NOUL FILM AL LUI MEL GIBSON SI SFARSITUL LUMII DUPA MAYASI (2012)
DUPA REALIZAREA celui mai de succes film independent din toate timpurile, “The Passion of the Christ”, Mel Gibson pregateste o noua pelicula care va fi lansata in aceasta vara: “Apocalypto”. Filmarile sunt realizate in Mexic si, dupa cum putem deduce din trailer, (clic aici pentru a-l vedea) subiectul “graviteaza” in jurul epopeii “Popol Vuh” a stravechii civilizatii maya. Mai mult, “Apocalypto” este turnat integral in limba maya, iar distributia e compusa din actori indigeni.
Pe crestini numele noii productii a lui Gibson ii duce in primul rand cu gandul la ultima carte a Sfintei Scripturi, Apocalipsa, in care Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan i se releva viziunea sfarsitului lumii. Fara a fi departe de adevar, o idee mai clara despre intentiile regizorului vom avea daca tinem cont ca Popol Vuh, textul sacru al nativilor mezoamericani, prevede in viitorul imediat un eveniment cosmic cataclismic, ce va marca finalul civilizatiei cunoscute si nasterea uneia noi. Acesta va avea loc, conform calendarului mayas, in 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) *, corespunzator datei “noastre” de 21 decembrie 2012.
“Popol Vuh” si Apocalipsa dupa mayasi
Mayasii erau un popor avansat. Exceptionali matematicieni si astronomi, ei au conceput unul din cele mai precise calendare cunoscute de om (foto 1), mai exact decat cel gregorian utilizat azi. Calendarul lor a fost alcatuit in urma observarii minutioase a soarelui, a planetelor si a stelelor din Calea Lactee. Astronomii maya cunosteau - inca nu se stie cum - locatia exacta a centrului galaxiei, dand o importanta deosebita nasterii si disparitiei stelelor din acest spatiu.
Mayasii intelegeau diferit timpul fata de omul modern de azi. Noi vedem timpul ca fiind linear; el poate fi incetinit, dupa cum chiar a demonstrat teoretic Albert Einstein, insa “curge” intr-o singura directie. Prin contrast, mayasii credeau ca timpul “curge” in cicluri care se repeta periodic, la finele fiecaruia incepand unul nou, si ca ciclurile temporale isi au originea in Centrul Cerului, denumit de ei Hunab Ku, un fel de “pantece cosmic” care a dat nastere lumii noastre si care o va distruge pentru a face loc alteia. Hunab Ku, pentru care mayasii aveau in scrierea lor si o ideograma (foto 2), era asimilat zeului suprem, Creatorul.
De altfel, Calendarul Lung maya, care se va incheia la 21 decembrie 2012, este intemeiat pe acest principiu al ciclicitatii.
Mayasii, in plus, posedau cunostintele necesare privind fazele solare, ceea ce este vital pentru calcularea unui calendar precis. Magnificele piramide maya sunt perfect aliniate dupa solstitii si echinoctii. Spre exemplu, piramida de la Chichén Itzá a fost construita in asa fel incat, in timpul echinoctiilor, soarele in apus arunca o umbra semanand perfect cu cea a unui sarpe, coborand pe treptele dinspre nord ale ale constructiei. Sarpele acesta este reprezentarea alegorica a zeului Kukulcan - la mayasi sau Quetzalcoatl - la azteci (nume insemnand “sarpele cu pene”, foto 3) asimilat ulterior de populatiile Americii Latine lui Iisus Hristos.
Un asemenea efect poate fi obtinut doar posedand cunostinte arhitecturale si astronomice exceptional de precise. Acestea au fost mostenite de poporul maya, de la o inca si mai veche si mai misterioasa civilizatie: aztecii. Aztecii au ridicat la Teotihuacán (”Orasul Zeilor”), langa Mexico City, Piramida Soarelui, inchinata aceluiasi zeu Quetzalcoatl. Piramida este aliniata cu constelatia Pleiadelor, pe care si egiptenii au luat-o in calcul la constructia ansamblelor de la Gizeh. De altfel, s-a constatat ca exista o legatura intre credintele religioase stravechi ale mayasilor, egiptenilor si sumerienilor, in special in modul in care acestia se raportau la creatia universului, a rasei umane si la viitor.
Mayasii au calculat data incheierii actualului ciclu temporal bazandu-se pe cunoasterea matematicilor, studiind indeaproape periodicitatea ciclurilor astronomice si sincronicitatea acestora cu evenimentele din natura si din viata umana. Ei acordau mare atentie spiritualitatii, intelegand bine rolul pe care constiinta umana il joaca in schimbul de informatii cu natura. Astfel, credeau ca ingerand anumite plante, in timpul rugaciunilor rituale, li se vor deschide usile perceptiei si se va ridica valul care impiedica omul sa comunice direct cu Creatorul. Bazandu-se pe aceasta combinatie intre divinatii si calcule matematice, ei au aflat, in mod incredibil, inca de acum 4.000 de ani, ceea ce noi stim de doar cateva decenii: anume, ca pe 21 octombrie 2012 va incepe alinierea soarelui nostru cu stelele din centrul Caii Lactee!
Alinierea culmineaza, conform calculelor mayase - confirmate de savantii moderni - in ziua solstitiului de iarna, 4 Ahau 3 Kankin (13.0.0.0.0) sau 21 decembrie 2012, in calendarul nostru. La aceasta data, lumina si umbra il vor proiecta pe “Sarpele cu pene” coborand pe treptele piramidei Chichén Itzá, care la baza au un cap mare de sarpe sculptat in piatra. Acest fenomen se petrece de doua ori in fiecare an, insa la solstitiul de iarna al lui 2012, ceva special se va intampla. La apus, umbra marginii de N-V a piramidei va proiecta un tipar de lumina care imbratiseaza si ilumineaza capul de sarpe sculptat de la baza scarilor. Intr-o perioada de 32 de minute, sarpele, alcatuit din aceasta alternanta de lumina si umbra, va cobori pe pamant, pe masura ce soarele paraseste fiecare treapta, mergand din varf pana la baza. Pe langa aceasta, pe 21 decembrie 2012 in jurul orelor 11:11, coada sarpelui proiectata din varful piramidei va tinti exact inspre constelatia Pleiadelor, intr-o aliniere asemanatoare celei pe care o au piramida lui Quetzalcoatl din Teotihuacán sau piramidele egiptene de la Gizeh.
Atunci, cred mayasii, odata cu revenirea pe pamant a lui Quetzalcoatl, lumea noastra se va sfarsi prin foc, iar “pantecele cosmic” Hunab Ku va da nastere unui nou soare, numit de mayasi “Cel de-al Saselea Soare”, o alta lume mai evoluata urmand sa se nasca.
Ce spun savantii moderni?
Indiferent cat de reticenti am fi, e imposibil sa nu tinem seama de cosmogonia vechilor popoare mezoamericane. Asta pentru ca, pe langa exceptionalele dovezi de acuratete si precizie furnizate de calendarul maya si de constructiile lasate mostenire de civilizatiile disparute, unele descoperiri ale ultimilor ani ne pun pe ganduri.
In primul rand, oamenii de stiinta au confirmat ceea ce mayasii stiau de mult: anume ca la data solstitiului de iarna 2012, soarele se va afla in “aliniamentul galactic”, adica va fi pe aceeasi linie cu Ecuatorul Galactic (linia care imparte in doua calea Lactee, divizand-o in 2 hemisfere sau lobi, foto 5).
Aliniamentul apare ca rezultat al precesiunii echinoctiilor. Precesiunea este cauzata de faptul ca pamantul “se clatina” foarte incet pe axa sa, schimband astfel pozitia echinoctiilor si solstitiilor cu cate un grad la fiecare 71,5 ani. Intrucat soarele la solstitiu are o largime de doar o jumatate de grad, rezulta ca soarelui la solstitiul de iarna ii sunt necesari 36 de ani pentru a trece prin Ecuatorul Galactic. Alinierea exacta intre centrul soarelui, asa cum este vazut de pe pamant, si Ecuatorul Galactic, a avut loc in 1998 (dupa Jean Meeus in Mathematical Astronomy Morsels, 1997); la un calcul simplu, adunand 1998 cu +/- 18 (jumatatea lui 36), rezulta ca soarele este aliniat cu Ecuatorul Galactic la fiecare solstitiu de iarna intre 1980 si 2016.
Daca asemenea aliniamente au mai aparut in anii 3000 I. C. si 1500 I. C., deosebirea este ca, de aceasta data, la 21 decembrie 2012, centrul soarelui nu doar ca se va afla pe aceeasi linie cu Ecuatorul Galactic, dar el se va suprapune chiar peste Centrul galaxiei (vezi imaginea).
In plus, cu ocazia aceleiasi alinieri, Taietura Neagra (regiune de praf interstelar de la nordul Centrului Galactic pana dincolo de constelatia Acvilei, marcata in imagine ca “Dark Rift”) pe care mayasii o cunosteau si o numeau “Drumul Negru” (Xibalba be), se intinde exact peste Ecuatorul Galactic, in locul in care soarele se va afla in 2012. Aceasta zona este vizibila cu ochiul liber la munte sau acolo unde aerul este curat, ca o panza alba pe cerul noptii.
