Interviu cu documentarista Diana Nicolae, consemnat de Gabriel Teodor Gherasim, New York

Motto: “Apatia din tarã, dorinta de a uita si de a merge mai departe a autoritãtilor, m-au intrigat în toatã perioada petrecutã în România. Am considerat de datoria mea sã nu las ca timpul sã steargã din memoria noastrã acele vremuri odioase, si sã contribui prin filmul meu la procesul moral, la asanarea moralã, de care tara noastrã are atâta nevoie… Cred, de asemenea, cã cei care au rezistat acelor timpuri sunt adevãratele modele, pe care generatiile de azi ar trebui sã le urmeze.” - Diana Nicolae

Gabriel Gherasim: Doamnã Nicolae, vã rog dati-ne câteva date biografice despre dumneavoastrã.

Diana Nicolae: Mã voi limita doar la câteva date biografice, care sper sã creioneze o imagine concisã si clarã privind evolutia mea. M-am nãscut într-o familie de medici de provincie si am copilãrit si învãtat pe meleagurile Bucovinei, la Rãdãuti. Dupã absolvirea Facultatii de Jurnalisticã în Bucuresti, am lucrat în presa scrisã si audiovizualã ca reporter, editor, director de creatie, cât si în publicitate, în calitate de copywriter. Experienta mea profesionalã a fost întotdeauna dictatã de dorinta de a mã exprima si de a-mi gãsi cel mai potrivit drum în viatã.

Printre nenumãratele experiente profesionale de care am avut parte în România, cea mai beneficã a fost cea de scriitor si asistent de productie pentru Radio BBC. Am lucrat cu profesionisti care m-au inspirat si mi-au dat încredere în viitor. As putea spune, cã experienta alãturi de BBC, a fost definitorie în cariera mea. Dupã numeroase încercãri de a-mi gãsi cea mai potrivitã pozitie în presa româneascã, m-am hotãrât sã-mi continui studiile. Am fost acceptatã într-un program de Masters în productie de televiziune si film la Universitatea din Carolina de Nord, Greensboro, care m-a sustinut financiar în perioada studiilor, si de unde am absolvit în anul 2003, având ca tezã de masterat filmul documentar “Red darkness before dawn” (Întunericul rosu înainte de zori). Dupã absolvirea masteratului, am ales cariera universitarã si am obtinut o pozitie la Facultatea de comunicare si jurnalisticã, la Bennett College, în Carolina de Nord. Astãzi predau ca Assistant Professor în cadrul Universitatii Rowan, din New Jersey, în departamentul de radio, televiziune si film.

G.G.: Ce este “Întunericul rosu înainte de zori” si ce v-a motivat crearea sa?

D.N.: “Întunericul rosu înainte de zori” este un film documentar de 65 minute, care expune si condamnã ororile comunismului. Filmul este compus din declaratii ale detinutilor politici, care au experimentat detentia si tortura în închisorile si lagãrele de muncã din România, cât si din cele ale câtorva istorici. Ideea centralã se contureazã în jurul închisorii de la Sighet, ca simbol al începerii exterminãrii elitelor românesti si al represiunii comuniste.

Au fost mai multi factori care m-au determinat sã realizez acest film. Unul dintre ei e personal, dictat de suferintele familiei mele în timpul regimului comunist, de cele ale tatãlui meu, care a crezut cu tãrie în schimbare si a încercat sã contribuie la ea în 1989, dar la scurt timp a fost profund deziluzionat. M-a motivat de asemenea, dorinta de a cunoaste adevãrul istoric, un drept pânã la urmã, care ne-a fost negat, si la care în sfârsit îmi doream sã am acces, sã-l înteleg.

