Interviu cu dna Victoria Thorn, iniţiatoarea „Proiectului Rahila” din SUA

Victoria Thorn este implicată de 25 de ani în activităţi de vindecare a durerilor femeilor care au făcut avort în SUA. Domnia sa este iniţiatoarea „Proiectului Rahila”, o organizaţie ce aparţine Bisericii Catolice. Funcţionarea sa se bazează pe resurse deja existente pentru a-i ajuta pe femeile afectate de avort. Ea are o centrală telefonică cu numere de telefon la care răspunde un operator. Operatorul ajută femeile să înţeleagă ce oferă programul şi dă referinţe despre persoana care poate să le ajute în drumul spre vindecare. „Proiectul Rahila” are o reţea de asistenţi special instruiţi, inclusiv preoţi, diaconi, femei religioase, specialişti din sănătate şi alţii interesaţi să ajute femeile. Consilierea poate fi confidenţială şi anonimă, dacă femeia doreşte. Vindecarea include mărturisirea la un preot pentru a aborda rănile sufleteşti ale avortului, apoi femeile sunt ajutate să depăşească drama avortului de alţi oameni special instruiţi. O astfel de activitate poate fi pusă în practică oriunde există biserici, în special acele biserici care au taina mărturisirii.

Asociaţia Provita Media: Ce înseamnă „Proiectul Rahila”?

Victoria Thorn: Proiectul Rahila este o organizaţie de vindecare post-avort a Bisericii Catolice, înfiinţată în SUA, oraşul Milwaukee, statul Wisconsin, în 1984. Numele vine din Vechiul Testament, Ieremia 31:15-17, când Rahila îşi deplânge copiii. „Aşa zice Domnul: «Glas se aude din Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt». Aşa zice Domnul: «Înfrânează-ţi glasul de la bocet şi ochii de la lacrimi, că vei avea plată pentru munca ta, zice Domnul şi ei se vor întoarce din ţara duşmană… este nădejde pentru viitorul tău». Mesajul organizaţiei este cel de nădejde, de speranţă. Organizaţii de acest fel sunt prezente astăzi pe tot cuprinsul SUA, precum şi în Bahamas, Guam, Noua Zeelandă şi Canada. Au început să apară proiecte de acest tip şi în Europa de Est, Mexic şi India. Vreau să subliniez aici că, după înfiinţarea activităţii, este important de promovat această muncă, astfel încât femeile care au nevoie de ajutor să afle despre existenţa ei. Promovarea activităţii se poate face prin postere şi cărţi de vizită, ce pot fi lăsate în locurile frecventate de femei, ca magazine, piaţă etc. Informaţii şi anunţuri pot fi incluse în buletinele informative ale bisericilor, în ziare, la rubrica „Anunţuri”, şi în alte tipuri de buletine informative. Este important ca informaţiile să ajungă la toţi clericii, astfel ca ei să ştie cum să îndrepte femeile pentru ajutor. Sunt necesare şi informaţii despre medici de specialitate, clinici şi cabinete de psihologie, care oferă, uneori, ajutorul necesar.

APM: Cum putem să abordăm problemele unei femei care a făcut un avort sau mai multe? Care sunt informaţiile de bază care ar trebui să le cunoaştem?

VT: Sarcina este un eveniment care îţi schimbă viaţa. Nu există o altă experienţă care să schimbe atât de radical organismul uman, în mod fizic, psihic şi spiritual. Din momentul concepţiei, mama şi copilul sunt implicaţi într-un dialog biologic. Ceea ce se întâmplă în organismul mamei are impact asupra organismului copilului în formare. De exemplu, dacă mama trece printr-o perioadă de stres major, toată chimia stresului va trece la copil, făcând ca genele să-l ajute să se adapteze unui mediu stresant. La începutul sarcinii, începe dialogul chimic dintre mamă şi copil. De asemenea, tot în acele momente, are loc un schimb de celule între mamă şi copil. Medici din diferite domenii ale ştiinţei medicale cunosc acest lucru. Dar există şi medici care tratează femeile însărcinate şi care nu ştiu nimic despre aceasta. De cele mai multe ori, cu siguranţă, femeile însărcinate, dar şi părinţii lor, sunt neinformaţi. Fenomenele se numesc „microhimerism fetal”, când mama primeşte celule de la copilul său, şi „microhimerism matern”, când copilul primeşte celule de la mama sa. Având în vedere faptul că mama comportă celulele oricărui copil pe care l-a conceput, este interesant să ne gândim că organismul unei femei comportă material genetic al oricărui bărbat care este tatăl copiilor concepuţi de ea. Organismul ei se schimbă prin această experienţă.

Cercetători ca Bianchi, Nelson şi Stevens au descoperit prezenţa unor asemenea celule la femei după 27 şi 30 de ani de la naşterea copilului. Nu există nici un motiv să credem că aceste celule dispar pur şi simplu după atâţia ani. Celulele emit şi primesc neurotransmiţători. Dr. Bianchi, cercetător la Universitatea Tufts din Boston, a emis o ipoteză precum că, în unele cazuri, aceste celule pot servi la repararea organismului mamei, fapt remarcat într-un caz urmărit la o femeie care suferea o dereglare a tiroidei. Când i-a fost îndepărtată glanda tiroidă, s-a descoperit că avea jumătate celule feminine şi jumătate celule masculine, celule care aparţineau fiului său. Prin motivul pe care îl expun aici, doresc să subliniez faptul că avortul nu este niciodată „un eveniment lipsit de importanţă”. Faptul că faci un avort nu şterge schimbările biologice începute la concepţie. Femeile poartă în ele aceste celule până la sfârşitul vieţii şi astfel nu uită copilul pe care l-au purtat în uter. Mai departe, sarcina generează evenimente biologice în cascadă destinate să se termine cu naşterea şi înţărcatul. Când intervine un avort, organismului îi trebuie un anumit timp pentru „a remedia pierderea”. În plus, rezultatul biologic, anticipat de organismul femeii nu s-a produs. E ca şi cum un tren a deraiat. Epava biologică rămâne. Totuşi, trebuie să menţionez că, pierderea de sarcină care apare în mod natural este un fenomen diferit. Este un eveniment declanşat de organismul femeii atunci când copilul conceput nu este viabil. Natura declanşează procesul chimic al sarcinii şi apoi tot ea îl încheie.