Astronomii moderni, cu instrumente avansate, au descoperit in centrul Caii Lactee o imensa “gaura neagra” care emite radiatie gamma de inalta energie si care, periodic, inghite stele si respectiv naste altele. Publicatia The Journal of Astronomy and Astrophysics ofera mai multe amanunte. Folosind date primite de cele la patru telescoape ale complexului High Energy Stereoscopic System (H.E.S.S.) localizate in Namibia (Africa) (foto 6), savantii au concluzionat: “centrul galaxiei gazduieste un numar de potentiale surse de raze gamma, inclusiv o masiva gaura neagra cu masa de circa 10.000 de ori mai mare decat a soarelui, ramasite ale exploziilor unor supernove si posibil o acumulare de particule de ‘materie neagra’”.
Daca descoperirea in sine nu este una exceptionala – se pare ca multe galaxii au asemenea gauri negre in centru – alte dovezi sunt de natura sa furnizeze noi elemente pentru descifrarea misterului. Sau dimpotriva, pentru adancirea lui…
In martie 2005, astronomul dr. Scott Hyman de la Sweet Briar College (SUA) a facut un anunt tulburator in prestigioasa revista stiintifica Nature. Analizand semnalele radio de joasa frecventa provenite din centrul Caii Lactee, captate cu telescoapele de la Socorro (New Mexico), dr. Hyman si colegii au detectat un semnal clar, pe care l-au calificat drept “emisie coerenta”. Acesta se compunea din 5 emisii radio de energie egala, care durau cate 10 minute fiecare si se repetau la intervale de 77 de minute, pe o perioada de 7 ore, intre 30 septembrie si 1 octombrie 2002. Descoperirea i-a facut pe Scott Hyman si intreaga comunitate astronomica “sa se scarpinde in cap”, dupa expresia autorului articolului.
Ar putea fi ciudatele “murmure”, detectate de dr. Hyman in centrul galaxiei noastre, o cauza a schimbarilor climatice abrupte pe care le resimtim azi? Deocamdata nu s-a putut stabili asa ceva. Insa catastrofele naturale se inmultesc cu viteza exponentiala, modificarile climei sunt evidente pentru oricine. Savantii au detectat comportamente extreme si stranii in soare, avand efecte asupra atmosferei pamantului si efecte masurabile asupra altor planete ale sistemului nostru solar.
Sa fim mai degraba sceptici sau…
Exista intr-adevar legaturi intre “alinierea galactica” din 2012 si intensificarea fenomenelor naturale extreme? Va fi 21 decembrie 2012 data la care un eveniment de proportii cataclismice va distruge civilizatia umana? Nu avem inca de unde sa stim acest lucru, iar pe internet sustinatorii si adversarii teoriei poarta dezbateri intense, cu argumente solide si dintr-o tabara, si din cealalta (vezi de exemplu aici si aici). Totusi, majoritatea celor pe care intr-adevar ii intereseaza subiectul se pot consola la gandul ca vor trai acele clipe pentru a confirma sau infirma, ei insisi, profetiile.
Pentru crestini, contactul cu spiritualitatea unui popor stravechi poate fi interesant, fara sa schimbe insa modul in care este privit finalul civilizatiei umane. Ascultand de spusele Scripturii, crestinul se afla intr-o stare de veghe, de alerta spirituala, care nu poate fi tulburata. De altfel, ideea de a incerca prezicerea unei date exacte a sfarsitului lumii contrazice Sfanta Scriptura. “Iar ziua Domnului va veni ca un fur”, ne spune Apostolul Petru in a sa a 2-a Epistola Soborniceasca (3:10), iar din Evanghelia dupa Matei aflam ca “de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (24:36). Mantuitorul Insusi il indeamna pe crestin sa vegheze asteptand a doua Sa venire, precum fecioarele intelepte din pilda (Matei, 25).
Insa orice am fi, credinciosi crestini, ai altor religii sau atei, conditia actuala a lumii in care traim e de ajuns sa traga un semnal de alarma. De ce multi dintre noi nu-l aud? Aceasta depinde de cat de astupate ne sunt urechile…
—
Note:
*Calendarul maya, vizibil in prima imagine din articol, incepe in 12 august 3114 i.C. si se incheie la 21.12.2012. El contine 5 subdiviziuni temporale. In ordine de la cea mai mica la cea mai mare acestea sunt (in transcriere aproximativa): k’in, winal, tun, k’atun, baktun. K’in inseamna o zi, winal, o perioada de 20 de zile (asemanatoare cu luna noastra), tun este un an de 360 de zile iar k’atun, 20 de ani a cate 360 de zile fiecare. In fine, baktun reprezinta o perioada de 400 de ani, adica 20 de k’atuni. 13 baktuni formau un Mare Ciclu, adica 1.872.000 zile, notat 13.0.0.0.0.
RSS 2.0
Atom 0.3
RSS 0.92
RDF
January 4th, 2006 at 10:34 am
cred in proportie de 98% ca mayasi au scris adevarul, avind ca baza de pornire informatii de la oamenii de stintza renumitzi (nu mi sau adresat personal).
maya cred ca timpul este ciclic, si se repeta sin x in x ani si pe buna dreptate.
De vreo citiva ani in lumea savantilor se stie clar si de netagaduit ca la fiecare aprox. 12.000 de ani poli magnetici ai pamintului se inverseaza ,adica se rastoarna axa pamintului la propriu, sper ca va dati seama ce haos sar produce ,nimik nu va mai fi ca inainte iar technologia va fi inutila,chiar si animalele ar avea de suferit enorm,majoritatea bazindu-se pe liniile magnetice ale pamintului.
Toate mutatile genetice la oameni ,animale,plante se pot face prin unde magnetice, lucru dovedit clar .chiar asa se obtin culturi hibrid de plante,pe oamenii nu o sa se publice deci nu stiu .Si in vechile scrieri chineze timpul este ciclic odata la 60 de ani ,noi in biblie avem o metafora :din tarina ne-am nascut in tarina ne intoarcem…
January 4th, 2006 at 11:50 am
Si un comentariu din partea autorului:
Pentru crestini, contactul cu spiritualitatea unui popor stravechi poate fi interesant, fara sa schimbe insa modul in care este privit finalul civilizatiei umane. Ascultand de spusele Scripturii, crestinul se afla intr-o stare de veghe, de alerta spirituala, care nu poate fi tulburata. De altfel, ideea de a incerca prezicerea unei date exacte a sfarsitului lumii contrazice Sfanta Scriptura. “Iar ziua Domnului va veni ca un fur”, ne spune Apostolul Petru in a sa a 2-a Epistola Soborniceasca (3:10), iar din Evanghelia dupa Matei aflam ca “de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (24:36). Mantuitorul Insusi il indeamna pe crestin sa vegheze asteptand a doua Sa venire, precum fecioarele intelepte din pilda (Matei, 25).
Insa orice am fi, credinciosi crestini, ai altor religii sau atei, conditia actuala a lumii in care traim e de ajuns sa traga un semnal de alarma. De ce multi dintre noi nu-l aud? Aceasta depinde de urechile fiecaruia…
January 4th, 2006 at 1:28 pm
Nimeni nu stie exact de unde venim si unde ne ducem. Stiinta cerceteaza si desigur nu spune oamenilor decat foarte putin din ceea ce descopera.
Pina acum cativa ani multi asteptau venirea lui Mesia/Jesus in anul 2000. A trecut 2000 si n-a venit. Nici nu cred ca va veni vreodata. N-are cum. Doar vreun mesager extraterestru care sa fie luat/prezentat drept Mesia.
Cultura mayasa este precrestina si este foarte interesanta. Gasim acolo mituri pe care le intalnim si-n Biblie.
Va veni si 2012 si vom vedea daca ne va lovi un meteorit (daca nu reusesc sa-l pulverizeze in drum spre Pamant) sau va cobori Mesia dintr-un OZN.
Finalul civilizatiei umane va fi legat de fenomene naturale pe care omul nu le poate controla si/sau chiar din vina omului, asa cum s-a intamplat si cu alte civilizatii care au existat pe planeta Tera.
Este ridicol sa credem ca totul se intampla asa cum scrie Biblia, ca sint cei mai spirituali credinciosii crestini si ca ei detin adevarul.
Nu vreau sa ofensez dar este insistentza cu care se citeaza din Biblie ca si cum numai acolo sta adevarul. Credinta e una si ADEVARUL altul. Nimeni nu stie ce se va intampla. Inca nu am vazut preziceri/profetii care sa spuna cu exactitate ca se va intampla cutare lucru la cutare data. Tot ce a prezis Nostradamus s-a comentat/interpretat si descifrat dupa evenimente. Interpretarile/profetiile din Biblie nu spun nimic cu exactitate. Credinciosii le dau interpretarea care le convine in functie de evenimente.
January 4th, 2006 at 3:00 pm
«Hathor» a scris:
«Inca nu am vazut preziceri/profetii care sa spuna cu exactitate ca se va intampla cutare lucru la cutare data.[...] Interpretarile/profetiile din Biblie nu spun nimic cu exactitate. Credinciosii le dau interpretarea care le convine in functie de evenimente.»
