Marius Mioc [toate articolele acestui autor]

ARTICOLUL “Implicaţiile imediate ale cotelor de lapte” din revista “Ferma” explică problema cotelor de lapte impuse României de UE.

Cîteva fragmente concludente:
“Ştim exact cota – 3,057 mil. to (1,093 mil. to industrializare şi 1,964 mil. to livrări directe). Aceasta înseamnă un consum de 140-150 l/cap locuitor (în funcţie de cîţi lucrează în străinătate). Comparînd cu normele OMS (240 l) şi consumul realizat în ţările europene dezvoltate (280-440 l) ajungem la un consum de sub 50%, fapt ce s-ar putea traduce cu un popor nutrit insuficient, chiar decalcifiat. Comparativ cu cifra de industrializare din 1985 (6,4 mil to) ajungem la aceeaşi concluzie.”

Deci, pentru a risipi îndoielile: cota UE se referă şi la laptele industrializat. Nu există scăparea că faci brînză sau caşcaval şi astfel “ocoleşti” cotele UE.

“stabilirea cotei de lapte s-a realizat într-o zonă neconsolidată productiv (producţia medie 3.400 l lapte) şi tehnic (15% din lapte se produce la ferme, restul în gospodării).Acest fapt a dus la stabilirea unei cote mici în comparaţie cu ţări care au aderat acum (Ungaria – 1,9 mil. to, Cehia – 2,6 mil. to, Polonia – 8,5 mil. to) şi cu o populaţie mult mai mică (Ungaria, Cehia – 10 mil.) sau dublă decât România (Polonia – 39 mil) situaţia fiind asemănătoare şi la efectivul de vaci (Ungaria – 400 mii, Cehia -630 mii, Polonia – 3,4 mil., România – 1,74 mil.)”

Lăsînd la o parte faptul că însăşi ideea “cotelor” o găsesc total greşită (aş fi împotriva lor chiar dacă România ar fi primit o cotă dublă faţă de nevoi), observ că alte ţări au negociat mai bine aderarea la UE. Ungurii, cu 400000 vaci au cotă de 1,9 milioane tone, românii cu 1,7 milioane vaci au primit cotă de 3,1 milioane tone. Las’ c-o să exporte ungurii lapte+brînzeturi şi în România! (pe urmă ne mirăm de ce economia ungară e mai robustă decît cea românească). Nu-i înjuraţi pe unguri, ci pe politicienii români care au negociat aderarea la UE.

“Pentru o activitate comercială rentabilă este necesară o producţie marfă de minim 4000 l care, raportată la cota de 3,057 mil. tone, înseamnă un efectiv necesar de 750 mii vaci, pentru care trebuie întocmit şi realizat programul de modernizare a fermelor de vaci. Rezultă că diferenţa de 1 mil. vaci trebuie să primească altă destinaţie! Care? Creştere pentru carne (program de metisări cu rase de carne, căci pentru carne nu există cotă) sau sacrificare”

Care este şi care nu activitate rentabilă ar trebui să stabilească viaţa şi libera concurenţă, nicidecum birocraţii (indiferent cît de bine intenţionaţi ar fi aceştia) sau articolele de revistă. Dacă ţăranul/fermierul vede că activitatea e nerentabilă, singur se reprofilează, nu-i nevoie să-i spună birocraţii asta.

Indicaţia preţioasă “creşteţi vaci pentru carne, nu pentru lapte” (ce mărinimoasă e UE că n-a impus cote şi la carne!) e bună în teorie. Ce te faci însă dacă românii, ca popor înapoiat ce sînt, nu vor să cumpere atîta carne şi se încăpăţînează să ceară lapte? Ar trebui un program de alimentaţie raţională, ca pe timpul Împuşcatului, prin care să ni se spună exact ce să cumpărăm, cîtă carne şi cît lapte.

Proporţia actuală din România dintre vaci pentru carne şi vaci pentru lapte urmează exact cererea actuală a pieţii. Dar las’ că se termină cu anarhia asta, iar afacerile de succes vor putea fi făcute doar sub controlul strict al Statului Maximal (pentru unii mumă – împarte subvenţii, pentru alţii ciumă – le interzice activitatea).

Pînă una-alta, să ne pregătim de scumpirea laptelui şi produselor din lapte în 2007, efect direct al integrării în UE.

Articole pe aceeaşi temă:
- REDUCEREA PRODUCŢIEI DE LAPTE, CERINŢĂ A UNIUNII EUROPENE
- UNIUNEA EUROPEANÃ ŞI COTELE DE LAPTE