Interviu cu dl Steve Mosher, preşedintele Institutului de Cercetare a Populaţiei, Washington, SUA

Steve W. Mosher (foto), preşedintele Institutului pentru cercetarea populaţiei (Population Research Institute, PRI), este recunoscut ca unul dintre specialiştii de frunte din domeniul cercetării populaţiei. În lucrările sale el arată că suprapopularea globului nu este decât un mit şi că eforturile de a reduce numărul oamenilor au dus la încălcarea pe larg a drepturilor omului, punând în pericol sănătatea femeilor şi a copiilor. Mosher s-a confruntat cu coşmarul controlului populaţiei în China anilor 1979-1980, fiind unul dintre puţinii oameni de ştiinţă americani pe probleme de sociologie, care a locuit acolo în acest timp. El a văzut femei însărcinate care se ascundeau de poliţia de la controlul populaţiei, femei, care, dacă erau găsite, erau forţate să facă avort pentru că au încălcat legea Chinei pentru un singur copil pe familie. A văzut chinezoaice care erau mutilate prin sterilizare forţată şi impuse să îndure diverse forme de control al naşterilor ce le puneau în pericol viaţa. Steve Mosher a fost numit preşedinte al Institutului pentru Cercetarea Populaţiei în 1996 de către Pr. Paul Marx, care a înfiinţat această organizaţie, în 1989.

-Cum ar putea influenţa susţinătorii pro-vita mass-media pentru a atrage o mai mare atenţie asupra subiectelor pro-vita?

- Prin sublinierea nenîncetată a umanităţii copilului nenăscut. Ecografia reprezintă acum o fereastră spre uter, iar imaginile, în prezent, sunt mai clare ca niciodată.

- Care sunt cele mai evidente semne că populaţia lumii descreşte? Cât de convingătoare sunt datele difuzate de Biroul de Referinţă a Populaţiei din Washington?

-PRB, cum este numit pe scurt, a făcut parte multă vreme din instituţiile care se ocupau de controlul populaţiei. În trecut, această organizaţie umfla cifrele privind populaţia aptă de muncă, exagerând cifrele ratelor viitoare de creştere a populaţiei. Cu toate acestea, în ultimul său raport, cifrele emise sunt apropiate de cele difuzate de Biroul de Recensământ al SUA. Prin urmare, ultimele lor date ar putea fi folosite, deşi cu precauţie.

-Ce cercetări a făcut PRI referitoare la starea populaţiei la nivel mondial?

-Mai exacte sunt cifrele date de Biroul de Recensământ al SUA. Conform acestui Birou, populaţia lumii, pentru anul 2002, a fost de 6.228.394.000 de oameni. Populaţia câtorva state selectate a fost după cum urmează: Albania, 3.545.000; SUA, 287.676.000; Croaţia, 4.391.000, Coreea de Nord, 22.21.000; Vietnam, 80.577.000; Belgia, 10.275.000; Polonia, 38.625.000; Japonia, 127.066.000; Italia, 57.927.000. Estimările din prezent ale Biroului de Recensământ pentru populaţia lumii sunt de 6.430.785.000. În broşura „The World’s Vanishing Children: Total Fertility Rates are Plunging Worldwide” (Copiii lumii dispar: Ratele totale ale fertilităţii scad în toată lumea, n.tr.), afirmam următoarele: „În toată lumea, ratele totale ale natalităţii şi ratele totale ale fertilităţii scad tot mai rapid decât în orice altă perioadă din istoria lumii. În ciuda tuturor prezicerilor apocaliptice de suprapopulare a globului susţinute de propagandiştii suprapopulării, în multe ţări, ratele de creştere a populaţiei sunt deja sub nivelul de înlocuire, iar rata de creştere la nivel mondial se apropie vertiginos de această situaţie. Dacă tendinţele actuale continuă, populaţia lumii va avea un vârf de creştere la mijlocul acestui secol, după care se va afla în cădere liberă. Conform Biroului de Recensământ al SUA, în fiecare din cele 100 de ţări (cele mai sus-menţionate sunt incluse printre acestea 100), ratele fertilităţii totale din prezent sunt la sau sub nivelul de înlocuire, iar în general se menţin la 2,2 copii pe femeie în toată perioada fertilă. De menţionat că Rata totală a fertilităţii este numărul mediu de copii care s-ar naşte dintr-o mamă, dacă ar trăi până la sfârşitul perioadei sale fertile şi ar naşte copii conform unui standard dat al ratelor specifice vârstei. Rata totală de înlocuire este nivelul fertilităţii necesar ca un copil care se naşte înlocuieşte fiecare persoană din generaţia părinţilor În decursul timpului, nivelul fertilităţii necesar înlocuirii ajunge, în anumite ţări, la o creştere a populaţiei egală cu zero.”

