Obrăznicie fără limite a holocaustologilor români: deşi n-au văzut filmul (lucru care se poate deduce din categorisirea ca “documentar” a unei producţii de ficţiune), Marco Maximilian Katz, preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România, şi Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului „Elie Wiesel” au solicitat organizatorilor festivalului de film de la Berlin să interzică proiecţiile filmului “Portretul luptătorului la tinereţe”.
Regizat de Constantin Popescu, filmul urmăreşte acţiunile grupului de partizani anticomunişti condus de Ion Gavrilă Ogoranu, lucru care le-a ridicat părul în cap celor doi (de altfel, indivizi plătiţi din bani publici).
Pentru cine nu ştie, Ogoranu, personaj marcant al rezistenţei, a fost legionar.
Cu alte cuvinte, este rea însăşi existenţa unui film care ne face să ne gândim, vrem nu vrem, că în vreme ce co-etnicii lui Katz si Florian (Pauker, Luca, Bodnarenko, Nikolski, Roman) jefuiau România, trimiţând-o sub formă de baloţi la Moscova ca despagubiri de război sau schingiuiau tineretul prin puşcării, unii au îndrăznit să li se opună…
Oare există vreo limită pentru nesimţirea şi jigodismul acestor impostori?
Filmul despre Gavrilă Ogoranu provoacă proteste la Berlin
Traian Danciu, EvZ, 16 Februarie 2010
SCRISOARE. Pe motiv că filmul „Portretul luptătorului la tinereţe” ar aborda un personaj care a făcut parte din mişcarea legionară, mai multe organizaţii cer încetarea proiecţiilor din festival.< -blockquote>
Una dintre cele patru producţii româneşti proiectate zilele acestea la Festivalul de la Berlin este criticată pentru că ar „glorifica” un fost legionar.
Scrisoarea de protest împotriva filmului „Portretul luptătorului la tinereţe”, regizat de Constantin Popescu şi prezentat în secţiunea Forum a Festivalului de la Berlin, este semnată, printre alţii, de Marco Katz, preşedintele Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Anti semitismului din România, şi Alexandru Florian, director al Institutului Naţional pentru studierea Holocaustului „Elie Wiesel”.
Proiecţiile nu vor fi oprite
Destinatarii „petiţiei” sunt directorului Berlinalei, Dieter Kosslick, şi membrii juriului actualei ediţii, prezidat de Werner Herzog, deşi filmul nu este în competiţie.
Semnatarii protestului critică la filmul pe care se pare că nu l-au vizionat – şi pe care îl descriu drept „documentar”, ceea ce el nu este – că acesta ar glorifica o persoană, portretizând- o drept luptătoare împotriva comunismului, deşi aceasta a a parţinut mişcării legionare. Filmul urmăreşte lupta grupului de partizani condus de Ion Gavrilă Ogoranu, în primii ani de comunism.
„Vă aducem la cunoştinţă că Ion Gavrilă-Ogoranu a făcut parte din Mişcarea Legionară din România, Fraţia de Cruce Negoiul, fiind un militant al acestei organizaţii cu caracter fascist, antisemit şi rasist“, scriu semnatarii.
„Promovarea cultului persoanelor şi organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob este interzisă de legea din România şi contravine principiilor fundamentale ale democraţiei europene“, se arată în scrisoare. Prin urmare, semnatarii cer să se „dispună încetarea proiecţiilor“, lucru care n-a fost acceptat de organizatorii Berlinalei.
„Vreau să fiu înţeles bine, acest film nu e o hagiografie”
Protestul a fost un subiect de discuţie duminică seara, la petrecerea românilor de la Berlin. Bernd Bruder, responsabil cu selecţia filmelor din Europa de Sud-Est în secţiunea Forum, a a părat decizia de a selecta „Portretul luptătorului la tinereţe”, susţinând că acuzaţiile ar fi neîndreptăţite.
El a a dmis, în schimb, că s-ar putea ca, pentru un istoric român, unele aspecte să fie discutabile. „Nu putem porni la discuţie atâta timp cât cei care protestează nu au văzut filmul. E, în primul rând, un film de ficţiune şi nu un documentar”, spune Constantin Popescu.