Un alt motiv foarte important a fost dorinta de a prezenta drama unor oameni, care desi au suferit pentru tarã, în puscãriile comuniste, astãzi sunt uitati, ignorati, desconsiderati si chiar persiflati, chiar de cãtre cãlãii lor, aflati acum la putere, sau liberi sã trãiascã în pace. Apatia din tarã, dorinta de a uita si de a merge mai departe a autoritãtilor, m-au intrigat în toatã perioada petrecutã în România. Am considerat de datoria mea sã nu las ca timpul sã steargã din memoria noastrã acele vremuri odioase, si sã contribui prin filmul meu la procesul moral, la asanarea moralã, de care tara noastrã are atâta nevoie. Nu stiu în ce mãsurã am si reusit, dar lucrul de care pot sã spun cã sunt mândrã, este faptul cã am înregistrat pentru eternitate, câteva dintre dramele unor oameni, a cãror suferintã nu a fost auzitã pânã acum si care ar putea sã constituie modele de urmat pentru generatiile urmãtoare.

Eu consider cã un popor care-si îngroapã sau neagã istoria e un popor fãrã perspective de progres. Poporul român a avut parte de destulã imposturã si de aceea am considerat necesar sã contribui cu ceva la demascarea acesteia. Trãiesc cu speranta cã valorile se vor rearanja în România, dar totodatã sunt convinsã cã pentru asta, fiecare dintre noi trebuie sã contribuie cu ceva. Acesta este modul în care, consider eu, cã pot sã contribui.

G.G.: De ce este rememorarea ororilor comunismului importantã pentru românii care le-au trãit?

D.N.: Cred cã rememorarea acelor orori este importantã atât pentru cei ce le-au trãit, cât si pentru noile generatii, tocmai pentru cã acele cumplite timpuri sã nu mai revinã vreodatã. De asemenea, fãrã o cunoastere a istoriei reale, nu putem vorbi de reabilitare moralã în România. Si as vrea sã o citez aici pe Ana Blandiana, a cãrei motto m-a ghidat pe parcursul realizãrii acestui film: “Când justitia înceteazã sã fie o formã de memorie, memoria însãsi poate fi o formã de justitie”. Poate cã vom putea ierta, poate cã multi dintre cei care au suferit au si fãcut asta, dar cu sigurantã nu avem dreptul sã uitãm. Cred cã aceasta este cea mai importantã idee, pe care filmul meu încearcã sã o transmitã.

G.G.: De ce este cunoasterea ororilor comunismului importantã pentru cei care s-au nãscut în Tarã si din pãrinti români în general, dupã 1989?

D.N.: Cum spuneam si mai devreme, fãrã cunoasterea istoriei reale, si fãrã o denuntare a ororilor acesteia, nu poti construi o societate normalã, bazatã pe încredere si pe valori solide. Dacã dãm uitãrii acele timpuri, înseamnã cã jertfa celor care s-au sacrificat pentru tarã, a fost de prisos. Ca sã poti merge mai departe, trebuie sã scoti din rãdãcini rãul. În România însã, din pãcate, un astfel de proces întârzie sã aibã loc, iar generatiile nãscute dupã 1989 nu mai stiu mare lucru despre trecut. Într-una dintre discutiile mele cu istoricul si cercetãtorul Florin Constantinescu, de la Universitatea din Bucuresti, domnia sa îmi mãrturisea cu regret: “România este o tarã terminatã din punct de vedere istoric”.

Nu stiu dacã eu împãrtãsesc în totalitate opinia domniei sale, dar mã tem cã ea se poate adeveri dacã nu luptãm pentru cunoasterea adevãrului istoric si pentru dreptate. Cred, de asemenea, cã cei care au rezistat acelor timpuri sunt adevãratele modele, pe care generatiile de azi ar trebui sã le urmeze. Eu consider cã multi dintre tinerii de astãzi, din România, sunt debusolati si pentru faptul cã nu au la ce sã se raporteze. Din vocabularul tinerilor de astãzi a dispãrut patriotismul, iar nationalismul este asociat cu extremismul. Eu consider cã acestea sunt doar câteva dintre tarele comunismului, de care nu vom scãpa, dacã nu vom alege sã vorbim deschis despre trecut.