Multe studii din toată lumea au arătat că există o legătură dintre avort şi cancerul mamar. Cei care promovează avortul încearcă să nege existenţa acestei legături, însă dovezile întâlnite în mai multe culturi sunt prea evidente. Avortul nu cauzează în mod necesar cancerul, dar predispune femeia la el. Ar putea de asemenea apărea un risc crescut de cancer ovarian… Este important ca prima sarcină să fie dusă la termen de mamă, pentru a permite organismului că completeze ciclul de dezvoltare a ţesutului mamar care îi va oferi protecţie pe termen lung la cancerul mamar. La femeile care aşteaptă prima sarcină, ţesutul mamar trece prin patru stadii distincte de schimbare, de la stadiul de sân de femeie neînsărcinată, până la stadiul unui sân cu celule mature ce se dezvoltă după alăptat şi înţărcat.

Când o femeie devine însărcinată pentru prima dată, eliminarea unei mari cantităţi de estrogen declanşează creşterea prolifică şi rapidă a celulelor mamare. În acest prim stadiu, ţesutul mamar creşte rapid, dar încă nu s-a maturizat până la punctul funcţiei sale binecunoscute. Un biolog, dacă s-ar uita la celule, ar recunoaşte imediat când femeia se află în prima fază a primei sale sarcini. Celulele ţesutului mamar în această perioadă se numesc celule nediferenţiate. Aproximativ între săptămâna a 32-a şi a 34-a de gestaţie, ţesutul se modifică pregătind producerea laptelui şi a altor componente ale sale. Deja celulele s-au diferenţiat. O dată ce apare naşterea, iar alăptatul evoluează spre înţărcare, celulele se modifică din nou. Acum se numesc celule mature. Ele nu mai revin la stadiul de dinainte de sarcină. Sunt mai rezistente la efectele stimulării excesive cu estrogen, care poate fi carcinogen. Femeia a primit protecţie împotriva cancerului mamar, iar sarcinile ulterioare măresc această protecţie.

Consider că prezenţa celulelor de copii la mamă pot fi responsabile de faptul o mamă nu poate uita experienţa avortului. Chiar şi femeile foarte în vârstă îşi mai deplâng copiii avortaţi sau pierduţi chiar prin pierdere spontană de sarcină. Se pare că o mamă nu uită. În plus, datorită prezenţei acestor celule cel puţin unele femei au simptome în momentul datei presupuse a naşterii. Femeile suferă simptome cum ar fi dureri abdominale, dureri de spate, o menstră mai abundentă decât de obicei şi crampe, sâni sensibili şi alte simptome. E ca şi cum organismul său ar încheia un proces – cel al sarcinii. Cercetătorii au descoperit că celulele continuă să producă şi să facă schimb de neurotransmiţători şi alte componente chimice încă mulţi ani după ce o sarcină a luat sfârşit. Mai este nevoie de multe cercetări în domeniu, dar este clar că ele comunică cu organismul mamei. Ceea ce este considerat psihosomatic, ar putea fi de fapt o realitate fiziologică.

APM: Ce ne puteţi spune despre modul în care să abordăm dialogul cu femeile care vor să intre în contact cu noi?

VT: Veţi observa că nu folosesc termenul „sindromul post-avort” în textul meu. Evit acest termen din două motive: comunitatea medicilor de specialitate din SUA refuză să recunoască existenţa acestui sindrom. În SUA şi în alte ţări din lume, problema dreptului femeii la avort este atât de politizată încât este imposibil să se permită discuţii despre posibile consecinţe ale procedurii, altele decât cele care ar presupune că eliberează femeia. Acest fapt aduce un deserviciu femeii. Indiferent de ceea ce simte cineva faţă de justeţea sau injusteţea avortului, o femeie are dreptul la îngrijire, dacă suferă sau dacă are probleme. Personal, eu nu cred că urmările avortului sunt patologice. Cred că este vorba de o reacţie normală a unei mame de jelire, de plângere, care şi-a pierdut copilul într-un mod traumatic şi nefiresc. Este posibil ca femeia să dezvolte moduri patologice de manifestare, ca abuzul de substanţe sau tulburări de alimentaţie, care necesită o îngrijire terapeutică bună. Însă experienţa unei pierderi reproductive este cea mai profundă rană din inima unei femei şi când ea consideră că este responsabilă de acea pierdere, durerea merge chiar mai adânc. Femeile descriu această pierdere ca pe o rană a sufletului. În al doilea rând, multe femei cu care am vorbit de-a lungul anilor mi-au făcut şi limbajul meu sensibil. Când ne contactează la birou, de obicei întreabă: „Ştiţi ce este sindromul post-avort? Bine, eu am avut un avort, însă la mine nu se manifestă chiar aşa.”

