Interviu cu prof. univ. dr. Rajmund Piotrowski (Sankt-Petersburg)

Profesorul Rajmund Piotrowski s-a nascut la 17 august 1922, in localitatea Rubejnaia (in Donbas, actualmente in Ucraina), tatal sau fiind inginer chimist de origine poloneza, mama avand origine bieloruso-polono-germana. Dupa terminarea liceului (1939), se inscrie la Facultatea de Filologie a Universitatii din Leningrad, unde audiaza cursurile unor savanti ca V.F. Sismariov, L.V. Scerba, R.A. Budagov, V.I. Propp. Doctor in filologie, cu teza Limba si stilul “Confesiunilor” lui J.J. Rousseau (1947), teza elaborata sub indrumarea acad. V.F. Sismariov (1974-1957) si R.A. Budagov (1910-2001). Primele sale cercetari au in vedere domeniul stilisticii franceze: “Studii de stilistica gramaticala a limbii franceze. Morfologia”, Moscova, 1956; “Studii de stilistica a limbii franceze. Morfologia si sintaxa”, Leningrad, 1960; “Formarea articolului in limbile romanice. Alegerea formei”, Moscova-Leningrad, 1960; “Modelarea sistemelor fonologice si metodele compararii sale”, 1960; “Dimensiunile informationale ale limbii”, 1968; “Lingvistica matematica” (in colab.), Moscova, 1977; “Textul, masina si omul”, Leningrad, 1979; “Computerizarea predarii limbilor”, Leningrad, 1988. De asemenea, a scris numeroase studii si carti dedicate limbii romane: “Întrebuintarea artistica a articolului la scriitorii romani” (in SCL, nr. 3, 1960); “Folosirea articolului hotarat si nehotarat de catre scriitorii romani”, in “Omagiu lui Alexandru Rosetti la 70 de ani”, Bucuresti, 1965.

Unul din marile merite ale domniei sale este ca a combatut, si atunci cand acest lucru era periculos, existenta “limbii moldovenesti” pe teritoriul Republicii Moldova si al unei parti din Ucraina. Academicianul basarabean Silviu Berejan spunea, pe buna dreptate, ca profesorul Piotrowski “ne-a sustinut cu inflacarare, ca romanist notoriu, in momente cruciale de renastere nationala, de revenire la valorile autentice, prin articole, luari de cuvant la radio si TV, la conferinte si la intrevederile cu potentatii care puteau fi convinsi numai de la Moscova si Leningrad”.

Cunoscand toate limbile clasice, romanice, germanice si slave, profesorul Piotrowski este, in acelasi timp, prototipul lingvistului total, care a abordat, in cercetarile sale, toate compartimentele limbii: fonetica, morfologie, sintaxa, stilistica, dialectologie, lingvistica generala, lingvistica matematica etc.

- Stimate Domnule Profesor, am aflat multe lucruri despre activitatea Dvs. din cartea profesorului Onufrie Vinteler,” Portrete si carti” (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2005). În aceasta carte, profesorul Vinteler spune, intre altele: “Regretatul acad. Emil Petrovici, care il cunostea bine, povestea ca mama lui Piotrowski ar fi fost romanca sau moldoveanca, in orice caz, cunostea limba romana”. Care este adevarul?

- Adevarul este urmatorul: mama mea era de origine bieloruso-polono-germana. Dar bunicul ei dupa tata fusese casatorit cu o moldoveanca din Basarabia. Într-adevar, mama stia putin limba romana, fiindca, in anul 1917, ea lucrase, in calitate de sora de caritate, intr-un spital militar rus, din apropiere de Bacau , Piatra-Neamt si Tecuci. În afara de militarii rusi, la spital erau adusi si ofiterii si soldatii romani raniti sau otraviti de gaze de razboi. Bineinteles ca personalul spitalului trebuia sa comunice cu romanii bolnavi, asa ca invatarea unor cuvinte romanesti era o necesitate. De asemenea, mama ne-a povestit mult despre natura poetica a Moldovei, despre taranii moldoveni – oameni saraci, naivi si sinceri. Prin urmare, mi-au fost insuflate, din copilarie, o serie de notiuni despre cultura si limba poporului roman.

