CE ESTE MONDIALIZAREA?
Mic tratat pentru uzul celor care nu stiu inca daca sa fie pentru sau contra

Titlul original: Qu’est-ce que la mondialisation?
Autor: Charles-Albert Michalet
Editor: La Decouverte, editia a II-a, 2004
Limba: franceza
Format : Buzunar (13 x 1 x 19 cm) – 212 pagini
ISBN : 2707142204

Pentru procurarea cartii…

UN “MIC TRATAT”, asa cum il intituleaza autorul, dar foarte bine structurat si explicat. Desi titlul nu mentioneaza, lucrarea trateaza exclusiv despre aspectele economice ale globalizarii, fara referiri la alte domenii, desi coordonatele politico-istorice sint inevitabil prezente pe tot parcursul lucrarii.

Charles-Albert Michalet isi propune inca de la primele pagini sa demistifice globalizarea, eliberind-o de pozitii partizane, interpretari naive si sterile. De fapt, ne spune el, globalizarea este inevitabila din simplul motiv ca este indisociabila de capitalism.

Desi Michalet nu pune semnul egalitatii intre globalizare si neoliberalism, el critica conceptul neoliberal conform careia fortele pietei libere ar privilegia consumatorii datorita concurentei benefice intre firme, sau ca ele ar duce la o “alocare optimala a resurselor”. El ne descrie in amanunt cum, in realitate, globalizarea poate produce chiar …disparitia concurentei si instituirea de carteluri si oligopoluri, adica grupari de firme mari care creeaza o piata controlata de ele, in care aparitia de noi concurenti este barata. Aceasta situatie devine posibila in urma aplicarii politicilor neo-liberale de privatizare a marilor firme de stat, daca firma privatizata este singurul furnizor de servicii pe o piata restrinsa. Dupa cum spune, Michalet: “Privatizarea (…) poate sa se traduca prin substituirea unui monopol de stat cu unul privat”.

Analiza lui merge mai departe, radiografiind situatia actuala in care motorul globalizarii il reprezinta firmele transnationale care actioneaza dupa regulile neoliberale.

“Liberalizarea nu duce automat la echilibru bazat pe stabilirea automata a preturilor, dincolo de influenta operatorilor pietei, asa cum postuleaza credo-ul neoliberal. Ceea ce se obtine in realitate si nu metaforic vorbind, este in cel mai bun caz, o concurenta mai agresiva, cu un caracter oligopolistic. Ea nu conduce la o situatie de echilibru stabil, ci la o impartire instabila a pietelor mondiale intre un numar redus de mari firme care sint constrinse sa mentina, cu toate mijloacele, un inalt grad de competitie pentru a nu cadea in capcana falimentului sau absorbtiei de catre alte firme. In final, sint deci marile firme care gestioneaza pietele in fiecare sector de activitate. Ele sint acelea care asigura controlul real al configuratiei globale. In consecinta, ele vor determina pretul bunurilor si al serviciilor si deci profiturile.”

La ce ne putem astepta in aceste noi conditii, decit la o exacerbare a concurentei firmelor pentru a-si pastra locul in oligopol?

“Folosind o veche formulare, ar fi posibil sa spunem ca liberalizarea a avut ca efect sa elibereze concurenta oligopolistica care, in timp, distruge concurenta si accentueaza concentrarea. In globalizare, exasperarea concurentei impinge la realizarea unui avantaj competitiv absolut. Odata gasit, cistigatorul ia totul!”

In spatele mecanismelor regulatoare ale pietii libere ridicate in slavi de neoliberali, Michalet identifica astfel cine sint adevaratii “controlori” ai globalizarii, adica marile firme. Una din consecintele previzibile ale globalizarii oligopolistice este ca insasi conceptul de “piata” este pe cale sa se modifice, odata cu disparitia progresiva a firmelor independente neinregimentate in oligopoli, si prin urmare disparitia pietii insisi.

Michalet descrie intreg mecanismul economic al globalizarii asa cum se prefigureaza el, strategiile si aliantele din cadrul oligopolilor dar si fluxurile financiare si de productie din interiorul firmelor. Viitorul va fi sumbru pentru firmele in cautare de piete, constata el, deoarece accesul la ele se va face doar prin apartenenta la o retea multinationala.

