Clara Arustei
Nota AM: D-na Clara Arustei, fiica marelui poet Cezar Ivanescu, mort "de inima rea" in urma unei acuzatii de colaborare cu Securitatea, continua campania pentru reabilitarea tatalui d-sale. Va invitam sa cititi mai jos un fragment din notele d-nei Arustei, cu mentiunea ca aici puteti gasi textul integral si alte documente.
„După revoluţia culturală din ‘71, cînd am demisionat de la Argeş, unde era redactor şef Tomozei (care a vrut să-mi ia şi mie capul ca lui Labiş), am venit în Bucureşti: şomer, vagant, urmărit de Securitate şi toate celelalte la acea vreme.“
[Citat din cartea inedită Kaghemusha. 7 zile cu Cezar Ivănescu, Cezar Ivănescu in dialog cu Viorel Ilisoi, dec. 1996-ian. 1997]
„Cu acest Florin Mugur fusesem coleg în Piteşti la revista Argeş, în timpul declanşării «revoluţiei culturale» prin «tezele din iulie» 1971, în luasem apărarea
în sensul că nu marşasem la încercarea lui Gh. Tomozei, aliat cu Al. Cerna-Rădulescu (redactorul-şef şi secretarul general de redacţie) de a-l da afară de la revistă şi a-i lua eu locul, nu numai că nu marşasem dar i-am mai şi obligat pe cei doi să-i expedieze o telegramă de condoleanţe lui Florin Mugur a cărui soţie născuse, pentru a nu ştiu câta oară, un copil mort; după toată istoria asta, Florin Mugur s-a întors la redacţie, s-a aliat cu Gh. Tomozei şi cu Al. Cerna-Rădulescu împotriva mea, m-a semnat sub un articol scris de el şi publicat în pagina întâi din Argeş, şi articolul şi semnătura le-am văzut după apariţia revistei, ei după toate aceste dovezi de afecţiune, când l-am descoperit, după ani, redactor al editurii Cartea Românească, văzându-mă intrând pe uşă în biroul lui, s-a ridicat în picioare şi mi-a spus: ‘Cezar, vreau să redevin om în ochii tăi!’, ‘Încearcă, Mugure!’ i-am răspuns…“
[Cezar Ivănescu, Pentru Marin Preda, pp. 147-148, Ed. Timpul, Iaşi, 1996]
„Practic eram ostracizat, mă înjura Europa liberă în cadrul unei mese rotunde la care, sub masă probabil, Iliuţă Păunescu ţipa: «s-a vândut şi ăsta!», gentilul domn Virgil Ierunca îmi reproducea în revista Ethos, la rubrica «Antologia ruşinii», textul din Argeş, «Incomparabilul ideal social», text care, de altfel, fiind scris de Florin Mugur e o capodoperă ca şi «tezele din iulie» ale Tovarăşului: diavolul citind Sfânta Scriptură: în litera lor, «tezele din iulie» păreau redactate de Iorga prin teza poporanist-autohtonistă, numai că, aşa cum observa Charles de Gaulle în Mémoires de guerres, aici, în Orient, discursul şi realităţile sunt despărţite de-o prăpastie; «Incomparabil ideal social», e un text la fel de adecvat intrării lui Iisus în Ierusalim, unui discurs al lui Hitler, sau inaugurării unui cămin cultural la Cocârdaţii din Deal) textul îi fusese livrat domnului Ierunca de Paul Goma, cum avea să mi-o mărturisească el însuşi; ziarele sau revistele din ţară nu mă mai înjurau, căci numele meu nu trebuia să mai apară niciunde.“
[Cezar Ivănescu, Timpul asasinilor, p. 71, editura Libra, Bucureşti, 1997]
Florin Mugur nu a mai reuşit să redevină Om…! Pe 29 mai 1980, poetul Cezar Ivănescu îi scria:
„Te-aş ruga mult să nu te superi dar consider că faţă de mine ca prieten nu ţi-ai ţinut promisiunea făcută cu ani în urmă «de a redeveni om în ochii mei»: oamenii nu fac apologii asasinilor pederaşti analfabeţi… Te rog mult să îmi faci de asemenea, în inima ta o promisiune sacră: să nu scrii vreodată despre mine, viu sau mort… te rog mult… Consider că reaua-credinţa s-a instalat definitiv în relaţiile dintre noi, drept care e mai bine să nu mai avem niciun fel de relaţii. Cu mulţumiri, C. Ivănescu“…
Într-o notă strict secretă a Securităţii (A.S.R.I., Fond „D“, dosar nr. 10966, vol. 10, f. 262-263, v. Cartea Albă a Securităţii, p. 52) era consemnat, printre altele,
că Cezar Ivănescu
