“Secretul Rugului Aprins - pornind de la cateva documente despre Mitropolitul Tit Smedrea”, de Artur Silvestri
Nota introductiva: Spaima de a continua nefacutul prin amanare
Cartea aceasta nu ar fi trebuit să existe în această forma căci materialul cuprins în ea era destinat numai cercetării de laborator în vederea restituirii unei opere ce se cunoaşte prea puţin deşi se întrebuinţează adeseori, şi se însuşeşte ca şi cum ar fi o creaţie folclorică şi anonimă. Ea a trebuit făcută înainte de a se constitui în etape — ce poate că nici nu vor exista — atât ediţia de „opere alese“ cât şi reconstituirea de personalitate, fiind, deci, consecinţa spaimei de a continua nefăcutul prin amânare; astfel încât reflectă înţelegerea priorităţilor de moment, chiar dacă rezultatul va fi indefinit şi corectabil. Felul însuşi cum s-a formulat conţine o fabulă.
Succintul documentar ce urmează s-a alcătuit în câteva ore, înainte de Noaptea de Înviere din acest an, şi s-a definitivat în prima zi de Paşti, aşezându-se în paginile unei cărţi de mici dimensiuni care nu însemnează altceva decât imaginea a ceea ce facem noi, ca „spirit“ şi „popor“: eterne recuperări sub apăsarea timpului pierdut şi a deciziilor amânate, construcţie peste straturi nedesţelenite şi adaos prin înnodare de fire ce s-au întrerupt aparent.
Căci, la drept vorbind, „cazul Tit Simedrea“ ilustrează şi el, cu tot atâta putere ca şi nenumărate alte „cazuri“ de memorie deficitară şi de nepăsare colectivă, modul nostru de a reacţiona fără sistemă şi pierderile periodice de memorie ale căror urmări stau în incomensurabil.
Despre el, ca şi despre atâţia alţii ce însemnează mult (şi, poate unii, „contribuţie capitală“) se ştie prea puţin, se colportează şi se ignoră opera şi „lucrarea“ care, deşi se întrebuinţează prin compilaţie şi adeseori „sustragere de patent“, au greutate şi contează într-un imaterial al tradiţiei care se traduce treptat într-un folclor de fapte ce se includ în anonimatul deplin. „Medieviştii“ noştri cu aplecare către istoria literaturii ştiu despre imnograful Filotei de la Cozia ceea ce încheiase ca studiu Tit Simedrea şi nu cercetează — pornind de aici — absolut nimic ci doar „preiau“; studioşii istoriei tiparului nu mai verifică (şi câteodata nici nu citează) concluziile „vladicii de la Cernăuţi“ despre Macarie iniţiatorul de carte scoasă de sub teasc în Carpaţi, acum o jumătate de mileniu; exegeţii monahismului românesc consideră ideea continuităţii de aşezare călugărească ante-nicodemiană, demonstrată de Tit Simedrea, ca fiind imbatabilă dar anonimă. Pare că totul se orânduieşte într-o continuă uzurpare de lucrare majoră care, fără a se încheia, sfârşeşte — prin acceptare tacită sau ignorantă — să devină regula răului în materie de atitudine faţă de premergători. Acolo unde ar trebui să fie „pomenire“, identificare de „nume“ şi „înfăptuire“, arătare de treaptă solidă ce reazemă înaintările diverse în procesul colectiv de afirmaţie naţională, avem numai uitare, aşezări în penumbră, „înlăturare silnică“ în ideea de a se lustrui pe sine „omul recent“ şi fără memorie. „Folclorismul“ culturii noastre biruie încă o dată într-o istorie ce nu a ştiut să impună document propriu, punct de vedere „local“ şi, deci, universalitatea răspunsului autohton ce decurge din întreprinderea individuală.
Aici uşurinţa în a substitui „contribuţia de început“ pare colosală. Lipseşte „ediţia de opere“ măcar în forma ei selectivă ori de „scrieri alese“ şi lipsesc chiar şi „cărţile“ în sensul propriu căci, savant şi cărturar eminent şi respectat, Tit Simedrea şi-a divulgat concluziile numai în publicaţii de erudiţie ori în „presa bisericească“ prea puţin citită în afara mediului curent unde circulă şi se răsfoieşte. Dar dacă astfel de neajunsuri — ce sunt generale — nu ar fi existat, s-ar fi văzut că opera este vastă, erudită şi solidă şi că s-a închegat prin muncă de benedictin valah, având un înalt simţ al necesităţii de a rezolva teme ce par mărunte însă au semnificaţie care atârnă mult şi greu. La noi, însă, unde nici un scriitor român nu are încă „ediţie completă“ şi unde nu s-a modificat nimic din 1941 şi până azi (de când G. Călinescu deplângea lipsa de interes oficial în această materie şi, deci, incapacitatea Statului de a-şi vedea rostul în istorie) a zice că un autor de studii de material nepopular nu-i cunoscut şi nu se ilustrează ca întreg făcut pare un incident şi o extravaganţă care nu poate supăra deşi spune, prin efecte, totul despre atitudinea în ansamblu.
Aceasta se explică mai mult ca sigur printr-un fel de a fi constituiţi culturaliceşte prin instituţii care, cultivând spiritul creol şi, prin acesta, o păgubitoare patologie a neîncrederii în noi înşine, ne îndeamnă să trăim cu privirea aţintită în pământ şi ne împiedică să răzbim prin afirmaie dincolo de „neisprăvit“ şi ipotetic. Însă, cu toate acestea, un „ceva“ nedesluşit ne apără şi face ca, acolo unde a rămas aparenţa de teren pustiu, să se reînnoade peste timp idei şi „semne“ care, asemeni rugului aprins, renasc şi ard impulsionate de puteri necunoscute care lucrează parcă de la sine.
Artur Silvestri, 8 Aprilie 2007, Sfintele Paşti
—
ARTUR SILVESTRI (n. 1953) Scriitor, istoric al civilizatiilor, promotor cultural cu activitate enciclopedică, editor. Doctor în literatură medievală al Universitatii din Madras, India. Doctor h.c. al Institutului de Studii Medievale al Cataluniei, Barcelona. Doctor in stiinte aplicate al Universitatii Francofone Internationale, Bruxelles. Initiator, alaturi de Mitropolitul Nestor Vornicescu, al dezbaterii privind epoca literara proto-româna; unul dintre primii adepti ai ideii literare denumite „protocronism“, pe care o sprijina si o ilustreaza pâna astazi. Autorul a zeci de cercetari de istorie literara româna aparute în engleza, franceza, germana, rusa, spaniola si chineza. Autor a peste 200 de studii pe teme de istorie literara româna, peste 40 de carti si 2500 de articole pe teme culturale. Fondator de organizatii culturale, cum sunt Asociatia Româna pentru Patrimoniu (2004) si Asociatia Scriitorilor Crestini din România (2005). Distins in anul 2004 cu „La Croix de Saint Antoine du Desert“, marea distinctie a Bisericii Copto-Ortodoxe din Alexandria (Egipt) si cu titlul de „accademico“ la Centrul Cultural Copto-Ortodox din Venetia (Italia). „Doctor of Divinity“ (D.D.) la Institutul Sf. Efrem din Puerto Rico. Specializat, in ultimul deceniu, în analiza economica.
















0 responses so far ↓
There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.
Leave a Comment