Stefan Bocioaca *

PE HARTA globalizarii, paradisele fiscale au devenit zone cheie ale finantelor prin care tranziteaza neingradit si continuu fluxuri financiare atrase ca un magnet de facilitatile oferite de acestea.

Ceea ce poarta numele generic de paradis fiscal acopera de fapt o serie diversificata si complexa de teritorii, tari si institutii care ofera avantajele secretului asupra operatiunilor financiare si comerciale desfasurate in cadrul lor, impozitarea redusa sau, in unele cazuri inexistenta a veniturilor firmelor si a persoanelor.

Ele nu sint o inventie a globalizarii recente, zone libere de taxe au aparut odata cu dezvoltarea comertului, dar astazi ele joaca un rol mult mai important decit in trecut in functionarea finantelor si a comertului mondial. Regimuri fiscale preferentiale aplicate firmelor sau cetatenilor sint de altfel acordate in anumite conditii de tari precum Irlanda sau Anglia, dar sintagma de “paradis fiscal” pare inadecvata in aceste cazuri, multe din statele lumii cautind sa atraga investitii straine prin avantaje fiscale.

In timp ce numeroase paradise fiscale sint situate in minuscule insule raspindite in Marea Caraibelor sau in Pacific, altele se afla in mijlocul sau apropierea unor regiuni bogate ale lumii din Europa sau Asia, era informaticii si a telecomunicatiilor facilitind transferul de fonduri inspre si dinspre aceste centre oriunde s-ar afla pe mapamond.

Pentru a profita de avantajele oferite de statutul de adapost fiscal, unele tari sau teritorii sarace in resurse au acceptat sa se transforme in noduri secrete ale globalizarii. Un exemplu sint Insulele Cayman, unul din primele cinci centre financiare ale lumii.

Pe acest teritoriu minuscul exista peste 500 de banci, peste 500 de firme de asigurari si peste 3000 de firme de investitii care gestioneaza aproximativ 200 miliarde de dolari. Ceea ce le-a adus insa o proasta reputatie unor centre financiare “insulare”, este nu este atit politica lor fiscala, cit secretul operatiunilor financiare desfasurate pe teritoriul lor, si refuzul de a coopera cu orice institutie nationala sau internationala de control financiar, asa cum este de exemplu cel situat in arhipelagul Vanuatu din Pacific.

Trebuie mentionat totusi ca in multe cazuri, acest secret nu este absolut, statele sub a caror jurisdictie se afla centrele in cauza, detinind anumite drepturi de control si supervizare asupra lor, (cazul centrului financiar de pe insula Man aflat sub jurisdictie irlandeza)

O alta caracteristica importanta a acestor paradise sau “adaposturi” fiscale este specializarea lor la nivel mondial in anumite servicii si facilitati oferite clientilor internationali. Monaco si Andorra de exemplu nu impun impozit pe venitul personal, in Bahamas aceasta este valabil si pentru firme sau mosteniri.

Importanta paradiselor fiscale in sistemul financiar descentralizat de astazi rezida in volumul urias al fondurilor adapostite sau tranzitate prin institutiile localizate pe teritoriul lor. Desi informatii precise nu sint disponibile, dupa unele evaluari el s-ar ridica la aproximativ 6 trilioane de dolari, reprezentind o treime din PNB al intregii planete.

Alte statistici aratau ca firme si persoane fizice din SUA au depus peste 800 miliarde de dolari in Insulele Cayman, ceea ce reprezinta aproximativ 20% din rezervele bancare americane. Aproape 25% din primele 500 de firme americane nu au platit taxe in 1998. In 2001 Barbados primea peste 6% din totalul volumului de investitii straine devansind cu mult Japonia, China sau Franta. Luxemburg se afla in 2005 pe locul al treilea in lume ca destinatie pentru investitiile straine.