- Ulterior, in anul 1941, deci in plin razboi, ati inceput, in mod sistematic, studiul limbii romane. Care au fost motivatiile?

- Cred ca au fost trei motivatii initiale: primo, eram constient ca, pentru un romanist calificat (cum doream eu sa fiu), era o necesitate stringenta de a cunoaste materialul romanesc; secundo, exista si un motiv patriotic: pentru noi, polonezii, Romania, poporul roman constituie un aliat vechi, un prieten din copilarie, un amic, din a vechimei zile”, cum se spune; tertio, au contat amintirile mamei, de care va spuneam. Totusi, mai tarziu a aparut o motivatie noua. În cursul studiilor mele de romanistica, am ajuns la concluzia ca limba romana poseda specificul si originalitatea cea mai mare in comparatie cu alte limbi romanice. Iata un exemplu din domeniul vocabularului de originea latina. Se stie ca in fiecare limba romanica exista doua paturi lexicale. Primul strat cuprinde cuvintele savante. Aceste cuvinte au patruns in romana din celelalte limbi neolatine (mai ales din franceza si italiana) sau prin intermediul limbii ruse, engleze si germane, incepand cu secolul XIX-lea, si formeaza un standard comun, pot sa spun banal, pentru toate limbile romanice, cuprinzand si limba romana.

Al doilea strat cuprinde vocabularul mostenit direct din latina vorbita. Acest vocabular formeaza, impreuna cu niste trasaturi specifice ale gramaticii, fondul esential si stravechi al limbii romane. Ca urmare, fondul lexical principal romanesc pastreaza niste serii semantice omogene ale latinismelor de origine rustica, arhaica si locala – latinisme care sunt atestate inca in comediile lui Plautus si Terentius sau numai in inscriptii din provincii dunarene. Acest vocabular original oglindeste starea sociala si spirituala, economica si politico-militara a populatiei protoromane din Peninsula Balcanica.

Se poate spune chiar mai mult decat atata: el ii da limbii romane un specific enigmatic, incomparabil si delicios fata de celelalte limbi romanice (vezi articolul meu “Un bastion lexical al ocrotirii limbii romane in Republica Moldova “, publicat in volumul “Omagiu profesorului Vladimir Zagaevschi la 79 de ani”, Chisinau, CEP USM, 2003). Astazi,nazuinta mea de a descifra acest specific enigmatic reprezinta cea mai importanta motivatie in studiul meu sistematic al limbii romane.

Problema ocrotirii limbii si culturii romane in Republica Moldova este o chestiune arzatoare, o problema de insemnatate vitala pentru viitorul popoarelor din ambele tari romanice ele Europei Centrale. De aceea as vrea sa analizez mai amanuntit situatia aceasta. Atunci cand de pe teritoriul Republicii Moldova a fost restituit vesmantul firesc al limbii romane – alfabetul latin, noi, lingvistii, speram ca aceasta va servi drept stimulent pentru evolutia vertiginoasa, in continuare, a dezvoltarii culturii si limbii literare romane pe acest teritoriu. Cu regret, trebuie sa spun ca acest proces se realizeaza foarte lent, mai exact se gaseste intr-un punct mort. Sa analizam cauzele.

Pe parcursul a 150 de ani, in imperiul tarist, apoi in cel sovietic, ca de altfel si in alte imperii, existau doua feluri de limbi: cea oficiala (imperiala), altfel zis, limba natiunii, de “pontaj”, si limbile locale. Bineinteles, in Rusia, apoi si in ex-URSS, se da prioritate limbii ruse. La fel s-au intamplat lucrurile in imperiul francez – unde predomina limba franceza, in cel britanic – unde domina limba engleza etc. Limbile locale ale natiunilor lipsite “de pontaj” erau pe planul doi.