„într-o şedinţă a secţiei de poezie a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, din 2 noiembrie 1972, afirma faţă de ceilaţi poeţi că orientarea tematică a poeziei publicate azi este ca pe vremea celui mai jos proletcultism. În aceeaşi seară, la restaurantul Casei Scriitorilor, Cezar Ivănescu, faţă de scriitorul Ioanichie Olteanu, a învinuit generaţiile anterioare, participante la cel de-al doilea război mondial, de laşitate şi necinste, după ce luptaseră alături de nemţi, au luptat şi împotriva lor şi au adus comunismul în România. De asemenea, că nici tânăra generaţie nu se dovedeşte mai ridicată, nu ştie să-şi apere interesele, măcar sub o formă sindicală. Aceste discuţii sunt izvorâte şi din permanenta lui nemulţumire faţă de redactorii unor reviste şi edituri care nu-l publică. Susţine că astăzi critica literară se face în mod necinstit, conjuncturist, sunt lăudaţi şi publicaţi doar cei care scriu poezii agramate, fără nivel artistic, dar poartă în titlu o referire la partid. [...] Este căsătorit cu Maria Ivănescu, profesoară de limba română, care, în perioada 1969-1973, cât a funcţionat la Liceul Alexandru Odobescu din Piteşti, în 1972, a admis în clasă, pentru a fi ascultată de elevi, muzică uşoară înregistrată pe benzi de magnetofon, transmisă de Europa liberă. În prezent nu are serviciu.“
Orice persoană alfabetizată şi onestă (cu atât mai mult un „cercetător“) putea constata fie şi numai din această scurtă notă că Cezar Ivănescu era un anticomunist declarat, că avea o atitudine ostilă faţă de sistem, manifestată fără urmă de echivoc, că era marginalizat şi nepublicat, urmărit pas cu pas şi turnat la Securitate (şi Maria Ivănescu – acesteia fiindu-i urmărite chiar si orele de la liceu!) ş.a.m.d.
Gestul acestor „cercetători“ de a alătura numele lui Cezar Ivănescu de numele unor lăudători notorii şi semnatari a tone de enunţuri proslăvind comunismul este impardonabil şi nu poate în niciun caz fi asociat unuia inocent. Reaua lor intenţie nu poate fi anulată nici de incompetenţă şi nici de lipsa de informaţie, poate fi în schimb o deconspirare a propriei imposturi. Sub nicio formă nu pot înţelege cum un editor versat şi stilat, aşa cum ne este prezentat a fi Gabriel Liiceanu, a putut acredita o asemenea mârşăvie. Nu pot găsi explicaţii plauzibile pentru această decizie nechibzuită nici în criza care macină întreg sistemul editorial (şi de care nu este scutită nici Editura Humanitas, nevoită a recurge la efecte anticriză dure cum ar fi reducerea programului de lucru), nici în amoralitatea celor implicaţi şi nici în nimic altceva ce ar ţine de anume intenţii inocente. Prezenţa lui Cezar Ivănescu în această carte este nu numai perpetuarea şi post-mortem a unei imense nedreptăţi ci reprezintă chiar proba lipsei onestităţii acestei ediţii.
Culmea absurdului: în prezentarea sa Virgil Ierunca face trimitere la „un demers moral“, asigurându-ne că „selecţia făcută nu este una gratuită“ [!], cât de moral este acest demers se vede cu ochiul liber…
Cezar Ivănescu, prin tot ceea ce a scris, prin repetatele greve ale foamei, prin demisia sa de la revista Argeş prezentată în plină revoluţie culturală în semn de protest faţă de tezele din iulie ale tovarăşului, prin interdicţia care plana asupra numelui său [1., 2., 6., 7.], prin faptul că a fost apoi timp de aproape 4 ani şomer, că după aceea a lucrat vreme de mai bine de 10 ani ca redactor cu jumătate de normă la revista Luceafărul fiind angajat cu o leafă de mizerie (în vreme ce Marin Preda îl considera „o adevărată voce de mare poet“ iar Constantin Noica afirma simplu şi elocvent „Iată Poetul!“) şi chiar prin întreaga sa viaţa a dovedit mai presus de orice că este un spirit fundamental liber aşa cum l-a numit şi Petru Creţia „om nemaculat de nicio închinare, om curat şi în curăţenia lui neînfricat ca un gladiator de neam înalt“.
