Adrian Popovici [episodul anterior si alte articole din rubrica Historia universalis]

LA 22 AUGUST 1572, un atentat bine regizat este pus la cale contra amiralului de Coligny, in vreme ce acesta se intorcea de la o intrevedere cu regele, avuta la Luvru, in vederea apropiatului razboi cu Spania, “motto-ul”politicii ascunse a reginei mama. Locuinta provizorie a marelui Coligny, reprezentantul partidei hughenote, se afla in Palatul Rochefort, pe actuala Rue de Rivoli, binecunoscuta ca important punct de atractie turistica… Era primul dintr-un sir lung de atentate puse la cale de temuta regina florentina Catherine de Medicis, pe tot parcursul acelei tenebroase zile si in dimineata urmatoare, dupa macelul care a curmat vietile a peste 30.000 protestanti calvini.

In aceeasi zi, plina de festivitati grandioase ce marcau casatoria printului Henri de Navarre cu sora regelui, Margueritte de France, regele Carol cauta sa musamalizeze atentatul planuit de mama sa si se deplaseaza la locuinta “bunului sau parinte” spre a-l consola. Dupa moartea lui Coligny, despre care am amintit cititorilor nostri in episodul precedent, masacrele s-au tinut lant si dincolo de hotarele Parisului, timp de cinci zile, revolta cuprinzand pe rand marile orase ale Frantei: Lyon, Dijon, Blois si Tours. Carol al IX-lea a revendicat aceste acte profund anticrestine, cu prilejul armistitiului de la Boulogne din 1573, dar increderea hughenotilor era deja zdruncinata si prietenii sai il parasisera definitiv. Cifra totala a victimelor din Noaptea Sfantului Bartolomeu, pe intreg teritoriul francez s-a ridicat la aproximativ 500.000 de oameni, ucisi sau stigmatizati pe viata.

Cine era insa cu adevarat Carol al IX-lea? In mod cert o victima a infernalei Catherine de Medici ramane fiul sau nedorit, Carol al IX-lea (foto), un rege foarte controversat, obscur, maladiv, a carui istorie se confunda eronat cu masacrul din Noaptea Sfantului Bartolomeu ca fiind la originea acestuia, chestiune discutabila. Romanticii veacului al XIX-lea au incercat sa arunce vina asupra suveranului, trecand sub tacere particularitatile din umbra ale acestei domnii tumultoase. Privite obiectiv, documentele vremii demonstreaza fara tagada ca deciziile capitale erau luate de regina mama, nu de tanarul rege, prin urmare domnia acestuia o putem considera ca fiind una pur formala, tipica unei epoci de intrigi, asasinate politice, razboaie civile si religioase.

Carol al IX-lea este o victima a mamei sale si a istoriei franceze de secol XVI. Istoriografia franceza ne avertizeaza foarte clar ca regina mama de Medicis dadea in mare taina dispozitii, fara a-l consulta deloc pe rege, dar, paradoxal in numele sau. Nu trebuie sa ne mire faptul ca, in anumite tratate si studii de istorie, gasim formulari de genul: “…la ordinul sau din ordinul regelui, clopotele de la catedrala Notre-Dame de Paris au marcat inceputul macelului…”. Asa cum spuneam si cu alte ocazii, va trebui sa eliminam subiectivitatea, sa lasam formularile romantioase, care pot crea interpretari eronate. Romanele de capa si spada au incantat neindoielnic generatii intregi, ne-au facut sa traim “faptele” cu sufletul la gura, dar, dincolo de aceste exprimari ale titanilor romantici, adevarul care ni se releva este altul.

Carol al IX-lea, reprezentantul penultimei dinastii franceze (Valois), era cel de-al treilea fiu legitim al lui Henric al II-lea si al Catherinei de Medicis. Moartea prematura a lui Francois al II-lea (+1562), fratele sau, rapus de o otita sumar tratata, l-a adus pe tanarul Carol pe tronul ramas vacant, dar sub regenta mamei sale pana la varsta majoratului. Acesta nu avea inclinatii pentru functia de rege al celei mai puternice monarhii europene a timpului, preocuparile sale fiind vanatoarea si feroneria (arta fierariei, arme albe).