„Vreau să fiu înţeles bine, acest film nu e o hagiografie, oamenii ăia nu sunt nişte îngeraşi pentru mine. Asta nu înseamnă că nu am voie să am o părere despre ce s-a întâmplat. Eu prezint nişte fapte ale unor oameni, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu tot ce au făcut ei”, continuă cineastul, amintind de faptul că Gavrilă Ogoranu a fost portretizat de nenumărate ori în România, inclusiv în „Memorialul durerii”, de la TVR, fără să protesteze cineva.
„Încerc doar să înţeleg de ce se judecă lucrurile cu măsuri diferite. Şi de unde psihoza asta, de a nu vorbi despre anumite lucruri?”.
Cercetătorul german în cultură şi criticul de film Ekkehard Knoerer scrie în revista de cultură on-line „Perlentaucher” că „Popescu, ca autor al scenariului, pe de-o parte observă cele întâmplate clar din poziţia dreptei anticomuniste. El tace însă asupra faptului că multe dintre figurile sale din film, care apar drept eroice, deşi fără sens, au un fundal fascistoid-antisemit, ceea ce i se poate reproşa din punctul de vedere al unui istoric“.
„Nu putem porni la discuţie atâta timp cât cei care protestează nu au văzut filmul.“,
CONSTANTIN POPESCU, regizorISTORIE
„Rezistenţa n-a fost o mişcare a legionarilor”
* Ion Gavrilă Ogoranu, unul dintre cei mai înverşunaţi partizani anticomunişti, a încetat din viaţă în 2006, în satul Galţiu, din judeţul Alba, la 73 de ani.
* În anii de liceu, în Făgăraş, a activat în Frăţia de Cruce, organizaţia de tineret a Mişcării Legionare.
* Ca student, a fost condamnat, în lipsă, la 19 ani de închisoare în procesul celor 200 de studenţi de la Cluj, după ce, între 1941 şi 1944, fusese închis pentru „activitate interzisă”.
* Între 1948 şi 1955 – când ultimii luptători au ajuns în mâinile Siguranţei, în urma unor denunţuri – a condus Grupul Carpatin Făgărăşan.
* A fost condamnat la moarte în 1951. Timp de 21 de ani, până în 1976, a stat ascuns în casa Anei Săbăduş, văduva unui deţinut politic, care i-a devenit ulterior soţie. Se pare că a scăpat de condamnare, după 1976, graţie intervenţiei lui Richard Nixon.
„Au fost voci grăbite care au afirmat răstit că mişcarea de rezistenţă anticomunistă a fost opera legionarilor. E o minciună. În acelaşi timp, printre partizani au fost şi legionari. Trebuie luat caz cu caz. E o prostie enormă să acreditezi ideea că a fost o mişcare a legionarilor de fapt, iar în mediile germane, în special, s-au făcut câteva extrapolări ne avenite. Trebuie, pur şi simplu, acceptat acest episod din trecutul lui Ogoranu, ca şi faptul că a fost un luptător adevărat. Trebuie discutat concret, dacă e cazul, ce anu me a făcut el ca legionar. Sunt două lucruri distincte”, spune istoricul Armand Goşu. (Florentina Ciuverca)
PROIECT
Urmează portretul Elisabetei Rizea
* „Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a unui triptic numit „Aproape linişte”, care va continua cu două alte filme, despre fraţii Arnăuţoiu şi Elisabeta Rizea.
* Filmările, care au angrenat peste 100 de actori, au avut loc în 2008, la studiourile MediaPro, din Buftea, şi în diverse locuri din ţară.
* Rolul principal, al lui Gavrilă Ogoranu, i-a fost atribuit lui Costi Diţă, iar camarazii lui au fost preluaţi, printre alţii, de Alexandru Potocean, Bogdan Dumitrache, Alin Mihalache.
* Filmul a primit 1,5 milioane de lei de la Centrul Naţional al Cinematografiei, în 2006



















26 responses so far ↓
1 Harkonnen // Feb 16, 2010 at 1:34 pm
Die Juden sind unsere ungluck !
