Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica Secante romanesti]
12 ESTE o cifră mětică! Sunt 12 luni într-un an, 12 erau apostolii, ziua are de două ori câte 12 ore…
Poate că de aceea “Întâlnirile Franco-Române în Mediterana”, ajunse la cea de-a douăsprezecea ediţie, în octombrie 2007, au îmbăcat de această dată o formă originală. Dacă în anii precedenţi desfăşurarea “Întâlnirilor Franco-Române în Mediterana” se structura în jurul unui fir conducător, o temă centrală care amintea de cele mai multe ori actualitatea culturală, în această ediţie programul apărea mai degrabă ca un patchwork. Un fel de “puzzle” a cărui finalitate încerca să dea o imagine de ansamblu a activităţii culturale româneşti, cu o înclinare naturală înspre relaţiile culturale franco-române.
Timp de nouă zile, între 18 şi 26 octombrie, o pleiadă de tineri artişti români s-au prezentat în faţa publicului francez interpretând muzică clasică, expunând fotografii artistice şi documentare, citind fragmente din scrierile lor (versuri, romane, povestiri), cântând şi interpretând pagini de folclor, jucând piese de teatru în limba română sau franceză.

Totuşi, actualitatea artistică românească nu putea fi absentă dintr-o manifestare culturală devenită o permanenţă a peisajului francez după mai bine de un deceniu de prezenţă. Astfel, parte din interpreţii prezenţi sosea dela Sibiu, unde-şi prezentaseră activitatea în cadrul manifestaţiilor culturale din oraşul “capitală europeană a culturii 2007″ şi diferite lecturi programate la “Întâlnire” s-au înscris în cadrul festivităţilor franceze numite “Lire en fęte”, desfăşurate între 18 şi 21 octombrie în întreaga Franţă.
Nici cinematografia românească nu putea fi absentă din cadrul “Întâlnirilor”, mai ales în anul în care ea s-a distins de o manieră atât de strălucitoare în cadrul Festivalului filmului dela Cannes. Au fost prezentate la Sčte filmele “12h08 : la est de Bucureşti” de Corneliu Porumboiu în prezenţa actorului principal, Mircea Andreescu, şi “Love stick”, regizat de Tudor Giurgiu. Acest ultim film, realizat după romanul Ceciliei Ştefănescu, prezentă în cadrul ediţiei 2006 a “Întâlnirilor Franco-Române în Mediterana” a participat la festivalurile cinematografice dela Berlin şi Sofia. În paralel, pe toată durata întâlnirilor, o sală de cinema din Sčte prezenta filmul lui Cristian Mungiu, distins cu premiul “Palme d’Or” la Cannes.
Surpriza majoră a acestor întâlniri a fost participarea a mai bine de 400 persoane la manifestările programate pe 21 octombrie în satul Le Caylar, o aşezare cu numai 700 locuitori din pitoreasca regiune Larzac. Această localitate, care de câţiva ani a decis să consacreze festivităţile locale, intitulate “Village d’Europe”, unei ţări europene, a ales ca invitat de onoare în 2007 “limba română”.
Programul zilei includea o lectură din poemele Lindei Maria Baros, vernisajul unei expoziţii de fotografii ale Claudiei Tache-Dragachis, prezentarea literaturii române de către Cornelia Petrescu şi un concert de muzică maramureşană interpretată de Ştefan Rednic.
Prezenţa unui public atât de numeros într-o mică localitate, îndepărtată de marile aglomeraţii, însă foarte pitorească, a demonstrat nu numai osmoza între atmosfera locală şi cultura romînească, dar şi răsunetul ei într-o regiune tradiţională a Franţei. Precum şi faptul că o manifestare bine organizată în jurul unor teme culturale, chiar şi puţin familiare populaţiei locale, poate drena o asistenţă importantă provenind dintr-o zonă foarte extinsă.
Adrian Irvin Rozei, Sčte, octombrie 2007




















1 response so far ↓
1 Zob Gheorghe // Nov 17, 2007 at 1:53 pm
Stimaţi cititori, observaţi că acestui scriitor îi este ruşine să scrie în limba lui maternă (dacă este român). Şi nu este prima dată.
Oare în limba română nu este traductibil patchwork (adică paciorcul)? Nu prieteni, este traductibil dar este ruşinos să te exprimi româneşte.Cum să zici cărpeală de exemplu? Ar fi împătrit ruşinos.Odată ai aduce aminte de peticeala românescă, a doua oară ai altera aura europeană, a treia… cum să facă francezii cârpeli în cultură când ei fac numai lucruri serioase (?) şi a patra oară nu este admisibil ca în conjunctura cosmopolitismului, mondializării şi americanizării să scrii un text fără să aduci ofrandă limbii universale.
Pentru că nu vrea autorul să fie un personaj autentic al contemporaneităţii nu vrea să atace la bază caracterul fenomenal al interacţiunii româno-franceze.
Văzând dincolo de rânduri şi de conformism trebuie să ştim că stăm pe o grămadă de gunoi cultural aici în Europa
Aceeaşi critică se aplică şi utilizării cuvântului puzzle.
O cale viabilă a relatării ar fi fost aceea a interpretării din interior a evenimentului.Dacă este o întâlnire româno-franceză, aşa să rămână să nu introducem în ea elemente improprii.Un rezultat bun am fi obţinut dacă în urma lecturii textului am fi simţit specificul franţuzescului şi românescului precum şi a eventualei emulaţii franco-române.De aici trebuia să iasă cel puţin unicatul spiritual.
Leave a Comment