Text: Naoto Sako, specialist, Agenţia pentru Relaţii Culturale Japoneze
Foto: Hiroshi Ohashi [vezi episodul anterior]

COPACUL DE ZELKOVA, cu fibra sa deosebit de frumoasa si esenta sa tare, este folosit in Japonia din cele mai vechi timpuri, pentru cladiri, mobilier, obiecte decorative si o mare varietate de ustensile gospodaresti. De fapt, in parte, asta l-a si atras pe artizanul in lemn Akira Murayama (nascut in 1944) in alegerea meseriei. A petrecut ani intregi perfectionand tehnica kurimono, sculptarea piesei dintr-o singura bucata, urmata apoi de finisarea si lacuirea sa. Frumusetea lemnului ce transpare din piesele sale finite sunt o dovada a talentului lui Murayama.

In cazul tehnicii kurimono, artizanul foloseste daltite si smirghel pentru a modela o singura bucata de lemn, dand la iveala gradat forma finala. Un strat foarte subtire de lac se depune pe suprafata slefuita a unei piese complete. Apoi lacul depus in exces se sterge folosind panza sau hartie fina. Acesti doi pasi sunt repetati de nenumarate ori, pana cand suprafata capata, treptat, un luciu fin. In general finalizarea (fuki-urushi) se incepe dupa ce tot procesul de smirgheluire si lustruire a unei piese sculptate este terminat.

Oricum, Murayama continua sa lustruiasca cu nisip umed si cu smirghel toate piesele chiar si dupa aplicarea lacului. Aceasta lustruire continua, atenta, duce la un echilibru deosebit al formei, pana in cele mai mici detalii. Munca lui Murayama se caracterizeaza printr-un amestec inedit intre forma dura si delicatete, acest lucru fiind expresia inerenta a celui care lucreaza cu lemnul. Meritul artistic al artizanului a fost recunoscut in anul 2003, atunci cand a fost desemnat drept Detinator al unei Importante Proprietati Culturale Intangibile in lucrul cu lemnul.

Murayama s-a specializat in tehnica sculpturii in perioada studentiei de la Colegiul Municipal de Arte din Kyoto (acum Universitatea municipala de Arte din Kyoto). In acea perioada, materialul in care lucra era rasina din poliester. Cam in perioada cand se apropia de finalizarea studiilor, un alt viitor absolvent de la acelasi departament de sculptura – lucratorul in lemn Kenkichi Kuroda – l-a invitat pe Murayama sa lucreze ca ucenic in atelierul de sculptura in lemn al tatalui sau. Aceasta experienta i-a schimbat tot cursul vietii.

Impreuna cu maestrul artizan Kodo Himi, Tatsuaki Kuroda (1904-1982) a fost unul dintre cei doi lucratori in lemn desemnati drept comori nationale in viata, atunci cand sculptura in lemn a fost adaugata pe lista proprietatilor culturale intangibile recunoscute de guvernul japonez in anul 1970. Filozofia artei populare din acea perioada era foarte pretuita de Kuroda, iar el cauta in permanenta surse noi de inspiratie in arta populara. El se ocupa de fiecare aspect in parte al lucrului cu lemnul, in cele din urma gasindu-si un stilul propriu, descris cel mai bine drept indraznet si ingrijit.

Curbele expresive si domoale scoase la iveala din blocurile groase de lemn si modelele cioplite cu dexteritate pe suprafata pieselor, sunt cateva dintre caracteristicile cele mai pregnante ale sculpturilor sale. Nu numai ca a lucrat piese din lemn, dar a si creat piese micute lacuite. Piesele lucrate de Kuroda cuprind o mare varietate de modele, de la castronele pana la seturi mari de mobilier. Renumitul regizor de film Akira Kurosawa era de asemenea un fan al mobilierului lucrat de Kuroda. In anul 1966, Kuroda a ajutat la mobilarea noii resedinte imperiale cu piese care includeau un dulap mare, mese si scaune. La sosirea sa in atelier, Akira Murayama a dat o mana de ajutor la onorarea acestei comenzi importante.