Diplomatul venetian Jean Michiele, aflat intr-o vizita la Curtea Frantei, ne transmite o descriere foarte plastica facuta pe cand printul avea doar zece ani: “…era un copil admirabil, adorabil, de o generozitate si de o bunatate debordante. Chipul sau frumos cu ochii sai unici, era umbrit de slabiciunea fizica si temperamentul instabil… Bea si manca foarte putin. Era cu adevarat pasionat de exercitiile fizice, jocul cu mingea (La jeu de paume, asemanator badminton-ului de astazi si foarte gustat de nobilimea franceza in epoca, n. a.) si dresajul cailor; evident preocupari princiare, dar destul de violente pentru fizicul sau. Cel mai mic efort il condamna la un lung repaus. Se dedica studiului si ura razboiul;semna insa, doar pentru a fi pe placul mamei sale…”

Va fi declarat major la 17 august 1563. Intre 24 ianuarie 1564 si 1 mai 1566, potrivit unui obicei incetatenit din vremea bunicului sau Francisc I, va efectua o calatorie regala spre a-si cunoaste mai indeaproape supusii din diversele provincii ale regatului sau. Va poposi fara indoiala si la curtea indraznetului var de Bearn, in pitorestii munti ai Navarrei, unde cardinalul Antoine de Bourbon tatal sau, se retrasese din tumultuoasa viata politica. In timpul acestui periplu regal, carol al IX-lea avea sa-si intre in functiile puterii: in aprilie 1564, prin Tratatul de la Troyes, orasul port Calais, revenea definitiv Frantei, in urma Razboiului de 100 de ani. Prezenta militara engleza va fi definitiv eliminata de pe teritoriul francez. Vom aminti cititorilor nostri despre Edictul de la Roussilon, prin care Carol al IX-lea stabilea ca data de 1 ianuarie sa fie socotita ca inceputul Anului Nou, si nu datele pascale, ca pana atunci…

In ciuda Edictului de la Boulogne, revoltele protestante au continuat pe tot parcursul anului 1573. Grav bolnav, regele paraseste scena politica, retragandu-se in castelul de la Vincennes, veche resedinta regala. Parasit de toti, intr-un pavilion de vanatoare, Carol al IX-lea avea sa-i marturiseasca singurului sau prieten, un hughenot, distinsul Ambroise Pare: “…Ambroise, stiu ca nu mai am de trait decat doua sau trei zile, iar spiritele celor ucisi ma bantuie, ca o teama, in orice moment. In timpul somnului vad trupuri contorsionate, insangerate…”

O imbunatatire considerabila a starii sanatatii sale, sub ingrijirile medicului Pare, se constata in decembrie 1573, dar mancarurile otravite din ordinul Cateherinei isi vor face efectul: apar sudori insangerate, o consecinta sigura a efectelor otravirii cu arsenic. Fiul ei favorit, pentru care luptase ca mama de aceasta data, Henri al III-lea de Valois, trebuia sa ocupe locul care i se cuvenea: tronul Frantei. Carol al IX-lea avea sa moara la 30 mai 1574. Dovezile circumstantelor mortii sale au fost date la iveala de autopsia savantului Ambroise Pare: pleurezie agravata de o pneumonie tuberculoasa, provocata prin ingerare de arsenic.

Dominata de intrigi si crime, dinastia de Valois se va stinge odata cu ultimul sau reprezentant, Henric al III-lea (1574-1589), asasinat la randu-i. Finalul razboaielor religioase, incepute in sec. al XVI-lea, il va constitui Razboiul de 30 de ani (1638-1648), care va opune puterile catolice si cele protestante ale batranului continent. Gratie celui mai popular premier francez, Jean-Armand du Plesis, cardinal de Richelieu, ele se vor situa la hotarul dintre vechi si nou, dintre Epoca Medie si Epoca Moderna, deschisa prin Pacea de la Westfalia (1648).

Sfarsit