De curând, Televiziunea Românã a difuzat rezultatele unui concurs, prin care se încerca stabilirea unui clasament al celor mai mari zece români, de-a lungul istoriei, clasament bazat pe preferintele publicului din România. Am fost surprinsã, si am constatat cu durere, cã un nume ca cel al lui Iuliu Maniu, un patriot care nu a renuntat la principii si la iubirea de tarã pânã la moarte, nu a fost nici mãcar mentionat. De aceea, cred cã este esential ca tinerii studenti, cercetãtori, sã aibã acces la arhive, nu doar la documentele din dosare, dar si la arhivele de film si radio, pentru a putea afla adevãrul despre istoria recentã a României. Nu putem vorbi de o democratie realã, dacã accesul la arhive este prohibitiv si limitat. Nu cred cã simpla integrare europeanã ne va vindeca de toate pãcatele. Dacã noi nu vom trata bolnavul acasã, mã tem cã el va risca sã moarã pe drum.

G.G.: Care a fost reactia publicului occidental la filmul dumneavoastrã?

D.N.: Filmul a fost apreciat de publicul occidental, si primit cu realã emotie de cãtre cei care au avut ocazia sã-l vizioneze. În Statele Unite, filmul a fost selectat de PBS (Televiziunea Publicã Nationalã), pentru difuzare, la putin timp dupã ce a fost produs, onorat ca finalist al premiilor Dore Schary, de cãtre “Antidefamation League”. De asemenea, a fost solicitat de cãtre Hoover Institute pentru a fi inclus în arhive, ca prim material audio-vizual pe aceastã temã, în limba englezã, de la Universitatea Standford. Au fost de asemenea si alte institutii dedicate cercetãrii comunismului din Statele Unite si Europa, ca de exemplu, Institutul de Studii Europene de la Budapesta, care a solicitat filmul ca material de documentare si cercetare.

G.G.: Ce ati spune stângistilor din Occident care insistã sã mentinã pãrerea cã “si comunismul a avut pãrti bune”?

D.N.: Le-as recomanda sã vizioneze filmul. E greu pentru cineva care nu a trãit într-un astfel de sistem sã-i înteleagã mecanismele de functionare. Este simplu sã fii de stânga din fotoliul si comfortul de acasã, citind o doctrinã care pe hârtie sunã ideal. Din punctul meu de vedere, comunismul nu a avut nici o parte bunã, iar efectele lui se pot vedea si astãzi, la aproape saptesprezece ani de la cãderea lui.

G.G.: Cum pot cititorii nostri sã vizioneze “Întunericul rosu înainte de zori”?

D.N.: Filmul existã în centrele de cercetare mentionate mai sus, cât si în diverse centre universitare, iar cei interesati îl pot achizitiona trimitând un e-mail pe adresa: info@cineluci.com sau accesând site-ul www.cineluci.com.

G.G.: Ce planuri aveti pe viitor?

D.N.: În afara proiectelor la care lucrez cu studentii mei de la universitate, am un proiect personal, un alt film documentar despre România, pe care sper sã-l finalizez în perioada urmãtoare. Este un film despre un fenomen, care desi nu neapãrat contemporan, se manifestã foarte acut în România zilelor noastre, asa-numitul fenomen de “brain drain”, sau de “emigrare de materie cenusie”.

G.G.: Cum pot cititorii nostri sã vã contacteze?

D.N.: Mã puteti oricând contacta la urmãtoarea adresã de e-mail: info@cineluci.com sau accesând site-ul de internet www.cineluci.com.

G.G.: Vã multumesc pentru interviu!

D.N.: Si eu vã multumesc mult pentru posibilitatea pe care mi-ati oferit-o, de a împãrtãsi cu cititorii dvs. câteva dintre ideile care au stat la baza realizãrii acestui documentar. Sper ca urmãtorul film sã aibã acelasi impact atât în Statele Unite, cât si în tarã, si sã contribuie pe cât posibil, la îmbunãtãtirea imaginii noastre peste hotare.