Oamenii în general susţin că un sindrom reprezintă ceva patologic – cel mai rău caz, dacă doriţi. Cunosc din propria mea experienţă că femeile au diverse stări de suferinţă. Dacă discutăm despre consecinţele avortului sau suferinţă, putem să ni le apropiem şi pe femeile care se gândesc cu nelinişte la stigmatul „sindromului”, înainte să înceapă procesul de vindecare. Ideea ajutorului şi sprijinului post-avort este că toate femeile sunt binevenite. Nu există un prag sau un nivel al stării de suferinţă pentru care poţi primi ajutor. Utilizarea cuvântului „suferinţă” este acceptabilă, căci majoritatea femeilor care au avut avorturi susţin că au trecut printr-o suferinţă după procedura de avort. În plus, specialiştii în vindecarea traumei, a pierderilor grele şi a pierderilor de copii au scris şi despre pierderea reproductivă a avortului. Când vreţi să faceţi cunoscută activitatea dvs., puteţi scrie în pliantele sau fluturaşii de prezentare: „Suferiţi din cauza avortului? Ajutor confidenţial, sunaţi la Proiectul Rahila” sau „Suferiţi după o pierdere prin avort?” Observaţi că n-am pomenit de „un” avort. Multe femei au făcut mai multe avorturi şi dacă mă voi referi doar la „un” avort, multe nu vor veni, deoarece vor crede că ele nu intră în această categorie.

APM: Care este frecvenţa consecinţelor post-avort?

VT: Nimeni nu ştie cu siguranţă câte femei suferă de pe urma avortului. Cercetările arată că este posibil ca între 1% şi 10% din femeile care fac avorturi să sufere consecinţe psihice grave. De asemenea, cercetările arată că multe din aceste femei au avut anterior probleme de sănătate mintală. În cazul femeilor care au avut un diagnostic psihiatric înainte de a rămâne însărcinate, e posibil ca boala lor să se agraveze după avort. Deoarece subiectul a fost atât de politizat un timp, o bună cercetare este greu de făcut. Anumite cercetări arată că aproximativ 60% din femei au o suferinţă emoţională după avort. Totuşi, nimeni nu a făcut un studiu longitudinal, în care să urmărească femeile în cursul vieţii lor şi să vadă dacă nu cumva acest procentaj este chiar mai ridicat. Cifrele nu sunt atât de importante. Chiar dacă numai o singură femeie ar suferi din cauza avortului, trebuie s-o ajutăm.

Realitatea este că sarcina şi avortul sunt evenimente care schimbă viaţa. Avortul este un eveniment al vieţii care îşi schimbă sensul cu timpul şi cu evenimentele care vin. O femeie poate să înceapă să-şi dea seama de pierderea sa prin avort în orice moment al vieţii sale. Dacă se întâmplă ca femeia să aibă ulterior o pierdere de sarcină sau să nască un copil mort, avortul anterior va ieşi la suprafaţă. La unele femei, acesta nu iese la suprafaţă până nu îmbătrânesc şi încep să se gândească la moarte şi la viaţa de după moarte. Realitatea este că e imposibil să ştii care femei vor suferi consecinţa avortului şi în ce moment al vieţii. Este posibil ca toate femeile care au făcut un avort să aibă de-a face cu ceea ce li s-a întâmplat psihologic şi spiritual la un moment dat în viaţă. Timp de peste 25 de ani, am avut de-a face cu femei care au făcut avorturi şi experienţa mi-a arătat că ele pot cere ajutor imediat după avort sau la bătrâneţe. Adică femeile pot fi puţin neliniştite din cauza avortului, pot fi foarte neliniştite şi chiar pot avea tulburări grave. Este important să ne întâlnim cu acele femei indiferent de starea psihologică sau spirituală în care se află. Este foarte important să ţinem minte şi să nu ne aşteptăm ca „ele să reacţioneze aşa cum credem noi că ar trebui”. Altă realitate pe care ar trebui să o reţinem este că femeia ar putea să fie afectată de avort, să simtă pierderea şi suferinţa, dar să dea durerile la o parte, pe moment. Acest lucru se poate întâmpla din cauza unor anume motive. Totuşi, suferinţa nu dispare în mod magic şi nu se evaporă, dacă o ignorăm. Ea zace în psihicul nostru până în momentul când apare o altă suferinţă şi apoi ea se poate revărsa.

Acest tip de reacţie se numeşte suferinţă de impact sau deplângere cu complicaţii. Specialiştii în vindecarea pierderilor grele, ca Therese Rando şi William Worden au scris mai multe cărţi despre aceste fenomene. Este important să ţinem minte că uneori femeile vor prezenta drept cauză a suferinţei lor o altă pierdere, poate o pierdere de sarcină sau naşterea unui copil mort, pierderea unui părinte sau a unui alt copil, iar sub această pierdere e posibil să zacă pierderea anterioară a unui copil prin avort. Uneori chiar pierderea animalului favorit poate declanşa suferinţa. Vindecarea este diferită de la femeie la femeie. Unele femei care vin la noi, au început acest proces de vindecare intuitiv. Fiecare femeie progresează individual, în ritmul său, pe măsură ce Domnul o atrage spre iubirea Sa vindecătoare. Este absolut important să reacţionăm cu compasiune la experienţa femeilor care au avut avorturi să descoperim că au suferinţe mari din cauza acestei experienţe. Iubirea noastră va oglindi dragostea lui Dumnezeu, care aşteaptă să se reverse cu milă asupra ei. Aşa cum spunea Kahil Gibran, „viziunea vindecării este să vezi ceea ce nu se vede cu alţi ochi”.

APM: Cum se manifestă consecinţele avortului la femei?

