Fascialism: Noul Sistem American

September 15th, 2009 · Comentati (13 Comentarii)

de Thomas J. DiLorenzo
http://www.lewrockwell.com/dilorenzo/dilorenzo172.html

“Dacă liberalismul clasic înseamnă individualism, fascismul înseamnă guvern.”
Benito Mussolini, Fascism: Doctrine şi Instituţii, p. 10

Cele mai teribile nenorociri ale umanităţii pe perioada secolului douăzeci au fost socialismul şi fascismul. Împreună au distrus o mare parte a economiei mondiale datorită “prezumţiei fatale” (termenul lui F.A. Hayek), comună amândorura, cum că planificatorii centrali ai guvernului sunt superiori proprietăţii private şi pieţelor libere. Guvernele fasciste şi socialiste (nu că ar exista mare diferenţă între ele) au ucis peste 100 de milioane din propriii lor cetăţeni, conform documentării făcute de sociologul R.J. Rummel (vezi cartea sa, Death by Government), şi au pornit războaie ce au provocat moartea multor alte milioane de oameni.

În mod surprinzător, duopolul bipartid ce conduce de ceva vreme America a adoptat împreună atât fascismul cât şi socialismul, drept caracteristici definitorii ale sistemului nostru economic. Să-l numim Fascialism. Este reţeta suicidului economic naţional.

Fascism Economic

Fascismul economic, precum cel practicat în Italia şi Germania anilor 1920 şi 1930, permitea existenţa proprietăţii şi antreprizei private, dar numai dacă acestea erau strict controlate şi înregimentate de către stat pentru a servi “interesului public”, nu celui privat. Filozofia fascismului German a fost exprimată prin sloganul Gemeinnutz geht vor Eigennutz, ceea ce se traduce “binele comun vine înaintea celui personal.” “Arianul,” a scris Hitler în Mein Kampf, “de bună voie îşi subordonează propriul ego comunităţii şi, dacă este necesar, chiar îl sacrifică.” Sună foarte asemănător cu tema campaniei electorale a lui John McCain, “Country First” [“Ţara înainte de toate”] (înaintea interesului personal), nu-i aşa?

Binenţeles, este guvernul cel care decide ce anume constituie “binele comun”. Există vreo îndoială că guvernul va defini acum ce înseamnă “binele comun” pentru industriile bancară şi automobilistică – şi pentru sistemul sănătăţii, odată ce acesta este complet naţionalizat?

Filozofia fascismului Italian era efectiv identică. “Concepţia fascistă a vieţii,” a scris Mussolini în Fascism: Doctrine şi Instituţii, “subliniază importanţa Statului şi acceptă individul numai atâta vreme cât interesele sale coincid cu cele ale Statului.”

Este remarcabil cum declaraţiile politicilor economice contemporane sunt deseori aidoma celor ale fasciştilor Europeni ai secolului douăzeci timpuriu. Mussolini s-a plâns în 1935, spre exemplu, că intervenţia guvernului în economia Italiană era “prea diversă, schimbătoare cu situaţia. A existat … intervenţie, de la caz la caz, după necesităţi.” Consilierul său, Fausto Pitigliani, a explicat că prin contrast, în fascism reglementarea guvernamentală ar realiza o anumită “unitate a ţelului”.

Acesta este exact modul în care puterea din Washington D.C. a diagnosticat actuala criză financiară: Am avut parte de prea puţină reglementare a pieţei financiare, ne spun ei, şi totodată aceasta a fost, ei bine, prea diversă şi situaţională. De aceea tot ei au recomandat o Autoritate Super Regulatoare ce aparent va reglementa, înregimenta, şi controla toate “procesele sistemic riscante” din întreaga economie. Singura dezbatere de care avem parte pune în discuţie dacă o agenţie complet nouă ar trebui creată pentru realizarea acestei “unităţi a ţelului,” sau dacă Fed-ul – care a pricinuit actuala criză economică dintr-u început – va primi respectiva însărcinare.

