Lumea secreta a sticlarilor maltezi

Bogdan I. Stanciu

Prelucrarea sticlei prin suflare a fost descoperita acum mai bine de 2000 de ani, undeva pe coasta Mediteranei de Est. Se pare ca fenicienii au fost cei care, in timpul unei expeditii, au observat ca amestecul de nisip si piatra vulcanica, topite sub caldura focului din taberele militare, se amestecau intr-un material translucid si intrucatva flexibil. Ei au inceput sa experimenteze diverse combinatii de ingrediente si diverse proportii, fiind primii care au creat in istorie acest material versatil si aparent banal, fara de care nu ne-am putea concepe viata.

De atunci, chimia si industria sticlei au devenit tot mai sofisticate cu trecerea timpului, iar piesele lucrate de mana au cedat intaietatea celor create in serie, sub presiunea revolutiei industriale. Totusi, iubitorii de frumos apreciaza si prefera obiectele lucrate individual – iar tehnicile de baza, utilizate in atelierele artistilor sticlari, sunt aceleasi de multe sute de ani.

Toata lumea cunoaste, macar din auzite, finetea sticlariei faurite la Murano, Venetia – centrul mondial al acestei adevarate arte, acolo unde sticlaritul este aproape la fel de vechi ca civilizatia insasi. Chiar cu un termen de comparatie atat de greu de atins, sticlaritul este o preocupare si in alte zone din bazinul Mediteranei. Dintre acestea, atelierele de prelucrare a sticlei din Malta sunt extrem de apreciate de cunoscatori, chiar daca in insula este o ocupatie relativ noua.

Mdina Glass, cea mai cunoscuta marca de sticla malteza, este o afacere de familie cu sediul in Satul Mestesugurilor (Ta’Qali) din zona centrala a insulei. Joseph Said, unul din primii lucratori in sticla din Malta, a preluat afacerea in 1981 de la Michael Harris si Eric Dobson – „profesorii” sai, iar acum o conduce impreuna cu cei patru copii ai sai, 3 fete si un baiat.

Din 1996, fiica cea mare, Nevise, se ocupa de vanzarile firmei. Pamela, fiica mijlocie, lucreaza aici din 1999 si are in grija aprovizionarea. Olivia, „cea mica”, este directorul de productie si desi a absolvit o facultate povesteste cu mandrie ca a inceput sa invete arta sticlei muncind de la 13 ani. “Mereu veneam aici in vacante,” spune ea. “Ne doream sa invatam cat mai mult despre diversele tehnici de prelucrare. Lucrurile pe care le poti face cu sticla sunt infinite.”

Turistii straini care vin in sat, atrasi de renumele priceputilor artizani, ii pot admira pe acestia chiar la lucru. Sticla recuperata si pigmentii sunt puse impreuna intr-un cuptor alimentat cu gaz si topite la 1300 grade. Topitura este prinsa prin miscari de rotire la capatul unui tub lung, incins in foc, o teava in care sticlarii sufla apoi aer, nascand repede forme complicate, simetrice sau nu, din bucata de sticla topita. Apoi, cu ajutorul unor instrumente ca niste foarfece, taie portiuni din obiectul in formare, modelandu-l dupa dorinta. Pe masura ce lucrarea se raceste si devine mai putin maleabila, este introdusa, tot la capatul tubului, intr-un al doilea cuptor care o reincalzeste, permitand mesterului sticlar sa isi continue opera, colorand-o si modeland-o uimitor. La sfarsit, un cuptor de uscare aduce incet-incet (pentru a evita craparea) piesa la temeratura camerei, in procesul numit rascoacere.

Imagine din atelierele Mdina Glass

Sticla se prelucreaza in echipa, asa incat fiecare obiect este o opera de arta colectiva. Primul lucrator sufla botzul topit scos din cuptor, al doilea aplica culoarea; un al treilea acopera zona colorata cu sticla clara, in timp ce al patrulea lucreaza la forma obiectului, folosind unealta potrivita. Cel mai greu este sa controlezi culoarea, mi se explica; culoarea in sticlarie nu se comporta ca atunci cand amesteci acuarele pe panza, iar mixtura de pigmenti trebuie facuta intr-un stadiu intermediar, altfel piesa este ratata.

Continutul de plumb face sticla mai usor de prelucrat, in timp ce prezenta altor chimicale da culori felurite – seleniul de exemplu da o culoare verzuie, iar fierul, una rosie. Adesea in sticla topita se amesteca fire de aur si argint care dau un aspect incantator.

