Marius Mioc [articolele acestui autor]

Odată cu intrarea în Uniunea Europeană, România a primit de la Bruxeles sarcini de îndeplinit referitor la spaţiile verzi din oraşe. Pînă în 2010 trebuie să avem 20 de metri pătraţi de spaţiu verde pentru fiecare orăşean, iar pînă în 2012 - 26 metri pătraţi, spune Vasile Ciupa, şeful Direcţiei de Mediu din Timişoara. Fiindcă acum nu există destule spaţii verzi, primăria Timişoara a găsit soluţia: se vor cumpăra vreo 40 de hectare în jurul oraşului. “Legea spune că aceste spaţii verzi pot fi pe o rază de pînă la 20 kilometri de oraş”, explică competent Ciupa.

Într-adevăr, după cumpărarea acestor terenuri, se va putea raporta la Bruxeles îndeplinirea planului cincinal de creştere a suprafeţei de spaţii verzi. Practic, efectul va fi zero. În cartierele de locuinţe, spaţiile verzi vor ocupa aceeaşi suprafaţă ca şi pînă acum. Faptul că la 20 de kilometri de oraş vor exista nişte spaţii verzi nu va influenţa deloc viaţa timişorenilor. Spaţii verzi pe o rază de 20 de kilometri de oraş se găsesc şi acum, iar din punct de vedere al cetăţeanului de rînd doritor să se relaxeze în mijlocul naturii, are puţină importanţă de care primărie aparţine spaţiul verde pentru care a călătorit 20 de kilometri. Birocraţii de la Bruxeles ar putea fi impresionaţi de planul primăriei, dar pentru cetăţeni singurul lucru care contează este spaţiul verde aflat efectiv în oraş, între blocuri. Iar aici, Primăria s-a remarcat prin reducerea acestor spaţii (ne amintim de pildă de hotelul construit în Parcul Poporului).

Spaţii verzi există însă nu doar pe terenuri proprietate a statului, ci şi pe terenuri particulare. Sistemul actual de impozitare îndeamnă însă proprietarii să valorifice cu maximă eficienţă economică terenurile deţinute. Deoarece pentru fiecare petec de pămînt trebuie plătit impozit, un teren lăsat spaţiu verde este o pagubă. Fiscalitatea stimulează astfel eliminarea spaţiilor verzi de pe terenurile particulare.

Dacă s-ar dori cu adevărat rezolvarea problemei spaţiilor verzi, mai bine s-ar reduce impozitele pentru proprietarii care acceptă ca pămîntul deţinut în interiorul oraşelor să rămînă spaţiu verde. Dacă proprietarul lasă pămîntul neîngrădit, la dispoziţia oricui, ar putea fi complet scutit de impozit, iar dacă-l îngrădeşte, să se reducă impozitul la valoarea celui pentru teren extravilan.

Birocraţii nu vor accepta însă asemenea soluţii. Scopul lor nu e rezolvarea problemelor, ci întocmirea de “proiecte” care să justifice cheltuirea unor sume cît mai mari din banii contribuabililor. Cumpărarea a 40 de hectare e doar începutul. Plăcerea cea mare va fi amenajarea acestora la “standarde europene”, că doar nu va putea fi lăsată iarba să crească de capul ei. Ţinînd seama că numai pentru întreţinerea amărîtului de Parc al Poporului primăria vrea să cheltuie 120000 de euro, mă întreb cît îi va mai costa pe contribuabilii timişoreni întreţinerea celor 40 de hectare suplimentare.