“Comori nationale vii ale Japoniei” prezinta in serial cateva dintre cele mai importante mosteniri culturale transmise in Japonia din generatie in generatie. Serialul a fost publicat in revista lunara Japan +: Asia-Pacific perspectives, editat cu sprijinul guvernului Japoniei. Traducerea si adaptarea Corina Maftei

Text Masanao Sasaki, specialist, Agenţia pentru Relaţii Culturale Japoneze
Foto Hiroshi Ohashi

OBI-UL, O BUCATA de pânză purtată în jurul taliei, este o parte integrantă a costumului tradiţional japonez. La început a fost un simplu cordon folosit la strângerea hainelor pe corp, pentru căratul săbiilor sau pentru agăţarea altor obiecte în jurul taliei. Mai târziu a depăşit aceste origini funcţionale, devenind un element important şi estetic al costumului japonez. Cu această schimbare s-au produs modificări în materialele folosite iar modelele textilelor folosite au fost inventate, acest obiect vestimentar transformandu-se într-un accesoriu japonez decorativ şi unic, nemaiîntâlnit în alte ţări.

Din foarte multele tipuri de textile folosite pentru obi, cel mai cunoscut este kenjo hakata-ori. Acesta este realizat prin tehnici de ţesut al mătăsii folosite în mod tradiţional în regiunile din şi din zona oraşului Fukuoka. Există mai multe explicaţii diferite în legătură cu originile exacte ale textilelor Hakata-ori, dar cea mai verosimilă este aceea că, în timpul domniei Împăratului Tensho (1573-92) ţesătorii care iniţial învăţaseră această artă în China, au adăugat nişte tuşe originale. Ei au creat o ţesătură, groasă, deosebită cu desene şi linii în relief şi cum a fost ţesută în regiunea Hakata a luat numele Hakata-ori sau ţesătură Hakata. Hakata a fost un port comercial timp de multe secole, stabilind legături puternice cu China şi Peninsula Coreeană. Chinezii şi japonezii întorşi din China au răspândit tehnicile de ţesut cantoneze [cu referire la provincia Guan Dong din Sudul Chinei, n. AM] la Hakata, şi cum acesta era un port comercial, era foarte uşor de obţinut fir de mătase de calitate din China – oricum, nu sunt îndoieli mari în privinţa perioadei de producere ale acestora înainte de Împăratul Tensho.

În general se spune că bazele tehnicilor de ţesut Hakata-ori au fost stabilite după ce textilele pentru obi au fost ţesute, spre sfârşitul perioadei Muromachi în ultima jumătate a secolului XVI. La începutul perioadei Edo (1603-1868), aceste tehnici au fost păstrate de către clanul Kuroda, care a trimis Hakata – ori împreună cu alte textile şogunatului conducător Tokugawa, ca daruri bogate. Numele “kenjo Hakata-ori” provine din această practică, “kenjo” însemnând ceva care este prezentat.

Acest material a fost în principal folosit pentru a face obi-uri decorate cu modele deosebite, în dungi şi cu desene stilizate care reprezentau o bâtă de fier şi o farfurie în formă de petală, cele două fiind ustensile folosite în ceremoniile budiste. Aceste desene erau realizate prin ridicarea urzelii sau a firului vertical iar ţesătorii îşi foloseau imaginaţia pentru crearea desenelor elaborate. Obi este un accesoriu decorativ vital în costumul tradiţional japonez şi unele dintre cele mai frumoase sunt făcute din kenjo Hakata-ori.

O caracteristică importantă a tehnicii tradiţionale de ţesut Kenjo Hakata – ori este că urzeala este strâns împletită, iar firul bătut, sau orizontal, este presat cu putere la locul său – această tehnică crează reliefuri deosebite în ţesătură. Textilele ţesute în acest fel sunt dense şi au o supleţe caracteristică. Chiar şi în prezent, textura de o mare eleganţă şi moliciune, este foarte apreciată. Din aceste motive, în anul 2003, kenjo hakata-ori a fost re-desemnată drept Importantă Proprietate Culturală Intangibilă, iar ţesătorul Kisaburo Ogawa a fost recunoscut drept Deţinătorul Oficial al acestei Proprietăţi. Ogawa s-a născut în 1936. Tatăl său, răposatul Zenzaburo Ogawa (1900-83) a fost desemnat drept Deţinător Oficial Inaugural atunci când kenjo hakata-ori a fost desemnat prima dată drept Importantă Proprietate Culturală Intangibilă în anul 1971. Astfel, două generaţii – tată şi fiu – au fost onoraţi în acelaşi mod.