“Parteneriatele” guvern-afaceri au marcat atât fascismul Italian cât şi pe cel German. După cum Ayn Rand a observat însă, în asemenea “parteneriate” guvernul este întotdeauna “partenerul senior.” “Colaborarea” guvern-afaceri era chipurile necesară în Italia fascistă, a explicat Fausto Pitigliani în cartea sa din 1934, The Italian Corporatist-State, deoarece “principiul iniţiativei private poate fi folositor numai în serviciul interesului naţional.” Este acest “serviciu al interesului naţional” cel ce defineşte menirea recent numitului “Ţar al Industriei Automobilistice” în administraţia Obama (alături de alţi douăzeci şi mai bine de alţi “ţari” până acum). Inevitabil, rezultatul acestui proces este că vom avea cele mai proaste maşini, subvenţii şi bailout-uri fără sfârşit, şi datorii inimaginabile adunate în cârca plătitorului de impozite. Şi asta doar pentru a achita datoria campaniei electorale către United Autoworkers Union [Sindicatul Unit al Personalului Industriei Automobilistice], care poartă negreşit în mare parte responsabilitatea pentru distrugerea companiilor General Motors şi Chrysler.

Până în prezent, marca distinctă a politicilor economice întreprinse de administraţia Obama reprezintă un “parteneriat” silit cu zeci de bănci mari, alături de General Motors şi Chrysler. Constituie ameninţarea cu sute de astfel de “parteneriate” în numele reglementării ce vizează protecţia mediului. Şi asta în doar primele cinci luni. Mussolini ar fi invidios.

Fascismul Italian a creat o gigantică economie a bailout-ului. Criticul italian al fenomenelor sociale, Gaetano Salvernini, a scris în cartea sa din 1936, Under the Axe of Fascism [Sub Securea Fascismului], că “Este statul, anume plătitorul de impozite, cel ce a devenit responsabil pentru iniţiativa privată. În Italia Fascistă statul plăteşte pentru boacănele antreprizei private.” “Profitul a rămas iniţiativei private,” Salverini a continuat, dar “guvernul a adăugat pierderile înregistrate mormanului de sarcini ce-l împovărează pe contribuabil. Profitul este privat şi individual. Pierderile sunt publice şi sociale.” Sună cunoscut?

Mussolini însuşi s-a lăudat în 1934 că “trei sferturi ale sistemului economic Italian au fost subvenţionate de guvern,” a scris Salverini. Administraţia Obama, (cu ajutorul impulsului iniţial dat de administraţia Bush) este pe cale să depăşească acest record al tâlhăriei.

Socialismul

În prefaţa ediţiei din 1976 a faimoasei sale cărţi, The Road to Serfdom [Drumul către Servitute], F.A. Hayek a scris (p. xxiii) că la vremea primei publicări a lucrării sale în 1944, socialismul însemna “fără echivoc naţionalizarea mijloacelor de producţie împreună cu planificarea economică centralizată pe care aceasta o făcea necesară.” Dar prin preajma anilor 1970 “socialismul a ajuns să desemneze în special extinsa redistribuire a veniturilor prin impozitare şi prin instituţiile statului welfare.” Astfel, cu începere din anii 1930, Partidul Democratic a devenit partidul socialismului în America, Partidul Republican fie opunând o insuficientă ori total absentă rezistenţă, fie jucând rolul de complice, aşa cum a fost şi cazul administraţiei George W. Bush. Statul welfare a luat o considerabilă amploare în timpul Administraţiei Bush, iar Obama încearcă acum să-l extindă mult mai rapid, în special dacă va reuşi să implementeze socialismul în sistemul de îngrijire medicală şi să impună nivele de impozitare mult mai punitive celor mai productivi cetăţeni.

Obama promite cea mai rea din lumile economice posibile: o vastă expansiune a formei de socialism de tip stat welfare, aşa cum a fost ea definită de Hayek, împreună cu o supra-doză a demodatului socialism Stalinist al secolului douăzeci timpuriu ce constă în naţionalizarea băncilor, companiilor automobilistice, sectorului medical, şi a orice altceva îi este permis. Cultul personalităţii, de inspiraţie Mussolini, ce a prins contur în jurul său va facilita această cale dezastroasă către suicidul economic naţional.