As vrea sa subliniez ca relatiile intre limbile imperiale si cele nationale, in nici un imperiu, nu au fost niciodata si nu sunt nici astazi niste relatii pasnice. Lupta psiholingvistica intre aceste limbi poarta un caracter crud, e lipsita de umanism, intelegere etc. Repet: acest lucru este caracteristic, de fapt, tuturor limbilor vorbite de natiuni mici, din toate imperiile.

O situatia extrema si in acelasi timp paradoxala o reprezinta astazi limba irlandeza. Începand cu secolul al XII-lea, cand Irlanda a fost incorporata in statul englez, aceasta limba celtica fusese sistematic si energic oprimata de catre limba engleza imperiala. Prestigiul psiholingvistic al limbii engleze a crescut pana la un asemenea grad, incat, de prin secolul al XVII-lea, marii scriitori de originea irlandeza, ca de pilda J. Swift, G. Green, J. Joyces, si-au scris operele lor numai in limba engleza.

Începand cu anul 1949, Irlanda nu mai este o parte componenta a Imperiului Britanic, cu atat mai mult ca un asemenea imperiu nici nu mai exista. Totusi, desi limba irlandeza este sustinuta de guvern si declarata drept limba de stat, in realitate, ea este intrebuintata doar ca o limba materna, nici mai mult decat de un procent de irlandezi. Astfel ca limba bastinasa a poporului irlandez, invinsa si alungata din viata sociala, dispare sub presiunea limbii imperiale engleze. Unui proces asemanator ii sunt supuse multe limbi si din spatiul postsovietic. De pilda, pe cale de disparitie se gasesc limba bielorusa, ca si limbile ugro-finice din regiunile Volga si Obi.

- În ce ar consta mecanismul intern al “irlandizarii” limbii romane din Republica Moldova?

- Catre inceputul anilor ‘90, in majoritatea limbilor nationale din spatiul sovietic repertoriul de stiluri a ramas incomplet, iar uneori pur si simplu deteriorat. O urmare a acestui fapt a fost nedezvoltarea totala sau rusificarea terminologiei nationale. Doar pentru oamenii fara o pregatire temeinica in cultura si terminologie a limbii materne, acest proces parea inocent, ei procedand la adaugarea desinentelor limbii materne la cuvintele rusesti respective. Dar acest proces a dus la schimbari serioase, mai intai in atitudinea vorbitorilor fata de limbile lor materne. Actualmente, in multe cazuri, functionarea acestor limbi se reduce la nivel de vorbire populara sateasca, mai rar – oraseneasca, iar utilizarea lor la nivel oficial, statal si profesional, cu regret trebuie sa spun, poarta de obicei un caracter de parada sau se transforma in vorbirea macaronica.

Iata doua exemple. În ianuarie ‘93, am participat, cu referatul “Problemele lingvistice pe teritoriul Moldovei in perioada postsovietica”, la Conferinta stiintifico-practica Interesele de stat si rolul organelor de interne in asigurarea ordinei constitutionale, a drepturilor si libertatilor omului in raioanele de est ale Republicii Moldova. Dupa conferinta a avut loc un five o’clock, in cursul caruia prim-viceministrul Ministerului de Aparare al Republicii Moldova ne-a povestit (bineinteles in limba romana) despre rolul si locul Armatei Nationale in desfasurarea luptelor in raioanele de est ale Moldovei. Asistau la discutie si doi generali din Romania, care fusesera invitati la conferinta in calitate de observatori. Noi, tustrei, ascultam cu atentia incordata povestirea cuprinzatoare a ministrului. Totusi, din timp in timp, observam pe fetele invitatilor nostri o umbra usoara a unui deranj si a lipsei de intelegere. “Iertati-ma, va rog – am spus eu – “poate va deranjeaza ceva? Pot sa va ajut?” “Stiti, dom’ profesor, din cand in cand nu-l prea intelegem pe domnul ministru, a soptit unul dintre interlocutori. De pilda, ce inseamna “bronietransportior, dot, pulemiotnoie gnezdo?”. “Probabil autoblindat, cazemata, cuib de mitraliera” – am tradus eu. Am spus deja mai sus ca restituirea vesmantului firesc al limbii romane – alfabetului latin, a fost intrepretata de intelectualii si patriotii din Republica Moldova si Romania, ca si de noi, romanistii, ca un pas decisiv pe calea eliberarii de dictatul cultural sovietic. S-a aflat ca, de fapt, catusele de terminologie sunt mult mai tari decat lanturile ortografice!