VT: Manifestările se observă la femeile care au avut un avort sau mai multe. Ar putea exista o combinaţie a câtorva sau a tuturor simptomelor la femeile cu care vă întâlniţi. Este important să ţinem minte că există o diferenţă mare în ceea ce priveşte severitatea reacţiilor. Unele manifestări pot fi mai întâlnite în anumite culturi decât în altele. Reacţiile vor fi diferite, de la suferinţă uşoară, până la confuzii grave sau reacţii profunde ce pot include tulburări de stres post-traumatic. (Femeile care au un risc mai mare să dezvolte reacţii severe sunt cele cu multe traume, avortul fiind doar una dintre ele). Oamenii care lucrează în domeniul vindecării pierderilor grele au scris despre nevoia rezolvării pierderii avortului şi recunosc că această pierdere nerecunoscută poate ieşi la suprafaţă în timpul pierderilor ulterioare. Este important să recunoaştem că în anumite culturi avortul reprezintă o alegere impusă. Este o alegere imposibilă făcută din cauza condiţiilor politice, a lipsei de resurse economice, teama de alţi copii sau teama pentru familie. În culturile cu condiţii economice dificile sau climat politic dificil poţi întâlni femei cu multe avorturi, uneori atât de multe, încât nici ele nu-şi amintesc câte au fost.

Când am vizitat Ucraina, medicii mi-au vorbit despre femei cu 15 până la 20 de avorturi. Se consideră că o femeie în Rusia a făcut în medie 9 avorturi. Pun această problemă pentru a vă sensibiliza pe dvs. ca o persoană care vrea să le ajute pe aceste femei. Fiţi deschişi la orice auziţi. Trebuie să faceţi tot ce vă stă în puteri ca să le ajutaţi şi să nu vă exprimaţi şocul când auziţi câte avorturi au făcut. Este important să recunoaştem că diferite culturi au diverse convingeri despre impactul avortului asupra femeii şi asupra familiei. Trebuie să fim foarte sensibili la sistemul credinţei culturii celor care se adresează după ajutor. În unele culturi, cum ar fi Taiwan şi Japonia, se crede că avortul are consecinţe spirituale de durată. Membrii lor recunosc că spiritul copilului avortat poate urmări familia, aşa că templele oferă ceremonii speciale pentru a îmblânzi aceste spirite. Unele spirite sunt neliniştite, altele, binevoitoare sau răuvoitoare. La fel se crede şi despre copiii pierduţi prin pierdere spontană de sarcină, în unele cazuri.

Multe dintre simptomele discutate reprezintă simptome obişnuite la reacţiile create de traume şi doliu. Când lucrăm cu femeile este foarte important să recunoaştem drept normală experienţa lor şi ceea ce ne descriu ele. Uneori ele se simt îngrozitor deoarece ceilalţi nu trec prin aceleaşi experienţe. Dacă nu le spuneţi că experienţa lor reprezintă reacţii normale şi simptome ale suferinţei, ele vor selecta cu atenţie care dintre simptome să vi le descrie li care nu, pe măsură ce discută cu dvs. Le puteţi spune: „Alte femei împărtăşesc aceeaşi experienţă” sau „Este o reacţie normală la suferinţă”. La început, la birourile de consiliere veneau rareori femei mai tinere de 25 de ani şi care se aflau la mai puţin de 5-10 ani distanţă de la avort. Acest lucru s-a schimbat şi nu mai este deloc neobişnuit să vezi o femeie foarte aproape de un avort făcut, chiar la câteva zile de la el, în aceste centre de consiliere. În plus, dacă vă întâlniţi cu femeia într-un moment când trece printr-o altă pierdere pre-natală (pierdere spontană de sarcină, naşterea unui copil mort sau sarcină ectopică), este posibil să fi trecut printr-un avort nu demult. Femeia care a făcut un avort va ezita să-l menţioneze dacă nu-i veţi spune, într-un fel sau altul, că aceasta constituie o pierdere pentru ea.

Acest lucru poate fi făcut în prima şedinţă, întrebând-o dacă a suferit vreo pierdere de sarcină anterioară cum ar fi pierdere spontană de sarcină, naşterea unui copil mort, naşterea şi oferirea copilului născut spre adopţie, avort sau sarcină ectopică. Enumeraţi aceste pierderi, când puneţi întrebări, dar niciodată nu o întrebaţi despre avort în primul rând. Uneori, femeile nu consideră avortul ca fiind o pierdere reproductivă. Ele cred că au suferit doar o procedură medicală. Pomenindu-i despre avort în asemenea fel, o ajutaţi să înţeleagă de ce această experienţă o poate nelinişti. Cercetări occidentale din domeniul activităţii creierului arată că între vârsta de 11 şi 19 ani, partea răspunzătoare de activitatea logică a creierului se „reaşează”, astfel deciziile luate în această perioadă pot fi foarte defectuoase. În plus, corpul calos, partea creierului care funcţionează ca o punte între emisfera cerebrală dreaptă şi cea stângă nu se dezvoltă complet până la 25 de ani aproximativ. Aceasta se pare că este vârsta când femeile se adresează după ajutor. Este posibil ca, înaintea de această vârstă, o femeie să aibă probleme cu „procesarea” completă a pierderii copilului prin avort. O femeie de orice vârstă poate suferi din cauza avortului. Uneori chiar femeile în vârstă suferă de pe urma unei asemenea pierderi, dar suferinţa nu iese la suprafaţă decât în pragul morţii, când devin foarte speriate şi agitate. Dacă cunoaşteţi manifestări ale victimelor de abuz sexual, veţi recunoaşte multe asemenea manifestări şi la femeile care au avut avorturi. Mulţi medici terapeuţi sau asistenţi de îngrijire pastorală care cunosc pierderile din avort, susţin că multe femei trec şi prin experienţe de abuz sexual. Asta nu înseamnă că abuzul a dus la avort, ci faptul că aceste abuzuri i-au distrus limitele şi i-au transmis mesaje distorsionate despre dragoste şi iubire. Femeia, implicată într-o relaţie nesănătoasă, este posibil să aibă prematur o relaţie sexuală, să devină însărcinată şi să facă un avort din cauza lipsei de sprijin din familie.