În arhiva poetului Cezar Ivănescu există sute şi sute de pagini cu poeme inedite, zeci de scrisori copleşitoare, şi alte sute de pagini cu mărturii şi texte în proză. De ce oare nimeni nu a fost interesat încă să afle adevărul sau să studieze aceste documente? Şi oare onestul domn Gabriel Liiceanu este şi în realitate – aşa cum tinde să se prezinte în operă, o „manifestare perfectă“ [3.]? Răspunsul ne va fi dat şi de felul în care filosoful va clarifica cazul Cezar Ivănescu. Până atunci însă încerc să vin în întâmpinarea setei de cunoaştere a „cercetătorilor reuniţi“ cu un text inedit şi edificator, cartea de interviuri cu Cezar Ivănescu realizată de Vasile Proca în ultimele luni de viaţă a poetului, şi închei cu o propunere făcută Editurii Humanitas, aceea de a publica integral textul acesteia.
—-
[1] În Antologia ruşinii se citează un fragment dintr-un aşa-zis articol semnat de Cezar Ivănescu în revista Argeş, în iulie 1971:
„Literatura trebuie să exprime mai puţin declamativ, dar mai profund şi mai conţinut, dramatica luptă pe care naţiunea noastră o poartă pentru împlinirea unui incomparabil ideal social: comunismul.“
(sursa: wikipedia.ro) Înţelegeţi?, trei [3] rânduri dintr-un fals scris şi semnat de Florin Mugur! Aceste trei rânduri ilustrează în viziunea lui Virgil Ierunca intenţia sa declarată de a „inregistra – cu cel mai mare dezgust – acele texte care vor iesi din comun prin stupiditatea, servilitatea si neobrazarea lor.“ [!] De ce în România zilelor noastre victimele trebuie să îşi dovedească nevinovăţia şi mai ales de ce aşa-zisele „institute“ de aflare a adevărului pe bandă şi la comandă (Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului, Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc s.a.) funcţionează şi ca nişte elemente ale torturii neocomuniste? Cum este posibil, pentru că situaţia aceasta datează de aproximativ un an, de când un „generos şi informat“ cititor a modificat şi articolul Cezar Ivănescu de pe wikipedia introducând şi această informaţie falsă, să nu se ţină cont deloc de adevăr? În anul 1980, Cezar Ivănescu scria într-un text adresat lui Gh. Ivaşcu, spre publicare (Eros, thanatos şi un dram de ethos):
„tovarăşul Nicolae Manolescu, după ce afirma că suntem un poet remarcabil, ne deplângea că «nu avem evoluţie». Gheorghe Tomozei, Florin Mugur şi Nicolae Manolescu ştiau că nu puteam «evolua» decât prin voia spiritului cenzorial al unor redactori; publicând asemenea cuvinte mărturiseau o necurată conivenţă.“
Mai exact, pe de o parte poetul era cenzurat la sânge, fiindu-i respinse toate textele, şi pe de altă parte, oficial [riguros, nu-i aşa?], era atacat pentru că nu publică texte pe măsură! Cum poate fi numită această practică de tip securistic? Şi cum se numeşte ceea ce fac noii măsluitori ai culturii de astăzi? Cezar Ivănescu este atacat din nou, dar în numele său nu poate vorbi nimeni pentru că nu ni se acordă acest drept. (v. şi cazul ziarului Evenimentul zilei şi modul netrebnic în care au refuzat publicarea unei replici, conform legii în vigoare). Este necesar, oare, ca foştii puşcăriaşi politici să dovedească astăzi în faţa naţiunii române (reprezentate ca într-un perpetuu calvar tot de foştii nomenclaturişti) că au fost şi sunt nevinovaţi? Trebuie ca cei omorâţi să strige că au fost ucişi? Asta înţeleg distinşii funcţionari prin „procesul comunismului“? Aşa văd, oare, domniile-lor derularea acestui veşnic neînceput proces, prin radierea culpelor şi batjocorirea martirilor? Un alt fel de proces kafkian? Să fie oare chiar de neînvins vocaţia de călăi a unora dintre „rollerii“ de astăzi? Sper şi mă rog să greşesc…
(10 votes, average: 4.60 out of 5)
Loading ...
