Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica "Secante românesti"]

ÎN 1995, pe 14 decembrie, puţină vreme după moartea lui Emil Cioran, „la Chancellerie des universités”, un stabiliment public sub autoritatea ministerului Educaţiei naţionale din Paris, confirma primirea unei donaţii excepţionale efectuată de Simone Boué, partenera de viaţa a scriitorului. De fapt, încă din 25 februarie 1995, cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Emil Cioran, Simone Boué îşi exprimase în scris intenţia de a dona bibliotecii Jacques-Doucet „tous les manuscrits de Cioran en français comme en roumain, ayant fait l’objet d’une édition ou inédits” [1]. Aceste intenţii clar exprimate de Simone Boué, n’au făcut totuşi niciodată obiectul unui act oficial.

După 24 octombrie 1997, data morţii legatarei lui Emil Cioran, Simone Boué, a fost realizat un inventar notarial în apartamentul ei din „rue de l’Odéon”, urmat de o cercetare amănunţită, timp de trei zile, efectuată de directorul bibliotecii Jacques-Doucet, fost prieten al scriitorului, Yves Peyré. Inventarul alcătuit cu această ocazie nu menţionează niciun manuscris.

În fine, în februarie 1998, fratele Dnei. Boué o autorizează pe Simone Boulez, „brocanteuse” [2], să golească apartamentul vânzând mobilele şi obiectele care se mai aflau acolo. Simone Boulez, care nu avea nici cea mai vagă idee asupra notorietăţii proprietarului obiectelor încredinţate, vinde conţinutul apartamentului, păstrând totuşi câteva amintiri, printre care un vas pe care era scris „Simone et Cioran”. Dar, mai ales, un maldăr de „caiete cu spirală, răspândite pe podea, dintre care unele au pagini smulse”. „Probabil că am şi aruncat unele…”, spune ea astăzi.

După câtăva vreme, ginerele ei, care a văzut vasul, îi spune: „Ia te uită, Cioran e un scriitor. Poate că ar trebui să păstrăm obiectele astea…”. Aşa se face că brocanteusa descoperă, după spusele ei, cine fusese Emil Cioran.

În 2005, când Maître Vincent Wapler, cunoscut notar, care a mai efectuat diferite licitaţii de prestigiu asemănătoare, îi spune că va organiza vânzarea unor manuscrise ale lui Céline, Simone Baulez îi răspunde: „…am nişte manuscrise ale lui Cioran”.

Şi nu orişice manuscrise, pentru că aceste treizeci şi şapte de caiete cu spirală, găsite în apartamentul din „rue de l’Odéon”, conţin cinci versiuni ale cărţii „De l’inconvénient d’être né”(1973), notele pregătitoare pentru „Ecartèlement” (1979), şi „Aveux et anathèmes” (1987), precum şi 18 caiete de scrieri inedite, amintirile şi comentariile autorului între 1972 şi 1980. O adevărată comoară, în sens propriu şi figurat, pentru că ele sunt estimate azi la cca. 150 000 Euro!

Ca urmare, vânzarea manuscriselor a fost programată la Hôtel Drouot, sala de licitaţii din Paris, pe 2 decembrie, exact la orele 14.

Numai că, aproape o oră şi jumătate înainte de momentul prevăzut, Curtea de apel din Paris emite o ordonanţă, suspendând vânzarea. De ce? Pentru că biblioteca Jacques-Doucet, prin intermediul Cancelariei universităţilor, organul ei de tutelă, reclamă, în numele donaţiei din 1995, proprietatea manuscriselor incriminate. Ca într’o adevărată piesă de bulevard, după ce, pe 30 noiembrie, tribunalul a decis că organismul de stat n’are niciun drept asupra manuscriselor, la numai două zile, Curtea de apel a hotărât suspendarea vânzării şi punerea lor sub sechestru, în aşa fel încât să prevină „un prejudiciu iminent”.

Aspectul cel mai straniu al acestui „quiproquo” judiciar rămâne totuşi provenienţa exactă a manuscriselor. Pare cam ciudat ca directorul bibliotecii, care a petrecut trei zile studiind obiectele din micul apartament al lui Cioran, să nu fi văzut 37 caiete de note! Yves Peyré afirmă că manuscrisele nu se găseau acolo. Atunci, de unde au apărut la „brocanteuse”? Care afirmă, prin intermediul avocaţilor ei, că dacă ea n’ar fi avut prezenţa de spirit să le păstreze, caietele ar fi luat drumul coşului de gunoi.

Poate mai degrabă în acest roman poliţist de serie B ar trebui să ne întrebăm, după formula consacrată: „A qui profite le crime?”. Pentru că, dacă vor fi vândute unui particular, ele vor face probabil obiectul unei publicaţii, care are toate şansele să devină un „best-seller”. Şi deci să aducă o mulţime de bani proprietarului lor.

Dacă vor fi recuperate de un organism oficial, după obiceiurile lor birocratice bine cunoscute, are toate şansele să doarmă ani de zile în funduri de biblioteci până va fi pus, în mod gratuit, la dispoziţia publicului.

Între timp, Cancelaria universităţilor are două luni pentru a sesiza justiţia cu argumente convingătoare. În lipsa lor, ordonanţa din 2 decembrie devine obsoletă şi organizarea unei noi licitaţii va fi necesară.

Însă specialiştii afirmă că o tranzacţie „à l’amiable” va împăca şi capra şi varza. Affaire à suivre…

Adrian Irvin Rozei, La Bastide vieille, decembrie 2005

—
Note:
[1] ”toate manuscrisele lui Cioran, în limba franceză sau română, care au fost editate sau sunt inedite”
[2] vânzătoare de vechituri cu o mică valoare

P.S.: În numărul datat 7/01/06 al cotidianului “Le Monde”regăsim pe patru pagini, bogat ilustrate, relatarea aventurii “caietelor cu spirală” aparute miraculos după moartea lui Cioran. Printre încercările de a explica această minune apare şi afirmaţia că o grămadă de obiecte (un bust, caietele etc) s’ar fi găsit în pivniţa apartamentului pe care nimeni dintre cei autorizaţi nu s’a gândit s’o cerceteze. Când hamalii angajaţi au golit locul, ei ar fi aruncat pe podeaua apartamentului tot ce-au găsit in pivniţă, deci şi caietele, descoperite mai apoi de “brocanteuse”. Se pare ca majoritatea acestor obiecte n’ar fi fost văzute niciodată de vizitatorii obişnuiţi ai scriitorului, ceeace ar confirma teza că ele se aflau in pivniţă.