O retea de organizatii si specialisti in finante, “Tax Justice Network” a publicat in 2005 un raport documentat despre paradisele fiscale. Dupa studii amanuntite, investigatorii TJN au calculat ca 11.5 trilioane de dolari sint plasati in “raiurile” fiscale risipite in colturi discrete din lume. In fiecare an, 860 de miliarde de dolari sint “cistigati” de personaje si firme care stiu sa profite de pe urma avantajelor oferite de bancile aflate la adapost de institutiile fiscale din tarile de unde provin, desi guvernele lumii ar putea sa stopeze acesta practica.

John Christensen, unul din coordonatorii TJN declara:”una din schimbarile fundamentale in societatile noastre in ultimii ani, este felul in care banii si cei bogati au devenit din ce in ce mai mobili. De remarcat tendinta celor bogati de a se detasa de societatea in care traiesc, si de a nu avea nici o obligatie de a-si plati taxele.

Aceste “gauri negre” ale globalizarii sint locul de intilnire a banilor albi sau negri fara discriminare, tranzitati non stop prin firmele gazduite de ele. In special dupa atacul terorist din New York din 2001, a iesit la iveala rolul dezastruos pe care conturile secrete le pot avea in anumite situatii, desi in majoritatea cazurilor, efectele negative asupra statelor si cetatenilor nu sint totdeauna atit de evidente.

Agentiile de presa relateaza deseori despre membrii ai elitelor politice amestecati in diverse afaceri mai mult sau mai putin dubioase avind ca obiect transferuri de fonduri catre conturile offshore. De la dictatori africani sau asiatici, la ministri si prim ministri, inclusiv din Occident(cazul Berlusconi e cel mai recent), seria unora din cei aflati la cirma statelor, unde propovaduiesc lupta anticoruptie si disciplina fiscala, este suficient de lunga, pentru a arunca o umbra asupra intentiilor “patriotice” ale politicienilor, cu atit mai mult cu cit multe din aceste cazuri ramin nerezolvate de justitie.

Uneori politicul nu ezita sa “binecuvinteze” paradisele fiscale prin legi care sa evite dubla impozitare, asa cum a fost cazul acordurilor bilaterale semnate de Canada si Barbados in 1991.

Paradisele fiscale au devenit insa populare printre cetateni dispunind de un venit superior mediei, atrasi de discretia evaziunii fiscale oferita de centrele offshore. Daca de exemplu statul canadian nu impune limite la iesirile de capital, in schimb el cere ca sumele depuse offshore sa fie declarate la capitolul venituri al declaratiei de impozit.

Tinind cont de secretul garantat de aceste centre, si stiind ca tergiversarile legale si birocratice ale unor eventuale anchete descurajeaza statele de a ancheta, este putin probabil beneficiarii lor se abtin sa-si dezvaluie buna voie depunerile.

Firmele transnationale au devenit clientii obisnuiti ai adposturilor fiscale, mai ales datorita transferurilor de fonduri si operatiunilor comerciale desfasurate intre dintre filialele lor. Scurtcircuitarea traseelor financiare prin intermediul paradiselor fiscale aduce economii uriase acestor firme. Dar nu intotdeauna aceste activitati sint acoperite de secret. Scandalurile financiare survenite in SUA in ultimii ani in care erau implicate mari firme precum Enron, WorldCom,Tyco au scos la iveala legaturile strinse dintre acestea si paradisele fiscale.

Un raport intocmit in 2004 de organizatia neguvernamentala americana Tax Analysts arata ca din 1999 pina in 2002 profiturile filialelor marilor firme americane aflate in paradise fiscale crescusera de la 88 miliarde la 149 de miliarde de dolari. In domeniul bancar asa cum arata un raport al organizatiei Friedrich-Ebert-Stiftung, “in sectorul financiar aproape fiecare banca americana are o sucursala ori relatii cu o banca aflata in Caraibe sau in alt paradis fiscal; acelasi lucru este valabil pentru majoritatea bancilor europene care intrein legaturi cu acestea datind din epoca coloniala”

Firme precum Philip Morris sau RJ Reynolds si-au mutat sediile in Elvetia pentru a profita de avantajele oferite de sceretul bancar, iar inregistrarea de firme in aceste paradise a devenit un loc comun.