Casa şi atelierul lui Ogawa se află într-o zonă rezidenţială liniştită situată la aproximativ şase kilometri sud-vest de centrul oraşului Fukuoka. În atelierul lui sunt patru războaie de ţesut, care ocupă aproape tot spaţiul. Războaiele pentru ţesut kenjo hakata-ori sunt mai mari decât cele folosite pentru brocartul nishijin, o mătase splendidă produsă în Kyoto. În particular, războaiele de ţesut pentru kenjo hakata-ori sunt mai lungi. Acest lucru se întâmplă din cauză că urzeala trebuie să fie foarte bine strânsă în timp ce firul este bătut cu putere la locul său. Aceasta este caracteristica care îi dă unui obi fabricat din hakata-ori acea aparenţă fermă. Tehnicile puternice folosite la bătutul firului în urzeală folosind trei bătăi consecutive şi apoi una în contratimp, este unică pentru hakata, iar războaiele folosite sunt de o construcţie specială. O altă caracteristică ce captează atenţia celor care vizitează atelierul lui Ogawa este podeaua din lut. Firele de mătase fixate pe urzeală trebuie menţinute constant la un nivel moderat de umiditate, iar atunci când aerul rămâne uscat zile la rand, podeaua se stropeşte cu apă, pentru menţinerea nivelului corect. Atelierul nu s-a schimbat deloc de pe vremea tatălui lui Ogawa, Zenzaburo – tânărul Ogawa l-a păstrat exact la fel.

După absolvirea şcolii primare, Ogawa a studiat tehnicile tradiţionale pentru producerea kenjo hakata-ori, sub supravegherea tatălui său, continuând să meargă şi la şcoală. Tatăl său era un profesor exigent, iar tânărul Ogawa studia regulat până la miezul nopţii, trezindu-se a doua zi la cinci dimineaţa. Dacă se dovedea leneş, tatăl lui începea să-l lovească cu o linie de lemn. Tatăl lui de fapt nu-l învăţa nimic – Ogawa trebuia să stea îngenuncheat şi să se uite cu mare atenţie la tatăl său care lucra. Ogawa spune că mesajul tatălui său era simplu: “dacă nu-ţi place să stai, du-te şi găseşte-ţi o altă muncă pe care să o poţi face singur”. Sub ochiul atent al tatălui său, Ogawa a devenit super calificat în tehnicile de ţesut pentru Hakata, iar atunci când tatăl său a decedat în 1938, a preluat afacerea familiei. De atunci, a continuat să producă cea mai bună ţesatura kenjo hakata-ori, până în ziua de azi.

În tot acest timp, Ogawa a prezentat lucrări excepţionale la mai multe expoziţii importante, inclusiv la Expoziţia Meşteşugurilor Tradiţionale Japoneze şi Expoziţia Tradiţională de Artă Textilă Japoneză. El a luat parte, de asemenea la un proiect inaugurat în 1995 de către Grupul de Cercetare Hakata ori Kenjo pentru re-crearea obi-ului goshiki (cinci culori) prezentat şogunatului de clanul Kuroda în perioada Edo. Ogawa a studiat în profunzime tehnicile tradiţionale de producere ale kenjo hakata-ori şi are avantajul că foloseşte încă metodele tradiţionale. Şi-a dedicat întraga viaţă producerii desenelor caracteristice ale kenjo hakata-ori.

În anul 2001, Ogawa a fost nominalizat drept “artizan contemporan”, de către Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Asistenţei Sociale. Apoi, în 2003 a primit Medalia cu Panglică Galbenă pentru realizări deosebite în urma sârguinţei şi perseverenţei. Din primăvara anului 2003 s-a implicat în predarea cu entuziasm a meşteşugurilor tradiţionale ale regiunii la Universitatea Kyushu Sangyo, în speranţa că tehnicile învăţate de la înaintaşii săi vor stârni imaginaţia tinerei generaţii. De asemenea, Ogawa a fost numit director la Colegiul Hakata-ori Development, o organizaţie non-profit, înfiinţată de Asociaţia Textilă Hakata-ori. Colegiul va fi deschis primăvara viitoare şi are drept scop misiunea personală a lui Ogawa – aceea de a descoperi talente pentru continuarea lungilor tradiţii de ţesut hakata-ori.

(Va urma)