- Cum sunt sprijinite şi finanţate organizaţiile şi programele care promovează „sănătatea reproducerii”? Care sunt scenariile din spatele acestor organizaţii?

- O să fac referire la o carte de a mea, ce urmează să apară, „The War on People” (Război împotriva oamenilor, n.tr.), care, sper, să vă lămurească… În ultimele decenii, „afacerea Populaţia” a devenit mai puternică decât oricând. Asemenea unui cartel bine organizat, cu denumiri abreviate, ca toate agenţiile ONU şi „organizaţiile neguvernamentale”, tentaculele sale au ajuns aproape în fiecare ţară în curs de dezvoltare. Aceasta primeşte susţinere prin canale de alimentare de la guvernele ţărilor celor mai dezvoltate, precum şi prin industria de cercetare a populaţiei, finanţată de guverne, beneficiind de munca a sute de profesori şi mii de studenţi. Însă spre deosebire de oricare altă organizaţie din istoria omenirii, scopul acesteia nu este să producă, ci să distrugă – să distrugă fertilitatea, să împiedice conceperea şi naşterea de copii. Aceasta diminuează ceea ce alţii ar spune „supraoferta” de oameni. Şi face acest lucru pentru cauzele cele mai „înălţătoare” – protejarea noastră, a tuturor, de „populaţie”. Cei care nu subscriu acestei ideologii, sunt ulterior mituiţi sau intimidaţi, prin utilizarea influenţei puterii industriale ale lumii în ţările sărace.

În 1991, ONU a estimat că o sumă cuprinsă între 4,5 şi 5 miliarde de dolari a fost direcţionată spre programe ale populaţiei în ţările în curs de dezvoltare. Această cifră, care a crescut enorm de mult, în ultimii 10 ani, include contribuţii de la donatori bilaterali, inclusiv SUA, statele europene şi Japonia, de la agenţii internaţionale, cum sunt cele afiliate la ONU şi de la instituţii de împrumut multilateral, cum ar fi Banca Mondială şi diverse bănci de dezvoltare regională. Această sumă include şi granturi de la fundaţii precum Ted Turner, Fundaţie pe lângă ONU, şi persoane bogate, precum Warren Buffet.

Mai mult, o sumă enormă de bani destinată în mod vag finanţării „populaţiei” este utilizată pentru a susţine planificarea familială. Cum observa Elisabeth Liagin: „În anii ’80, măsurile de deturnare a fondurilor de la bugetele guvernelor care nu erau destinate populaţiei către reducerea fertilităţii au crescut, în special în SUA. Aici,, practic, sute de milioane de dolari din programul Fondurile de Sprijin Economic (Economic Support Funds), din conturi de dezvoltare regională şi din alte bugete ce nu priveau populaţia au fost redirecţionate pentru a „întări” planificarea populaţiei în lume.” [1]

Alte diverse fonduri „de dezvoltare” sau privind sănătatea, educaţia, energia, importul de mărfuri, infrastructura, rambursarea datoriilor, de exemplu, sunt folosite de către agenţiile internaţionale, cum ar fi Banca Mondială, pentru a promova politicile de control al naşterilor, fie prin solicitarea ţărilor beneficiare să introducă planificarea familială într-un anumit program, fie prin fonduri pe care le deţin sau împrumuturi gajate cu condiţia unui angajament naţional sau „de dezvoltare” pentru abordarea problemei „suprapopulaţiei”.