Michalet invalideaza si teoria conform careia globalizarea ar fi…planetara. In realitate, ne spune el, multe tari sint excluse din procesele globalizarii care nu tine seama de granite geografice si de aici aparitia de inegalitatile care apar. O noua configuratie economica mondiala se contureaza din ce in ce mai mult, inlocuind vechea schema a centrului (dezvoltat) si a periferiei (sub-dezvoltate, sau lumea a treia) cu aceea a cercurilor concentrice. In mijloc se afla “inelul” Triadei adica Europa, SUA si Japonia, in jurul caruia graviteaza cercul economiilor in crestere care grupeaza tari din Asia precum: China, Coreea de Sud, Taiwan, Malaiezia, Singapore, Hing Kong dar si din America Latina: Mexic, Brazilia, Chile si tari din Europa de Est si Centrala: Polonia, Cehia, Slovenia. Inelul “exterior” urmator este compus de tari “mai putin avansate” din Africa, America Latina, in timp ce “ultimul” cerc este compus din tari cu o economie instabila, fluctuind intre ultimile doua cercuri: Maroc, Tunisia, Rusia, Indonezia facind parte din el.

Dar configuratia descrisa anterior nu este nici ea rigida: crize economice si politice influentind compozitia “cercurilor” astfel incit investitorii globali isi pot deplasa rapid atentia si deci banii de la o tara care ieri era “atractiva” dar in prezent, instabila, catre alta cu o putere de “seductie” mai mare.

In acest context se poate vorbi despre o “cursa” a atractivitatii in care sint angrenate economiile lumii pentru a atrage investitorii straini, in care “cistigatorii” trebuie sa detina atuuri care sa-i detaseze de restul plutonului. Michalet enumera pe cele mai importante: un regim politic si o politica macroeconomica stabile si durabile, un cadru legal stabil si ne-discriminatoriu, o administratie eficienta, o reforma economica in care liberalizarea se afla in centrul ei, programe de privatizare deschise investitiilor straine.

Dar in afara de aceste conditii, exista si altele cu caracter economic si social care este la fel de importanta: o piata locala suficient de mare si in crestere, sistem de comunicatii si telecomunicatii modern, o oferta de mina de lucru locala calificata, iar Michalet subliniaza ca acest lucru este mai important decit nivelul salariilor, deoarece firmele multinationale folosesc tehnologii sofisticate care necesita un personal calificat, si prin urmare o mina de lucru de inalta calificare va atrage investitii de inalta tehnologie. Apoi, un alt atu ar fi existenta unei economii locale performante capabila sa sustina activitatea firmelor straine. Si totusi, atractivitatea unei tari rezida si in alti factori pe care Michalet ii analizeza in amanunt:inicitative financiare, infrastructuri, etc.

Dar, iata ca viteza globalizarii aduce cu sine probleme grave in rindul celor care nu se pot adapta la ritmul accelerat al schimbarilor si al unui nou stil de viata in care mobilitatea, incertitudinea produc nevroze colective.

Michalet analizeaza mai intii una din sursele nelinistilor celor care se tem de globalizare, si anume, somajul datorat transferarii productiei din tarile “triadei” in zonele unde costul cu mina de lucru este mic. Aflam astfel, ca inchiderea uzinelor din tarile dezvoltate, nu aduce dupa sine si cresterea somajului, datorita faptului ca salariatii concediati sint re-orientati spre alte domenii mai performante ale economiilor locale.

Aici insa Michalet nu isi continua analiza impactului delocalizarii pina la capat, deoarece ar trebui mentionata aparitia unei alte probleme. Mentinerea tehnologiilor de virf in tarile dezvoltate, presupune calificarea si re-calificarea viitorilor salariati apti sa presteze asemenea munci, care necesita inalta pregatire. Dar cum orice societate dispune de un numar limitat de asemenea oameni, tarile dezvoltate se vad deja in postura de a “importa” mina de lucru super-calificata pentru a face fata penuriei de personal in domeniul inaltei tehnologii. Costurile sociale ale unui asemenea “import” ramin a fi determinate.

Pe de alta parte, salariatii prea batrini pentru a putea fi re-orientati si re-ciclati, dar si alte categorii de populatie incapabila sa ocupe posturi de inalta calificare se va vedea in situatia de a apela la ajutorul de somaj sau ajutorul social, in cazul in care nu gasesc de lucru in domenii de joasa sau medie calificare. De asemenea, si in acest caz, costurile sociale nu sint neglijabile, necesitind nu doar fonduri dar si o vointa si competenta politica.