Iată, totuşi, o profeţie care s-a împlinit cu foarte mare exactitate:
«11. Îngerul Domnului i-a zis: “Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael (Ismael: din două cuvinte cari înseamnă: Dumnezeu aude); căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
Geneza 17.19;Mat 1.21;Luc 1.13-31;
12. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.”»
[Geneza cap. 16:11-12]
Or tocmai asta nu ai înţeles, «Hathor», credinţa şi Adevărul sunt una, altfel acea credinţă nu este cu adevărat credinţă. Numai că pentru astfel de chestiuni nu sunt suficiente discuţiile de genul ăsteia şi nu poţi citi Biblia cu un ochi de inginer fără să te încurci în textul ei şi să ajungi la absurdităţi. Fireşte, îmi vei spune, citite într-o anume cheie de lectură, pot căpăta sens şi discursurile lui Ceauşescu. Cu toate acestea, trebuie să fii de acord că nu poţi citi o teoremă de aritmetică ca pe o relatare de la un meci de fotbal sau un text literar ca pe o reţetă gastronomică. Cu atât mai puţin un text care vorbeşte despre lucruri şi evenimente supranaturale nu poate fi citit în manieră ştiinţifică sau profană.
January 4th, 2006 at 5:40 pm
Mel Gibson este un om de curaj si macar pentru asta ar trebui respectat dincolo de controversele filmelor sale. Poate nu e un regizor erudit, dar macar incearca sa faca ceva si isi asuma raspunderea de a aborda subiecte sensibile.
Toate culturile vechi au avut acces si au detinut informatii, savanti (in sensul de atunci daca putem zice asa), preoti care cunosteau o parte din adevararuile universului. Unii zic ca le-au fost revelate, Altii spun ca le-ar fi descoperit ei insisi.
Din cate stiu eu, cam toate cartile vechi ale diverselor civilizatii precrestine, “coincid” in suspect de multe puncte. Aceste scrieri nu si-au asumat niciodata suprematia adevarului la fel ca scrierile crestine si musulmane. Ei au cunoscut atatea lucruri, pe care noi d’abia acum le redescoperim, sau acum detinem mijloacele stiintifice si tehnice pentru a le confirma. Toate chestiile astea ar trebui sa ne dea de gandit. sa imi explice mie cineva cum dreq e posibil ca atatea cunostinte sa dispara pur si simplu si sa incepi sa le redescoperi dabia in secolu 18-19? E ceva putred undeva.
“Nimeni nu stie exact de unde venim si unde ne ducem. Stiinta cerceteaza si desigur nu spune oamenilor decat foarte putin din ceea ce descopera.”
Te inseli sunt destule persoane in lumea asta care stiu bine si de unde venim si unde ne ducem. Aceste persoane se gasesc si in religie si in stiinta. Doar ca aceste informatii genereaza putere in toate sensurile cuvantului. Iar deobicei cei ce o au o vor doar pentru ei. Nu in ultimul rand, Jack Nicholson avea mare dreptate : “U want the truth? U can’t handle the truth”.
Biblia este cea mai interpretabila carte din cate exista, si in sens pozitiv si in sens negativ. Uneori stai sa te intrebi daca este intr-adevar o carte sfanta sau un manual de propaganda.
“u toate acestea, trebuie să fii de acord că nu poţi citi o teoremă de aritmetică ca pe o relatare de la un meci de fotbal sau un text literar ca pe o reţetă gastronomică. Cu atât mai puţin un text care vorbeşte despre lucruri şi evenimente supranaturale nu poate fi citit în manieră ştiinţifică sau profană.” says who?. Citirea stiintifica a bibliei si investigarea ei multidisciplinara a evenimentelor descrise acolo sunt cel mai mare serviciu adus acestei carti. Ii sporesc valoarea cu atat mai mult cu cat confirmarea pe cale profana a acelor evenimente incepe sa deschida ochii celor care nu cred si ii face sa se gandeasca “dar daca e adevarat?”
January 4th, 2006 at 6:53 pm
houranos14 a scris:
“Iată, totuşi, o profeţie care s-a împlinit cu foarte mare exactitate:
«11. Îngerul Domnului i-a zis: “Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael (Ismael: din două cuvinte cari înseamnă: Dumnezeu aude); căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
Geneza 17.19;Mat 1.21;Luc 1.13-31;
Este o credinta-adevar pentru cei ce cred. Pentru altii - de alte credinte - nu reprezinta un adevar.
credinţa şi Adevărul sunt una, altfel acea credinţă nu este cu adevărat credinţă.
Exista mai multe credinte. Fiecare are atunci adevarul ei. Adevarul este un acord social, despre un enunt, al unui anume grup, intr-un moment dat. Credinta este rezultatul unei oscilatii individuale care a fost acceptata, crezuta de anturajul creatorului ei, si deci supravietuirea acestei credinte depinde de ratiuni sociale. Aceste ratiuni tin cont de relatia pe care o are aceasta noua credinta cu cele anterioare deja acceptate si care formeaza parte din mostenirea sociala, adica ascultand de principiul coerentei, afinitatii sau atractiei. Noua credinta poate fi inghitita de cele anterioare, poate fi adaugata total sau partial, sau poate intra in conflict cu alte credinte.
Credinta sau cunoastere, asta e intrebarea…
Adevarata esenta umana, imaginatia, explica de ce exista atatea credinte. Motorul istoriei este oscilarea continua a imaginatiei individului infruntata cu credintele lumii lui si reactiile acestei lumi inconjuratoare la inovatii. De aceea fiinta umana poate fi definita ca un animal tribal care crede. Daca fiinta umana este un animal care crede, ce este atunci ceea ce numim „cunoastere”? „Credinta” se caracterizeaza ca ceva nesigur si poate sa nu fie adevarata, si „cunoasterea” este relationata cu ceva sigur, de necontestat, de multe ori produsul „ratiunii”, si astfel se stabileste un divort intre „a crede” si „a cunoaste”. Omul primitiv, care practica ceremonii, ritualuri, sacrificii, nu facea deosebire intre a „crede” si a „cunoaste” cand mortii plecau catre o alta lume. Noi sintem cei care calificam actiunea lor ca „a crede”, in timp ce ei o traiau ca „a cunoaste”. Ei „stiau”, erau convinsi de adevar, ca acea calatorie catre Walhalla, Rai, etc. era adevarata si o parte dintre noi stim ca este numai „credinta”. Azi, credinciosii islamici care isi leaga bomba de gat „stiu” ca vor merge in paradis la Allah. Din punct de vedere psihologic, diferenta intre a crede si a cunoaste este pur si simplu gradul de convingere ce exista in fiecare din acesti termeni; eu cred ca va ploua intr-o ora si stiu sigur ca voi muri intr-o zi.
Fireşte, îmi vei spune, citite într-o anume cheie de lectură, pot căpăta sens şi discursurile lui Ceauşescu.
Nu, eu nu spun asta si mai niciodata nu-l pomenesc pe impuscat. Eu n-am ascultat mai mult de trei fraze din discursurile lui. Inchideam radioul sau televizorul.
Revenind la cultura mayasa…ce explicatii dai cunostiintelor lasate de mayasi? A fost mana Domnului sau a unor civilizatii extraterestre? Cine erau de fapt mayasii?
Care este adevarul? Ce spune Biblia?
January 4th, 2006 at 11:23 pm
Binevenit articolul. Şi actual. Cu multe semne de întrebare.
Doresc să- l completez pe Bogdan puţin, căci în ultimii ani apar tot mai des anii 2012, 2013 sau 2014 ca fiind presupuşi ani de final al lumii. Desigur că unul dintre ei poate fi sfârşitul adevărat. Precum la fel, nici unul nu tb să fie sfârşitul. Tb accentuat aici, că sfârşitul lumii este pt fiecare atunci, când părăseşte această lume.
Pt anul 2000 ca sfârşit al lumii, oamenii s- au agitat mult mai puţin decât au făcut- o pt anul 1000 în acelaşi sens.
Că nici un om nu ştie exact, care an va fi sfârşitul, nu mai este nevoie să dezvolt ideea; căci nici măcar toate 3 persoanele Sfintei Treimi nu cunosc ziua.
Iar ziua nu este încă stabilită, şi NICI NU ŢINE DE VREUN CATACLISM, ALINIERE DE PLANETE- SISTEME SOLARE, STELE, ETC., ci ţine mult mai mult de oameni. Sf Apostol Petru ne spune în prima sa epistolă: “aşteptând şi GRĂBIND venirea zilei Domnului…”
Celălalt subiect ce merită atenţie este cunoştinţa/ credinţa altor popoare cu excepţia vechilor evrei (mozaici) şi a creştinilor. Desigur, că şi aceste popoare au avut acces la Adevăr. În mod parţial sau trunchiat, amestecat cu ignoranţă, dar negreşit există cunoştinţă a Adevărului şi în cazul lor. Se poate spune, că au primit- o şi de la extratereştri- îngerii nu sunt de pe Pământ, Însuşi Domnul şi Creatorul- nici atât, sau de la intratereştri- spaţiul de sub Pământ este mai populat decât credem noi.
