial, este ca suma de bani minimă necesară pentru a începe o afacere de succes să fie în continuă creştere. Astfel, oamenii mai săraci n-au posibilitatea practică de a începe propria afacere (teoretic, da: iei împrumut de la bancă, dacă ai îndrăzneala să girezi cu casa şi apoi plăteşti dobînzi – bucuria bancherilor), chiar dacă ar avea talent. Avantaj – marile firme, scutite de concurenţă.
9 yaklantza // Jul 5, 2006 at 2:35 pm
@Marius
“Astfel, oamenii mai săraci n-au posibilitatea practică de a începe propria afacere (teoretic, da: iei împrumut de la bancă, dacă ai îndrăzneala să girezi cu casa şi apoi plăteşti dobînzi – bucuria bancherilor), chiar dacă ar avea talent. Avantaj – marile firme, scutite de concurenţă. ”
Ai perfecta dreptate..! Tendintza populatiei Romaniei … este de a se lasa pe mana marilor corporatii desi dispare nevoia de creativitate.. de identitate in sine.F F F multzi cunoscutzi ar dori sa inceapa o afacere ( in toate domeniile … cele mai diverse) dar totzi acuza acelasi lucru.. frica pt un imprumut cu care sa gireze cu casa.Proiectele de tip SAparD sau Phare… se adreseaza tot unei clase sociale.. instarite, deci omului cu initziativa dar fara poisibilitati ii ramane doar sa se resemneze!
Acelasi examplu e si cu agricultura din Rom .. oamenii simplii nu pot incepe acum.. sa formeze o asociatie din N motive, ce facem at.?! asteptam marile corporatii care vor cumpara pamantul ieftin sau care il iau in arenda pe sume de nimik.. si noi.. ne vedem de ale noastre in carciumi… ca altceva nu avem de facut. Zilnic ne simtzim din ce in ce mai ingraditzi.. desi suntem intr-o tzara democartica..(teoretic :) )Vom obs ca imediat dupa integrare.. noi nu castigam libertate de miscare, ba dimpotriva vom fi din ce in ce mai limitatzi si vom fi staini in tzara noastra..!
10 simali // Jul 5, 2006 at 3:27 pm
Marius. Agricultura in tarile viabile agricol, asa cum este si Romania, este cea mai “delicata” ramura economica. Din punctul de vedere al afacerii, ea nu poate fi abordata lafel cu industria electronica, siderurgica, etc. pentru ca:
- de rezultatele productiei agricole depinde hrana unei tari (baza piramidei in scala motivationala a lui Maslow)
- agricultura nu este o ramura foarte profitabila (cum sunt petrochimia, siderurgia, etc.); este munca multa pentru bani putini.
- afacerile din agricultura sunt cele mai expuse; doi ani secetosi la rand esti cu familia in strada.
Acesta este motivul pentru care este necesara o forma de organizare si nu se poate decat la nivel de stat. Pentru a proteja producatorii agricoli. Chiar daca asta inseamna, asa cum spui tu, limitarea libertatii economice. Nu uita insa ca agricultorii pot face altceva cu capitalul lor, se pot orienta. In perioada interbelica, in Romania, in cursul unei mari crize de supraproductie (tot de lapte – se pare ca laptele este un produs foarte “fierbinte”) producatorii agricoli au aruncat tone de lapte pe camp – pentru a nu scadea pretul au decis sa-l arunce. Paradoxul economic consta in faptul ca in acea perioada in Romania se murea de foame pe capete. Daca nu se tine in frau productia agricola, consumatorii nu castiga oricum nimic – pentru ca istoria economica mai veche sau mai recenta a aratat ca fermierii prefera sa-si arunce produsele la canal decat sa accepte reducerea pretului, pentru ca oricum ei dau faliment -, o multime de producatori agricoli ies din carti, anul urmator va fi criza de lapte, iar pretul, intarit de specula va creste exlpoziv – in final pierde tot consumatorul.
Ai dreptate insa ca, datorita marilor companii multinationale devine din ce in ce mai greu pentru un intreprinzator talentat sa intre in afaceri cu un capital mic. In Romania situatia este cu mult mai grava decat in alte tari europene. Noi am avut sansa dupa ’89 sa ne facem afacerile NOASTRE. Nu ne-a deranjat nici un investitor strain timp de 10 ani. Si ce-am facut? Am lasat comertul in mana tiganilor si al smenarilor, nu am mai produs independent un capat de ata, iar acum vin lanturi de tip Carrefour sa ne invete ce-i ala comert. Afacerile noastre, nedezvoltate (pentru ca patronii in loc sa-si cultive afacerile au devalizat firmele ca s-si cumpere Audi si sa-si faca vile de beton cu 50 de camere) sunt sortite pieirii. Pacat.
Leave a Comment