Prin efortul său nelimitat de a localiza fonduri suplimentare pentru programele de control al naşterii fără limite, USAID a încercat chiar să redirecţioneze „activele blocate” – profiturile coropraţiilor internaţionale ce funcţionează în ţările în curs de dezvoltare, prin care este interzis transferul banilor în afara ţării – către controlul populaţiei. În septembrie 1992, USAID a semnat un contract de 36,4 milioane de dolari şi o „declaraţie de lucru” cu firma de contabilitate Deloitte and Touche pentru a acţiona ca mediator în relaţia cu corporaţiile mondiale, negociind afaceri care să ajute la transformarea celor 200 miliarde de dolari din activele blocate în contribuţii „private” pentru planificarea familială din ţările gazdă. Corporaţiile, în schimb, vor solicita o deducere din impozitele către SUA pentru „contribuţiile lor caritabile”. Iniţiativa Profitul, cum a fost numită, nu se limitează la utilizarea fondurilor direct către „serviciile” de planificare familială, dar, de asemenea, încurajează „îndepărtarea barierelor comerciale pentru mărfurile contraceptive” şi „sprijinirea creării unui cadru reglementativ, care să permită extinderea sectorului privat al serviciilor de planificare familială.” Aceasta înseamnă un mandat birocratic de a face lobby pentru eliminarea legilor locale, care, pe alocuri, împiedică eforturile de scădere a ratei natalităţii şi restricţionează avorturile şi sterilizarea.[2]

Anii ’90 au fost dominaţi de ideea conform căreia numărul mare al populaţiei reprezintă duşmanul a tot ceea ce este bun. J. Brian Atwood, care se afla pe atunci la conducerea Agenţiei Americane pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în primele zile ale Administraţiei Clinton, declara: „Dacă nu vom fi în stare să găsim şi să promovăm căile de diminuare a creşterii populaţiei, vor eşua toate iniţiativele politicii noastre externe.” (Atwood a mers mai departe, anunţând chiar că SUA „intenţionează să reia finanţarea în ianuarie [1994] a Fondului Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA)” [3]. Secretarul de stat Warren Christopher a oferit programe detaliate de apărare împotriva creşterii populaţiei în anii următori: „Populaţia şi dezvoltarea durabilă s-au reîntors la origini, în mijlocul diplomaţiei şi politicii externe americane.” El afirmă chiar într-o notă selectată din National Security Study Memo 200, că presiunea populaţiei „pune în pericol, în final, interesele siguranţei Americii”. Dar acesta este doar începutul. Repetând un discurs al său binecunoscut, el afirmă despre creşterea populaţiei: „Ea (populaţia) epuizează resursele. Împiedică creşterea economică. Generează boli. Dă naştere la exoduri de refugiaţi şi, în final, pune în pericol stabilitatea noastră… Dorim să continuăm să lucrăm cu alţi donatori, pentru a face faţă scopurilor ambiţioase de finanţare stabilite la Cairo.” [4]

Mişcarea nu a fost niciodată mai puternică decât în 2005, în ceea ce priveşte banii şi alte resurse, precum şi influenţa politică. Există semne că mişcarea anti-natalistă a atins un punct culminant şi ar putea să sufere un colaps din cauza propriilor supraeforturi. Cheltuielile SUA pentru politicile de impunere a controlului populaţiei şi a avortului în lume au fost demult interzise. În 1998, Congresul SUA, ca reacţie la mulţimea de rapoarte privind încălcarea drepturilor omului, pentru prima dată, limitează activităţile care sunt aplicate oamenilor, în numele „planificării familiale voluntare”. [5] Ţările în curs de dezvoltare denunţă în mod frecvent ceea ce consideră drept imixtiune în afacerile interne, precum a făcut Congresul Peruvian în 2002. În ciuda eforturilor de a le coopta în această activitate, feministele s-au opus programelor de control al populaţiei (care ţintesc femeia) şi opoziţia la aceste programe din partea organizaţiilor feministe se pare că este în creştere. [6] Multe alte grupuri – creştinii sau alte religii, precum şi cei care se numesc pro-vita – s-au opus multă vreme acestei mişcări.