Cât despre calendarul mayaş, eu am citit, că sanctuarul de la Sarmisegetusa Regia este mai acurat decât oricare din lume.
În fine, că aflăm vreun soroc, vreo profeţie, vreo dată a vreunui eveniment dinainte, nu tb să ne neliniştească decât în măsura în care ne intensifică preocuparea pt mântuirea sufletului nostru şi al altora, adică preocuparea noastră pt starea în care vom ajunge în lumea cealaltă. Altminteri- gaz ars degeaba!
În ceea ce priveşte profeţiile din Biblie- ele întotdeauna au spus ceva cu exactitate. Problema este, că tb interpretate de către oameni care au pe Sfântul Duh, exact aşa cum Îl aveau şi profeţii. Ori aici intervine din nou credinţa; căci tb să crezi ceea ce ţi se tălmăceşte, şi poţi şi verifica la timpul potrivit, sau poţi să- i defăimezi pe tălmăcitori, că poartă şapcă; sau că nu poartă şapcă!
În plus nu sunt doar profeţiile din Biblie, ci şi în timpul nostru sunt sfinţi părinţi care fac profeţii, de ex Sf Cosma din Etolia (sf sec. XVIII în Grecia).
January 5th, 2006 at 2:05 pm
«cristian» zice:
«Că nici un om nu ştie exact, care an va fi sfârşitul, nu mai este nevoie să dezvolt ideea; căci nici măcar toate 3 persoanele Sfintei Treimi nu cunosc ziua.»
Aceasta este numai părerea ta. Nicăieri, nici în Scriptură, nici în patristică nu există vreo interpretare care să îţi legitimeze afirmaţia. Nu trebuie să uităm că Cele Trei Ipostasuri sunt deofiinţă, adică Acelaşi Dumnezeu. Atunci tot ceea ce este al Tatălui este şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Când Hristos spune că nici Fiul nu ştie ziua de pe urmă, se referă la Fiul Omului, nu la Ipostasul trinitar. Or, ştim că Hristos este O singură Persoană cu două naturi, adică cu două Egouri: Un Ego divin şi unul uman.
Totuşi, să nu contrazicem dogmatica.
January 5th, 2006 at 3:52 pm
«Hathor» spune:
«Iată, totuşi, o profeţie care s-a împlinit cu foarte mare exactitate:
«11. Îngerul Domnului i-a zis: “Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ismael (Ismael: din două cuvinte cari înseamnă: Dumnezeu aude); căci Domnul a auzit mâhnirea ta.
Geneza 17.19;Mat 1.21;Luc 1.13-31;
Este o credinta-adevar pentru cei ce cred. Pentru altii - de alte credinte - nu reprezinta un adevar.»
Profeţia în cauză poate fi considerată ca împlinită de vreme ce cuvintele ei s-u împlinit întocmai în zilele noastre. Nu e nevoie de o hermeneutică specială aici sau de credinţă. E nevoie doar de lectura textului şi compararea sa cu realitatea istorică actuală.
Apoi, tot «Hathor»:
«Adevarul este un acord social, despre un enunt, al unui anume grup, intr-un moment dat.»
Greşit.
Dacă avem în vedere un adevăr determinat, oarecare, într-adevăr, putem să concedem la ceea ce spui tu. Însă orice religie vorbeşte despre un adevăr transcendent tuturor determinărilor, un adevăr absolut. Prin aceasta, acest adevăr este universal şi necondiţionat, întrucât depăşeşte localismele istorice, contextuale etc. ale adevărurilor determinate. Le depăşeşte pentru că el se află la baza totalităţii lucrurilor, este mediul comun al acestor lucruri sau, mai exact, este însăşi Totalitatea lor. Iar această Totalitate a lucrurilor este, totodată, transcendentă acestor lucruri tocmai pentru că le cuprinde.
De aceea, CREDINŢA NU este o fluctuaţie imaginară şi subiectivă a unui individ, un scenariu proiectiv propriu, ci este luarea la cunoştinţă a faptului că există Această Totalitate transcendentă. În acest sens am afirmat că Adevărul şi credinţa sunt una: pentru că ele au acelaşi “obiect”.
(Pun cuvântul “obiect” între ghilimele pentru că Adevărul nu poate fi propriul Său obiect la propriu, pentru că nu există Acolo, diferenţă între El şi El Însuşi, diferenţă care să legitimeze o relaţie obiectuală. În acest sens, Totalitatea nu este relativă, pentru că nu există ceva care să O preceadă, ceva pentru care Totalitatea să stea; aşa cum, într-un limbaj kantian, fenomenul ar sta pentru lucrul-în-sine. Totalitatea stă numai pentru Sine, Ea nefiind fenomen, ci pură identitate cu Sine şi în-Sine. Cu alte cuvinte, Ea Se regăseşte pe Sine într-o multiplicitate infinită, fiind identitatea alterităţilor pentru că Ea Însăşi este identică propriei Sale alterităţi. Sau, exprimat mai evident, Ea este propria Sa alteritate/negaţie ─ tocmai pentru că un raport, deci o relaţie, presupune deja alteritatea; iar alteritatea presupune, deja, diferenţa, adică negaţia dintre ceva şi alt-ceva. Or, dacă nu mai există nimic în afara Totalităţii, dacă Ea cuprinde totul, atunci înseamnă că ea nu are alteritate; deci nu are negaţie.)
Mai departe voi trece peste celelalte consideraţii ale tale despre:
«Credinta este rezultatul unei oscilatii individuale care a fost acceptata, crezuta de anturajul creatorului ei, si deci supravietuirea acestei credinte depinde de ratiuni sociale. Aceste ratiuni tin cont de relatia pe care o are aceasta noua credinta cu cele anterioare deja acceptate si care formeaza parte din mostenirea sociala, adica ascultand de principiul coerentei, afinitatii sau atractiei. Noua credinta poate fi inghitita de cele anterioare, poate fi adaugata total sau partial, sau poate intra in conflict cu alte credinte.»
Fac acest lucru pentru că ele se bazează pe premisele citate ceva mai sus şi pe care ţi le-am refutat. Or, dacă premisele cad, cad şi concluziile.
Mă opresc, în schimb, la următoarele afirmaţii pe care le faci:
«Adevarata esenta umana, imaginatia, explica de ce exista atatea credinte.»
Din nou, greşit.
Esenţa umană nu stă în imaginaţie. Gândirea stă la baza imaginaţiei. Şi totuşi, nici măcar gândirea nu este esenţa omului. Pentru că, în mod evident, tu vorbeşti aici despre imaginaţia psihologică, NU despre cea transcendentală. Dacă ai fi vorbit despre cea transcendentală, am mai fi putut discuta; cu toate că nici cea transcendentală nu este esenţa umanului. Dar la modul la care ai pus tu problema, nu-mi rămâne decât să îţi resping afirmaţia şi să îţi atrag atenţia să nu mai introduci psihologia în filosofie. Primul pas al filosofiei este întotdeauna divorţul de psihologie.
Aici am să-ţi fac o recomandare. Sub rezerva că nu o să te superi şi să o iei ca pe o jignire. Nu stă în intenţia mea aşa ceva. Îţi spun, doar, că trebuie să citeşti “Critica raţiunii pure” ca să ieşi din fundătura psihologistă; măcar până pe la “Analitica transcendentală”.
Altfel, eşti pe drumul cel bun. Pui probleme serioase şi încerci să le găseşti răspunsuri. Asta e deja ceva mai mult decât “codul lui da Vinci”.
În sfârşit, departajarea pe care o faci între credinţă şi cunoaştere mie îmi evocă filosofia lui Blaga, cu diferenţa dintre cunoaşterea paradiziacă (cunoaşterea ta) şi cunoaşterea luciferică (credinţa despre care ne vorbeşti). Dar trebuie să recunosc că Blaga era mai profund: mai adâncă şi mai adevărată este cunoaşterea luciferică (a misterelor), în timp ce cunoaşterea paradiziacă este limitată la intelectul determinat categorial. În plus, Blaga recunoştea că există nişte coordonate stilistice inconştiente la nivel colectiv care organizează, de fapt, arhetipal, ambele cunoaşteri, coordonate care sunt răspunzătoare de proliferarea sistemelor religioase, metafizice şi mitologice. În timp ce tu vorbeşti aici despre fluctuaţiile imaginaţiei. Nici un gânditor serios şi cu lecturile fundamentale făcute nu-ţi poate accepta afirmaţiile.
Într-o anterioritate încă şi mai fundamentală, diferenţa ta dintre credinţă şi cunoaştere revine diferenţei dintre NOUS şi DIANOIA a lui Platon. Unde Nous semnifică intelectul contemplativ (credinţa); iar Dianoia semnifică intelectul discursiv (cunoaşterea). Cu următoarea precizare: Nous-ul nu conservă diferenţa dintre credinţă şi cunoaştere, pentru că el are acces la experienţa transcendentală unde nu mai sunt cunoscute fenomenele, ci Esenţele lucrurilor ─ avem, adică, a face cu o cunoaştere actuală (într-un singur act) a infinităţii existenţei; de aceea, un astfel de intelect nu mai are nevoie să creadă (sau să imagineze, cum spui tu) ceea ce stă dincolo de coaja lucrurilor ca esenţă sau taină a lor. Aceasta înseamnă că ceea ce este tainic aici, pentru noi, (deci crezut), pentru Nous este revelat, dezvăluit (cunoscut).