Loading ...
17 responses so far ↓
1 mihai // Jul 1, 2009 at 8:27 am
http://www.youtube.com/watch?v=x-lTWjpixwI&feature=channel_page
http://www.youtube.com/watch?v=5k4BIKNd54I&feature=channel_page
Cezar Ivanescu, TVR2, 7 ianuarie 1997: M-au amenintat si cu moartea!
Secvente video din emisiunea cu cartile pe fata. Despre asasinarea lui Labis, moartea lui Preda, implicarea lui Mircea Dinescu si alte amanunte socante despre comunism si neocomunism.
2 AL // Jul 2, 2009 at 9:11 pm
Am asistat indignata si neputincioasa la lansarea la Bookfest a acestei mizerabile mistificari menita sa arunce perdele de fum, sa imprastie confuzie, sa amestece criteriile si sa desavarseasca ruina morala in care ne aflam. Sa supuna, fara discernamant, oprobriului public calaii si victimele, aruncati in aceeasi oala, sa egalizeze vina, s-o distribuie tuturor si-n cele din urma s-o dilueze.
Cu aceasta ocazie, iata ca o noua nemernicie a fost comisa impotriva poetului Cezar Ivanescu, inclus in Antologie si citat la microfon de Merisanu pe aceeasi lista neagra cu Adrian Paunescu si Vadim Tudor. N-a rostit de altfel decat 5 nume: la cele trei de mai sus adaugandu-se Nichita Stanescu si Marcel Chirnoaga. Cum se explica asadar faptul ca, dintre sutele de insi cuprinsi in opul cu pricina, Merisanu s-a oprit la Cezar Ivanescu? Este evident ca e vorba nu numai de ura, de rafuieli personale, ci si de indicatii primite din partea unor instante oculte. Cele care au pronuntat si ordinul de executie – pus in act la o clinica din Bacau, dupa trei luni de la tentativa de linsaj mediatic a carei victima a fost Cezar Ivanescu. Dupa asasinat, planul de actiune continua cu terfelirea memoriei lui.
Negru, slinos, gafaind sub povara propriilor sunci si a matului indesat, Merisanu vitupera la lansare ca diavolul insusi cocotat in amvon, stropind asistenta cu jeturi de saliva. Il seconda Liiceanu, detinator de burse Humboldt pe vremea comunistilor, mostenitorul fostei edituri Politice primita plocon de la amicul Plesu (ministru al culturii in regimul Iliescu), revoltat de degradarea morala a intelectualilor romani. Alaturi de ei, Dan Talos, ceva mai temperat, totusi eiusdem farinae. Toti trei antrenati in oficierea unei liturghii negre…
Cezar Ivanescu a clarificat demult problema.
De altfel, aceasta fraza (care nu-i apartine !!!) este singura truvabila sub semnatura sa. In intreaga lui opera poetica, dar si in cantitatea enorma de texte jurnalistice, nu exista un singur cuvant adulator fata de comunisti. Dimpotriva! De aceea a si fost continuu cenzurat, marginalizat, exclus de la privilegiile de care se bucurau altii, atat inainte de revolutie, cat si in asa-zisa democratie de apoi. Spre deosebire de Nicolae Manolescu sau de Ana Blandiana, ca sa dau doar doua exemple, care au curvasarit din plin, dar nu apar in justitiarul op al lui Ierunca.
Cateva amanunte din biografia poetului Cezar Ivanescu sunt peremptorii pentru atitudinea lui anicomunista manifesta: sub dictatura, a declarat de trei ori greva foamei: in anii 60, ca urmare a hotararii „organelor„ de a-l exclude din Cenaclul Facultatii de Filologie din Iasi unde era student si de a-l exmatricula (pentru ca citise un poem reactionar); in 1983, in redactia revistei Luceafarul, in semn de protest impotriva cenzurii comuniste, decisa sa-i dea la topit cartea de poeme Doina; si in 1986, ca urmare a desfiintarii cenaclului Numele Poetului condus de el la Luceafarul. In 1986, dupa 7 zile de abstinenta alimentara, a fost internat, la un pas de moarte, la Spitalul de Urgenta Floreasca, in stare de semiconstienta si avand o greutate de doar 45 kg.
Tot la un pas de moarte a fost ca victima a mineriadei pe 14 iunie 1990, masacrat de „ortacii” tov. Iliescu.