În iulie ‘95, am avut prilejul sa particip la Conferinta stiintifica din cadrul Parlamentului Republicii Moldova, intitulata “Limba romana este numele corect al limbii noastre”, asadar o conferinta privind denumirea corecta a limbii de stat din Republica Moldova. Spre surprinderea mea, organizatorii conferintei m-au rugat sa vorbesc…ruseste (?!). Deoarece, chipurile, daca in calitatea mea de profesor din Sankt-Petersburg, as vorbi romaneste, parlamentarii pur si simplu nu vor intelege nici situatia ca atare, dar nici ceea ce le voi spune! De fapt, motivul adevarat, intuiam eu, consta in faptul ca ei “nu prea” cunosteau limba romana literara. Cu toate acestea, si eu, venit de la Sankt-Petersburg, precum si profesorul Stanislav Semcinski (care s-a stins din viata in 2001), sosit de la Kiev, am vorbit romaneste. Au incercat sa faca acelasi lucru si deputatii, dar pana la urma tot in ruseste au spus ce aveau de spus!

Rezumand, as vrea sa subliniez inca o data ca situatia lingvistica din Republica Moldova este destul de complicata si chiar periculoasa. Din moment ce o limba imperiala (in cazul nostru – rusa) are o influenta atat de mare, iar limba nationala isi gaseste utilizare numai in plan local, satesc, astfel saracindu-si treptat repertoriul, se poate ajunge la o situatie catastrofala. Pentru a nu o admite, noi, lingvistii, investigam acum un domeniu important, care se numeste sinergetica – stiinta care studiaza mecanismul intern al limbii, factorii lui – fiziologic, national, psihologic, care, impreuna, influenteaza dezvoltarea limbii. În cazul in care sinergetica limbii nationale este slaba, distrusa, limba e sortita pieirii. Dovada o avem chiar alaturi, in Belarus – limba belarusa practic a murit, actualmente belaruseste se vorbeste doar la Institutul de Lingvistica de la Minsk. Partial, procesul s-a extins si in Ucraina, in special in partea de est a acestei tari. Exista inca o chestiune destul de actuala: faptul ca alaturi de Republica Moldova se afla Romania ar putea oare sa aiba vreo influenta asupra evolutiei limbii romane in Basarabia?

Dupa mine, la ora actuala, aceasta influenta a statului roman este foarte slaba, cu exceptia efortului depus de intelectualitate in domeniul stiintei si al educatiei, avandu-se in vedere editarea in comun a unor carti si publicatii periodice, schimburile de profesori, studenti si elevi etc. Dar, in plan general, aceste eforturi se prezinta doar ca o picatura in mare.

Din acest punct de vedere, perspectiva este destul de trista. Tin sa mentionez ca specificul stilistic al limbii imperiale si al terminologiei ei joaca parca rolul unui virus lingvistic, ce paralizeaza sinergetica imunitara a limbii nationale, prin patrunderea
ei in lexic, iar prin acesta si in fonetica, sintaxa, morfologie. Drept urmare, limba nationala risca sa fie coborata la nivelul unui dialect casnic, de bucatarie, astfel incat, peste cateva generatii, este posibil sa intre intr-o perioada de “irlandizare”. Dar depistarea si analiza unor defectari sinergetice izolate in procesul interferentei limbilor nu solutioneaza problema. În acest sens este necesara influenta unei atitudini constructive “de sus”, sprijinita de resursele materiale si financiare necesare. Eu cred ca ocrotirea si sustinerea prestigiului limbii romane in Basarabia presupune aplicarea, utilizarea ei intensa in toate domeniile de activitate, dar mai intai la nivel statal si administrativ, ceea ce trebuie sa se imbine cu propagarea ei prin literatura artistica de nivel inalt, prin predarea scolara minutios gandita si prelucrata, care foloseste metode si tehnologii moderne, computerizate, iar pentru aceasta trebuie sa introducem limba romana in Internet si in posta electronica. Acest principiu urmeaza sa fie respectat in scolile de toate nivelele, incepand de la cea primara si terminand cu facultatile universitare.