Fara a fi paradise fiscale, unele tari au devenit centre ale tranzactiilor dubioase, dintre acestea, Letonia este considerata un centru de spalare al banilor. Depozitele bancare din Letonia sint estimate la 3.9 miliarde de dolari, jumatate din aceasta suma provenind din Rusia si fostele state sovietice. Confruntat cu o situatie intolerabila denuntata si de guvernele statelor dezvoltate, indeosebi a SUA, parlamentul leton emitea in 2005 o lege indreptata asupra activitatilor bancare ilicite.

Pe un alt continent, in 2004 iesea la iveala ca Banca Riggs din Washington ajutase pe fostul dictator chilian Pinochet sa ascunda 8 milioane de dolari. Printre alti clienti importanti ai bancii se aflau Mikhail Khodorkovsky fostul rege al pterolului rus, in prezent in inchisoare.

Efecte In multe cazuri, paradisele fiscale adapostesc capitaluri speculative a caror miscare de flux reflux catre zone de investitie creeaza atit oportunitati dar si riscuri pentru stabilitatea economiilor-gazda. In lipsa unor mecanisme de planificare, control si regularizare, volumul si viteza de deplasare a acestor fluxuri monetare creeaza fluctuatii periculoase atit pe pietele financiare.

Efectele negative ale unor paradise fiscale se manifesta atit in tarile dezvoltate cit si in cele in curs de dezvoltare sau in tranzitie catre o economie de piata. In cazul acestora din urma, pagubele sint inca si mai considerabile datorita transferurilor ilicite de bani rezultati din coruptia elitelor politice si economice nationale.

Organizatia Oxfam estima pierderile suferite de tarile in curs de dezvoltare la 50 de miliarde de dolari annual. Paradisele fiscale adincesc inegalitatile dintre bogati si saraci, dintre firmele multinationale si cele mici, contribuind la o polarizare a bogatiei deopotriva in tari bogate sau sarace si la incurajarea evaziunii fiscale. Partizanii lor sustin ca rolul lor este esential in mentinerea “sanatatii” si “flexibilitatii” financiare a firmelor, care la rindul lor creeaza investitii si locuri de munca.

Dar chiar daca o parte din capitalurile transferate in adaposturile fiscale se reintorc in tara unde au fost generate, pierderile se ridica la sume importante. Dupa un raport al Bancii Centrale a Braziliei, din 6,5 miliarde de dolari care au luat drumul Insulelor Cayman in 2001, doar 3 miliarde au revenit in Brazilia. Un control Incercari de limitare a puterilor adaposturilor fiscale au fost facute de OECD.

Desi in 2001 SUA a blocat initiativele acesteia de a restringe si controla dreptul acestor adaposturi, organizatia a initiat un proiect care isi propune sa combata evaziunea fiscala prin sprijinirea tarilor care doresc sa instituie legislatii anti-evaziune. Periodic ea publica o lista cu tarile care se opun acestor masuri. In 2002, printre ele se numarau: Andorra, Liechtenstein, Liberia, Monaco, Insulele Marshall, Nauru si Vanuatu.

Lipsa unei vointe politice de a pune capat acestor gauri negre ale globalizarii financiare face ca ele sa prospere si sa atraga din ce in ce mai multi bani si totodata punind in pericol stabilitatea financiara globala. Deocamdata statele dezvoltate tolereaza existenta paradiselor fiscale pentru ca ele asigura competitivitatea si profitabilitatea “campionilor” lor nationali fara a implica subventii guvernamentale si pentru a nu intra in conflict cu conglomeratele financiare multinationale.