Nu dupa mult timp, Murayama s-a lasat fascinat de arta lucrarii lemnului. La doi ani dupa inceperea uceniciei in atelierul lui Kuroda, Murayama a terminat scoala. A stat la Kuroda cinci ani, ajutand la pregatirea lemnului pentru mentorul sau. Oricum, piesele lui Murayama nu copiaza stilul Kuroda. In contrast cu liniile indraznete si ingrijite ale maestrului, munca lui Murayama s-ar descrie mai bine prin cuvintele eleganta simpla. O linie transformata subtil in curba domoala, umpland gradat un spatiu tri-dimensional.

Ce ne apare la o prima vedere drept o forma dreapta este, la o privire mai atenta, o combinatie de elemente complexe intretesute. Curbele se topesc pana la a junge linii drepte. Jocul luminii pe suprafetele pieselor le pot schimba total aspectul.

Ce a preluat Murayama de la maestrul sau, Kuroda, a fost mai mult un mod de gandire despre diferitele etape ale muncii, despre destinatia fiecarei piese finite si in acelasi timp un mod de viata pentru persoanele care muncesc cu mainile. “Asculta vocea lemnului. Noteaza aceste cuvinte si creaza un dialog pe masura ce lucrul avanseaza.” Murayama isi spune in mod repetat pe masura ce lucreaza obiectele ca acestea vor dainui peste ani, obiecte menite zilnic sa aduca placere si confort utilizatorilor.

Un om indesat cu o figura aspra si barboasa, Murayama intimideaza la prima vedere. Ochii sai dau impresia de ferocitate, cand privesc sculpturile sale. Dar aceasta viziune inspaimantatoare se topeste intr-o expresie aproape copilareasca atunci cand Murayama alege o bucata indragita de lemn, care abia asteapta sa fie lucrata. Odata cu pasiunea pentru munca sa, poate ca Murayama a mostenit si o simplitate copilareasca de la mentorul sau, Kuroda.

—-
Fotografii (clic pe fiecare pentru imaginea la rezolutie mai mare)

1: bancuta, cu motiv floral incizat, lac transparent pe lemn de zelkova
2: cutie ornamentala, lac rosu, model cu santulete
Ambele piese sunt lucrate de Tatsuaki Kuroda, mentorul lui Murayama. Banca, sau scaunul, a fost lucrat din placi groase din lemn zelkova. Finisarea cu lac transparent ajuta la pastrarea aspectului natural al lemnului. Ornamentatia florala cu patru petale cioplita pe spatar, un model original al lui Kuroda, aduce putina delicatete formei simple si masive a bancutei. Bancuta este situata la al doilea ataj al Galeriei Artizanilor din Muzeul National de Arta Moderna din Parcul Kitanomaru din Tokio. Vizitatorii galeriei sunt lasati sa se aseze si sa se relaxeze pe bancuta.

Adaugate la lucrarile sale finisate in stil fuki-urushi, Kuroda a mai lucrat si alte piese lacuite, remarcabile prin profunzime si forma. Baza de lemn a cutiei rosii lacuite a fost lucrata folosind tehnicile Kurimono. Cu santuletele sale incizate profund, forma in sine a aceste piese lacuite este decorativa.

Santuletele radiaza dinspre centrul capacului, apoi isi schimba directia pentru a se arcui in jurul cutiei. Rasucirea santuletelor este o alta caracteristica a muncii lui Kuroda. In ciuda dimensiunilor sale relativ reduse, aceasta cutie da impresia unui obiect de mari dimensiuni.

3: Akira Murayama, da forma unui nou obiect in atelierul sau, cu ajutorul unei daltite. Secretul creatiilor sale consta in manuirea cu putere si ritmic a daltitei.

4: acest altar in miniatura a fost lucrat cu mare atentie intr-un stil aproape arhitectural si cu o mare atentie acordata detaliilor. Partile componente ale altarului au fost imbinate folosind cele mai bune tehnici de imbinare, pentru a suporta greutatea acoperisului bogat impodobit si lacuit.

5: dulap cu sertare, lac transparent pe lemn zelkova (Akira Murayama, 2000). Acest mic scrin cu sertare a fost special confectionat pentru pastrarea ustensilelor de scris cum ar fi sigilii, pensule pentru caligrafie, calimari de cerneala sau alte obiecte mici. Nu au fost folosite cuie. Dulapiorul a fost complet asamblat folosind tehnici de imbinare speciale. Este acoperit cu un model fluid al fibrei de zelkova.

—-
Traducere si adaptare de Corina Maftei.

(Va urma)