Razboiul Celor 100 de Ani (I)
Adrian Popovici [alte articole din rubrica Historia Universalis]
“Omul este prin firea sa un animal politic..” - Aristotel
“Atitudinea unei societati fata de deficient este un criteriu de civilizatie” - R. Zazzo
“Impotriva reprosurilor, nu poate fi gasita alta aparare decat obscuritatea..” -Joseph Addison
Originile Razboiului celor 100 de ani
Azi imi voi lua studentii in timp si ma voi intoarce la Razboiul celor 100 de ani (1337-1453) care a opus Franta si Anglia, doua rivale de pe batranul continent, pana in preajma Marelui Razboi (1914-1918), cand, cele doua tari si-au dat mana impotriva Germaniei, un vechi aliat al Angliei, dupa cum vom vedea pe parcursul disertatiei noastre. Trei locatii turistice vor constitui punctul nostru de plecare: opulenta provincie franceza Normandie, cu frumoasa capitala Rouen, campul de lupta de la Hastings (1066), un moment de cotitura pentru istoria ulterioara a Angliei si strategica provincie franceza Picardie lasata ca o cheie a Frantei, cu maretul si impunatorul castel baronial Coucy, spre a pazi monarhia franceza sau ca un adversar al ei dupa cum se intreba la un moment dat autoarea britanica Barbara W. Tuchman?
![]()
Prima noastra escala va fi la Rouen, capitala provinciei Normandie, o regiune istorica binecunoscuta, situata in nordul Frantei, creata nu de franci, ci de normanzi sau oamenii Nordului.
![]()
Dar ce legatura poate fi intre cucerirea normanda si Razboiul celor 100 de ani? Urmasii vikingilor care s-au stabilit in tinuturile france din nord au ajuns sa fie asimilati de populatia locala, devenind ei insisi francezi, dar pastrandu-si multe obiceiuri stravechi, chiar pana azi. Normanzii au cucerit Anglia, de unde stramosii lor au fost izgoniti de anglo-saxoni. Era momentul ca roata Istoriei sa se intoarca. Sub presiunea exercitată de anglo-saxoni aşa-numita “Mare Oştire” a normanzilor debarcă în anul 878 pe continent şi devastă timp de 13 ani ţinuturile de nord ale francilor, silindu-l pe Carol al III-lea cel Gras, regele Franciei Occidentale, să plătească tributuri. După numeroase conflicte cu francii, normanzii se aşezară în ţinutul actual al Normandiei. Căpetenia lor Rollo (Gĺnge Rolf), probabil un nobil viking originar din Norvegia, încheie cu Carol al III-lea cel Simplu, regele Franţei, în 911 la St.-Clair-sur-Epte un acord verbal. Trecând la creştinism, el primi ca feudă teritoriul din jurul Rouen-ului şi de la gurile Senei, deci zona actualei Normanzii de Sus. Supuşii lui Rollo se convertiră de asemenea la creştinism, colonizară Normandia care era pe atunci în mare parte devastată şi lipsită de structuri feudale şi ecleziastice, apărând-o astfel de invaziile altor grupuri de vikingi. Populaţia adoptă cu timpul limba franceză. Normanzii franci au creat un ducat prosper si un centru religios impunator, abatia de la Fecamp, pe care ducii de Normandia o vor inzestra cu multe bunuri funciare. Regii francezi cautau intotdeauna simpatia ducilor de Normandia, caci provincia lor era cheia de nord a Franciei si apoi normanzii si-au pastrat spiritul aventurier care putea rasturna oricand situatia in detrimentul Capetienilor si urmasilor acestora.








DACA IN numele religiei s-au comis si se comit numeroase si odioase crime, este tot atât de adevărat că religia dă un confort si rezultate miraculoase la nivelul armoniei si sănătătii noastre, în forma de rugăciune.
PREŞEDINTELE AMERICAN, George W. Bush, a comis, miercuri, o gravă greşeală gramaticală, într-un discurs susţinut în faţa unor elevi de gimnaziu din New York, afirmând: “Copiii chiar se străduieşte să înveţe”, relatează Reuters.
PUBLICUL, ÎNDEOSEBI cel românesc, nu s-a priceput să comenteze recentele alegeri prezidenţiale din Franţa şi să deducă lucrul cel mai interesant care s-a produs odată cu întronarea la Elisée a lui Nicolas Sarkozy. Aşadar, la biroul lui Napoleon şi al lui Ludovic Soare electoratul francez a decis să fie instalat un ungur, un maghiar, un bozgor, care nu are nici o picătură de sânge franc în vinele sale, nici el şi nici copiii săi a căror mamă, dacă am înţeles bine, pripăşită de curând în Franţa, este cam boemienă, de prin părţile noastre mai răsăritene, adică ţigancă, roamă din Bălţi! Din Basarabia! Ba mai mult, părinţii lui Nicolas nici măcar boanghine boanghine nu sunt, ci mama, Regina Mamă, este evreică din Salonic, aşadar părinţi evrei-unguri! Nici că se putea mai rău! În plus, nici vreun Făt Frumos nu este, ci, dimpotrivă, aşa cum îi stă bine unui bărbat serios, este puţin-puţin mai frumos decât dracul în persoană… Cu care chiar şi seamănă! …Aceste detalii, mai înainte de orice, trebuie spus că nu au ţinut capul de afiş (electoral) al lui Miklos Sarkozy. Adversarii săi – şi a avut destui, nu au făcut caz de aceste detalii sau accidente biografice, ci l-au atacat pe „jidan” la idei, la intenţiile sale de reformare socială a Franţei, la programul politic l-au atacat şi contestat. Nu contează dacă au avut sau nu dreptate, cum nu contează nici ideile lui Sarkozy, ci important este că toată competiţia electorală s-a desfăşurat la acest nivel, al ideilor şi intenţiilor politice, al programelor şi ideologiilor! Nu au coborît nici o clipă la nivelul sub-european al atacurilor la persoană! Bravo lor, adversarilor, în frunte cu naţionaliştii franţuji!
TIMP DE peste două decenii, papa Ioan Paul al II-lea s-a străduit să concilieze cele două mari Biserici creştine, „surori“, Catolică şi Ortodoxă, făcând şi o sinteză a acestei poziţii a sa îndeosebi în Enciclica Ut unum sint, din 1995. Spre a-şi atinge acest obiectiv, a încercat, cu multă perseverenţă, să vină în vizită oficială, „ecumenică“, la capii primelor două cele mai mari Biserici ortodoxe: din Rusia şi din România. Alexei al II-lea, Patriarhul Bisericii Ortodoxe a tuturor Rusiilor, s-a opus vehement venirii sale. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Teoctist, a făcut un act de concesie (îndeosebi la presiunea unor oficiali români, manevraţi de Occident!) şi a acceptat vizita papei Ioan Paul al II-lea, ştiind că papa catolic vrea reconcilierea şi reunificarea acestor Biserici, dar cu condiţia să rămână tot el, papa, cap – ceea ce nu se putea. În timpul vizitei în România, nu s-a discutat acest aspect, iar presa obedientă şi handicapată la istoria şi cultura religioasă a cântat osanale, că, vezi Doamne!, ce importantă a fost vizita sa! Dar, în Occident şi, în special, în S.U.A., cum relevase o revistă a Bisericii Ortodoxe din S.UA., nu s-a scris nimic despre această vizită!


















RSS 2.0
Atom 0.3
RDF