Dincolo de aparentele uneori inselatoare, prelucrarea sticlei este mai mult decat un simplu mestesug: e o arta, dintotdeauna inconjurata de mister si secret. Mesterii venetieni de exemplu, erau declarati tradatori si condamnati la moarte daca incercau sa-si abandoneze meseria. Acesta a fost si motivul pentru care atelierele venetiene au fost mutate in pe atunci izolata insula Murano, la finele secolului XIII: lucratorii erau astfel departe de ochi straini care le-ar fi putut „fura” din nenumaratele secrete.

Putine s-au schimbat pana azi, si din acest punct de vedere. Desi ii puteti admira liber la lucru pe sticlarii de la Mdina Glass, intre orele 8 si 16.30, de luni pana vineri, si desi celor care renunta la meserie nu li se mai taie capul, totusi secretomania predomina. Olivia Said ne vorbeste bucuroasa despre noutatile din ateliere, ori despre faptul ca a urmat cursuri de specializare in Italia – unde a invatat tehnici speciale precum incalmo, murrina si filigrina - dar are grija sa nu dea prea multe amanunte specifice. Cei 35 de angajati au fost cu totii scoliti de familie, in cicluri de cel putin 2 ani (atat dureaza numai sa inveti bazele meseriei!), iar familia Said doreste ca tehnicile sale de lucru, bine acordate, sa ramana in interiorul “clanului”.

Prelucrarea prin fuziune, o tehnica in care sticlarii Said sunt pionieri in tara lor, este facuta intr-un cuptor separat, intr-un atelier unde vizitatorii nu au acces, de teama unor ochi prea “curiosi”: ai concurentei. Si concurenta exista din plin: numai in Satul Mesesugurilor sunt 7 ateliere de sticlarie. “Fuziunea inseamna ca peste un strat de sticla clara se aseaza unul de sticla colorata, ca un fel de mozaic; ambele sunt taiate cat sticla e rece, apoi cele doua straturi sunt fuzionate impreuna intr-un cuptor. E munca multa, dar rezultatul iti da senzatia unei picturi,” spune Olivia Said.

Fuziunea este metoda ideala pentru obiecte plate precum farfurii, tablouri – reproduceri exceptional de expresive, in sticla, ale unor opere celebre – blaturi pentru mese si bineinteles geamuri pentru ferestre. Aceste piese sunt vandute pietei interne, care preia cam 35% din productia intreprinderii. Restul merge la export, in special in Marea Britanie, Rusia, Grecia si Cipru.

“In ultimii 10 ani ne-am diversificat productia si am acordat atentie si pietei locale”, adauga Olivia. „Inainte fabricam ceea ce se cerea in Marea Britanie – piese cu design simplu, de un albastru amintind cerul Mediteranei. Curand am inteles ca piata continentala avea alte cerinte, si la fel piata interna. Odata ce le-am starnit interesul, maltezii au devenit mandri de producatorii lor de sticla si au adoptat acest mestesug ca pe unul de traditie.”

Olivia merge regulat in vizite de documentare in zona Veneto, de unde revine acasa cu idei proaspete, menite sa reduca decalajul fata de competitori. “Cu cat mai multe tehnici inveti, cu atat devii mai inovativ. Lucrurile pe care le poti face cu sticla sunt infinite.” Ascultand-o cum vorbeste, nu te poti indoi ca pentru ea meseria este, intr-adevar, o pasiune. “Iubesc transluciditatea, transparenta sticlei. Pentru mine, este ceva viu. Sticla este unica.” Si intr-adevar, sticlarii de la Mdina Glass au grija sa nu o contrazica: fiecare piesa lucrata de mainile lor este unica.

La plecare, lasand in urma cuptoarele, poti arunca o privire magazinului fabricii. Rafturile sunt incarcate de obiecte, multe dintre ele sfidandu-ti puterea de a intelege cum anume un material rece si rigid, pentru cei mai multi dintre noi doar cu utilitate practica, poate fi modelat in acest fel. Ai fost intr-un loc plin de secrete – si familia Said intentioneaza sa il pastreze asa.

(Va urma)

Bogdan I. Stanciu, Ta’Qali, Malta, septembrie 2005

—
Nota: intrucat din neglijenta fotografiile realizate de autor la fata locului au fost pierdute, am utilizat, cu permisiunea familiei Said, si doua imagini de pe pagina web a firmei (imaginile 3 si 4), realizate de Kevin Casha si Ivan Vella. Clic pentru vizualizarea imaginilor la rezolutie mai mare.