APM: Ce credeţi despre modul în care literatura medicală prezintă consecinţele avortului?

VT: Problema este că avortul este atât de politizat încât nimeni nu spune adevărul. În primul rând, suferinţa de după avort a fost descrisă de oamenii care au studiat suferinţa pierderii de copii acum mulţi ani, însă comunitatea medicală şi comunitatea medicilor psihiatri ignoră aceste informaţii. Cred că nu ar trebui să vorbim de patologie în cazul consecinţelor avortului, căci aceasta ar însemna să le facem pe femeile care suferă să pară nebune. Consider că este reacţia normală a unei mame care şi-a pierdut copilul într-un mod nenatural şi traumatizant. Patologia poate apărea în modul în care ea încearcă să abordeze suferinţa. Există o anumită recunoaştere a consecinţelor avortului şi oameni din întreaga lume încearcă să se adreseze acestor probleme. Există o nouă carte scrisă de doi medici chilieni, cu sponsorizare de la Rockefeller, întitulată „Drama umană a avortului: o căutare globală a consensului” („The Human Drama of Abortion: A Global Search for Consensus”). Ei susţin că oricine ar fi de acord că o lume fără avorturi ar fi mai bună, dar există doar aceste situaţii dificile cu care suntem cu toţii de acord – deciziile morale. Acest lucru îmi spune că toată lumea recunoaşte impactul avortului asupra femeii, însă încearcă să-l diminueze.

APM: Care credeţi că sunt cele mai devastatoare consecinţe ale avortului fizice şi psihice, imediate şi pe termen lung?

VT: Reacţia imediată adesea include suicidul, cred că este şi cea mai gravă. Însă dorinţa de a deveni din nou însărcinată şi de a adopta un comportament de risc, care îi poate pune viaţa în pericol, cum ar fi recurgerea la droguri, alcool, relaţii abuzive este la fel de gravă. Pe termen lung, există o listă întreagă de simptome – inclusiv, utilizarea drogurilor şi alcoolului, în special în sarcina următoare. Dificultatea travaliului, naşterii şi ataşarea dificilă faţă de următorii copii – toate au impact asupra viitorilor copii. Partea gravă a efectelor depresiei, a ruşinii şi vinii este că ele se reflectă şi în alte lucruri. Avortul poate avea impact asupra sănătăţii femeii prin boli de stres, cancer cervical sau mamar, inflamaţia organelor pelviene. Este dificil să le enumeri pe cele mai grave deoarece la fiecare femeie avortul ar putea avea diferite efecte. Să vă explic cum funcţionează organizaţia pe care am înfiinţat-o. Aceasta nu are centre propriu-zise. Este situată într-o Dieceză Catolică cu un număr de telefon de contact. Apoi există o reţea de preoţi, specialişti în sănătate mintală, mentori spirituali, asistenţi sociali, consilieri din colegii şi licee, cei care lucrează cu bătrânii şi cei pe patul de moarte, cei care lucrează direct cu femeile.

Când începe vindecarea, nu vin toate femeile odată la centru pentru ajutor. În afară de aceasta, lor le este ruşine şi nu ştiu dacă este bine pentru ele să vină. Dar, lucrul cu fiecare în parte permite femeii să facă progrese în ritmul ei, unele mai repede, altele mai încet. Dacă recurgi la un grup-model, este important să te asiguri că ele ştiu că este normal să laşi o chestiune neterminată, dacă n-o poţi duce până la capăt. Femeilor le este teamă că vor fi respinse şi cred atât de intens că se întâmplă ceva rău cu ele, încât se vor preface că progresează, ca să nu se spună despre ele că nu corespund grupului. Există adesea şi alte probleme precum abuzul sexual şi ruperea relaţiilor între parteneri, ce pot fi de asemenea abordate în cadrul procesului de vindecare. Pe măsură ce mai multe femei au devenit libere să progreseze, în unele locuri s-au organizat zile de meditaţii, grupuri-model de susţinere. O prietenă de-a mea a înfiinţat un asemenea grup destinat să fie condus de un specialist în sănătate mintală. Este important să fii sigur că cele care ajută femeile şi-au rezolvat propriile probleme în acest sens. De multe ori femeile cu pierderi din avort vin să „rezolve” problemele altor femei, fără să şi le fi rezolvat pe ale lor. Dacă povestea unei femei corespunde cu a ei, ele pot fi afectate şi mai mult, ceea ce nu le-ar ajuta efectiv pe femei.

APM: Instituţiile medicale susţin ideea reducerii mortalităţii materne prin promovarea de contraceptive. Care sunt contraargumentele dvs. la această afirmaţie?

