AlterMedia România (fondată 2002)
AlterMedia România (fondată 2002): "Cei care au privilegiul de a şti, au datoria de a acţiona" (A. Einstein)


Recomandare de carte: “Terorismul cu faţă umană”

February 7th, 2007 · Comentati (Nu sunt comentarii)

Trimite prin email Print This Post

„Terorismul cu faţă umană” de Michel Schooyans, volum apărut la editura François-Xavier de Guibert, 2006

Ultima lucrare a lui Michel Schooyans demontează unele dintre mecanismele esenţiale ale bioterorismului, care s-a impus în cele mai mari organizaţii internaţionale, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Fondul Monetar Internaţional (FMI), Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), UNICEF, etc., unde tronează fără restricţii, folosind un mediu în care convieţuiesc ştiinţele biomedicale, demografia, lingvistica şi comunicarea. Această carte impresionantă, dar şi luminoasă, şi invită să reluăm, de la rădăcini, problema umanităţii omului.

Analiza structurii limbajului

Sensul cuvintelor nu mai este asigurat; el face obiectul discuţiilor, chiar a târguielii, şi traficul limbajului. Limbajul devine instrumentul nedureros a unei răstălmăciri psihologice. Discret, inexorabil, persoanele, chiar şi cele de bună-credinţă, sunt captivate de cuvintele care le înşeală: protecţie, viaţă, sănătate reproductivă, consens, etc. Atâtea expresii şi simboluri al căror sens este răstălmăcit, pentru a lua forme homicide.

Contracepţie sau avort?

Astfel, avortul nu mai e moartea prematură a embrionului sau a fătului în curs de evoluţie, ci acum, conform OMS, este o metodă „care acţionează după ce nidarea a avut loc. Această definiţie permite să se accepte mai bine pilula de a doua zi sau steriletul, care deseori nu acţionează decât după fecundare, împiedicând fixarea ovulului fecundat, adică a embrionului. Majoritatea pilulelor au mai degrabă un efect abortiv, decât unul anovulatoriu. Cum o precizează majoritatea prospectelor, „un contraceptiv oral poate acţiona pe trei nivele, pentru o securitate maximă: pilula permite blocarea ovulaţiei, împiedică implantarea oului şi împiedică spermatozoizii să urce spre uter”.

Astfel, la scrierea enciclicei Humanae Vitae, Paul VI a înţeles perfect că dacă se va accepta contracepţia, va trebui să fie aprobat şi avortul. Se va remarca ulterior că această definiţie înşelătoare a avortului ridică orice obstacol în utilizarea embrionilor cu scopuri experimentale.

Control demografic

Deşi nu s-a demonstrat niciodată că controlul natalităţii ţărilor sărace favorizează dezvoltarea lor, cuvântul de ordine la OMS este favorizarea avorturilor şi a contracepţiei în aceste ţări, schimbând cu totul legile şi mentalităţile, implicând, pe cât posibil, persoane influente şi grupuri religioase.

Tactica „salami”

Lucrarea lui Michel Schooyans demonstrează apoi cum sunt utilizate ezitările, compromisurile şi ambiguităţile creştinilor în domeniul vieţii umane şi al familiei; cum instituţiile catolice sunt infiltrate şi utilizate pentru a pune în practică programele ONU de sănătate reproductivă, în special în Brazilia şi în ţările în curs de dezvoltare. În Mexic şi Brazilia, aproape 40% din populaţia feminină a fost sterilizată! Rezistenţele sunt slăbite încetul cu încetul; tactica are ca scop neutralizarea adversarului, apoi recuperarea lui, obţinând de la el, bucată cu bucată, ceea ce el n-ar fi cedat niciodată în întregime.

Învăţămintele procesului de la Nuremberg

Cu ocazia procesului de la Nuremberg, organizaţiile naziste şi conducătorii lor au fost declaraţi criminali. Tribunalul a reproşat medicilor că au ascultat de ordinele şi legile injuste şi au ordonat sau acoperit practici sau experienţe inumane.

Li s-a mai reproşat că aveau cunoştinţă de programele în care erau implicaţi, pe care le-au aplicat, dar n-au refuzat să participe, din considerente etice, deşi trebuiau s-o facă. Judecătorii procesului de la Nuremberg au acceptat ideea responsabilităţii celor care instituţionalizează crima. Ei au condamnat eugenia, experienţele medicale imorale şi crude, şi decesele la scară largă.

Obiecţia oamenilor politici

Astăzi, legea legitimează crima. Conform cifrelor OMS, 50 de milioane de avorturi sunt realizate anual, iar legalizarea avortului face din societatea politică o societate public criminală. Răul avortului apare mai clar astăzi decât în 1975, în momentul legii Veil (Legea franceză privind întreruperea voluntară a sarcinii – nota trad.). Se simte cât de mult antrenează avortul alterarea ţesutului social, instaurează un principiu de discriminare, banalizează eugenia, etc. Trebuie să se clarifice urgent conştiinţa morală a oamenilor politici; avortul, ca şi eutanasia, este operat într-o reţea strânsă de complicităţi; tot lanţul de agenţi este solidar cu crima, de la legislator la medic şi judecător.