Aşa cum controlul populaţiei cade în dizgraţie în toată lumea, promotorii acestei mişcări încearcă să o reinventeze, cam tot aşa cum comuniştii din fosta URSS s-au deghizat în „social-democraţi”, după căderea comunismului. Organizaţii ce activează în acest domeniu au găsit că este înţelept să-şi mascheze agenda şi să adopte denumiri mai voalate. Astfel, grupul Zero Population Growth (Creşterea Populaţiei – Zero) a devenit Population Connection (Conexiune la Populaţie), iar Association for Voluntary Surgical Operation (Asociaţia pentru Operaţie Chrirugicală Voluntară) a devenit Engender Health (Generează Sănătate). În mod similar, ONU, în documente date publicităţii, a găsit de cuviinţă să-şi deghizeze intenţiile printr-un limbaj despre „conferirea de autoritate femeilor” (empowerment of women), „dezvoltare durabilă” (sustainable development), „maternitate sigură” (safe motherhood) şi „sănătatea reproducerii” (reproductive health). Totuşi, cunoscutul zel anti-natalist continuă să transpară în declaraţii, exemplu fiind Thoraya Obaid, care afirmă pentru noii ei şefi de la Comisia pentru Dezvoltare şi Populaţiei a ONU (UNPD) angajamentul său de a „încetini şi eventual a stabiliza creşterea populaţiei”. „Astăzi, aş vrea să fac clar un singur lucru”, a continuat ea, „încetinirea creşterii populaţiei nu înseamnă deloc că noi ne vom încetini eforturile privind populaţia şi sănătatea reproducerii, ci chiar contrariul. Dacă dorim un progres real şi dacă ne dorim ca proiectele noastre să devină realitate, trebuie să ne întărim eforturile… căci în timp ce creşterea in ansamblu a populaţiei a încetinit, numărul efectiv este de 77 milioane de oameni în fiecare an”. [7]

Acestea sunt eforturi pentru o imagine cât mai bună, dar nu le vor ajuta deloc. Pentru că, aşa cum vom vedea, ideea lor de bază „noţiunea malthusiană, conform căreia poţi elimina sărăcia, foametea, boala şi poluarea prin eliminarea săracilor” este falimentară din start.

Reducerea numărului de copii născuţi nu a soluţionat şi nici nu va soluţiona problemele politice, sociale şi economice. Este ca şi cum ai încerca să omori un ţânţar cu un ciocan. Acesta îţi scapă, iar tu dărâmi şi spargi totul în jur. E ca şi cum ai încerca să te protejezi de un uragan cu un bilet de autobuz deasupra capului. Asemenea programe sunt puse în aplicare cu costuri enorme, ascunse în mare măsură ochiului occidentalilor bine intenţionaţi, care au fost chemaţi să le susţină. Iar „beneficiile” acestor programe s-au dovedit a fi efemere sau proaste. Asemenea programe, ca cele din China, au adus multe rele oamenilor în zona drepturilor omului, îngrijirii medicale, democraţiei ş.a.m.d. Iar, pentru că au dus la scăderea ratelor natalităţii peste tot în lume acestea nu înseamnă decât aberaţii demografice. În ceea ce priveşte programele de control al populaţiei, aceste costuri au fost ignorate pe larg, în timp ce beneficiile pentru oameni, mediu şi economie au fost foarte exagerate, aşa cum vom vedea. Femeile din lumea în curs de dezvoltare – roşii, galbene, negre sau mulatre – au fost principalele victime.

-Există multe instituţii de cercetare în SUA care au vederi pro-vita şi care cercetează diverse domenii care privesc copiii şi creşterea de copii, în general?

-Da. În afară de Institutul pentru Cercetarea Populaţiei mai există şi Institutul Elliot, Journal for Interdisciplinary Studies, HLI şi ALL.

- În ce măsură rata înaltă a avortului într-o anumită ţară poate fi un instrument de manipulare în mâinile activiştilor pro-avort?

- Atât rata avorturilor ilegale, cât şi numărul deceselor maternale din cauza avortului sunt „umflate” foarte mult de către mişcarea pro-avort pentru a justifica legalizarea acestei proceduri.

- Ce date statistice sunt utilizate pentru a manipula populaţia ca aceasta să accepte mai uşor „sănătatea reproducerii”?

- Unul dintre cele mai întâlnite mijloace este exagerarea ratei mortalităţii materne.

- Cum ar putea fi avertizate guvernele ţărilor sărace de faptul că oamenii pot fi utilizaţi în experimente periculoase (cum este cel referitor la un nou contraceptiv hormonal testat în România de către firma germană de medicamente Grunenthal)?

- Femeile din ţările sărace sunt utilizate constant drept cobai în experimentele cu contraceptive. Într-o broşură a noastră, numită „Cunoaşte-ţi drepturile”, spuneam că femeile din India sunt sterilizate „pe bandă”, personalul medical sfârşind această procedură în mai puţin de trei minute. În funcţie de numărul femeilor pe care le aduc în aceste unităţi pentru sterilizare, activiştii de la planificare familială primesc premii, recompense şi bonusuri. Oferirea acestor premii este un exemplu de încălcare a legii americane care guvernează programele de planificare familială în străinătate.

