Poate va amintiti de un mic incident ridicol din Marea Britanie a anilor 2000, cand un ziar londonez i-a refuzat unui barbat aflat in cautarea unei partenere publicarea unui anunt matrimonial. Omul nostru dorea sa cunoasca o femeie alba, iar departamentul de publicitate al ziarului i-a atras atentia ca “trebuie sa ofere o sansa si femeilor de alta rasa,” altfel nu ii publica anuntul. In cele ce urmeaza, va oferim recenzia unei carti care ridiculizeaza acest cancer marxisto-liberal ce erodeaza principiul libertatii cuvantului: corectitudinea politica. “Aceasta dementa sociala este o noua forma de tiranie, perfida si tenebroasa, concertata pentru a impune Adevarul sacru si inviolabil. Libertatea de actiune, de expresie sau de gândire nu vor mai ramâne, în curând, decât simple, dar periculoase amintiri. Pentru a contracara prejudiciile sau ofensele aduse anumitor oameni sau categorii de oameni, principiu laudabil per se, mondialistii reactioneaza cu virulenta la adresa tuturor celor care pornesc de la premisa ca diferentele între oameni sunt o realitate imposibil de contestat. ‘Retrograzii’ sunt executati social si intelectual si etichetati drept inamici ai întregii omeniri.”

Povesti corecte politic de adormit copiii
Autor: James Finn Garner
Traducere de Felicia Mardale
Editura Humanitas, Bucuresti, 2006, 200 pp.

PUBLICISTUL SI UMORISTUL american James Finn Garner, cu numeroase articole si studii în jurnale de prestigiu precum Chicago Magazine, New York Times, Wall Street Journal sau The Chicago Tribune Magazine, a adus atingere tabu-urilor contemporane cu cele trei volume de mici dimensiuni, Politically Correct Bedtime Stories, Once Upon A More Enlightened Time si Politically Correct Holiday Stories, publicate la jumatatea deceniului trecut. Intransigent, dar si ironic, la adresa noii religii a “umanismului secularizat” (Ovidiu Hurduzeu) – “corectitudinea politica” -, James Finn Garner o supune unui examen critic, pe alocuri halucinant si, nu mai putin, înfiorator.

Sub titlul Povesti corecte politic de adormit copiii, editura Humanitas ofera cititorului român – în cadrul colectiei “Râsul lumii” coordonate de Radu Paraschivescu – carticelele anterior amintite, reunite într-un singur volum.

Cel mai mare merit al lui Garner este ca releva cu fina precizie o societate infectata pâna în maduva oaselor de aceasta tumoare a “post-modernitatii”, care este “corectitudinea politica”. Vechile povesti încântatoare, citite sau ascultate cu nedisimulata placere atât de catre copii, cât si de catre adulti, sunt rastalmacite, reistorisite, pentru a fi compatibile cu idiosincraziile si elucubratiile noii Inchizitii. Frapante sunt distorsiunile semantice si lingvistice, de care se face uz pentru a încununa o isterie a respectului pentru diversitate si a anti-bigotismului. Egalitatea de oportunitati, feminismul radical, omogenizarea sexelor si a culturii, uniformizarea absurda a intelectelor umane, ecologismul sunt câteva dintre chestiunile prevalente ale acestui nou curent fariseic.

Volumul este deschis de povestea Scufitei Rosii, extrem de constienta de “sexualitatea ei crescânda”, cu o bunica “dezavantajata optic”, un lup cu statutul de “proscris al societatii” si cu un asa-zis salvator, “tehnicianul de combustibil lemnos”. Finalul frizeaza ridicolul, cu personajele principale traind în deplina armonie, unite de un “anume sentiment al cauzei comune”. Monarhul din “Hainele noi ale împaratului” este un fascist notoriu, cu apucaturi masculin-narcisiste, iar lupul imperialist din “Cei trei purcelusi” tulbura linistea unei comunitati pacifiste. Biserica si monarhia sunt marci de netagaduit ale unei societati apuse.

Personajele – fie animale umane, fie non-umane, ultimele posedând “tot atâtea drepturi ca si cele umane, poate chiar mai multe” (!!!)- nu mai sunt scunde, ci “dezavantajate pe verticala”, sau “cu superioritatea cea mai redusa din punct de vedere al marimii”; nu mai sunt tinere, ci “cel mai putin împlinite cronologic”; nu mai sunt sarace, ci “dezavantajate din punct de vedere economic”, fara ca aceste aspecte sa aiba, bineînteles, vreo relevanta din perspectiva calitatilor personale. În “Salatica”, barbatul este înfierat cu mânie proletara, pentru ca nu a fost înzestrat cu capacitatea de a îndura chinurile nasterii, în timp ce familiile monoparentale sunt privite cu simpatie de catre societate. Într-o lume perfecta, a “corectitudinii politice”, conceptul de “familie” este desuet si rigid, casatoria este o “înrobire”/”aservire”, date fiind “veleitatile” barbatului de a transforma femeia în sclav, heterosexualitatea riscând sa fie privita ca un remanenta a trecutului odios.

