Adrian Irvin Rozei [alte articole din rubrica Secante romanesti]

UN NOU FILM de Mel Gibson pe ecrane, un nou scandal mediatic în perspectivă! După ce „Patimile lui Hristos” a făcut să urle şi să zbiere tot atât de bine şi creştinii şi evreii din toată lumea, iată că ”Apocalypto” este pe cale de a dezlănţui furia popoarelor indigene din America Centrală.

Filmul lui Mel Gibson, prezentat în luna decembrie în Statele Unite şi, începând din ianuarie, pe ecranele europene, nu a fost încă lansat în America Centrală, însă „copiile-pirat”, care pot fi deja cumpărate cu câţiva dollari în regiune, au stârnit imediat comentariile scandalizate ale elitelor locale. E şi normal, pentru că în Mexic, unde populaţia de origine maya, împrăştiată în statele din sud şi mai ales în peninsula Yucatan, reprezintă cca. 1,5 milioane de suflete, iar împreună cu Guatemala (40 pâna la 55% din populaţie), Belize şi anumite zone din Honduras sau Salvador, locutorii unora din cele 30 dialecte de această origine totalizează mai bine de 7 milioane de persoane.

Civilizaţia maya nu este singura ramură a populaţiei indigene care vieţuia în America Centrală înainte de sosirea cuceritorilor spanioli. Ajunge să amintim aztecii, olmecii, zapotecii, toltecii, şişimecii sau atâtea alte popoare dispărute mai devreme sau mai târziu, pentru a sesiza varietatea culturilor şi civilizaţiilor care domneau în această zonă. Însă cultura maya este considerată de către specialişti ca fiind cea mai evoluată şi sofisticată. Poate datorită resturilor impresionante ale acestei civilizaţii, care număra în epoca ei de glorie aproape 70 oraşe, dintre care numai la Copan (Honduras) trăiau aproape 20 000 locuitori. Iar vestigiile descoperite în ultimul secol indică o preocupare constantă a populaţiei pentru problemele astronomice, matematice, artistice şi arhitecturale.

„Aceşti maya… au fost consideraţi până la jumătatea secolului XX ca fiind înţelepţii Americii, în special faţă de azteci” spune René Vial, arheolog, specialist al culturilor mezo-americane. „Mai pe urmă, cunoştinţa glifelor** a progresat şi am descoperit că populaţiile maya, ca şi celelalte popoare înconjurătoare, erau în permanenţă pe picior de război. Violenţa şi cruzimea existau peste tot, însă se încearcă să se afirme că-i mai rău la vecini! E probabil pericolul acestui film.”

Pentru că ceea ce şochează pe comentatorii internaţionali şi, mai ales, populaţia mezo-americană, este prima jumătate a filmului care nu se compune decât dintr’o înlănţuire de scene de o violenţă neobişnuită, în care sângele curge în valuri. Cea mai şocantă scenă prezintă imaginea unui sacrificiu uman, în care inima victimei este smulsă direct din pieptul condamnatului încă în viaţă, acreditând teoria unei societăţi teocratice, dincolo de limitele barbariei. Mel Gibson afirmă, şi toţi comentatorii subliniază sau acceptă această afirmaţie, că a studiat împreună cu specialiştii cei mai reputaţi istoria, obiceiurile, limba acestei populaţii, aşa cum reiese din documentele şi vestigiile care ne-au parvenit. De altfel, filmul, interpretat de actori neprofesionişti, este vorbit în yucatecă, unul dintre dialectele contemporane ale descendenţilor maya.

Însă, toată această polemică, aş zice inutilă, ascunde câteva adevăruri sau întrebări elementare.

Mai întâi, deşi nu este punctul cel mai important, faptul că «Apocalypto» este un film prost! De fapt, Mel Gibson afirmă el însuşi că ceea ce-l interesa era să descrie urmărirea eroului principal în cursa lui disperată prin junglă când adversarii săi încearcă să-l ucidă cu orice preţ. Ei bine, această a doua jumătate este în fond partea cea mai slabă a filmului, ca să nu spunem cea mai ridicolă. E un fel de „Zece negri mititei”, amestecat cu o parodie de „James Bond în grădina zoologică” pentru că eroul scapă din ghearele unei pantere, nu se îneacă nici sărind într’o cascadă tip Iguazu, nici într’o mlaştină fără fund etc, în timp ce urmăritorii lui pier unul câte unul. Şi toate aceste miracole, după ce a fost străpuns de două suliţe, pe care le rupe ca pe nişte chibrituri. Nu mai lipseşte decât să se bată din fugă cu un crocodil, pe care să-l întoarcă pe dos, ca pe o mănuşă!