VT: Contraceptivele expun femeile la probleme suplimentare de sănătate cu efecte pe termen lung. De exemplu, pilula modifică mucusul cervical al femeii în aşa fel îi scade sistemul de apărare la bolile cu transmitere sexuală. Dacă e vorba de o femeie tânără care ia contraceptive, acestea îi modifică cervixul în aşa fel încât ea este expusă mai mult infecţiilor. Femeile care utilizează frecvent pilule vor alege tipul de partener care nu le este pe potrivă. În principiu, femeile sunt atrase de mirosul (feromonii) bărbaţilor asemănător cu cel al tatălui sau al fratelui lor. Acest lucru poate duce la probleme de fertilitate dacă cuplul rămâne împreună. Femeia care nu utilizează contraceptive va fi atrasă de un bărbat care este în proporţie de 80% un complement al său. Sunt mai multe de spus aici, dar să spunem în principiu că pilulele modifică fertilitatea viitoare a femeilor şi nu li se spune despre acest lucru. Mai departe, dacă tinerele femei încep să ia pilule timp de câţiva ani, ele pot fi predispuse la riscul cancerului mamar. Apoi, pilula contribuie la reducerea unor anumite vitamine şi microelemente din organismul nostru şi acest lucru trebuie să pună probleme de sănătate. Depo-Provera are şi alte efecte, inclusiv „spălarea” calciului din oasele tinerelor femei, în momentul în care oasele lor ar trebui să acumuleze calciu. Ele perturbează centrul din creier care coordonează alimentaţia, astfel încât unele femei adaugă în greutate. Cancerul mamar este de asemenea un risc în acest caz.

APM: Cum caracterizaţi atitudinea medicilor de avort faţă de femeile care avortează şi ce li se întâmplă lor după aceea?

VT: Medicii de avort ar trebui să tacă în general, dacă avem în vedere ceea ce fac. Ei nu vor să mai aibă de-a face cu femeile după avort. Şi aici se duce o mare luptă dacă să le spună femeilor sau nu despre consecinţele şi complicaţiile posibile ale avortului. Este singurul cabinet medical unde nu ţi se spune exact despre posibilele complicaţii de după operaţie. Unii medici de avort au declarat că sunt îngrijoraţi de faptul că anumite femei vin de repetate ori pentru avorturi. Organizaţiile medicilor de avort au seminarii în care vorbesc despre stres, divorţ şi abuzul de alcool. Să ne amintim că medicii de avort, cel puţin cei din SUA, fac o GRĂMADĂ de bani. Medicii de avort nu respectă femeile. Dacă femeia vine pentru al doilea sau al treilea avort, acest lucru îi deranjează pe ei înşişi. Ei nu vor să îngrijească după aceea femeia căruia i-au făcut avort. Ei fac avortul, dar nu sunt siguri ce ar putea să facă dacă ar apărea o problemă după aceea.

APM: Care este atitudinea medicilor de avort faţă de avortul chirurgical şi în special faţă de cel chimic? A apărut vreo diferenţă în abordarea lor în lumea medicală, în ultimii 10-15?

VT: Nu demult am citit un articol foarte interesant. Se referea la opinia unui medic de avorturi care spunea cât de mult îi plac avorturile chimice, deoarece el nu trebuie să fie implicat direct în procedura de avort. În urmă cu 10-15 ani, toate avorturile erau chirurgicale de anumite tipuri şi ei aproape toţi preferau avorturile în primele luni de sarcină, prin utilizarea aspiratorului, pentru că era dureros şi pentru ei să vadă copilul. Avorturile tardive, care necesită dezmembrarea copilului, îi deranjează în aceeaşi măsură, şi pe ei şi pe asistentele medicale, care trebuie să reasambleze corpul bebeluşului, ca să se asigure că au scos toate părţile. Există studenţi în medicină care au încercat de-a lungul timpului să refuze să înveţe procedurile de avort. În prezent, organizaţiile pro-avort, fac din nou presiuni asupra şcolilor de medicină ca acest lucru să devină obligatoriu, deoarece scade numărul medicilor care fac avorturi.

APM: Ce aspecte ale avorturilor chirurgicale şi chimice sunt ignorate din punctul dvs. de vedere?

VT: Toate aspectele… Medicii de obicei nu le spun femeilor care sunt riscurile fizice şi psihice, astfel că femeile sunt luate, uneori, prin surprindere. Femeile care fac avorturi chimice sunt expuse riscului în mai multe feluri. Uneori, lor li se spune să facă un avort chirurgical, dacă cel chimic n-a reuşit. Prin urmare, femeia plăteşte de două ori pentru un avort. Ea ia pilula de avort singură şi poate dura câteva zile până se întâmplă ceva, iar în acest timp femeia suferă. Când, în sfârşit, avortul chimic se declanşează, femeia se poate afla oriunde şi nu va şti ce să facă cu rămăşiţele copilului. E adevărat, copilul poate fi atât de mic încât nu poate fi văzut, dar nu este întotdeauna cazul, deoarece medicii uneori mint femeile în ce priveşte vârsta gestaţională a copilului. Femeia poate face o infecţie şi, când merge la spital, ea nu mai spune de pilula de avort, iar medicii îi dau analgezice. Au existat cel puţin 12 femei care au murit astfel din cauza septicemiei. Cred că au existat şi multe alte morţi. Însă, când ai o problemă şi mergi la spital, medicii nu te întreabă de avort şi pot exista cazuri când femeia nu le spune despre avort, iar, ulterior, moare. Atunci cauza morţii sale va fi înregistrată ca fiind o infecţie. Şi nu ai cum urmări acest lucru.

APM: Există legislaţie în SUA sau în alte ţări pe care le-aţi vizitat, legislaţie care să se refere la consecinţele avortului?

VT: Nu există nicăieri. Avortul a fost politizat prea mult. Toată lumea încearcă să diminueze aceste probleme, deşi au apărut câteva cărţi noi care arată că nimănui nu-i place avortul, însă el pune probleme morale. Este foarte curios…

APM: Ce instituţii ale statului în SUA oferă vindecarea traumelor avortului? Faceţi referire atât la instituţiile de stat, cât şi la cele neguvernamentale.

