Doi cercetatori de la Oxford cred ca a sosit vremea sa ne gandim la “donarea obligatorie de organe” * Acestia mai sugereaza abandonarea criteriilor de stabilire a “mortii donatorului”, in cazul donarii de organe

Articol de Kathleen Gilbert, LifeSiteNews.com – Medicul Julian Savulescu, presedinte al catedrei de Etica Practica la Universitatea Oxford si neonatolog, precum si Dominic Wilkinson, absolvent al aceleiasi universitati, considera ca ar trebui sa se faca pasi hotarati in directia cresterii disponibilului de organe pentru transplant. Acest lucru, spun ei intr-un articol comun publicat in data de 24 octombrie 2008, ar putea fi infaptuit inlaturand un simplu impediment – conditia ca donatorul sa fie mort. Intr-un alt articol, publicat cu o saptamana in urma, Wilkinson sugera chiar un plan mai radical – donarea obligatorie de organe.

“Am putea abandona legea mortii donatorului,” scriau cei doi in articolul din 24 octombrie, publicat pe site-ul Centrului de Practica Etica al Universitatii Oxford. “Am putea, de exemplu, sa permitem prelevarea organelor de la persone care nu sunt in moarte cerebrala, dar care au suferit traumatisme atat de puternice incat ar putea ramane permanent inconstiente, precum Terry Schiavo, care oricum vor fi lasate sa moara prin intreruperea tratamentului medical”.

Declaratiile cele mai recente ale profesorului romano-australian Savulescu sunt pe aceeasi linie cu cele ale sustinatorului sau deschis, Wilkinson, in privinta celor mai controversate forme de manipulare a materialului uman, inclunzand practicile screeningului genetic, clonarea umana, hibridizarea om/ planta sau om/ animal si utilizarea steroizilor pentru cresterea performantelor sportivilor. Savulescu, promotorul celei mai radicale forme de etica practica, a afirmat in luna august, pentru Sydney Morning Herald, ca era “un credincios” ca tanar medic, pana in momentul in care a intalnit imaginea tulburatoare a mortii in forma unui cadavru.

“Acel lucru, pentru mine, a facut tabloul inutilitatii mortii extrem de viu”, a spus el. “Lumea crede ca este ceva impresionant si plin de pace in moarte. Nu este asa. Buzele oamenilor sunt cusute strans.”

Potrivit Sydney Morning Herald, a parasit apoi medicina pentru un doctorat pe tema “un bun motiv pentru a muri”.

Savulescu si protejatul sau, absolventul Dominic Wilkinson, au publicat articolul la care ne referim ca raspuns la ingrijorarea medicului australian James Tibballs, ca in virtutea criteriilor curente de “moarte cerebrala”, multor pacienti li se preleveaza organele desi sunt inca in viata.

Astfel, cei doi reprezentanti ai mediului academic de la Oxford s-a alaturat grupului mic, dar influent, al sustinatorilor prelevarii de organe care au minimalizat importanta afirmatiilor medicilor ca astfel de declaratii vor face donatorii sa se gandeasca de doua ori inainte de a semna cardul de donator.

Wilkinson a mai publicat un articol individual, pe 20 octombrie, in care nu sugera numai inlaturarea criteriilor stabilirii mortii pentru donatorii de organe, ci si a criteriilor de autorizare a prelevarii.

Wilkinson sustine ca solutie la presupusa criza de organe, oferirea optiunii ca pacientii sa isi doneze organele… inainte de moarte! O alternative ar fi renuntarea la cerinta suplimentara a consimtamantului. “Ajungem sa ne gandim ca beneficiul donarii de organe este atat de mare incat ar trebui sa renuntam la pretentia consimtamantului pentru prelevare”, a scris Wilkinson.

“Mai presus de toate, mii de pacienti mor in fiecare an din lipsa unui organ disponibil pentru transplant. In acelasi timp, zilnic, organe care ar putea salva vieti sunt ingropate sau incinerate pentu ca posesorii lor nu si-au exprimat clar dorinta in timpul vietii, pentru ca familiile lor nu s-au putut impaca cu ideea donarii sau pentru ca medicii nu au reusit sa abordeze familiile pentru a le cere permisiunea.”

“Consimtamantul este relevant pentru ceea ce ni se intampla cat suntem in viata. Dar odata ce am murit, organele nu ne mai pot fi de folos, dar pot salva vietile a pana la sase semeni de-ai nostri. Ar fi poate momentul sa ne gandim la donarea obligatorie de organe dupa moarte?”

Wilkinson afirma ca este de acord cu doctorul Tibballs in privinta faptului ca momentul exact al mortii este o “fictiune” si face apel la comunitatea medicala sa “schimbe momentul mortii” si “sa mute pronuntarea definitiva a acesteia putin mai devreme in procesul decesului, pentru a linisti temerile acestuia [lui Tibballs].”

In articolul cel mai recent, in colaborare cu doctorul Savulescu, Wilkinson afirma ca temerile doctorului Tibballs potrivit carora pacientii sunt disecati de vii, sunt irelevante. “Un lucru este adevarat,” scriu ei, “in aceasta problema nu exista divergente de opinie: organele nu sunt prelevate de la o persoana care ar fi trait daca acestea nu i-ar fi fost luate.”

Totusi, nu toata lumea este de acord cu aceasta afirmatie. Un numar crescut de medici si bioeticieni, inclusiv Tibballs, sunt alarmati de dovezile ca disectia unor pacienti care ar fi putut sa se insanatoseasca a devenit rutina. LifeSiteNews a relatat numeroase cazuri in care donatorii de organe au fost gasiti in viata cu cateva momente inaintea prelevarii, adesea recuperandu-se integral. (http://www.lifesitenews.com/ldn/2008/mar/08032709.html; http://www.lifesitenews.com/ldn/2008/jun/08061308.html)

Cu toate acestea, Savulescu si Wilkinson iau in considerare acest punct de vedere sugerand ca, totusi, pacientii care “au sanse deosebit de scazute de a-si reveni semnificativ” pot fi eligibili pentru prelevarea de organe.

Bioeticianul conservator Wesley J. Smith a raspuns articolului original al lui Wilkinson spunand: “Cred si sper ca aceasta sa ramana punctul de vedere al unei minoritati.”

“Dar fapul ca este considerat un subiect respectabil de dezbatere este un motiv de ingrjiorare.” (Altermedia si Asociatia Provita Bucuresti)

Alte articole:
Death Fiction and Taking Organs from the Living
The Paradox of Organ Donation Consent