2 Pandele // Feb 16, 2010 at 2:50 pm
Dl. Katz poate sa protesteze cit vrea, in calitate de reprezentant al unui ONG, e dreptul sau. Al. Florian in schimb protesteaza in calitate de reprezentant al unei institutii publice (infiintata prin Hotarirea de Guvern nr. 902 din 4 august 2005, pentru cine vrea sa studieze problema mai detaliat). Iar aici lucrurile se schimba, pentru ca nu cred ca poporul roman l-a mandatat pe acest domn sa intervina, in calitatea publica pe care o detine, pentru cenzurarea unor opere artistice, cum este filmul in cauza. Din cite vad eu lucrurile, Al. Florian si-a depasit atributiile si exista suficiente motive sa fie sanctionat de catre Ministrul Culturii si Cultelor, in subordinea caruia functioneaza.
3 Daos // Feb 16, 2010 at 5:44 pm
As dori sa pun o singura intrebare:acest Centru pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului din România este finantat din bani publici ?Pentru ca de monitorizari si combateri s-au ocupat si altii, stim noi care…
4 Baronul // Feb 16, 2010 at 6:11 pm
Obraznicia si vointa de-a conduce lumea este ceva specific iudeilor,indiferent unde traiesc,cred ar fi cazul sa li se puna calus un gura,acestor nechezatori ambulanti,care au devenit “Cutia Pandorei”.
5 Thalex // Feb 16, 2010 at 9:46 pm
@Pandele:
Chiar asa e, cum spui. Cine scrie petitzia? O compunem noi aici?
6 radudoi1/4 // Feb 16, 2010 at 10:12 pm
@Harkonen
Die Juden sind unser Unglück. “Unglück” este un substantiv neutru de aceea “unser”, terminatia “e” fiind la nominativ a adjectivelor care preced subst. feminine (sg. sau pl fara articol.).
@Forum
In sfarsit apare un film care sa puna in lumina realitatea anilor de rezistenta anticomunista – si nu facaturi de genul celor ale lui Sergiu Nicolaescu – si stanga europeana, culoarea politica a majoritatii artistilor, ne si trage de maneca. Pai ar fi timpul sa ne pregatim de alti cativa ani buni de rezistenta!
7 Victor Roncea // Feb 17, 2010 at 1:44 am
Ati picat in plasa lor. Si unii si altii mistifica istoria. Cititi opinia regizorului despre rezistenta din munti in catalogul festivalului si va veti cruci. Popescu dixit: rezistenta era formata din hoti de buzunare si exaltati nationalisti pe langa socialisti (?!).
Nimic diferit din ce sustine individul de mai jos.
Agitatia in jurul subietcului serveste tot interesele anti-anti-comunistilor. Informati-va mai bine inainte de a va revolta.
„Au fost voci grăbite care au afirmat răstit că mişcarea de rezistenţă anticomunistă a fost opera legionarilor. E o minciună. În acelaşi timp, printre partizani au fost şi legionari. Trebuie luat caz cu caz. E o prostie enormă să acreditezi ideea că a fost o mişcare a legionarilor de fapt, iar în mediile germane, în special, s-au făcut câteva extrapolări ne avenite. Trebuie, pur şi simplu, acceptat acest episod din trecutul lui Ogoranu, ca şi faptul că a fost un luptător adevărat. Trebuie discutat concret, dacă e cazul, ce anu me a făcut el ca legionar. Sunt două lucruri distincte”, spune istoricul Armand Goşu. (Florentina Ciuverca)
8 Harkonnen // Feb 17, 2010 at 9:59 am
@radudoi1/4
Am tastat “e”-ul final din graba!
In limba germana cunosc doar cateva cuvinte si expresii, stiu insa ca forma corecta este “unser ungluck” (nenorocul nostru)!
Numai bine !
9 Thalex // Feb 17, 2010 at 9:00 pm
@Victor Roncea:
Desi legate între ele, atât logic cât si causal, cele douä chestiuni abordate aici admit resolväri complet separate. Asadar:
Fäcând abstractzie de calitatea productziei cinematografice în sine, gestul public ilegitim al turnätorului poate fi si e bine sä fie amendat.