VT: Din câte ştiu, nu există instituţii de stat care să se ocupe de consecinţele femeilor care au făcut un avort. Îngrijire în urma traumei avortului oferă Biserica Catolică prin „Proiectul Rahila” şi reţeaua sa, prin centrele de criză a sarcinii, care propun studiul Bibliei pentru a ajuta femeile, ocazional printr-o congregaţie a unei confesiuni, alta decât Biserica Catolică. Sinodul Luteran pentru Viaţă din statul american Missouri are un număr de centrală unde oamenii pot suna după ajutor. De-a lungul timpului, am instruit mulţi specialişti în sănătate mintală, care observă consecinţe ale avortului la clienţii lor şi aceşti specialişti ştiu cum să ajute în mod individual pe cele care au nevoie. Există site-uri pe internet, unde femeile pot scrie şi cere ajutor. Acestea sunt agenţii private şi majoritatea dintre ele se bazează pe credinţă. Există un site de recuperare post-avort în San Francisco, care încearcă să pună la dispoziţie toate site-urile pro-vita. Se numeşte „Exhale” (aproximativ, „Răsuflă uşurată” – nota trad.) şi îl puteţi găsi pe Internet. Există şi câteva clinici de avort, foarte puţine, care încearcă să ajute femeile, dar într-un mod cu totul ciudat.

APM: În ce măsură avortul chimic şi chirurgical favorizează creşterea bolilor cu transmitere sexuală?

VT: Chlamidia nu este diagnosticată adesea în momentul avortului, iar procedura avortului extinde boala, care poate duce la inflamaţia organelor pelviene.

APM: Consecinţele avortului sunt aceleaşi, la femeile mai în vârstă şi la cele mai tinere? Ce se întâmplă cu fetele de 18-19 ani sau chiar mai mici, care avortează? Numărul tinerelor din aceste grupe de vârstă a crescut în România, în ultimul timp.

VT: Tinerele femei nu-şi prea dau seama ce li s-a întâmplat, dar au o mare suferinţă. Cercetările privind activitatea creierului arată că o femeie e greu să „proceseze” (să înţeleagă, nota trad.) ce s-a întâmplat cu ea înainte de 25 de ani, când puntea, care uneşte emisfera dreaptă a creierului cu cea stângă, nu era complet dezvoltată. La începutul activităţi noastre, noi am observat că aproape nu veneau femei sub 25 de ani. Acum vin şi cele mai tinere. Conform unor studii, adolescentele care fac avorturi au un risc de 10 ori mai mare de a recurge la suicid în primele 6 luni de la avort. Ele sunt atât de speriate că nu găsesc o altă soluţie decât avortul şi după aceea ele suferă foarte mult. Unele au acces la internet şi văd că şi alte fete ca ele suferă la fel şi pot găsi ajutor mai repede. Trebuie să le susţinem măcar până la data probabilă a naşterii, explicându-le că încă nu au un echilibru hormonal stabil, că trebuie să mănânce cantităţi mici de proteine de câteva ori pe zi, pentru a-şi stabiliza nivelul zahărului din sânge, că au nevoie de exerciţii fizice, de o scurtă plimbare în fiecare zi. Trebuie să le facem să înţeleagă că un somn scurt de 20 de minute le poate ajuta să lupte cu nesomnul de noapte. Cred că din cauza că mama poartă celule ale copiilor concepuţi, creierul ei este „programat” pentru întreaga perioadă a sarcinii. Femeile se vor plânge de anumite simptome în ziua probabilă a naşterii, ca: menstră dificilă, dureri de spate, dureri de stomac, fragilitate a sânilor. După această perioadă, ea poate aborda pierderea, dar uneori, nu va putea. Uneori, ea face un pas înapoi şi stă în aşteptare. Ea ar putea reveni, însă are nevoie de o echilibrare şi, aşa cum am spus, s-ar putea să nu se vindece complet până la 25 de ani.

APM: Ce ştiţi despre consecinţele avortului în ţările Europei de est?

VT: Consecinţele avortului în Europa de Est sunt foarte mari. Ştiu acest lucru de la oameni din Polonia şi Rusia, precum şi din vizita mea în Ucraina. Situaţia este complicată şi de faptul că unele femei au făcut mai multe avorturi, de cele mai multe ori din motive economice. Este greu să ajuţi o femeie când ea nici măcar nu-şi aminteşte câte avorturi a făcut. E greu să deplângi atâţia copii. Dumnezeu chiar trebuie să facă parte din vindecarea sa, ca ea să poate merge înainte. Medicii cu care am discutat în Ucraina mi-au povestit despre paciente cu 15 până la 20 de avorturi. Informaţiile pe care le avem ne arată că femeile din Rusia au făcut în medie 9 avorturi. Mai este cazul să întreb dacă e un număr mic?

APM: Aţi conceput „Proiectul Rahila” ca un centru bazat pe „un element puternic spiritual” cu o „componentă psihoterapeutică”. Cunoaşteţi şi alte abordări în vindecarea traumelor avortului în SUA?

VT: Multe programe utilizează modelul studierii Bibliei care este limitat în timp. Problema e că adesea femeia nu este gata să facă următorul pas în acest proces de vindecare şi ea va apărea la fiecare etapă la fel ca la începutul procesului, aşa încât grupul să nu o judece, dar ea nu va încheia procesul început. Este important să te asiguri că femeile ştiu că este bine să se „ataşeze” de această activitate de vindecare şi să devină parte a unei reţele de îngrijire post-avort. Uneori, la o femeie, există mai multe traume, care apar la suprafaţă în timpul procesului. Uneori, există trauma abuzului, care o face pe o femeie foarte vulnerabilă. Este important să ai oameni care să lucreze cu ea după aceea, pentru vindecarea abuzului, dacă va fi nevoie. Există un alt model, psihoterapeutic, folosit de unele organizaţii de sprijin, care poate fi aplicat cu rezultate foarte bune. Unele grupuri organizează întâlniri la sfârşitul săptămânii, pe lângă alte activităţi, sau pentru a sta împreună. Din nou, trebuie să existe şi un ajutor din afară. Uneori, cum experienţa vindecării este foarte intensă, chiar atunci când a început vindecarea, trebuie să ştim că procesul de vindecare deschide mai multe răni.