In acelasi an 1990, la doar doua saptamani de la revolutie, a fost nevoit sa declare din nou greva foamei, din cauza ca tovarasul Mircea Dinescu, absolvent de Stefan Gheorghiu, vechiul lui dusman de moarte devenit intre timp presedinte al USR, i-a desfacut abuziv contractul de munca de la revista Luceafarul, Cezar Ivanescu devenind astfel primul scriitor nemembru de partid eliminat dupa revolutie din presa.
Nu pot sa inchei decat cu cuvintele lui Cezar Ivanescu, adresate prin intermediul unei scrisori oficiale (Nr. 2994 din 4.02.2008) presedintelui Basescu – scrisoare ramasa pana-n ziua de azi fara raspuns: “Nu am probleme neclare, nici cu viata, nici cu opera mea, am insa o mare problema cu tara mea, aflata, se pare, inca sub ocupatie. Poate stiti dumneavoastra mai bine sub ocupatia cui.”
El o stia preabine, stia prea multe. L-au facut sa taca.
3 obiectiv // Jul 5, 2009 at 12:23 pm
da,cezar ivanescu a scris acel text,acum vreti Adevarul sau minciuni? asta nu-i schimba valoarea poetica,e bun ca poet,dar A Scris
4 AL // Jul 5, 2009 at 8:29 pm
OBIECTIV este cu siguranta numele Instantei Absolute, Atotcunoscatoare si Infailibile. Care n-are nevoie de probe pentru ca se afla deasupra unor asemenea meschinarii (cum ar fi gandirea logica, intotdeauna doritoare de dovezi).
Certitudinea cu care rostiti o astfel de asertiune definitiva, fara sa faceti efortul de a o justifica in vreun fel, ar putea fi rizibila daca la mijloc n-ar fi moartea unui om. A unui nevinovat lovit cu pietre – si in timpul vietii si dupa moarte – chiar de catre cei care au beneficiat din plin de pe urma delatiunilor si a altor servicii murdare aduse comunistilor si Securitatii. Printre ei se numara principalii ucigasi ai poetului – Mircea Dinescu, Nicolae Manolescu – dar si altii, implicati sau nu in asasinat, insa la fel de cariati moral, la fel de devotati vechilor stapani (aceiasi si astazi): Liiceanu, Plesu, Patapievici, Blandiana. Ca sa vorbesc doar de lumea culturala…
Asemenea afirmatii neargumentate, cum faceti Dvs., intra in repertoriul calomniei. De aceeasi natura (si calitate josnica) au fost acuzatiile care i s-au adus poetului Cezar Ivanescu in ianuarie 2008.
Aduceti, asadar, o dovada cat de mica in sprijinul enuntului Dvs. Si atunci mai vorbim. Clara Arustei asta a facut. A demonstrat clar ca poetul Cezar Ivanescu nu a scris acea fraza stupida. In “Pentru Marin Preda” el ii arata cu degetul pe autorii inscenarii. Daca Florin Mugur nu mai era atunci in viata, Gh. Tomozei traia inca si normal ar fi fost sa reactioneze, sa dea o replica, sa dezminta implicarea sa, sa declare raspicat ca Cezar Ivanescu a fost autorul. N-a facut insa nimic. Banuiti de ce? Fiindca Cezar Ivanescu spunea adevarul gol-golut. De altfel, in aceasta carte exista mai multe acuzatii la adresa lui Tomozei, toate extrem de grave. Dupa aparitia ei s-a auzit – prin lumea literara – ca Tomozei a fost grozav de afectat; cu toate astea nu a facut niciun gest de dezvinovatire; a tacut malc si a inghitit.
In fine, dovada cea mai clara este faptul ca, in momentul aparitiei articolului, poetul Cezar Ivanescu nu mai facea parte din redactia revistei “Arges”, pentru ca demisionase in urma cu ceva vreme. Lucrul asta se poate verifica, este un fapt OBIECTIV, nu o opinie partizana.
Afirmatia dvs. n-ar merita efortul de a raspunde. O fac numai pentru eventualii cititori care nu prea stiu cum stau lucrurile.