June 12, 2009

Thomas J. DiLorenzo este profesor de economie la Colegiul Loyolla din Maryland şi autorul cărţilor The Real Lincoln; Lincoln Unmasked: What You’re Not Supposed To Know about Dishonest Abe şi How Capitalism Saved America. Ultima sa carte este Hamilton’s Curse: How Jefferson’s Archenemy Betrayed the American Revolution – And What It Means for America Today.

(9 votes, average: 3.44 out of 5)

Loading ...

Tags: Economie

13 responses so far ↓

1 paul santa // Sep 15, 2009 at 8:18 pm

Definita cuvantului “fascism” (dupa “Webster’s
New World Dictionary-1990):
Sistem de guvernamant caracterizat prin dictatura, nationalism, rasism si militarism.
Obama si cei ce-l manevreaza nu pot fi nationalisti nici rasisti, ei insisi fiind minoritati rasiale in USA.
Raman deci corecte cuvintele dictatura si militarism, iar dictatura ce se proiecteaza este de
natura bolsevica.
D-l. DiLorenzo este incorect in afirmatiile sale
dar acest lucru nu surprinde, el fiind parte integranta a mecanismului ideologic bolsevic.
2 Zob // Sep 15, 2009 at 9:53 pm

Textul conţine mai multă propagandă decât argumente ştiinţifice, mai multă ideologie decât ştiinţă.

E bine că s-a pus problema dar nu e de crezut că SUA face socialism şi încă mai puţin socialism naţional. Ei nu au naţiune.

Ceea ce este posibil este să stabilescă pe teritoriul lor un sediu de imperiu mondial. Apoi vor lăsa de izbelişte aşa-zisul popor american deoarece se vor baza pe mecanismul economic mondial.
3 paul santa // Sep 18, 2009 at 2:31 am

Zob,
Esti corect.Individul face propaganda bolsevica!
4 Judex // Sep 19, 2009 at 1:28 am

@Anonim.
Dupa cum ati observat,multi citesc ,putini pricep.Dar nu sunt de condamnat,eu cred ca fiecare scrie ce poate,dupa cum pricepe.Va amintiti de zicala”nu-i cere omului ce n-are”?
5 Un critic // Sep 19, 2009 at 1:19 pm

DiLorenzo nu face propaganda nici bolșevică și nici fascistă, ci face pur și simplu propagandă anti-Obama în interesul grupărilor mai extreme din Partidului Republican. Dar, bineînțeles, dacă vrei să faci propagandă în favoarea unui partid din sistem, nu prea poți să spui adevărul. Așa că trebuie să inventezi ceva care să sune cât de cât plauzibil…

Din păcate, articolul ăsta cade in absurd. În primul rând, DiLorenzo se preface că fascismul a inventat intervenția statului in economie, sau chiar insăși noțiunea de “bine comun”. E mai mult decât ridicol. Și statul francez sub Ludovic al 14-lea a intervenit puternic în economie pentru binele comun în secolul XVII. Și Egiptul Antic avea un stat ce reglementa economia pentru binele comun. Și Imperiul Roman la fel, ș.a.m.d.

De fapt, a existat oare vreodată un guvern care să NU spună ca lucrează pentru “binele comun”? Este o nebunie să pretinzi că Mussolini sau Hitler au inventat – de abia în secolul XX! – ideea de a pune țara înaintea interesului personal. La fel este o nebunie să pretinzi că Mussolini ar fi inventat cultul personalității (să ne uităm doar la Napoleon sau Iulius Cezar).

