“Avortul este un produs abil comercializat, vândut unei femei într-un moment de criză din viaţa sa”

Bernard Nathason nu mai trebuie sa se simtă singur vreodată. Unul din fondatorii mişcării pro-avort [din SUA], în prezent un partizan elocvent al drepturilor nenăscuţilor [este realizator al documentarului medical "Strigătul mut"], Dr. Nathason a fost, odată, o ciudăţenie. Astăzi, lui i se alătură un număr de colegi în permanentă creştere.

În noiembrie 1987, Pro-Life Action League (Liga de Acţiune Pro-Viaţă) a ţinut un seminar al foştilor prestatori de avort, care au oferit mărturii dureroase împotriva vechii lor meserii.

În Albany, statul New York, Dr. Anthony Levitano a făcut timp de 8 ani avorturi prin dilatare şi evacuare în aşa-numitele “avorturi în fază târzie”. “În avorturile de tip D şi E, scoţi afara bucăţi din copilul nenăscut”, dezvăluie doctorul.

De la început Levatino a fost puţin tulburat de munca sa, însă a continuat să o facă pentru bani. “Este foarte profitabil. Puteam să fac 3 avorturi în cabinetul meu într-o oră şi jumătate şi să fac astfel mult mai multi bani decât dacă eram vreme de 9 luni medicul unei gravide şi apoi să o asist la naştere”.

A fost necesară o tragedie pentru a produce o schimbare în inima sa. Când realiza avorturi ca rezident, el şi soţia sa încercau cu disperare să aibă un copil. “Aruncam copii la gunoi, 5 sau 6 pe saptămână. Mă gândeam, de-as avea şi eu măcar unul.”

Într-un final, au adoptat un copil. Câţiva ani mai târziu, fiica lor a murit într-un accident de maşină chiar în faţa casei lor. Fetiţa a murit în braţele lui Levitano. “Dacă pierzi un copil începi să priveşti lucrurile diferit. Ceea ce era odată incomfortabil, devine acum intolerabil. Simţi că distrugi un om pentru bani, ca un asasin plătit”. Din acel moment, doctorul şi-a deconectat aspiratorul.

Dr. Joseph Randall din Atlanta a avut o experienţă diferită. Randall, medic al unei clinici, estimează ca a efectuat 32.000 de avorturi. La fel ca şi Levatino, facea avorturi de tip d&e.

Dupa operaţie “trebuie să reasamblezi părţile acelui copil – mâinile, picioarele, capul, pieptul – totul [pentru a fi sigur că nu rămân în mamă bucăţi care ar produce infecţii, n. AM]. Atunci devine greu chiar şi pentru cei vechi în branşă, ca mine”, îşi amintea Randall.

Folosea ultrasunete pentru a determina stadiul de evoluţie al copilului. “Când te uiţi la ultrasunete, nu poţi avea nici o îndoială că este un copil”. Acesta este motivul pentru care “doamnele care vin pentru avort în trimestrul al doilea sunt ferite de vederea imaginilor. Câteva asistente au demisionat. Se ataşaseră de copilul de pe ecran; nu au mai suportat”.

Randall s-a oprit din realizarea de întruperi de sarcină când o femeie creştină, ce venise să lucreze în cabinetul său, l-a convins de imoralitatea faptelor sale. Astăzi, el face consiliere voluntară oferind alternative la avort.

Debra Henry, asistentă medicală, lucra de 6 luni la o clinică de avorturi din Detroit, în 1984. “Să auzi cum se frâng oasele copilului, în timp ce medicul îl scoate din femeie, asta este o experienţă pe care nu o poţi uita vreodată”.

Angajaţii clinicilor nu aveau voie să numească copilul nenăscut bebeluş, asa ca ii spuneau “ţesut” sau “aglomerare de celule”. Femeilor nu li se vorbeau niciodată despre posibilitatea sterilităţii sau a altor complicaţii pot-avort, declară asistenta Henry.

Ea a demisionat după întalnirea cu un activist pro-viaţă care picheta clinica. Astăzi, Debra Henry este director adjunct a Ligii de Acţiune Pro-Viaţă din Michigan.

Carol Everett a fost şi ea o “comerciantă a morţii”, între 1977 şi 1983, în cele două clinici pe care le deţinea în Dallas, Texas. Deşi nu era medic, asista la proceduri, ţinând abdomenul femeilor pentru a indica medicului poziţiile capului şi a şezutului copilului ce urma să fie avortat. Everett declară: “Simţeam fătul împotrivindu-se, luptându-se să scape de forceps.”

Ea acuză existenţa a nenumărate cazuri de malpraxis la multe clinici, pe care sistemul medical reuşeau să le acopere. “Mutilam sau ucideam o femeie la fiecare 500 de avorturi”; “O fată frumoasă de 21 ani venise în sala de operaţii. Nu voi uita niciodată, mâna mea stângă ţinea bebeluşul în poziţie. Prima dată medicul a scos placenta, apoi intenstinele. A trebuit să i se facă o colostomie”.

Sfârşită de sentimentul de vinovăţie, Everett şi-a vândut într-un final afacerea si a donat cea mai mare parte din profit mişcării pro-viaţă, pe care continuă să o sprijine printr-o implicare foarte activă.

Poate că aceşti dezertori de vârf ai “brigăzilor morţii” vor reuşi să răstoarne favorabil balanţa. Cu siguranţă mărturiile lor, rostite din inimă, nu pot fi ignorate.

[Sursa]