Aberatiile din “Cenusareasa” sunt cel putin hilare: caii de la trasura sunt “sclavi”, rochia Cenusaresei este “confectionata din matase furata de la viermii de matase creduli”, barbatii sunt “restrictionati din punct de vedere cerebral”, comportându-se asemenea unor “macho violenti”. Alba-ca-Zapada nu era “deloc dezagreabila la chip”, desi purta un nume “discriminatoriu” (sunt de preferat numele defective de gen pentru a evita orice prezumtiva discriminare), în timp ce mama sa vitrega, împarateasa, era “o persoana cu deviatii de la linia de conduita morala obisnuita” (altfel spus, o nebuna). Frumusetea tine mai nou de superficialitatea si slabiciunile fiecaruia.

În “Hansel si Gretel”, vrajitoarea este o adepta Wicca care vede în orice om un exploatator al naturii si al padurii, dar dispusa la concesii si compromisuri cu dusmanul atât timp cât avantajele sunt evidente. În “Greierele si furnicul”, “furnicul” are o karma proasta, iar calugarita – alt “animal non-uman” – a încetat orice practica religioasa din ratiuni legale. Agnosticismul si refuzul de a afisa însemne sau simboluri religioase sunt încurajate din perspectiva tolerantei fata de toate categoriile sociale [!!!, unde esti tu Emil Moise?, nota AM]. Mos Craciun reprezinta, asa cum este descris în “Rudolf, renul hiperdezvoltat nazal”, portretul burghezului tipic, exploatator de reni si spiridusi, discriminator între barbati si femei.

Imaginea alterata a oamenilor este curioasa si înfricosatoare. Pentru “entitatile sireniene”, fiintele umane sunt “nefericite”, “primate”, “egoiste”, incapabile de sacrificii si sentimente profund altruiste. În “Testosul si iepurele”, minoritatea a devenit “non-majoritate”, iar euforia succesului în plan sportiv este un semn recognoscibil al trufiei specifice oamenilor. În fond, într-o societate “corecta politic”, “a câstiga nu e totul!”

“Corectitudinea politica”, aceasta “dementa sociala” (Philip Atkinson), este o noua forma de tiranie, perfida si tenebroasa, concertata pentru a impune Adevarul sacru si inviolabil. Libertatea de actiune, de expresie sau de gândire nu vor mai ramâne, în curând, decât simple, dar periculoase amintiri. Pentru a contracara prejudiciile sau ofensele aduse anumitor oameni sau categorii de oameni, principiu laudabil per se, mondialistii reactioneaza cu virulenta la adresa tuturor celor care pornesc de la premisa ca diferentele între oameni sunt o realitate imposibil de contestat. “Retrograzii” sunt executati social si intelectual si etichetati drept inamici ai întregii omeniri.

În “Sclavii fericiti. Lumea privita din Silicon Valley”, scriitorul Ovidiu Hurduzeu considera ca atacurile noii Inchizitii “corecte politic” vizeaza cu predilectie religia crestina, omul liber si responsabil al crestinismului fiind metamorfozat într-un “sclav fericit”. “Umanismul secularizat” presupune ca individul sa se conformeze fara replica la mediul înconjurator, principiu care contravine flagrant crestinului care adapteaza mediul siesi. Noua religie a mondializarii ofera o viziune idilica asupra viitorului, un viitor “luminos” de extractie bolsevica. Dezaxati ca Stalin, Mao si Pol Pot ar fi fost mândri de progeniturile lor. Deturnând concepte frumoase precum “democratie”, “drepturile omului”, “toleranta”, adeptii secularizarii, mai opineaza Hurduzeu, îsi ascund adevarata fata totalitara si extremista.

Emergenta acestui “totalitarism liberal” (Alexandr Zinoviev) nu ar fi capatat o asemenea amplitudine, daca în aceasta ecuatie nu ar fi intrat Uniunea Europeana, ale carei directive si acte normative sunt vadit în acest sens. Caracatita “umanismului secularizat” îsi extinde tentaculele pâna la cel mai înalt nivel. Cazul italianului Rocco Buttiglione, care a pierdut în 2004 postul de Comisar pentru Justitie si Afaceri Interne datorita opiniilor sale traditionalist-rigide privind homosexualitatea, este elocvent.

James Finn Garner nu ofera un remediu. El expune o stare de fapt din ce în ce mai tulburatoare. Cu umor, ironie si cinism, scriitorul american releva tarele si traiectoria vremurilor. Ramâne la latitudinea noastra daca ne conformam sau nu.

Recenzie de Dragos Moldoveanu, Globalizarea.com - una din cele mai complete resurse in limba romana despre globalizare, initiat si administrat de Stefan Bocioaca

Vezi si articolul Cum s-au facut purcelusii, catelusi