Dianoia, semnifică, însă, tocmai starea noastră, de aici, din lume, a intelectului care nu poate avea o cunoaştere infinită într-un singur act şi care, atunci, nu are acces la Esenţele lucrurilor. De aici şi prezenţa tainei, a misterului care, odată ce se manifestă sau se revelează, se arată a fi Sacru şi întemeiază religiile (vezi “Sacrul” ─ “Das Heilige” ─ de Rudolf Otto). De aceea trebuie să privim cu condescendenţa cu care privim un copil neştiutor pe aceia care, odată ce se leapădă de o tradiţie religioasă, îşi închipuie că au scăpat şi de nevoia de a se închina la ceva sau la cineva, deci de prezenţa misterului.
În ce priveşte pluralitatea religiilor, aşa cum pe drept cuvânt ai remarcat, ea pare să spulbere Adevărul unic al Totalităţii la Care ele fac referinţă. Ca şi cum ar exista mai multe Totalităţi. Dar, aşa cum rezultă din definiţia Totalităţii de mai sus (este actual infinită în absolut şi nu are alteritate), trebuie să concedem, împreună cu Spinoza, că nu pot exista două substanţe absolut infinite. Deci nu există decât Una Singură.
Atunci de unde atâtea religii, ai să întrebi?
Păi, Totalitatea este O Infinitate absolută. Iar O Infinitate absolută, are o infinitate absolută de termeni ─ deci o infinitate absolută de “chipuri”, de căi de manifestare. Prin aceasta cred că s-a lămurit de unde vine pluralitatea uberă a religiilor.
Următoarea întrebare sau constatare va fi, probabil: dar atunci înseamnă că toate exprimă Acelaşi Absolut, deci sunt perfect echivalente?
În aparenţă, ar trebui să ai dreptate. Dar, la o privire mai îndeaproape, vom vedea că, totuşi, există religii care pun accentul pe Unitatea Absolutului, în timp ce altele, pe pluralitatea Lui. Mai mult, cele trei mari monoteisme ─ iudaismul, creştinismul şi islamul ─ spun că pluralitatea divină este neesenţială, în sensul că ea nu este definitorie lui Dumnezeu, ci Esenţa Lui este de căutat în Unitate. La cele trei monoteisme se adaugă şi sisteme religioase sau metafizice care, dincolo de o multiplicitate divină, vorbesc despre O Unitate pură şi absolută ─ brahmanismul, vedanta etc. şi, în fond, şi buddhismul atunci când vorbeşte despre Vidul absolut.
Mai mult, ceea ce trebuie subliniat, este că pluralitatea infinită a Substanţei absolute nu înseamnă că aceşti termeni infiniţi sunt actualizaţi separat unii de ceilalţi, ci fiecare termen este, la rândul Său, infinit absolut ─ în acest sens, teologii monoteişti (din tradiţiile iudaică, creştină, islamică, vedantină) confirmă în unanimitate că în Substanţa absolută partea este identică Întregului.
De aceea, vom putea să vorbim despre o dispunere piramidală a revelaţiilor religioase în care vârful piramidei tinde să atingă Unitatea Totalităţii mai bine decât treptele inferioare, care au o revelaţie mai proastă, mai ceţoasă şi, de aceea, exprimă Absolutul în mod inadecvat. Astfel, monoteismele ar fi în vârf, iar politeismele şi religiile cele mai primitive ar fi la bază.
Ei bine, dintre monoteisme se detaşează creştinismul.
Afirmaţia acesta este legitimă numai dacă revelaţia creştină (respectiv, dogmatica) defineşte mai bine decât celelalte monoteisme Totalitatea. Or, afirmaţia centrală a dogmaticii este că Totalitatea este O Unitate Care este, în acelaşi timp şi sub acelaşi raport, O Treime. Ce vrea să însemne aceasta? Aceasta vrea să însemne că dogmatica creştină spune că alteritatea Totalităţii este Ea Însăşi, aşa cum am definit-O mai sus ─ pentru că aceasta vrea să însemne că Fiul este născut (nu făcut) din Tatăl, fiind un altul decât Tatăl, dar de Aceeaşi fiinţă (substanţă) cu El. Iar că Sf. Duh este tocmai pecetluirea acestei regăsiri a Identităţii Tatălui în Alteritate, fiind şi El deofiinţă (de o substanţă) cu Tatăl şi cu Fiul.
**
Cât despre “împuşcatul”, nu am făcut nici un fel de sugestie cu privire la tine. am dat doar un exemplu, la întâmplare.
**
Revenind la cultura maya, cred că am răspuns întrebărilor tale din finalul postării şi cred că, toate cele de mai sus fiind spuse, chestiunea cu extratereştrii devine o chestiune cu totul lipsită de semnificaţie. Pentru că religiile se referă tocmai la această Totalitate absolută şi transcendentă tuturor determinărilor. Iar o astfel de Totalitate îi cuprinde şi pe extratereştri, în cazul în care ei există (lucru de care mă îndoiesc). Căci şi dacă extratereştrii există, ei există într-un mod determinat, nu absolut, altfel ar fi Însăşi Totalitatea. Pentru că şi ei trăiesc în lumea fizică, se deplasează în timp şi spaţiu, au o cunoaştere matematică şi lingvistică (chiar dacă cea lingvistică poate fi articulată altfel) şi, fără îndoială, sunt muritori ─ deci şi ei trebuie să aibă un mister inaccesibil, deci o religie, o metafizică şi o cultură. Dar, toate astea, numai dacă există. Pentru că foarte multe cercetări psihiatrice în cazul persoanelor care susţin că au fost răpite, arată că aceste persoane au probleme mentale.
Acum sper că am clarificat toate aceste probleme. Definitiv.
January 6th, 2006 at 11:57 am
Căci şi dacă extratereştrii există, ei există într-un mod determinat, nu absolut, altfel ar fi Însăşi Totalitatea. Pentru că şi ei trăiesc în lumea fizică, se deplasează în timp şi spaţiu, au o cunoaştere matematică şi lingvistică (chiar dacă cea lingvistică poate fi articulată altfel) şi, fără îndoială, sunt muritori ─ deci şi ei trebuie să aibă un mister inaccesibil, deci o religie, o metafizică şi o cultură. Dar, toate astea, numai dacă există. Pentru că foarte multe cercetări psihiatrice în cazul persoanelor care susţin că au fost răpite, arată că aceste persoane au probleme mentale.
Si de ce n-ar exista? Numai existenta unor civilizatii superioare celei pamantesti explica anumite fapte si evenimente din antichitate. Cine erau “zeii” care veneau din cer? Ce erau carele de foc ceresti? De ce se zguduia muntele Sinai cand venea Yahveh invaluit in zgomot si fum? Apoi secretul Marii Piramide…etc.
deci şi ei trebuie să aibă un mister inaccesibil, deci o religie, o metafizică şi o cultură. asa cum nici noi, civilizatia actuala, nu cunostem inca secretul nostru. Raportam creatia umana si a tot ceea ce exista la Dumnezeu. E cea mai simpla explicatie si la indemana oricui. Daca unu zice ca a vorbit sau vazut extreterstri are probleme mentale. Daca vorbeste cu Dumnezeu, sau il vede, este un initiat , un spiritual.
Credinta ramane o credinta, o dogma, acceptata de un grup sau altul, si nimic mai mult, oricat de filozofic ar fi imbracata.
January 6th, 2006 at 3:44 pm
«Petre» nu ai înţeles mare lucru.
Toate explicaţiile cu extratereştri mută discuţia din metafizică în fizică. Metafizica se referă la ceea ce depăşeşte determinările naturale, palpabile, sensibile ale lumii. Şi, prin aceasta, depăşeşte şi particularismele acestor determinări, fiind universale.
Toate textele sacre vorbesc despre existenţa suprasensibilă, nu despre raze laser, forme superioare de energie fizică, nave spaţiale etc. Tu faci confuzia de a reduce întreaga existenţă la existenţa fizică.
Or, fizicalitatea nu este propriul său fundament, pentru că este un domeniu în care există elemente disparate, iar acolo unde există elemente disparate, trebuie, întotdeauna, să existe un mediu comun care să le unifice şi care, tocmai prin aceasta, nu mai poate să se situeze, în esenţa sa, la nivelul elementelor pe care le unifică. Cu alte cuvinte, oriunde există un multiplu, trebuie să fie un Unu.