De fapt intuiesc cine sunteti. Acelasi care a replicat la comentariul meu (civilizat) la articolul lui Dan Stanca despre “Antologia rusinii” – din “Romania libera” – cu o injurie. V-am raspuns si atunci, cu aceeasi sila ca si acum, reprosandu-va faptul ca inlocuiti argumentele cu injuraturi. Dar replica mea a fost ignorata si radiata de cenzura. Asta mi-a dat certitudinea ca fie faceti parte din redactia ziarului, fie sunteti amicul cuiva de acolo, banuiala pe care o avusesem de la inceput, vazand ca textul Dvs. injurios era scris cu italice, lucru imposibil pentru oricine din afara.
Am convingerea de fapt ca sunteti chiar numitul Merisanu. Am observat ca obisnuiti sa va cautati numele pe net si sa raspundeti, atunci cand va convine, cu numele real.
Merisanu sau nu, oricum faceti parte din gasca.
In concluzie, folosind elevata sintagma a lui Gabriel Liiceanu, nu va pot spune decat ca sunteti un ahtiat mancator de “materii ignobile”.
5 mihai // Jul 5, 2009 at 10:16 pm
Cezar Ivanescu este un foarte, foarte mare poet si un spirit de exceptie cum Romania nu a mai avut de la moartea lui Mihai Eminescu. Cei care i-au facut rau, ucigasii sai, in fapt unii dintre fosti ei mari comunisti, literati ratati, oameni fara sira spinarii sau cu sira rupta de Securitatea romana vor plati in fata lui Dumnezeu. In fata contemporanilor platesc deja prin micimea caracterului lor. Banda lor este formata din cei care sunt dusmanii poporului roman. Ana Blandiana a scris pagini intregi de literatura comunista si nu a negat niciodata ca le-ar fi scris, Nicolae Manolescu el insusi mangaietor al lui Iliescu si al lui Marx si autor de zeci de articole comuniste, despre partid si opera inaltatoare a celor care slujesc comunismul si marxismul in Romania, cei din generatia mai tanara, Aurelian Ticu Dumitrescu (Atunci l-am privit pe El,/pe NICOLAE CEAUSESCU,/am coborît şi am urcat pe drumurile istoriei / cum pe drumurile unui sat etc. 1983), Cezar Ivanescu a negat inca din anul 1971 faptul ca acel text i-ar fi apartinut. Cezar Ivanescu a fost victima unei inscenari! Culturnicii de astazi nu lupta pentru adevar ci impotriva adevarului. In logica tuturor stiintelor ar fi trebuit, in primul rand, ca un cercetator sa cerceteze si nu sa perpetueze un fals. Maine ne vor anunta ca fostii puscariasi politici s-au facut intr-adevar vinovati de atentat la ordinea statala comunista!
@ obiectiv?
de unde stiti dvs.? aveti textul olograf? daca da, prezentati-l! daca nu, atunci cititi inca o data ce a declarat Cezar Ivanescu apoi uitati-va la demisia sa de la revista Arges? Logic, un autor care tocmai ar fi semnat un text pro-comunism de ce si-ar fi prezentat demisia? Pentru a ramane pe drumuri timp de patru ani de zile? Care ar fi fost logica domnule Adevar-Obiectiv?
6 diana // Jul 9, 2009 at 4:30 pm
Toti romanii trebuie sa lupte pentru a scoate adevarul la lumina. Pentru ca cei morti sa nu se rasuceasca in mormant! Tocmai de aceea nu trebuiesc perpetuate miciunile celor ca Merisanu, Liiceanu & comp (Apropos, dle Merisanu, editorul dvs este semnatarul unor minunate capitole despre marxism!)
Ce-ar fi fost daca am fi spus cu totii: sa uitam de cei asasinati, infometati, ingropati de vii, sa uitam de crimele facute de rusi, de comunism, de oamenii morti de foame, de detinutii politici?
De ce dupa 50 de ani de comunism sa punem egal intre victime si calai! De ce? Cui foloseste necondamnarea comunismului? Nu cumva tocmai dvs, cei care ati lucrat din greu la instaurarea lui, cei care astazi munciti iarasi din greu la deformarea adevarului? Cezar Ivanescu, si altii, multi altii au murit ca Iisus pe cruce, deci omorat, nu omorand!
NIMENI NU AR TREBUI SA UITE! UITAND FACEM CA ACESTE LUCRURI SA SE REPETE SI PESTE 10-20-30 de ani! O sa vedeti ca Dumnezeu va face dreptate! (Cezar Ivanescu stia ca risca oricand sa fie ucis!)