10 Anonim // Feb 17, 2010 at 11:40 pm
Cred ca regizorul, prin declaratiile sale, si-a turnat cenusa in cap necesara ca sa-si poata promova productia.
Occidentul nu a putut invinge Axa decit in alianta cu comunismul, facindu-se ca nu stie de crimele lui Stalin. De aceea este astazi intransigent cu nazismul si fascismul dar foarte tolerant cu comunismul. Oricum, Miscarea Legionara nu a fost si nu poate fi asociata profund cu nazismul sau cu fascismul.
11 Tamburus // Feb 18, 2010 at 1:13 am
Victor Roncea.
Ar fi bine să ştii un lucru. EXEMPLELE DE LUPTĂ NAŢIONALISTĂ A FOST DATE, DE LA 1927 ÎNCOACE, DE LEGIONARII LUI CORNELIU ZELEA CODREANU… Nimeni, dragul meu nu a luptat pentru Ţară şi dreptatea românului mai mult decât legionarii şi, nimeni nu a suferit pentru Ţară şi dreptatea românului mai mult decât legionarii Hai, fi sincer şi recunoaşte realitatea. Dacă hristos a suferit câteva zile pentru omenire!!! Corneliu Zelea Codreanu şi legionari lui au suferit ani de zile şi au fost asasinaţi de trădători, având ordin de la duşman. Nu cred că ar fi cineva care să-mi dea alt exemplu…
Tamburus
12 Corvus // Feb 20, 2010 at 10:12 am
@Tamburus
Sustin!
Dumnezeu sa-i odihneasca!
13 Baronul // Feb 21, 2010 at 8:21 pm
Tamburus.
Subscriu celor scrise de tine!
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace!
14 Pandele // Feb 22, 2010 at 6:55 pm
@Thalex: i-am trimis o scrisoare ministrului culturii in care ii explic ca gestul subalternului sau e inacceptabil pentru ca: a) ataca in mod josnic memoria unui erou anticomunist; b) vorbeste in necunostinta de cauza si ne face de ris prin strainatate; c) solicita eliminarea unui film dintr-un festival international, un apel la cenzura de tip totalitar cu atit mai grav cu cit vine din partea unui oficial al statului roman care semneaza in calitatea sa de director al unei institutii publice. Am mai adaugat ca dl. Florian da dovada de imoralitate si partizanat ideologic, pentru ca nu a facut demersuri similare fata de filmele de propaganda comunista care ruleaza intr-o veselie la televiziunile romanesti si i-am cerut sa-mi comunice punctul de vedere al Ministerului Culturii cu privire la gestul lui Al. Florian.
Ar fi bine daca ar lua si altii atitudine, fie in nume propriu, fie in numele organizatiilor pe care le reprezinta. In orice caz, mesajele ar trebui adresate Ministrului Culturii (http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=60), sub tutela caruia functioneaza institutul d-lui Florian. Merita amintit si ca individul nu e la prima isprava de acest gen: in august 2008 a facut presiuni pentru inchiderea expozitiei “Destine de martiri” de la Iasi, tot pe motiv ca se facea referire la niste personalitati cu trecut legionar.
15 PENESCU Vladimir // Feb 24, 2010 at 6:09 pm
Domnii jidani Katz, Radu Florian și ceilalți suge-sudoare-și-sânge -de-român pot monitoriza ce doresc. Din țara furată palestinienilor însă, nu din România. Ar face bine să se grăbească. Intr-o bună zi, arabii îi vor arunca în mare !
Acești jidani hrăpăreți și inconștienți vor să facă din fiecare român un simpatizant palestinian ?
Cu toate greșelile ei iudeo-creștine, Garda de Fier rămâne peste secole un subiec t de legitimă mândrie pentru români. Ion-Gavrilă Ogoranul este simbolul viu al rezistenței neamului românesc contra tuturor năpârcilor jidovești : de la comisarii politici și politrucii sovietici la gângavii homosexuali americani, dătători cu toții de lecții cinice de democrație.