Chiar şi mergând cu şirul elementelor disparate (şi determinate, căci, acolo unde există despărţire, limită, între ceva şi altceva, există determinare ─ sau, cum spunea Spinoza, “omnis determinatio est negatio”) la infinit, vedem că în ciuda infinităţii acestui şir, el trebuie să se sfârşească undeva într-Un Domeniu al autoreferenţialităţii, adică al autofundamentării. În Acest Domeniu orice multiplu este unificat într-O Unitate pură în Care nu mai poate să existe limită între ceva şi altceva. Aceasta este Dumnezeirea Care este infinit absolută. Dacă este infinită absolută, atunci Ea este şi o “forţă” infint absolută ─ de aici şi epifaniile zguduitoare prin care Dumnezeu Se manifestă (muntele Sinai plin de foc şi de fum, cutremure, spaima oamenilor, care de foc etc.).
Eu nu am spus că nu este posibil să existe extratereştri. Am spus că existenţa lor nu ar schimba cu nimic datele fundamentale ale problemei. Pentru că ei nu sunt entităţi absolute, ci toate reprezentările care ne vorbesc azi despre ei ni-i arată ca pe nişte fiinţe superioare din punct de vedere fizic, mental, psihologic etc. Din punct de vedere metafizic, par a fi, în schimb, muritori, creaturi supuse, şi ele, rigorilor fundamentale ale temporalităţii şi spaţialităţii, întrupaţi etc. Deci nu pot să fie creaturi infinit absolute.
Textele sacre nu vorbesc, însă, despre astfel de creaturi. Ci ele vorbesc despre Domeniul absolut al existenţei Căruia Îi sunt supuşi şi extratereştrii.
În plus, posibilitatea existenţei extratereştrilor nu înseamnă existenţa lor.
Rămâne valabil ceea ce i-am spus şi lui «Hathor»: nu se poate citi o Scriptură (Vedele, Vedanta, Torah, Noul şi Vechiul Testament, Coranul, miturile etc.) cu un ochi de inginer. Pentru aşa ceva este, mai întâi, nevoie de instrucţie culturală şi spirituală serioasă (mai ales de filosofie). Or, tocmai aşa ceva NU oferă şcoala în ziua de azi. Dacă ar oferi, nu ar mai trebui să purtăm astfel de discuţii penibile.
Fizica nu este metafizică, iar viaţa spirituală nu se compară cu “vedeniile” extratereştrilor. Pe Dumnezeu Îl găseşti prin viaţă spirituală. Pe extratereştri NUMAI PRIN DOVEZI ŞTIINŢIFICE. Altfel, nu mai are rost să discutăm nici despre Dumnezeu, nici despre “ei”.
Din aceleaşi motive, religia NU este spălare pe creier, iar misticii nu pot fi comparaţi cu pacienţii spitalelor de psihiatrie.
Trebuie să ieşi din fundătura cognitivistă de tip “Discovery Channel” şi, aşa cum ţi-am mai spus, să intri în cultura adevărată. Altfel nu poţi fi luat în serios şi este inutil să spui că americanismul este o boală dacă tu adopţi cu atâta lipsă de discernământ cele mai banale şi mai bolnave paradigme americane şi anglo-saxone ─ scientismul, cognitivismul, fizicalismul… într-un cuvânt, nominalismul.
January 7th, 2006 at 11:58 pm
houranos14: iar viaţa spirituală nu se compară cu “vedeniile” extratereştrilor. Pe Dumnezeu Îl găseşti prin viaţă spirituală.
Aparitiile marianice sunt vedenii sau realitate?
Jeronimus Bosch ajuna o luna numai cu apa si vedea tunelul luminos sau acele figuri hidoase pe care le-a pictat.
nu se poate citi o Scriptură (Vedele, Vedanta, Torah, Noul şi Vechiul Testament, Coranul, miturile etc.) cu un ochi de inginer. Pentru aşa ceva este, mai întâi, nevoie de instrucţie culturală şi spirituală serioasă (mai ales de filosofie).
instrucţie culturală şi spirituală serioasă poseda toti credinciosii, indiferent de religie? Eu nu cred ca
miliardele de credinciosi au instructie culturala si spirituala serioasa. Unii nici nu stiu sa citeasca.
Sigur ca se poate filozofa… Exista mult material, filozofi, mistici, etc. de studiat. Fiecare invatacel in ale filozofiei, transcendentalului, etc., incearca sa ajunga la nivelul vechilor maestri si sa se declare plini de mandrie peste cei care nu ajung sa treaca pragul. Culmea este ca exista oameni cu o instructie serioasa culturala si spirituala care nu sunt religiosi, nici credinciosi. In ultima instanta credinta/religia se pare ca este un sprijin necesar pentru majoritatea credinciosilor si prilej de…un fel satisfactie cultural-filozofica pentru cei intstruiti, metafizici, gnostici…In fond absolut nimeni nu a putut demonstra existenta lui Dumnezeu.
Totul este mental.
January 8th, 2006 at 11:34 am
uneori prea multa “filosofie” poate fi daunatoare progresului duhovnicesc
“O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.”
Petre Tutea
” In acest ceas Iisus s- bucurat in Duhul Sfint si a zis:Te slavesc pe Tine,Parinte,Doamne al cerului si pamintului, ca ai ascuns aceasta de cei intelepti si de cei pricepu-ti si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta,bunavointa Ta.”
uneori de prea multa filosofie uitam ca Adevarul se traieste……caci Adevarul este o Persoana….
January 8th, 2006 at 3:05 pm
Subscriu întru- totul celor postate de către codrul verde. Şi mai adaug pt Hathor, că nu este mental sau raţional.
Încearcă să- i demonstrezi unui primitiv, că există undele radio. Cât timp va încerca să priceapă prin cele 5 simţuri, nu va reuşi. Dar dacă îl ajuţi, folosind un receptor adecvat= aparat radio, atunci lesne pricepe.
Dacă încerci să- L cuprinzi pe Cel necuprins, să- L defineşti pe Cel infinit prin raţiune, rezultatul este în cel mai bun caz nul. Dar dacă te foloseşti de receptorul adecvat= inima, atunci totul devine clar. Iar Dumnezeu este dragoste. Şi mai este o realitate ontologică; cum s- o “demonstrezi”?
January 8th, 2006 at 5:27 pm
«Hathor» zice:
«Eu nu cred ca miliardele de credinciosi au instructie culturala si spirituala serioasa. Unii nici nu stiu sa citeasca.
Sigur ca se poate filozofa… Exista mult material, filozofi, mistici, etc. de studiat. Fiecare invatacel in ale filozofiei, transcendentalului, etc., incearca sa ajunga la nivelul vechilor maestri si sa se declare plini de mandrie peste cei care nu ajung sa treaca pragul. Culmea este ca exista oameni cu o instructie serioasa culturala si spirituala care nu sunt religiosi, nici credinciosi.»
«Hathor», astea nu sunt argumente. Că nu toţi credincioşii au o cultură spirituală deosebit de profundă sau, mai exact, că unii au şi alţii nu, este o chestiune colaterală. Câţi oameni ştiu biologie genetică sau numai biologie simplă? Foarte puţini ─ o minoritate. Asta nu împiedică pe nimeni să trăiască şi să mănânce, nici măcar pe animale. Nu trebuie să citeşti Hegel ca să fii credincios, după cum nu trebuie să ştii biologie ca să ai digestie.
În ce îi priveşte pe cei care au o cultură oarecare, dar rămân necredincioşi, asta este, iarăşi, o chestiune colaterală. Cei mai mari gânditori, cei care contează cu adevărat, au fost întotdeauna conştienţi că îndărătul fenomenelor stă ceva care nu mai poate fi fenomenalizat. Mai mult, ştiinţa însăşi se bazează pe nişte postulate fundamentale care, aşa cum se întâmplă în exemplul de mai sus cu digestia şi biologia, nu sunt întotdeauna conştientizate. Dar întotdeauna când s-a întâmplat să se ajungă la aceste fundamente gândirea s-a lovit de ceva care nu mai ţinea de ordinea naturală a lucrurilor. Şi pentru că vorbesc aici de ştiinţă, cred că este destul să amintesc aici ce s-a întâmplat numai în nucleul apodictic al spiritului ştiinţific: în matematică. După ce G. Cantor a “descoperit” numerele transfinite, şi-a găsit el însuşi contradicţiile în propria teorie (i le-a găsit şi Dedekind, mai târziu, dar Cantor nu le publicase în speranţa că va găsi răspunsul la ele înainte ca altcineva să le vadă). Contradicţii fundaţionale, deci de acelaşi tip, s-au găsit şi prin paradoxurile lui Burali-Forti, apoi de către Russell. Acesta din urmă a încercat, în “Principia Mathematica” să ofere soluţia optimă pentru astfel de contradicţii, în “teoria tipurilor” (aplicată în fundamentele logicii, iniţial). Dar, ulterior, prin anii ’50, Gödel a spulberat şi apodicticitatea acestei teorii russelliene când a arătat, prin teorema care îi poartă numele, că entităţile matematicii ─ numerele ─ nu pot fi tipizate. Deci că nu există soluţie pentru contradicţiile fundaţionale deoarece aceste contradicţii ţin de structura ontologică a lumii şi a gândirii.