Creştinii şi refuzul din considerente etice („obiecţia conştiinţei”)

Or, respectul oricărei vieţi umane este fundamental în definiţia identităţii creştine. Nu e vorba de o alegere care ar fi lăsată fiecăruia în interiorul eticii creştine. Acest adevăr, totalmente accesibil raţiunii, reprezintă baza întregii morale creştine. Politicienii care păstrează tăcerea practică obiecţia conştiinţei pe dos. Contestând valorile creştine pentru a da întâietate legilor pozitive ce favorizează moartea, alegând etica responsabilităţii mai degrabă decât etica convingerii, ei aleg să placă oamenilor, nu lui Dumnezeu. Putem sluji oare la doi stăpâni?

Teroarea blândă

La apariţia terorii blânde, existenţa umană este în aşteptare, iar oamenii care au fost învăţaţi să se dispreţuiască singuri, sunt gata să recunoască faptul că sunt o povară pentru societate. În numele pluralismului, prea mulţi creştini se lasă privaţi de propria lor morală, fiind pe punctul de a adera la o viziune perversă a democraţiei.

În această lume, unde dreptul la viaţă nu se ţine decât de un fir numit „consens”, creştinul trebuie să apară ca un semn al diviziunii şi al speranţei.

O carte remarcabilă şi pasionantă, completată cu o bibliografie bogată. (www.genethique.org, adaptare de Asociaţia Provita Media)

viagra
free viagra
buy viagra online
generic viagra
how does viagra work
cheap viagra
buy viagra
buy viagra online inurl
viagra 6 free samples
viagra online
viagra for women
viagra side effects
female viagra
natural viagra
online viagra
cheapest viagra prices
herbal viagra
alternative to viagra
buy generic viagra
purchase viagra online
free viagra without prescription
viagra attorneys
free viagra samples before buying
buy generic viagra cheap
viagra uk
generic viagra online
try viagra for free
generic viagra from india
fda approves viagra
free viagra sample
what is better viagra or levitra
discount generic viagra online
viagra cialis levitra
viagra dosage
viagra cheap
viagra on line
best price for viagra
free sample pack of viagra
viagra generic
viagra without prescription
discount viagra
gay viagra
mail order viagra
viagra inurl
generic viagra online paypal
generic viagra overnight
generic viagra online pharmacy
generic viagra uk
buy cheap viagra online uk
suppliers of viagra
how long does viagra last
viagra sex
generic viagra soft tabs
generic viagra 100mg
buy viagra onli
generic viagra online without prescription
viagra energy drink
cheapest uk supplier viagra
viagra cialis
generic viagra safe
viagra professional
viagra sales
viagra free trial pack
viagra lawyers
over the counter viagra
best price for generic viagra
viagra jokes
buying viagra
viagra samples
viagra sample
cialis
generic cialis
cheapest cialis
buy cialis online
buying generic cialis
cialis for order
what are the side effects of cialis
buy generic cialis
what is the generic name for cialis
cheap cialis
cialis online
buy cialis
cialis side effects
how long does cialis last
cialis forum
cialis lawyer ohio
cialis attorneys
cialis attorney columbus
cialis injury lawyer ohio
cialis injury attorney ohio
cialis injury lawyer columbus
prices cialis
cialis lawyers
viagra cialis levitra
cialis lawyer columbus
online generic cialis
daily cialis
cialis injury attorney columbus
cialis attorney ohio
cialis cost
cialis professional
cialis super active
how does cialis work
what does cialis look like
cialis drug
viagra cialis
cialis to buy new zealand
cialis without prescription
free cialis
cialis soft tabs
discount cialis
cialis generic
generic cialis from india
cheap cialis sale online
cialis daily
cialis reviews
cialis generico
how can i take cialis
cheap cialis si
cialis vs viagra
levitra
generic levitra
levitra attorneys
what is better viagra or levitra
viagra cialis levitra
levitra side effects
buy levitra
levitra online
levitra dangers
how does levitra work
levitra lawyers
what is the difference between levitra and viagra
levitra versus viagra
which works better viagra or levitra
buy levitra and overnight shipping
levitra vs viagra
canidan pharmacies levitra
how long does levitra last
viagra cialis levitra
levitra acheter
comprare levitra
levitra ohne rezept
levitra 20mg
levitra senza ricetta
cheapest generic levitra
levitra compra
cheap levitra
levitra overnight
levitra generika
levitra kaufen
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (No Ratings Yet)
Loading ... Loading ...
Share/Bookmark



Tags: Cultura vietii

0 responses so far ↓

  • There are no comments yet...Kick things off by filling out the form below.

Leave a Comment

Spam Protection by WP-SpamFree