Orice om serios s-ar opri si s-ar gandi cu propriul cap, ce din viata si destinul lui Cezar Ivanescu il fac susceptibil de a fi profitat cu ceva de pe urma comunismului? Apoi s-ar gandi si la ceilalti. Chiar la marele Virgil Ierunca! Ce din destinul sau il transforma in instanta suprema? De unde avea sa stie Ierunca de la Paris de ce texte apareau intr-un amarat de ziar de provincie (Arges!), din Pitesti, al carui redactor sef era un ins dubios implicat in moartea lui N. Labis, G. Tomozei, printre altele si securist? Sa fim seriosi.
Acum se stie ca disidenta in mare parte era facuta cu voie. Multi dintre cei din diaspora erau, direct sa indirect, adica implicit, influentati de oameni ai Securitatii (desigur, nu afirm ca cei din Franta stiau intotdeauna ca respectivii erau securisti)! Dar, de vreme ce in afara tarii erau lasati sa circule doar oamenii indragiti de Securitate nu este logic ca acestia intrau cu precadere in contact cu cei din diaspora si ca informatiile le veneau preponderent pe aceasta filiera? Pai va asteptati ca cei care ii scriau personal lui Nicolae Ceausescu sa se ‘livreze’ pe ei? Sau Ana Blandiana? Sau Nicolae Manolescu, cel care batea Germania precum tiganu’ malul Dambovitei?! Nu! In schimb l-au umplut de rahat pe Cezar Ivanescu! care nu a putut publica nicaieri un drept la replica pentru ca cenzura functiona din plin, care era interzis, care si-a dat demisia, care a facut ce nu au facut altii. Dar cei omorati au ingerii lor! Uitati ca documentele au ramas. Exista semnaturile lui Nicolae Manolescu pe textele pe care le cenzura in calitate de redactor-sef adjunct la Romania literara scriind Nu, pobleme etc. Ei… istoria va nota aceste documente. Ele exista! De ce sa ne facem ca nu exista?!
Ce ma mira si ma revolta in acelasi timp in Romania si la romani este ca toti pornesc de la prezumtia de vinovatie! Pai daca un om a afirmat pe vremea cand traiau si impricinatii (Tomozei a murit in 1997, Florin Mugur in 1991), de nenumarate ori ca textul nu ii apartine, si daca cei doi implicati, nu au negat niciodata spusele lui CezarIvanescu de ce sa nu il credem pe Cezar Ivanescu? Ce sa faca mai mult Cezar Ivanescu?
Atunci cand cineva iti arunca noroi in cap si apoi striga iti striga si te insulta ca esti imputit in ciuda faptului ca tu ai fost atunci, pe loc, murdarit si in ciuda evidentei ca multi oameni au vazut ca ai plecat imbracat impecabil de acasa, cum te poti apara?!
Totul este absurd! De ce ar fi scris cineva 3 randuri comuniste si apoi si-ar fi dat demisia? Nici nu are logica! De ce ar fi fost nepublicat timp de 7 ani (si probabil daca nu ar fi fost Marin Preda nu il mai publicau niciodata!), de ce ar fi fost angajat doar cu jumatate de norma etc.
Mi-e rusine de rusinea si de ura celor care nu mai vad ca in Romania lucrurile nu sunt deloc in ordine! Ne conduc tot fostii securisti si este mult mai rau decat inainte. Te omoara in strada si in casa!
7 Augustin Zbora // Jul 10, 2009 at 4:55 pm
Dragi mei,
Este chiar asa de greu sa intelegeti cine se ascunde sub “Obiectiv” ? Cei ce ne-au tinut si ne mai tin inca in “obiectiv”.
Dinestii si tomozeii, muguristii si baseii, care dupa ce si-au intors pe dos uniformele de tortionari si infipt in piept cu mandrie tinicheaua de mondialisti.
8 obiectiv // Jul 11, 2009 at 2:53 pm
sunteti lamentabili…dar poeziile din Luceafarul???mai studiati literatura,a scris,eu un poet mare,dar a facut compromisuri…adio,tovarasi fanatici!
9 mara // Jul 14, 2009 at 1:37 pm
ce poezii din Luceafarul, stimabile? Cand dai un indiciu il dai in clar, anul, numarul, textul, titul textului etc. Asta daca esti profesionist. Daca scrii asa dupa ureche, poti scrie si afirma orice. UIte un exemplu: Convorbiri literare, nr. 1, ianuarie 1986, Poeţi români membri ai Uniunii Scriitorilor din RSR în slujba propagandei comuniste Emilian Marcu, Corneliu Sturzu. Emilian Marcu: Viata sa in tricolor (Tovarasei Elena Ceausescu), Corneliu Sturzu: Stegarul timpului ales (Tovarasului Nicolae Ceausescu).