Fascismul economic nu există, pentru că fascismul nu a venit cu nici o idee economică nouă. Toate măsurile economice ale fasciștilor fuseseră încercate sau măcar propuse mai înainte de către alte guverne. Când au venit la putere, Mussolini și Hitler nu au schimbat mare lucru în economie. Hitler chiar l-a păstrat pe ministrul de finanțe din vechiul guvern, Hjalmar Schacht. Mussolini a început prin reducerea impozitelor și privatizarea multor companii de stat sub ministrul de finanțe Alberto De Stefani în anii 20. Abia Marea Criză l-a făcut să-și schimbe părerea.

Mai departe, DiLorenzo spune că socialismul înseamnă “fără echivoc naţionalizarea mijloacelor de producţie împreună cu planificarea economică centralizată pe care aceasta o făcea necesară” și/sau “extinsa redistribuire a veniturilor prin impozitare şi prin instituţiile statului welfare.”
Păi, stai puțin. Astea sunt două definiții complet diferite. Ori una ori alta. Statul welfare nu planifică economia, iar o economie planificată nu are ajutor de șomaj sau alte măsuri de tip welfare. Planificarea și redistribuirea sunt incompatibile. Dacă planifici nu ai ce să redistribui, pentru că ai planificat și distribuit totul de la început. Ca să REdistribui, asta înseamnă că există o primă distribuție, neplanificată, pe care vrei să o corectezi.

Iar dacă Stalinismul înseamnă naţionalizarea băncilor, companiilor automobilistice și a sectorului medical, atunci Franța și Germania (de VEST!), săracele, sunt Staliniste de prin 1945 încoace… Poate că trebuia să-i spună cineva lui De Gaulle că era Stalinist pentru că statul francez deținea compania Renault.
6 anonim // Sep 20, 2009 at 5:32 am

As dori sa stiu daca stergerea mesajului meu anterior a fost deliberata sau un accident!? In cazul primei variante stau si ma intreb: nu este voie sa-i iei pe fascisti peste picior pe Altermedia? Alt motiv nu gasesc… Ori sa fi fost observatia mea ca un bolsevic nu poate scrie o carte favorabila capitalismului? Atrag doar atentia ca “aparatorii” fascismului se discrediteaza singuri. Mesajul publicat de “Critic” nu ajuta cu nimic “incercarilor” anterioare. Cu parere de rau, domnule Critic, trebuie sa constat ca nici dumneavoastra nu ati inteles mare lucru din ce ati citit.

DiLorenzo nu apartine unei miscari extremiste din partidul Republican. Documentati-va, nu va dati cu presupusul… Nu se spune nicaieri ca fascismul ar fi inventat interventia in economie. Era vorba de nenorocirile secolului XX, prima fraza a articolului, degeaba dezgropati mortii istoriei medievale si antice. Nu se spune de asemenea nicaieri ca Hitler si Mussolini au inventat binele comun. Istorie nu stiu unde ati invatat, dar cunostintele dumneavoastra economice sunt o varza. “Rationamentele” pe care le faceti vizavi de statul welfare, planificare, redistribuire, sunt … uluitoare. Ati mai dibuit-o un pic la sfarsit in privinta Frantei si Germaniei, fara sa vreti, stiu.
7 miriam // Sep 20, 2009 at 8:30 am

anonim nu e Anonim, nu-i asa?

Dupa cum Judex nu e Thalex. Sau este ?
8 miriam // Sep 20, 2009 at 8:49 am

Ideile unora care poarta acelasi nume sint contradictorii, iar atitudinea si ideile altora care par persoane diferite, converg pina la similitidine.
Observi unele amanunte de genul asta fara sa le urmaresti in mod voluntar.
…………………………………

Mi se pare neprofesionista si puerila ideea autorului de a opune planificarea centrala guvernamentala proprietatii private si pietei libere.
Fiecare are rolul ei in dezvoltarea economica a unei tari si problema se pune doar care ar fi raportul optim dintre cele doua laturi.

Insasi faptul ca o administratie statala isi propune sa-si planifice niste cheltuieli in functie de volumul incasarilor la buget a taxelor si impozitelor reprezinta un mod de a planifica.