- În anul 1939, ati fost admis la Facultatea de Filologie a Universitatii din Leningrad, unde i-ati avut profesori, intre altii, pe V.F. Sismariov, L.V. Scerba, R.A. Budagov, V.I. Propp, E.A. Referovskaia, romanisti celebri in toata lumea. Îmi puteti spune ce ati invatat de la acesti mari savanti?

- Eu am avut marele noroc de a audia cursurile si de a frecventa o serie de seminarii tinute de romanistii rusi deveniti celebri in toata lumea – academicianul V.F. Sismariov, membru-corespondent al Academiei Sovietice, R.A. Budagov (ulterior devenit si el academician), prof. E.A. Referovskaia s.a. Aflandu-ma la aspirantura, in 1944-47, i-am avut, in calitate de conducatori stiintifici, tot pe acad. Sismariov si prof. Budagov. Profesoara E. A. Referovskaia mi-a fost referent oficial la sustinerea tezei mele de candidat, care avea titlul Stilul si limba lui J.J. Rousseau in “Confesiuni”.

În afara de aceasta, la Leningrad, si pe urma la Saratov, unde a fost evacuata Universitatea, am audiat cursuri si am frecventat o serie de seminarii, am sustinut examene si am beneficiat de indrumarea unor distinsi lingvisti si istorici literari din cadrul Facultatii de Filologie a Universitatii noastre. Îmi amintesc de cursurile sustinute de acad. I.I. Mescianinov (tipologia limbilor si lingvistica generala), acad. L.V. Scerba si prof. L.R. Zinder (lingvistica experimentala), acad. I.I. Tolstoi (literatura antica), prof. I.M. Tronski (istoria limbii latine), prof. G.A. Bialii (creatia artistica a lui Dostoievski). As vrea sa mentionez, in mod special, ca am avut norocul de a frecventa cursurile si seminariile unor reprezentanti, cei mai de seama, ai scolii (cazute in dizgratie, in perioda mentionata) formalismului rus.

Am in vedere un remarcabil lingvist si istoric literar, acad. V.V. Jirmunski, un folclorist-structuralist de talie mondiala, prof. V.I. Propp, si prof. B.V. Tomaszewski, care a studiat, initial, tehnica la Universitatea din Liege (Belgia), devenind pe urma un mare filolog-puskinist, acordand o atentie sporita textologiei structurale. În anul 1947, prof. B.V. Tomaszewski mi-a fost referent oficial la sustinerea tezei de candidat. Prin anii ‘30-’50, anii mei de studentie si de aspirantura, noi am fost lipsiti de posibilitatea de a lua contact cu marii lingvisti din strainatate, ca L. Hjelmslev, I. Iordan, R. Jakobson, J. Kurylowicz, A. Martinet, Al. Rosetti, E. Petrovici, V. Pisani, Sever Pop, L. Spitzer s.a. Totusi, ocolind cortina de fier a cenzurii de partid, dascalii nostri de la Universitatea leningradiana ne-au unit cu ideile si metodele creatoare ale lingvisticii si filologiei occidentale.

- Va multumesc pentru raspunsurile Dvs.!

Interviu realizat de Ilie Rad, Sankt-Petersburg – Cluj-Napoca, oct. 2005 – febr. 2006 si redifuzat prin amabilitatea ARP News