In conditiile in care tarile din “cercul” al doilea isi dezvolta o baza de muncitori calificati si inalt calificati, ieftini, ele devin atractive pentru marile firme transnationale care nu vor pregeta sa profite de aceasta oportunitate.

In sprijinul acestor afirmatii citam din lucrarea scrisa de M. Benjamin si J. Perry, “The New Job Reality.” U.S. News & World Report 135, no. 4 , 2003 in care se afirma ca, in viitorii ani, institutiile financiare din SUA planuiesc sa elimine aproximativ 500.000 locuri de munca. Salariatii concediati, nu vor putea fi absorbiti in intregime de piata de munca locala, fiind nevoiti sa presteze munci sub calificarea lor.

Pe termen lung, toate aceste schimbari, pot duce la diviziuni bazate pe etnicitate, sex, virsta, in functie de capacitatea unor segmente de populatie de a se integra in noul peisaj al pietii muncii. Este putin probabil sa asistam la o stricta diviziune globala a competentelor, asa cum este ea descrisa de unii avocati ai globalizarii, care plaseaza in viitor Occidentul, specializat in inalta tehnologie, iar restul lumii ocupat cu muncile slab calificate. In practica aceasta ar insemna somaj si miscari sociale produse de cei aflati de cealalta parte a frontierei tehnologice.

Revenind la Michalet, un alt capitol al lucrarii sale, este dedicat tratarii unui subiect inevitabil atunci cind ne referim la puterile globalizarii, si anume, cine sint contra-puterile, cine poate echilibra balanta?

Michalet se inscrie in seria autorilor care considera ca globalizarea centrata pe oligopoli a slabit atit Statul natiune cit si ceea ce am putea numi contra-puteri.

In ceea ce priveste Statul natiune, liberalismul economic a deschis poarta liberei circulatiei de bunuri, capital, mijloace de productie “contestind legitimitatea interventiei economice a statului”.

Apoi, globalizarea a slabit puterea sindicatelor traditionale, iar in al treilea rind, posibilitatea aparitiei unui “stat mondial” ca regulator al proceselor economice este exclusa.

In acelasi timp, ONU si-a dovedit deja slabiciunile in materie de “agent de circulatie” al lumii, marturie fiind diversele crize mondiale pe care n-a putut sa le previna sau gestioneze.

Reuniuni de tipul G7 sau G8 ale celor mai dezvoltate tari ale lumii, n-au nici ele sansa sa se erijeze in institutii supreme ale globalizarii. Institutii de tipul FMI sau Banca Mondiala, nu au o legitimitate bazata pe consens, dupa cum organizme satelite ale ONU nu au nici ele o putere reala.

Desi aparitia unei opozitii constructive a globalizarii a inceput sa se manifeste prin cooperarea dintre diverse ONG-uri aflate pe toate continentele, aceasta este divizata si segmentata, si prin urmare puterea lor de negociere ramine redusa. Intoarcerea la “comunitarism” este pentru Michalet “indoielnica” , iar tendinta opozitiei la globalizare prin crearea de microregiuni, reviriment etnic, religios, etc, pot doar accelera si mai mult “explozia” statului.

In ultima instanta, Michalet constata ca singura “contra-putere” credibila ar fi SUA. Examinind insa indeaproape acesta eventualitate, el ajunge la concluzia ca ea nu e realista.

Ajuns astfel in punctul de plecare, Michalet isi arata totusi optimismul in ceea ce priveste capacitatea capitalismului de a “renaste din propria-i cenusa” si deci ca, globalizarea, in calitate de “configuratie istorica” va dainui atit timp cit va exista capitalism! dar, si aici se intuneca expozeul lui Michalet, “identificarea de noi contra-puteri constituie indiscutabil problema cea mai dificila”.

Ajuns in aceasta fundatura, el incearca sa traseze citeva carari pe care se poate ajunge, eventual la “descoperirea” unei opozitii credibile, legitime.

Mai intii el indica drumul pe care nu mai putem merge, si anume, acela al reintoarcerii la traditionalul stat-natiune. ” A venit timpul sa abandonam conceptia despre Statul-natiune asa cum provine din Epoca Luminilor” spune el, o atare abordare tine de un “paseism nostalgic” sau de un “rationalism naiv”. Apoi, ne pune in garda impotriva considerarii globalizarii factor de omogenizare. Globalizarea duce din contra, la noi diferentieri ale spatiului global ca o “conditie a dinamicii ei”. Doar ca, aceste diferentieri nu vor coincide cu spatiile nationale. Si poate doar atunci vor aparea acele institutii de reglementare a globalizarii. Dar, noile legi vor fi de natura tehnica: norme, coduri, produse de organisme tehnice.