Probleme similare au apărut şi în fizică prin teoria relativităţii ─ ce este lumina: undă sau corpuscul? ─ şi, de altfel, apar în orice altă ştiinţă când ajunge la fundamente. Pentru că la fundamente ne lovim de paradox: ce stă la baza existenţei ─ continuitatea (infinitul actual, fie şi determinat)? Sau discontinuitatea (unităţile discrete)? Or, acestea sunt probleme de metafizică. Filosofia greacă începe cu aceste probleme (vezi paradoxurile mişcării pe care le pusese în evidenţă prima dată şcoala eleată şi care sunt formele primitive ale paradoxurilor din ştiinţa modernă).
«Hathor» mai spune:
«In fond absolut nimeni nu a putut demonstra existenta lui Dumnezeu.»
Sper că îţi dai seama că, de vreme ce Dumnezeu nu este fenomen, El nu poate fi “demonstrat” prin mijloace ştiinţifice. În acest sens, o dovadă ştiinţifică este nu inexistentă, ci imposibilă şi absurdă încercarea de a o obţine.
Argumentarea existenţei divine prin gândire este însă făcută de mult timp. Primul care a dat o probă ontologică (un argument ontologic) este Parmenide, care a spus: “Fiinţa este.”
(Ceea ce coincide cu ceea ce Dumnezeu spune despre Sine în Exod, 3:13-14: «13. Moise a zis lui Dumnezeu: “Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimes la voi; şi mă vor întreba: Care este Numele Lui? ce le voi răspunde?”
14. Dumnezeu a zis lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: “Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce Se numeşte Eu sunt, m-a trimes la voi.”»)
Ultimul care a dat o astfel de probă este Gödel. Alţii care au mai făcut-o: Platon, Aristotel, Plotin, Sf. Părinţi, Sf. Anselm de Canterbury, Descartes, Leibniz, Spinoza, Hegel. Dintre cei care au respins argumentul: sofiştii, Aristotel (inconsecvent…), Gaunilon, Kant (cel mai dur critic, de altfel), Brouwer (împreună cu toţi intuiţioniştii matematicii).
Nu voi intra aici în detalii. Am mai scris despre argumentul ontologic la articolul “De ce se tem darwiniştii” din 27.09.2005, de pe Altermedia, la postarea datată “october 18th, 2005 at 10:49 pm”. Te trimit la această postare pe care te invit să ai răbdare să o citeşti în întregime şi cu atenţie.
(http://ro.altermedia.info/opinii/de-ce-se-tem-darwinistii_2719.html#comments)
Şi, în sfârşit, tot «Hathor»:
«Totul este mental.»
Eşti, aşadar, o idealistă subiectivă ─ în tradiţia lui Berkeley, Fichte, Schopenhauer şi, ar zice unii, Kant.
Hai să privim puţin mai îndeaproape acest idealism subiectiv, numit şi solipsism.
Doctrina aceasta spune că realitatea exterioară este, de fapt, propria mea proiecţie dacă toate afectările din afara mea îmi parvin printr-un sistem de receptare a acestor afectări care îmi este constitutiv MIE. Aceasta înseamnă că toate semnalele din afara mea ajung la conştiinţa mea PRELUCRATE de acest sistem de receptare. Kant face, pentru prima dată, analiza acestui sistem (vezi “Estetica transcendentală” din “Critica raţiunii pure”) unde arată că acest sistem are ca structură două forme fundamentale ale sensibilităţii: spaţiul şi timpul. Înăuntrul acestora două, întreaga afectare/impresie a organelor de simţ (vizuale, olfactive, auditive, tactile) se desfăşoară şi îmi oferă reprezentările obiectelor ce par să se afle în afara mea. Pentru că eu nu ajung să cunosc relitatea absolută a acestor obiecte, spune Kant, aceste obiecte mie îmi parvin numai aşa cum ele par să fie ─ cu alte cuvinte, ele sunt FENOMENE. Ceea ce înseamnă că eu nu pot să ajung la esenţa ne-fenomenală (NOUMENALĂ) a obiectelor. Sau, cum se mai exprimă Kant, eu nu pot cunoaşte obiectul-în-sine, aşa cum este el în Realitate.
Idealismul subiectiv accentuează, însă, faptul că toate aceste semnale ale lumii vin prin sistemul arătat şi afirmă că, dacă sistemul de receptare îmi aparţine, fiind constitutiv fiinţei mele, atunci înseamnă că, de fapt, EU SUNT CEL CARE MĂ AUTOAFECTEZ şi, deci, că lumea exterioară este doar reprezentarea mea.
Trec aici peste consideraţiile lui Edmund Husserl din “Meditaţii carteziene” care, ele singure, ar fi suficiente pentru a spulbera orice pretenţie de legitimitate a solipsismului. Şi îţi condensez argumentele împotriva acestui solipsism în următoarele:
dacă lumea nu există decât ca propria mea proiecţie, înseamnă că singura realitate sunt eu (başca faptul că mai există încă vreo câteva milioane de indivizi care, în baza aceluiaşi solipsism, ar putea revendica acelaşi lucru ─ sau, cum zicea, odată, un prieten unui solipsist: “Dar tu cine eşti? Nu de alta, dar nu am obiceiul să stau de vorbă cu propriile mele halucinaţii…” Dar… în sfârşit, treacă de la noi şi asta…).
dacă singura realitatea sunt eu, atunci înseamnă că TOT ceea ce există este identic cu mine.
dacă TOT ceea ce există îmi este identic, atunci eu nu am nici alteritate, nici nevoie de alteritate. Sau, mai clar, alteritatea este pentru monada singură care sunt, un non-sens.
DAR
atunci nu se înţelege DE UNDE îmi vin mie reprezentări ale unei ALTERITĂŢI? CUM de mai pot eu să am chiar şi REPREZENTAREA alterităţii, IDEEA ei, deci a ceva diferit de mine însumi, dacă numai eu exist?
Sper că îţi dai seama că întrebarea este fundamentală şi că răspunsul la ea spulberă solipsismul fără drept de apel.
Rămâne, atunci, faptul că lumea exterioară există, că simţurile mele şi intuiţia mea mi-o reprezintă în mod obiectiv. Dar această obiectivitate nu coincide cu completitudinea ─ ceea ce echivalează cu a spune că lumea îmi este reprezentată parţial. Cu alte cuvinte, eu nu pot cunoaşte prin simţuri decât FENOMENAL, deci parţial, finit, NU infinit. De aici şi imposibilitatea unei experimentări a Totalităţii (în fond, a Divinului) prin simţuri.
Deci nu tot ceea ce este este mental. Mult mai profund ar fi fost să spui că, dincolo de subiect şi de obiect, este Fiinţa, căci, atât subiectul, cât şi obiectul SUNT, adică se află în fiinţă. Atunci trebuie să existe un nivel al existenţei în care subiectul şi obiectul coincid.
Numai că nu ai fi putut să spui aşa ceva, nu-i aşa? Pentru că dacă ai fi făcut-o, ai fi ajuns la concluzia că trebuie să îmi dai dreptate.
January 8th, 2006 at 5:42 pm
«codrul verde» spune:
«uneori prea multa “filosofie” poate fi daunatoare progresului duhovnicesc
“O baba murdara pe picioare, care sta in fata icoanei Maicii Domnului in biserica, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, asta moare asa, dihor.”
Petre Tutea
” In acest ceas Iisus s- bucurat in Duhul Sfint si a zis:Te slavesc pe Tine,Parinte,Doamne al cerului si pamintului, ca ai ascuns aceasta de cei intelepti si de cei pricepu-ti si le-ai descoperit pruncilor. Asa, Parinte, caci asa a fost inaintea Ta,bunavointa Ta.”
uneori de prea multa filosofie uitam ca Adevarul se traieste……caci Adevarul este o Persoana…. »
Te înşeli. Prea multa filosofie te apropie de Dumnezeu. Vreau să spun, filosofia adevărată, sinceră şi dusă până la capăt, în toate consecinţele ei (nu filosofia de cabinet, a “secretarilor” de idei). Pe mine, de pildă, m-a dus la constatarea că Fiinţa absolută este Treimea. Şi la aceea că celelalte religii şi sisteme metafizice au şi ele adevărul lor, dar cu mult mai ceţos şi inexact/inadecvat (chiar dacă revelaţia Treimii apare DOAR în creştinism; triadele divine din alte religii nu pot fi comparate cu Treimea).
Adevărul este că, în esenţă, organul filosofiei (gândirea) este identic celui al credinţei (contemplaţia). Nu există credinţă adevărată fără gândire. Indiferent sub ce nume se camuflează aceasta din urmă.
January 8th, 2006 at 8:47 pm
Pe mine, de pildă, m-a dus la constatarea că Fiinţa absolută este Treimea.
Corp fizic, corp astral si suflet, nu?
January 8th, 2006 at 9:05 pm
Ceea ce coincide cu ceea ce Dumnezeu spune despre Sine în Exod, 3:13-14: «13. Moise a zis lui Dumnezeu: “Iată, când mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimes la voi; şi mă vor întreba: Care este Numele Lui? ce le voi răspunde?”
14. Dumnezeu a zis lui Moise: “Eu sunt Cel ce sunt.” Şi a adăugat: “Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: Cel ce Se numeşte Eu sunt, m-a trimes la voi.”»)
Asa, asa, poporul ales. Nu cumva sa uitam ca ei sint alfa si omega.