Jalnic si tovaras sunteti dvs. Aduceti injurii unor persoane necunoscute despre a caror varsta si identitate nu aveti macar idee! De ce as fi eu(printre altele eu personal am 21 de ani) tovaras cu dvs? La ce? Ce anume am avea, eu si dvs, in comun? Ma disociez total de modul dvs abject de exprimare si relationare la trecut si prezent. Un trecut al unei Romanii sfasiate de comunism si un prezent dominat de insi ca dvs!
Daca sunteti in varsta puteti fi intr-adevar tovaras dar nu cu mine, ci cu unii precum Emilian Marcu, Adrian Paunescu, Tismaneau, Liiceanu, Manolescu, A. Titu Dumitrescu, Corneliu Sturzu, Stanescu, Blandiana, Desliu, Dinescu, George Ivascu si inca cateva mii de scriitori romani.
PS: Nicolae Manolescu, Înnoire
„Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzînd mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului, promovând idealuri de viaţă noi, îndeplinind, adică, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre…
Noul conţinut al literaturii noastre e dat, de fapt, de reflectarea procesului istoric al construirii societăţii fără exploatare, de reflectarea procesului adînc în care esenţa umană eliberată de vechile orînduiri este redată omului. (…)
Înzestraţi cu cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvîrşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei.“
10 pt.analfabetii de aici // Jul 15, 2009 at 3:41 pm
[comentariu sters de administratori: Aici nu exista analfabeti. Ai gresit adresa.]
11 dar va comportati in stil comunist // Jul 15, 2009 at 11:53 pm
negati realitatea! toti cei ce au scris favorabil despre Partid sunt compromisi! si marele poet cezar ivanescu,puteti sterge si ACEST COMENTARIU,REALITATEA NICIODATA!
12 cum e nedreptatit cezar?! // Jul 16, 2009 at 11:04 am
am citi ANTOLOGIA RUSINII DUPA IERUNCA,EDT.HUMANITAS,2009,DIN SCOARTA-N SCOARTA,E O CARTE ADMIRABILA DE MORALA! CEZAR NU E NEDREPTATIT,SE SPUNE ADEVARUL! duceti-va la biblioteca academiei si citit tot ce a scris cezar in periodice.sunt mai multe texte compromitatoare decat in Antologie! Fiti corecti pana la capat!
13 Dr. Bogdan Baghiu // Jul 17, 2009 at 11:41 am
Sint doctorul in filosofie Bogdan Baghiu ! E scandalos ca un abject ca Ivanescu are aparatori si dupa ce a crapat ! Opera si viata lui Ivanescu au fost niste infectii ! Iar aceasta Clara a trait cu mosneagul dement !
14 LUIGI // Jul 17, 2009 at 6:33 pm
CATE MIUNCIUNI SPUNETI APARATORI NEDREPTI! IATA LUCEAFARUL DIN 1959! APOI VA DAU SI NUMERELE,AVETI CuRIOZITATE SI INTRATI LA ACADEMIE SI BCu,CITIT LuCEAFARUL DIN 1959! MAI SPUNETI CA STITI OPERA LuI CEZAR!!! ORICUM A FACUT MULTE COMPROMISURI,NU SE COMPARA CU VIRGIL IERUNCA…
15 Anonim // Jul 17, 2009 at 11:28 pm
@Mara:
Anatemizati gratuit generatia de atunci.
Cea actuala nu este cu nimic mai buna.
De exemplu postarea 13 – titlu afisat inoportun si limbaj de maidan.
16 teodor // Jul 18, 2009 at 3:56 pm
cezar ivanescu e un compromis,NU-l spala mii de ape,a scris cum a scris si paunescu…asta-i realitatea,ce nedreptate i se face? se spune adevarul,a scris in genunchi Slava Partidulu
17 lasitati si minciuni // Jul 21, 2009 at 2:03 am
de paunescu,vadim si alti mancatori de rahat ceausist ce spuneti? nimic! roncea a inceput sa semene cu vadim,nu mai are nuante,nu mai gandeste
Leave a Comment