Ar rezulta din previziunile lui Michalet ca, in realitate, asistam la decesul politicii insasi. Rupta de cadrul national in care aceasta avea un sens, se va “emancipa” ea la un nivel global sau regional? Pare ca raspunsul este negativ, deoarece “organismele tehnice” fac inutila o politica deja aservita legilor economice ale pietei. Experimentul european este inca in faza de constructie, si astfel nu putem sa tragem concluzii despre viabilitatea lui. Deocamdata asistam la o punere la zi a “ceasurilor” economice si nicidecum la un proiect politic fie el si incipient.

Axa europeana se bazeaza inca pe statele-natiune Germania si Franta in extinderea si consolidarea proiectului european, dar fara a avea curajul de a aborda tema politica a europenizarii. Drepturile omului, respectul minoritatilor, sint folosite ca “inlocuitori” ai unei viziuni politice asupra Europei. Apoi, aceasta viziune politica, ar putea renaste vechi adversitati, declansa reactii nationaliste care, in ciuda abilitatii super-tehnocratiei de la Bruxelles, ar putea dinamita intreaga structura. Ramasa la stadiul economic al unificarii, Europa va fi “doar” o imensa piata supusa legilor ei, dar compusa din tari ai caror politicieni vor juca roluri secunde.

Este insa putin probabil deocamdata, ca spatiile nationale sa fie populate doar de fosti cetateni si actuali “consumatori”, iar Michalet, asa cum vom vedea mai departe, nu indeparteaza eventualitatea unui reviriment al identitatilor.

Concluzia lui Michalet la finalul incursiunii sale prin meandrele globalizarii, nu este una “global” optimista, desi el prevede si si unele tendinte benefice precum un flux de investitii care tarile din Sud. Dar cu ce pret?

“E de prevazut ca delocalizarile se vor accentua, agravind inca si mai mult situatia sedentarilor ne calificati ai tarilor din Nord, care nu vor mai gasi de lucru in firmele fara uzine.”

Michalet prevede o multiplicare a organismelor ne-guvernamentale de control, care vor emite norme si vor sanctiona pe cei care nu le respecta. Dar, vesti proaste pentru firmele mici: “accesul la piata va depinde obligatoriu de apartenenta la o retea”. De altfel, chiar oligopolii se vor metamorfoza pentru a se integra in imense retele “orizontale”, cu alte cuvinte puterea economica va “intersecta” puterea politica incapabila de a gestiona retelele si in pierdere de control al granitelor sale si a miscarilor de populatie. Productia de bunuri cu un continut tehnologic redus se va delocaliza catre sud, in timp ce miscarile migratorii ar putea fi frinate prin deschiderea de firme in tarile din Sud.

“Dar, slabirea autoritatii statale va fi insotita de agravarea tensiunilor sociale cauzate de emigratia Sud-Nord: Notiunea de cetatean isi va pierde ratiunea de a fi, ea va fi inlocuita de aceea de rezident. [...] Aceasta disparitie a ideii de comunitate nationala a la Renan se va solda prin socuri brutale intre grupuri rivale. Incordarile identitare pe baze etnice, rasiale, religioase, sexuale, regionale, etc., ar putea sa creasca in mega-orasele situate in inima zonelor transfrontaliere. Neputinta Statului-natiune de a furniza valori comune va favoriza cresterea comunitarismului si adincirea procesului de segregatie, excluziune sociala si a violentei.” In fata acestei situatii, clasele bogate vor fi nevoite sa apeleze la politii particulare alcatuite din fosti mercenari.

Si totusi, crede Michalet, functionarea Globalizarii ar putea fi perturbata. Nu doar de catre riscurile planetare ale unei crize financiare, dar de catre lipsa de valori etice ale proceselor globalizarii. Inegalitatile sociale, nevoia de identitate pot opri “rotile” globalizarii si oferi astfel posibilitatea statului natiune de a reveni in scena ca un actor principal al controlului globalizarii.

Lucrarea lui Michalet are meritul de a clarifica zonele obscure ale globalizarii economice, de a aduce in prim plan actorii principali, si de a numi riscurile care pot surveni in urma desfasurarii proceselor de integrare globala a economiilor, la o viteza necontrolabila si in lipsa oricarui centru de dirijare si ingradire a puterii. (recenzie de Stefan Bocioaca)