Adrian Popovici

Iată că s-au scurs doar câteva zile de la recenta ediţie, a XIV-a, a Festivalului naţional de literatură “Eusebiu Camilar – Magda Isanos” care are loc anual, la Udeşti, o comună binecunoscută şi des pomenită din Ţara de Sus şi totuşi ecourile sale perene rămân de-a lungul anilor în mentalul colectiv, de parcă această manifestare s-ar desfăşura nu anual, ci mai tot timpul anului, dacă stai şi pui cap la cap toate piesele unui întreg mozaic etno-cultural foarte diversificat şi structurat pe teme nuanţate, care se regăsesc concretizate şi revigorate, de ceva vreme, într-o entitate mai puţin promovată: Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci”, despre care îmi permit să vă vorbesc în câteva rânduri, ca unul ce a avut o fărâmă infimă de contribuţie la temelia acestui edificiu care polarizează cultural Udeştiul. De ce „Unirea sub Oadeci”?
În decursul zbuciumatei sale existenţe în istorie, poporul român s-o opus stăpânirilor străine printr-o luptă paşnică sau ideologică, contrară oarecum temperamentului latin vulcanic, nestăpânit, al rudelor noastre romanice din vest sau de peste Ocean. Această luptă s-a caracterizat la români prin trei componente unitariste: neam, credinţă, limbă, toate într-un întreg armonios.
Situată la graniţa dintre Vechiul Regat al României şi Imperiul Austro-Ungar, comuna Udeşti a unit ideologic cele trei componente care s-au concretizat într-o efervescenţă culturală, la început sub forma unor adunări câmpeneşti la poalele dealului Oadeci, acest Sfinx al Udeştilor, apoi, tot aici, s-a luat decizia de a se ridica o casă de sfat şi cultură. De ce o astfel de casă şi de ce tocmai aici?
Flacăra ideii de culturalizare şi de înfiinţare a unor „cabinete de citire” a fost aprinsă de intelectualitatea românilor din Bucovina, fiind purtată prin satele de pe valea Sucevei de către preotul Doroftei din Stroieşti şi de către învăţătorul Mleştina din Lisaura.
Dealtfel, în mai toate satele bucovinene existau grupuri de persoane care se pregăteau pentru înfiinţarea acestor cabinete de lectură, însă preotul Doroftei şi învăţătorul Mleşniţa au fost adevăraţii corifei misionari.
Cabinetul de lectură „Unirea sub Oadeci” a luat fiinţă cu prilejul unei sarbători la iarbă verde, din vara anului 1899, tinută la poalele dealului Oadeci, pe atunci împădurit cu mesteceni din creştet şi până aproape de marginea satului.
Un grup de intelectuali români din Cernauţi şi Suceava le-a vorbit sătenilor despre necesitatea culturalizării prin cabinete de lectură care trebuiau să conducă la trezirea conştiinţei naţionale, la dobândirea drepturilor fireşti ale românilor bucovineni de a se uni cu Ţara. Preşedinte al acestui aşezământ de cultură a fost ales venerabilul preot VASILE POPOVICI, ca vicepreşedinte, învăţătorul ILIE COSMIUC, iar secretar, ION REUŢ. Următorii săteni, menţionaţi în ordine alfabetică au fost membri fondatori: ALECU CIMPOEŞ, GHEORGHE CIUBOTARI, SIMION GRIGA, CONSTANTIN JESCU, GHEORGHE MIHĂESCU, LEON POPOVICI şi PASTEI ROTARU A BUGLII. Numărul membrilor înscrişi în primul an a fost de 89. Ultimii menţionaţi au contribuit, la înscriere, cu câte 5 coroane, iar ceilalţi membri cu câte o coroană;
averea de început cu care a pornit cabinetul a fost de 87 de florini şi 85 coroane, unde pe un raft existau numai 10 cărţi.
Cabinetul a funcţionat cu chirie în casa lui Vasile Mihăescu până în 1907 cand s-a mutat la locul unde este astăzi Căminul Cultural.
Cabinetul a avut o bibliotecă cu carţi româneşti publicate în Bucovina, în Regatul Romaniei şi în Transilvania. Era abonat la un număr de ziare româneşti care apăreau în Bucovina (între care DEŞTEPTAREA, ce avea pe prima pagina o diagonala cu tricolorul românesc), în Regatul României şi chiar în Transilvania.
Copiii erau trimişi peste graniţă (apa Sucevei) la Vereşti, în Vechiul Regat, de unde aduceau ziare romanesti citite de sateni la CABINET in serile de iarnă şi în zilele de sărbătoare.
Scopul cabinetului de lectură înfiinţat era acela de a fi şcoala celor vârstnici, constituind, în acelaşi timp nucleul de redeşteptare naţională a românilor. În anul 1921 a fost edificată construcţia care există şi astăzi. Cladirea era formată dintr-o sală mare în capătul căreia se construieşte o scenă destul de bună pentru sărbători şi spectacole. În această sală mare se ţinea iarna şi hora satului. O sală mai mică dar destul de încăpătoare era folosită pentru şedinţele cabinetului , pentru baluri şi picnicuri. O altă încăpere mai mică era destinată pentru bibliotecă şi ca birou. În sfârşit, o altă încăpere era amenajată ca bufet (a se înţelege aici, în context, un bar select de mici dimensiuni, N.A.).
Când era organizat vreun bal mai deosebit se anunţa din timp ţinuta obligatorie: costumul naţional.
Aici, în localul cabinetului s-au luat cele mai importante hotărâri pentru dezvoltarea satului, aici se ţineau serbările şcolare şi se jucau piesele de teatru – chiar şi un fragment din Opereta CRAI NOU de Ciprian Porumbescu s-a cântat sub conducerea lui Ambrozie Popovici – se ţineau adunările politice. Cabinetul a fost cea de- a doua clădire ca importanţă pentru sat, după biserică.
În jurul anului 1900 existau astfel de cabinete de lectură în 55 din satele Bucovinei, iar cel din Udeşti era considerat printre cele mai bine organizate şi mai active.

Timpurile şi vremurile sunt schimbătoare ca şi oamenii şi mersul istoriei şi, iată că peste ani, peste ani şi ani, acest Centru s-a reactivat într-o formulă nouă care reînvie trecutul, din vara lui 2006 şi până azi, avându-i ca mentori pe soţii învăţători Dumitru şi Aneta Iacob, sufletul acestui focar de cultură, alături de regretatul Mircea Motrici, pe care am avut ocazia să-i cunosc personal şi să îmi dau seama pe viu de modul în care tradiţiile autentice udeştene au fost readuse la zi perpetuându-se din generaţie în generaţie, căci, aşa cum sună şi titlul revistei centrului cultural, „Zadarnic şterge vremea…”, timpul trece dar, valorile perene rămân. Centrul cultural, al cărui sediu se află actualmente în incinta Şcolii cu clasele I-VIII „Acad. Haralambie Mihăescu”, întruneşte toate condiţiile unui veritabil muzeu etnografic: cărţi, caiete, însemnări udeştene, portrete ale cărturarilor udeşteni şi multe alte surprize, sperăm noi plăcute şi utile, pentru cei care vor poposi măcar în trecere pe la centrul cultural, pe la şcoală sau de ce nu, comozi în faţa calculatorului consultând partea virtuală a centrului care poate fi accesată, momentan, la adresa: http://centruludeşti.weblog.ro