Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica Secante romanesti]

CÂŢIVA ANI înainte de a muri în 1957, Brâncuşi încredinţează un voluminos dosar cu diferite proiecte artistice pictorului Marcel Duchamp. Acesta îl lasă prietenei lor comune Antonia Isnardi.

În 1969, Franco Ferero moşteneşte acest dosar şi, împreună cu Massimo Ruffinengo, Gianluca Cane şi alţi câţiva artişti -saşe in total- crează grupul “Eredi Brancusi” cu sediul la Cherasco, în inima regiunii Piemonte, pe malul râului Tanaro, nu departe de Torino.

Primul proiect inspirat de documentele lăsate de Brâncuşi ia fiinţă acum doi ani: un cimitir fictiv aflat în pădurea umedă de lângă Pocapaglia. Între pinii şi castanii care formează această pădure se ascund mormintele fictive ale unor personaje de roman precum Dorian Gray sau Anna Karenina, sau cele amintind personalităţi ştiinţifice şi artistice dispărute în condiţii misterioase, ca fizicianul Ettore Majorana, colaborator al lui Enrico Fermi, a cărui urmă se pierde în 1938 în cursul unui voiaj între Palermo şi Napoli.

Dacă mâine Antoine de Saint-Exupéry, dispărut în plin zbor deasupra mării Mediterane, va deveni oaspetele acestui cimitir, cu siguranţă că mormântul lui se va găsi alături de cel al Micului Prinţ. Alte morminte amintesc personaje din filme celebre sau din melodii populare precum Marion Crane din “Psihozà” sau figura întruchipată de Marlon Brando în “Apocalypse now”.

Nu departe de acest straniu cimitir, într’o galerie de artă din Torino, Luigi Franco prezintă expoziţia “Dispăruţi”. Volume din literatura universală din care au fost şterse frazele şi numele celor “dispăruţi”. O formă de cenzură sau de uitare menită să atragă atenţia celor care vizitează expoziţia.

De pe mormântul lui Dorian Gray din cimitirul de la Cherasco a dispărut portretul eroului!

Nu se ştie dacă a fost furat sau dacă “Moştenitorii lui Brâncuşi” încearcă să-l facă să dispară din memoria vizitatorului.

De altfel existenţa acestui cimitir nu are ca scop să atragă turistul în căutarea ideilor stranii. E vorba numai de a da viaţă unei idei originale şi de a interpela imaginaţia fiecăruia dintre noi, punându-ne în contact cu personajele cele mai nemuritoare ale memoriei noastre.

Adrian Irvin Rozei, Paris, decembrie 2000