Până când vom suporta oare aceste insulte ? Să scriem cu toții pe garduri și uluci : Jos minciuna holocaustică ! Nemții au pierdut războiul, dar în mod onorabil. Câștigtorii acestuia, inclusiv americanii, englezii și francezii sunt pe cale de a pierde în rușine și minciună pacea ! O pace mincinoasă și holocaustică, adică jidovească ! Să deschidem ochii ! Să tăiem macaroana holocaustică a acestor kațe holocaustice în frunte cu … Katz, Elie Wiesel și alte năpârci holocaustice. Jos impostura holocaustică ! Trăiască Adevărul, Libertatea și Dreptatea ! Ni le vom face singuri. Amadeus Bonaparte
16 Daos // Feb 24, 2010 at 10:14 pm
As dori sa le adresez multumiri domnului Katz si domnului Florian, deoarece in lipsa gestului lor meschin si incalificabil probabil nu as fi aflat despre acest film “controversat”. Acum tot ce imi doresc este sa il vad si eu :P
17 Boris Marian Mehr // Mar 1, 2010 at 8:46 am
Am un prieten
Am un prieten, orice îi spun,
Sare la gâtul meu, sare cu colţii de fier,
Prietenul meu este un democrat,
Amândoi iubim democraţia,
Se ştie, de la demonocraţie la democraţie există
Etape , la fel ca drumul ocnaşilor din Europa în Siberia mută,
Acolo, în Siberia mută, prietenul meu a citit mult,
Acolo, el şi-a ascuţit colţii,
Eu îi povestesc viaţa mea, el se uită scârbit şi spune,
IRELEVANT, se vede că a avut străbunici judecători,
La mine-n familie erau doar profeţi, unii mai mărunţei,
Alţii- de seamă,
Acum , prietenul meu s-a hotărât
Să-mi ia gâtul, poftim, sângele meu este frumos,
Ne uităm, eu privesc cu-ncântare, prietenul
Priveşte la propriul cuţit,
Ce să facă el acum cu cuţitul?
Îşi scrie numele pe scoarţa copacului,
În timp ce eu plec vesel în lumea cealaltă.
Boris Marian
18 Thalex // Mar 1, 2010 at 12:07 pm
@Boris:
Drum bun, cale bätutä, tzärânicä-ushuricä si nu uita sä mai scri, din când în când. Salutäri profetzilor din familie laolaltä cu urärile mele sincere de a desävârsi acolo, în iadul adevärat, în propriul beneficiu, tot ceea ce au început / încercat sä dureze aici, pe pämânt(-ul nostru).
Morala: asa se înâmplä întotdeauna când îtzi alegi prietenii dintre cei ce obisnuiesc sä-si scrijeleascä numele pe copaci (de aici decurge, cred, si semntimentul de usurare si veselia resimtzitä la despärtzirea de ei).
Care veselie,
Si la noi sä fie
(dela dulcea tineretze,
pânä, hät, la bätrânetze).
19 Anonim // Mar 2, 2010 at 1:50 am
@BMM:
Daca prietenul deportat in Siberia si-ar povesti viata sa celui din familia cu profeti, ce raspuns oare ar fi primit?
Si cine a luat gitul cui?…
20 Eu // Nov 20, 2010 at 3:53 pm
@PENESCU Vladimir: io din cate stiu, miscarea legionara, la originile ei, era o miscare profund ancorata in ortodoxie. Biblia, cartea de capatai a oricarui crestin, desemneaza (in vechiul testament) poporul evreu ca fiind poporul ales. In evanghelii Isus Cristos zice ca n-a venit sa strice/schimbe legea, ci sa o implineasca. Tot asa, prin analogie, Isus Cristos zice ca din cauza ca poporul ales n-a ascultat de Dumnezeu, dupa venirea lui Isus oricine poate face parte din cei alesi de Dumnezeu, prin credinta. (De acord, simplific, da’ n-am prea mult spatiu aici.) De unde pana unde deduci matale de-aici ca arabii o sa-i arunce in mare pe evrei? In calitate de simpatizant al legionarilor, te presupun crestin ortodox. In calitate de crestin ortodox, ar trebui sa ai incredere in profetiile Bibliei, care zice ca tara sfanta va fi data in stapanirea evreilor.