Din păcate, nici unul din criticii filmului, fie ei de profesie sau amatori, nu vorbeşte de această colecţie de acţiuni neverosimile, care în ultimă instanţă ar trebui să ne pună pe gânduri şi în ceea ce priveşte veridicitatea reconstituirii istorice.

De fapt, violenţa nemaipomenită a descrierii societăţii maya apare ca o momeală ce permite declanşarea scandalului şi care face să treacă neobservată parodia de film poliţist în decor de junglă.

Bineînţeles că Mel Gibson, specialist al publicităţii subliminale, a reuşit aici un „coup de maître” . Pentru că scandalul atrage publicul şi înmulţeşte numărul de spectatori. Numai că, după cum spune un binecunoscut proverb, „minciuna are picioare scurte”, aşa că, informaţiile circulând repede, se pare că intrările din săptămânile urmând premiera au scăzut simţitor. Probabil că întreaga ”supărare” a urmaşilor indigeni mezo-americani (un jurnal francez publica o pagină întreagă de comentarii sub titlul: „Les descendants des mayas en colère”) n’avea nici un rost dacă subiectul tratat n’ar atinge un punct sensibil al societăţii centro-americane: recunoaşterea existenţei culturale şi a drepturilor populaţiilor indigene. Mai ales când ştim că războiul civil, care s’a terminat în Guatemala doar în 1996, a făcut cca. 200 000 victime, dintre care cea mai mare parte erau indigeni, acuzaţi că ar fi susţinut extrema stângă.

Însă, problematica pe care o ridică această realizare, mediocră în fond, este cu mult mai vastă decât faptul de a şti dacă populaţia maya iubea astronomia sau prefera riturile religioase barbare. Ea este chiar de un interes major pentru societatea noastră contemporană: care au fost cauzele reale ale dispariţiei societăţii şi culturii maya?

Explicaţia subînţeleasă din filmul lui Mel Gibson este că o societate cu moravuri atât de barbare nu putea decât să se prăbuşească în faţa civilizaţiei vehiculate de către cuceritorii spanioli. Explicaţie simplistă, pentru că nici „conquistadorii” spanioli, după cum s-a văzut mai târziu, nu erau de pus în ramă şi, în tot cazul, este greu de imaginat că Hernan Cortez, cu numai 500 soldaţi, 6 cai şi câteva tunuri, a reuşit să învingă o populaţie de câteva sute de mii de războinici, atât de antrenaţi în mânuirea armelor, după cum reiese chiar din film.

De unde ideea că această populaţie centro-americană căzuse de multă vreme într’o decadenţă profundă şi, în ciuda aparenţelor culturale sau tehnice, era deja „K.O. în picioare”. Cum se explică însă această decadenţă de lungă durată?

Unii specialişti afirmă că modificări climatice radicale, cum ar fii anii de secetă dramatică înregistraţi în 750, 810, 860 şi 910 ca urmare a unor fenomene naturale de tip „El Nino”, au dus la pauperizarea societăţii maya, în ciuda tehnicilor bine cunoscute de cultură prin irigaţie.

Alţi specialişti afirmă că trecerea dela o societate războinică de prestigiu la o societate războinică motivată de criterii economice, a dus la distrugerea populaţiilor de agricultori, de unde necesitatea cuceririlor de noi teritorii, motivate cu argumente religioase. De unde comportările barbare ilustrate de filmul lui Mel Gibson.

Probabil că realitatea se află undeva la întretăierea tuturor acestor cauze.

Însă mai important pentru noi ar fi să reflectăm la măsurile pe care liderii maya ar fi trebuit să le ia pentru a evita această catastrofă. Pentru că asemănările între vremea lor şi a noastră sunt nenumărate. Fie că e vorba de modificări climatologice capitale, sau despre prioritatea economiei faţă de umanism, sau de violenţa devenită factor cotidian şi care îmbracă aspectul intransigenţei religioase împinsă până la terorism, aceleaşi cauze generează aceleaşi consecinţe.

Şi, în mod straniu, cuceritorii vin dintotdeauna dela Est!

Adrian Irvin Rozei, Guatemala Ciudad, ianuarie 2007

—
Note:
*”Apocalypse now” – titlul unui film cult din anii ’70, care descria atrocităţile războiului din Vietnam
** Glife: ideogramele utilizate în scrierea maya, care nu au fost complet descifrate nici până azi