APM: Cu cine mai colaboraţi, în afară de preoţi? Colaboraţi cu ginecologi, psihologi?

VT: Da, cu preoţi, voluntarii de la centrele în criză de sarcină, cu oricine ar putea să se întâlnească cu o femeie care suferă.

APM: Instituţiile medicale sunt interesate în ceea ce faceţi?

VT: Deloc! Instruirea medicală le-a spălat creierul multor medici care cred că avortul nu le face rău femeilor. Există câţiva medici pro-vita, care lucrează cu organizaţiile pro-vita şi care refuză să facă avorturi.

APM: Ce credeţi despre consilierea înainte de avort? Credeţi că medicii ginecologi ar putea să facă o astfel de consiliere?

VT: Chiar credeţi că ei ar putea consilia femeia?!… Cred că o femeie care se duce să facă avort este atât de speriată de circumstanţele sale, încât toate cuvintele bune nu vor fi auzite. Cred că în primul rând ar trebui să o calmăm; poate cu un anumit tip de masaj, o anumită muzică şi să-i arătăm bunăvoinţa noastră, şi apoi să încercăm să o ajutăm. Să o facem să se calmeze încet-încet, ca ea să se relaxeze puţin, să nu mai fie atât de stresată. Nu ştiu dacă ginecologii ar face asta. Problema aici este că avortul este o sursă de bani pentru medic.

APM: Care este atitudinea medicilor americani faţă de sindromul post-avort?

VT: Majoritatea medicilor nu vor să audă de el, numai medicii pro-vita îl recunosc.

APM: Ce cred oamenii în SUA despre relaţia avort-cancer mamar sau cervical?

VT: Există mai multe argumente aici… Există un site pe internet despre legătura dintre avort şi cancer mamar, site care oferă surse ştiinţifice. S-a scris mai puţin despre legătura dintre cancerul de col uterin şi avort. Dar s-a scris destul despre legătura dintre papilomavirusul uman şi cancerul de col. Ar putea fi o legătură însă, repet, nu s-a scris mult despre cancerul de col şi avort. Legătura dintre cancerul mamar şi avort se pare că poate apărea în timpul primei sarcini, dacă aceasta este avortată. Însă medicii de obicei nu le spun femeilor. O femeie tânără, sub 18 ani, dacă are o rudă pe linia feminină bolnavă de această boală şi nu i se spune despre acest risc când vrea să facă un avort, riscul la care ea se supune creşte şi mai mult.

APM: Societatea americană este informată suficient în ceea ce priveşte consecinţele avortului? Sănătatea unei naţiuni întregi este în joc.

VT: Sunt de acord cu dvs., dar în SUA societatea nu este informată suficient. Susţinătorii avortului lucrează mult ca să le închidă gura oamenilor, care le vorbesc femeilor despre impactul avortului. Când încercăm să propunem legi ca măcar femeile să cunoască riscurile la care se expun, ei încearcă să le blocheze, susţinând că procedura avortului este alta decât în celelalte operaţii şi că femeile nu ar înţelege acest lucru. Mai mult, mişcarea pro-avort lucrează pentru a face femeile să spună că sunt bucuroase că au făcut un avort. E trist… Femeile sunt utilizate ca nişte pioni în această luptă.

APM: Ce credeţi despre decizia de a se înmormânta feţii, inclusiv cei sub 5 luni de gestaţie, care s-au născut morţi prematur? Această măsură a fost propusă ca o nouă reglementare pentru cimitirele din regiunea Lombardia, Italia.

VT: Aş susţine o asemenea măsură. Acest lucru ar oferi oamenilor un loc unde să meargă să plângă. Femeile uneori mă întreabă ce se întâmplă cu rămăşiţele din copiilor şi este greu să le spui că au fost incinerate împreună cu alte deşeuri medicale.

APM: Care ar fi sfatul dvs. pentru noi, ca ortodocşi, care am dori să dezvoltăm activităţi de ajutorare a femeilor care suferă din cauza avortului?

VT: Modelul „Proiectul Rahila” ar putea să fie aplicabil şi în Biserica Ortodoxă, pentru că aveţi mărturisirea [ca taină – nota trad.]. Am instruit preoţi de alte confesiuni, care nu au mărturisirea ca sacrament şi am observat că a mers mai greu. Există iertare în experienţa mărturisirii şi femeia are nevoie de ea. Am descoperit că, uneori, femeile protestante cereau să vadă un preot catolic. Cred că preoţii s-au întâlnit de multe ori cu astfel de situaţii, dar nu au avut suficiente informaţii ca să ajute femeile. Găsesc că ei sunt foarte receptivi la informaţiile noastre. Am descoperit că specialiştii din domeniul sănătăţii mintale sunt foarte deschişi, mai ales dacă au avut cazuri în practica lor. Femeile religioase sunt deschise şi foarte bune adesea în această muncă. Să ştiţi că femeile din mai multe ţări merg la mănăstirile de maici pentru consiliere şi mărturisire, pentru că taxa specialiştilor în sănătate mintală este mare şi nu este la îndemâna acestora în mai multe ţări. Preoţii trebuie să însoţească femeile în acest drum al lor spre vindecare, precum şi personalul astfel instruit.

Interviu realizat de Asociaţia Provita Media