21 bumerang // Dec 21, 2010 at 9:33 am
este atat de trist ca nu-i loc in ‘lumea asta’ pentru toti , primitivismul si limita gandirii , incapacitatea de-al accepta pe celalalt iniferent cine este a creiat si va creia genocide . invatati sa va iubiti pe voi insiva pentru a putea sa-i acceptati pe ceilalti ! Dumnezeu sa va ierte!
22 Thalex // Dec 22, 2010 at 9:03 pm
Stirea zilei: UE respinge demersul României de a incrimina negarea crimelor comunismului.
*** Crimele comuniste “ar trebui tratate potrivit aceloraşi standarde” ce se aplică celor din regimul nazist, în special în acele ţări unde există legi referitoare la negarea Holocaustului, au afirmat miniştrii de externe din Lituania, Letonia, Bulgaria, Ungaria, România şi Cehia.
(…)
Efraim Zuroff, director la filiala din Israel a Simon Wiesenthal, spune că eforturile cele şase ţări sunt o “falsă simetrie”. ***
Nu am cuvinte.
23 Leg // Dec 23, 2010 at 2:22 pm
Legionar-cel ce respecta LEGEA,LEGEA lui CRISTOS,cel pe care iudeii il urasc cel mai mult, de aici si conflictul cu legionarii. Oare iudeii cand vor fii judecati pentru crimele lor?(Nikolsky(Grundberg,nume real), Brucan(Saul), Moses Rosen-prigonitor securist al preotilor ORTODOCSI din AmericA si Canada,….)
24 Aţi auzit despre Ion Gavrilă Ogoranu? « Blogul lui Dumitru lui Nae // Jan 8, 2011 at 12:08 pm
[...] Dacă n-aţi auzit, aş zice că e normal că n-aţi auzit. Pentru că este unul din secretele bine ascunse de statul comunist român. Chiar şi în zilele nostre se încearcă reducerea la tăcere a poveştii acestuia (1), (2), (3). [...]
25 Ceva Mare si Rau // Aug 15, 2011 at 10:24 pm
Alexandru Florian este progenitura lui Radu Florian, propagandist cominternist din generatia lui Leon Tismaneanu, Silviu Brucan si a celorlalti jidani veniti pe tancurile sovietice. Radu Florian, dupa 1990, a napirit in “democrat” si anticomunist , ca si ceilalalti escroci internationali, jidanii Radu Ioanid si Vladimir Tismaneanu. Acesta l-a fraierit pe Traian Basescu sa-l puna presedintele unei facaturi de institut prin care, pe banii romanilor, ii invinovateste pe romani pentru un holocaust nascocit spre a le lua banii si bunurile.
Cit despre escrocul Marco Maximilian Katz, este un alt porc, pe care-l denunta insasi fizionomia: a fost urmarit penal pentru evaziuine fiscala, fals si uz de fals, dar care a reusit, prin jidanii din conducerea Romaniei, sa scape, ca si Sorin Beraru si alti pungasi jidani.
Iar acum recidiveaza prin cererea impertinenta ca Academia Romana sa scoata cuvintul “jidan” din dictionar, desi el, de meserie, este functionar vamal, adica escroc prin definitie si caracterizare biblica (vezi: http://www.youtube.com/watch?v=nxgb-QtDNQE&feature=player_embedded; http://www.jurnalul.ro/stiri/observator/evreii-cer-academiei-romane-schimbarea-definitiei-cuvantului-jidan-din-dex-586905.html; etc.). Pentru faptul ca denigreaza Romania, trebuie declarati persona non grata si expulzati din tara.
26 Elie Wiesel impostorul sau Pseudo-Wiesel « CRONICI DIN GERULIA // Nov 19, 2011 at 6:13 pm
[...] dicţionare (vezi SANTINELA, nr. 16, mai 2007, pag. 16) – acest centru de tăiaţi-împrejur, recidivişti în presiunile lor contra valorilor româneşti, somează Academia Română, care, în mod nedemn, s-a lăsat intimidată – probabil din cauza [...]
Leave a Comment