În unele ţări, guvernul sau organizaţii neguvernamentale le spun femeilor că trebuie să accepte contracepţia dacă doresc să primească alimente de la guvern pentru copiii lor flămânzi (Peru), dacă doresc să primească o locuinţă (Indonezia), autorizaţii pentru diverse afaceri (India), slujbă şi libertate (China). În Peru, spre exemplu, copilul Mariei Elena, o fetiţă, s-a născut cu o greutate mică. Maria a înscris-o într-un program de alimentaţie pentru sugari. După ce a primit timp de 2 luni alimente pentru copil, autorităţile i-au spus Mariei că trebuie să accepte să fie sterilizată ca să poată primi în continuare aceste alimente. Maria a refuzat şi copilul ei a fost scos din acest program. Acest exemplu reprezintă un abuz conform legii SUA despre programele de control al populaţiei.

În Guatemala, Senora Flores, a auzit despre o clinică mobilă, care a venit aproape de satul său, oferind examinări ginecologice medicale gratuite. Femeia a trebuit să meargă o oră prin pădure pentru a ajunge la această clinică. La câteva săptămâni după examenul medical, Senora Flores a avut o hemoragie, asemeni unui ciclu menstrual, însă foarte abundentă şi a durat mult timp. Disperată, femeia a călătorit iar timp de câteva zile pentru a ajunge într-un oraş mai mare, care avea medic. Aici, medicul ginecolog a descoperit un sterilet în interiorul femeii. Femeia sa plâns că ea nu ceruse aşa ceva şi nici nu i s-a spus că i-a fost introdus un sterilet. Ţesutul din jurul acestui sterilet se infectase şi femeia ar fi putut muri. Din cauza aceasta ea nu mai poate avea copii. Acest exemplu arată din nou că astfel de acţiuni contravin legii SUA de finanţare a programelor de planificare familială în afara SUA.

În Bangladesh şi Haiti, femeilor li s-a spus că li se va administra un contraceptiv pentru o perioadă de 5 ani, care are puţine efecte colaterale. Nu au fost informate că participă la experimentarea unui contraceptiv denumit Norplant , injectat sub piele, care are efect timp de cinci ani. Când acest Norplant a îmbolnăvit grav câteva femei, li s-a spus că el nu mai poate fi îndepărtat. Unele femei au orbit după utilizarea lui. Aceste „pesticide umane”, cum ar mai putea fi numite, sunt foarte periculoase pentru sănătatea femeilor. Femeile nu ar trebui să le folosească niciodată.

-Ce credeţi despre naşterea la o vârstă înaintată, prin metoda FIV (mă refer aici la cazul Adrianei Iliescu, o femeie care a devenit mamă la 66 de ani)?

- Procedura FIV ar trebui limitată, cum au făcut italienii. Din punct de vedere politic, este posibil aşa ceva şi, repet, această procedură ar trebui limitată, dacă nu eliminată total.

(interviu de Larisa Iftime, Asociatia Provita Media, www.provita.ro)

—
Note:
[1]. Elizabeth Liagin, “Profit or Loss: Cooking the Books at USAID,” PRI Review 6:3 (nov./dec. 1996), p. 1
[2]. Elizabeth Liagin, “Profit or Loss: Cooking the Books at USAID,” PRI Review 6:3 (nov./dec. 1996), p. 11
[3]. John M. Goshko, “Planned Parenthood gets AID grant . . . ,’ Washington Post, 23 nov. 1993, A12-13
[4]. Reuters, “Christopher defends U.S. population programs,” Washington, D.C, 19 dec. 1994
[5. The Tiarhrt Amendment, Cap. 2
[6]. Vezi Betsy Hartmann, Reproductive Rights and Wrongs (Boston: South End Press, 1995), şi Cap. 7 al acestei cărţi
[7]. Thoraya Ahmed Obaid, “Reproductive Health and Reproductive Rights With Special Reference to HIV/AIDS”, Declaraţie la Comisia ONU pentru Populaţie şi Dezvoltare (UNDP), 1 aprilie 2002