Dar lucrurile nu se opresc aici. Multe sectoare economice strategice au nevoie de prognoze de dezvoltare pe termen mediu si lung, ceea ce face imposibila rezumarea doar la ceea ce se intimpla pe piata libera.
9 Judex // Sep 20, 2009 at 11:19 am

Multe,foarte multe greseli in comentariul domnului Critic(Un),este un fel de salata dar lipsesc condimentele.O persoana care se pretinde Critic,are datoria de-a se documenta,bazaconii poate sa scrie oricine(inclusiv eu)!
10 Judex // Sep 20, 2009 at 3:20 pm

@Miriam(Maria -in romaneste,Miriam -in ebraica)
In legatura cu intrebarile de mai sus:
-Anonim=anonim
-Thalex= Thalex
-Judex=Judex.
Spre a va lamurii mai bine ,tin sa precizez ca pseudonimele nu se pot falsifica,moderatorul avind IP fiecaruia n-ar permite falsificarea!
Asa ca fiti linistita,toti suntem in “original”precum dumneavoastra!!!
11 anonim // Sep 20, 2009 at 3:31 pm

@miriam

Observatiile dumneavoastra sunt pertinente. Totusi trebuie specificat ca ideile autorului nu sunt deloc puerile si nici neprofesioniste. Apartin unei scoli de gandire economica ce promoveaza “laissez-faire”-ul, o abordare ce considera ca guvernul nu trebuie sa se implice DELOC in economie, deoarece face mai mult prapad decat bine. Inca odata, este o analiza pur economica, cu implicatii politice si sociale, evident. Planificarea de care vorbeste autorul nu se refera doar la cheltuielile bugetare, ci i-a in calcul o multime de alte aspecte si interventii guvernamentale, cum ar fi fixarea preturilor si salariilor, favorizarea unor sectoare economice in dauna altora, sursa monetara etc. Toate acestea impiedica piata libera, nu o a ajuta.

Acest (anonim) nu este acelasi cu (Anonim).
12 Judex // Sep 20, 2009 at 3:55 pm

@miriam.
Rectificare la ultima postare:
-anonim nu este echivalentul lui Anonim(a specificat el insusi,este adevarat,initialele difera).
13 Thalex // Sep 24, 2009 at 6:31 am

@Miriam
Miriam = Elena Ceauşescu reîncarnată, sau nu? Sau e eterna Smaranda Enăchiţa Văcărescu, măritată Daria? Sau mai mult Văcărescu decât Enăchiţa? În orice caz, după sunetul talăngii e greu să faci diferenţa între Miriam (egal „Sura de stepă“ pe bune, respectiv pe nebune) şi suratele ei afectate de diversele maladii specifice (de unde, iată, şi caracterul complet indigest al personajului).

Da sigur, statul trebuie să planifice. Totul, dacă se poate. Dar nu se poate, nu? Din cauza zgomotului de fond al poporului. Mult mai frumos ar fi dacă statul s-ar retrage pentru o vreme (de dorit îndelungată) pe o insulă liniştită din Polinezia pentru a-şi elabora şi implementa planurile şi politicile publice nederanjat de proprii cetăţeni. Ar putea lua cu el întreaga cireadă a prietenilor şi prietenelor planificării şi şi pe doctorul Mincu ca păstor al ei. Dacă membri / membrele turmei ar avea probleme de acomodare, ar putea pleca la refacere în Coreea de Nord vecină şi prietenă (ideologică cu ei), ţară adusă de planificare pe cele mai înalte culmi ale progresului disperării.

Da, da, ţi-se pare puerilă ideea autorului. Cum oare ar putea trăi oamenii fără planificarea centralizată? Nicicum. Ar pieri rapid, uscându-se de dorul ei, de dorul vostru.

@Anonim:
Aşa e, obervaţiile forumistei Miriam sunt pertinente, întrucât ideile pe care se bazează provin dintr-o şcoală de ne-gândire planificată, de uriaşă importanţă strategică pentru existenţa şi propăşirea statului atot-planificator.

PS: Thalex = thalex, scris însă cu majusculă şi care a trecut vremelnic la diacritice mioritice.