Nu te supara dar acesta este cel mai slab, ca sa nu zic stupid, argument ce puteai aduce pentru a “demonstra” ca Dumnezeu exista. Dumnezeu exista acolo unde vrea unu sa existe. Il primesti in sufletul tau, ai nevoie de el, crezi ca exista, exista. Toate demonstratiile pro sau contra sint inutile. La fel cum ai demonstrat tu, in termeni speciali, si adaugand si ceva nume, o poate face si un ateu si poate convinge.
January 9th, 2006 at 12:53 am
La venirea Anului Nou 2000, cand multi fraieri se asteptau la tot felul de catastrofe, eu am inceput sa-mi scriu memoriile cu un ceas inainte de bataia gongului! Am vrut sa vad ce se va intampla!. Aveam o sticla de vin pe masa
si am batut la masina vreo 2o de pagini, fara sa mai ma gandesc la prezisele catastrofe de care ma plictisisem auzindu-le de luni si luni inaintea Anului cu pricina! dupa un timp, cand nu mai puteam de oboseala, m-am oprit din scris si numai atunci mi-am dat seama ca, ma asteptam la ceva catastrose! Dar cu toate prezicerile, dintre care cea mai devastatoare era aceea ca, “cumputerul nu va sti cum sa-si schimbe data din 1999 in 2000!” Asta a pus capac la toate asteptarile!.
Parerea mea ar fi, un sfat pentru superstitiosi
si pentru cei ce crede in asemenea preziceri.
desteptati-va din intuneric si pentru cei credulii:
nu va bazati pe tot ce auziti! Nu va lasati dusi de nas de smecheri care cauta faca un grup de admiratori. De va veti duce la o biserica ROMANEASCA, veti vedea ca nimic din cele ce auziti de la predicatorii falsi, nu va fi mentionat. Asa ca ar fi bine sa va treziti la realitate… TREZITI-VA…
January 9th, 2006 at 1:29 am
necunoscute sint caile Domnului….eu inceput sa ma intorc la ortodoxie dupa ce am studiat ocultismul din masonerie si diferite societati secrete care sint baza puterii economice-politice -sociale -religioase moderne….
asta nu inseamna ca sint o cale spre Adevar ci masura necredintei mele. Numai prin mila Domnului am iesit din aceasta erezie.
eu nu sint un filosof, dar pomul il cunosti dupa fructe….vezi catastrofa spirituala a Occidentului in ciuda marilor filosofi care s-au perindat…
in Rasarit filosofia s-a numit teologie caci nu s-a facut in afara Bisericii Ortodoxe care este pastratoarea Adevarului…
a filosofa in afara Bisericii Ortodoxe este “onanie de prestigiu” cum zicea Petre Tutea
daca ne apropiem de Adevar numai prin gandire il vom transforma intr-un Adevar scolastic,intr-o idee filosofica comparabila cu celelalte filosofi .
Dumnezeu este iubire asa ca ne putem apropia de El numai iubind pe El si pe aproapele….
multi cred in Dumnezeu,inclusiv diavolul, dar nu este suficient caci credinta este iubire, mai mult decit contemplatie.
January 9th, 2006 at 1:06 pm
«Vladimir», Treimea nu are nimic de-a face cu tripartiţia fizic, astral, psihic. Este adevărat că atât în filosofie, cât şi în diversele religii şi mituri apar numeroase triade sau tripartiţii care toate trimit la modelul trinitar, ca şi cum l-ar recapitula de fiecare dată. Dar lucrurile astea nu trebuie confundate. Treimea este Absolutul, nu ceva de ordinul subiectului determinat, fie el şi astral/transcendental sau psihic.
January 9th, 2006 at 1:09 pm
«codrul verde» zice:
«a filosofa in afara Bisericii Ortodoxe este “onanie de prestigiu” cum zicea Petre Tutea
daca ne apropiem de Adevar numai prin gandire il vom transforma intr-un Adevar scolastic,intr-o idee filosofica comparabila cu celelalte filosofi .»
Asta este adevărat, însă numai pentru cei care sunt filosofi de cabinet, cum îţi spuneam.
January 9th, 2006 at 1:21 pm
«Gwalchmai88» zice:
«Nu te supara dar acesta este cel mai slab, ca sa nu zic stupid, argument ce puteai aduce pentru a “demonstra” ca Dumnezeu exista. Dumnezeu exista acolo unde vrea unu sa existe. Il primesti in sufletul tau, ai nevoie de el, crezi ca exista, exista. Toate demonstratiile pro sau contra sint inutile. La fel cum ai demonstrat tu, in termeni speciali, si adaugand si ceva nume, o poate face si un ateu si poate convinge.»
Replica ta îmi aduce aminte de ţăranii care în timpul unei răscoale, găsind un pian într-un conac, au tăbărât asupra lui cu topoarele şi l-au făcut praf, neînţelegând la ce foloseşte…
Nu vreau să te jignesc, dar nu se poate să vorbeşti pe tonul ăsta agresiv cu atât mai mult cu cât nu faci aici decât să-ţi afişezi ignoranţa şi incultura filosofică. Problema argumentului ontologic nu se reduce la « Dumnezeu exista acolo unde vrea unu sa existe », cum îţi închipuieşti tu. Ea are o tradiţie venerabilă în istoria gândirii şi a fost analizată, gândită, afirmată sau contrazisă şi criticată de gânditori dintre cei mai prestigioşi şi mai geniali. Acuma, deh!, poate că tu eşti mai deştept nu atât decât noi, ci decât întreaga tradiţie a filosofiei şi teologiei occidentale… Probabil că Hegel a fost un mucos care, săracu’, nu şi-a dat seama, nu-i aşa?, de ceva atât de banal precum că „Dumnezeu exista acolo unde vrea unu sa existe“…
Nu ştiu cine eşti şi de unde vii, dar în mod cert nu gândeşti, ci te manifeşti, numai, ca într-o combustie spontană, ori de câte ori auzi cuvinte precum „religie“, „Dumnezeu“, „teologie“, „filosofie“, „cultură“ etc. De fiecare dată când mai apare câte unul ca şi tine pe forum şi începe să-şi verse indigestiile împotriva celor care încearcă, măcar, să gândească, se întâmplă ca şi cum aterizează un elefant într-o vitrină cu porţelanuri: distructiv, iraţional şi cu mult zgomot.
January 9th, 2006 at 2:21 pm
Erată:
În postarea către «Gwalchmai88» am zis că el contrazice tradiţia filosofiei şi teologiei occidentale. Corect este: “tradiţia întregii filosofii şi teologii”, pentru că problema definirii Fiinţei Supreme ca identitate a Fiinţei cu Fiinţa şi, mai exact, a Numelui cu Acela Care Îl poartă, nu este proprie doar creştinismului sau iudaismului, ci ele apar în tradiţia TUTUROR tradiţiilor religioase şi metafizice.
January 9th, 2006 at 6:07 pm
houranos14, repet: Nu te supara dar acesta este cel mai slab, ca sa nu zic stupid, argument ce puteai aduce pentru a “demonstra” ca Dumnezeu exista. Ma refeream la citatul ala cu Moise si vad ca ai “argumentat” filozofic acum. Dumnezeu exista acolo unde vrea unu sa existe. E peste tot, nu? Il primesti in sufletul tau, ai nevoie de el, crezi ca exista, exista. Toate demonstratiile pro sau contra sint inutile. La fel cum ai demonstrat tu, in termeni speciali, si adaugand si ceva nume, o poate face si un ateu si poate convinge. Nu sint agresiv. Pentru mine asta este adevarul. Nu-ti place, te enerveaza, problema ta.
Replica ta îmi aduce aminte de ţăranii care în timpul unei răscoale, găsind un pian într-un conac, au tăbărât asupra lui cu topoarele şi l-au făcut praf, neînţelegând la ce foloseşte…
Wauuu! Nu cumva au tabarat cu topoarele pe pian fiindca era al boierului, dusmanul lor care-i asuprea? Pe langa pian au mai distrus si alte obiecte din conac. Oricum, metafora ta m-a durut profund.
Este laudabila lupta ta de a incerca sa convingi care este Adevarul, cum sta treaba cu filozofia, teologia, Fiinta Suprema. In orice caz ar trebui sa multumesti unor inculti ca mine fiindca iti dau prilejul sa arati ce instruit cultural si spiritual esti. Popoarele nu au nevoie de filozofie si explicatii metafizice, au nevoie de ajutor, pe care il cer Domnului. Popoarele cred si gata. Popoarele il “simt” pe Dumnezeu. Prezinta-te in fata unor credinciosi si spune-le ce spui pe-aici >:)
când mai apare câte unul ca şi tine pe forum
Corect este “unul ca tine”…”si” se introduce pentru a se evita o cacofonie. Par egzample “ca catolic” il cere pe “si”.
Ti-ar place un forum unde toti sa fie de acord cu ce spui tu? Sa te admire? Sa-ti ceara explicatii asupra filozofiei si metafizicii?
Fa-ti un Forum si poti fi sigur ca nu voi intra. Nu te obosi ca nu-ti voi mai raspunde. Mai bine ma duc la yahoo si joc sah.