[descarca pliantul cu aceste informatii, multiplica-l si difuzeaza-l: multumesc-doctore format .doc]
AVETI IN fata fotografia (vedeti continuarea pentru imagine de rezolutie mare) unui copil de 21 de saptamâni, în pântecele mamei sale. Diagnosticat cu spina bifida (o malformatie genetica) in saptamana 16 de sarcina, el nu ar fi supravietuit dupa nastere. Trebuia, deci, operat intrauterin. Iulia Armas, mama copilului, a apelat la remarcabilul chirurg Joseph Bruner de la Centrul Medical al Universitatii Vanderbilt din Nashville, capitala statului american Tennesse.
In timp ce fotograful Michael Clancy, angajat de cotidianul USA Today pentru a imortaliza operatia - pe vremea aceea una de pionierat - urmarea procedura si lua instantanee, el a reusit sa imortalizeze momentul in care fatul si-a ridicat mana din uterul mamei si a prins degetul medicului. Pe 30.10.1999, el a publicat in ziarul pentru care lucra un reportaj despre aceasta operatie, reportaj care a facut inconjurul lumii.
„În timp ce doctorul ma întreba ce viteza de înregistrare folosesc, am surprins cu coada ochiului un tremur al uterului, dar nimeni din echipa nu provocase miscarea. Venea dinauntru. Dintr-odata, prin incizie copilul si-a scos bratul si apoi l-a retras, lasându-si doar mânuta afara. Doctorul i-a prins mâna si a ridicat-o usor, iar copilul a raspuns strângând degetul acestuia. Ca si cum i-ar fi încercat taria, medicul a clatinat usor pumnul micut. Pruncul îl tinea strâns. Am prins momentul fantastic. S-a petrecut atât de repede, încât asistenta care statea lânga mine m-a întrebat «Ce s-a întâmplat?». «Copilul a-ntins mâna!», am zis. «A, pai fac asta tot timpul», mi-a raspuns”.
Aceasta fotografie este o marturie vizuala de netagaduit a faptului ca în pântecele mamei creste un copil, nu un “glob de tesut” sau “produs al conceptiei”. Pruncul nenascut este o fiinta umana, dornic sa-si faca simtita prezenta, precum micutul Samuel, care parca ar spune: “Multumesc, Doctore!”
Samuel Alexander Armas s-a nascut la 28 decembrie 1999. Probabil ca, intr-o buna zi el ii va strange mana doctorului Brunner, de data aceasta in afara uterului mamei.
Fiii noştri ne sunt părtaşi la toate împrejurările vieţii şi, probabil, înţeleg ce vorbim noi, ne pricep intenţiile, ştiu mult mai multe decât bănuim noi că ştiu. Întâmplarea următoare, relatată de o tânără doamnă, este grăitoare:
„Eram singură acasă într-o seară. Era o linişte adâncă. Pregăteam masa. Deodată am scăpat pe lespezile de ceramică ale bucătăriei un castron metalic. Zgomotul a sunat asurzitor în tăcerea casei. Fetiţa a tresărit în pântecele meu şi multă vreme după aceea a fost neliniştită. Eu cred că pruncii noştri ştiu foarte multe lucruri, nu prin cuvinte, nici prin învăţare, ci printr-o cunoaştere ca a îngerilor.”
Aşa cum sfânt este Dumnezeu, sfântă este şi viaţa. Ea ne-a fost dată spre bucurie şi, cum ne spune într-una din epistolele sale Sf. Apostol Ioan, ne-a fost dată pentru „ca bucuria noastră să fie deplină” (I Ioan 1,4). Cine dar ar putea avea dreptul să curme viaţa dată de Dumnezeu, viaţa care este Dumnezeu?
Să celebrăm deci minunea vieţii! Să ne plecăm cu evlavie în faţa sfinţeniei vieţii! Să cinstim pe Dătătorul de viaţă, pe Domnul pe care aşa Îl mărturisim!
„Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt…” (Luca 1,41)
Material realizat şi difuzat de
ASOCIAŢIA CREŞTIN-ORTODOXĂ “PRO-VITA” pentru născuţi şi nenăscuţi, Filiala Bucureşti
Tel: 0723.700.054, 0722.190.685; fax 031 815.27.80
Adresa de corespondenta: OP 1 – CP 410
E-mail: provitabucuresti@yahoo.com
Web: www.provitaortodoxa.ro
2 responses so far ↓
1 simali // May 10, 2006 at 8:34 pm
Intr-o lume ideala toti oamenii ar trebui sa traiasca, toti copii sa se nasca, nimic sa nu moara de boli, foamete sau razboi. Nu exista bucurie mai mare pentru o mama decat sa traiasca inconjurata de ce 15 copii ai ei, care au toti ce manca si imbraca, care merg toti la scoli, care dorm fiecare in patul lui, iar atunci cand trebuie sa-si faca lectiile au locul lor, special amenajat. Dupa calculele mele ai nevoie de circa 6-7 camere pentru a trai decent cu 15 copii. Nu exista femeie normala la cap pe lume care sa refuze viata copiilor ei in aceste conditii. Si de ce are ea nevoie: hrana, imbracaminte, adapost si educatie pentru cei 15 copii. “Exagerate cereri, ar spune probabil asociatia Pro-Vita. Se poate trai si cu aer, dar mama nemernica nu vrea sa priceapa si face planing familial in functie de cat isi permite sa intretina.” Este vinovata biata mama ca este nevoita sa se gandeasca la fiecare nou nascut in familie si ca la o nota de plata? A inventat ea banul, bogatii si saracii, anii de seceta sau inundatiile ? Cred ca a face un copil pe care nu-l doresti sau pe care nu-l poti intretine este o cruzime mai mare decat a nu-l face deloc. Pentru ca un micut chinuit ani de-a randul de lipsa de dragoste, de lipsa hranei, a adapostului, sau abuzat de cine stie ce tata dement sau betiv, este un pacat mai mare decat oricare altul. Stiu ca nu-mi veti publica comentariul. Dar eu mi-am varsat naduful.
2 AlexxelA // Dec 26, 2007 at 1:39 am
Da simali, ai dreptate insa a nu aduce pe lume un copil pentru a-l face sa sufere inseamna a nu-l face de la bun inceput, nu a-l zamisli si apoi sa-l arunci la tomberon(sa avortezi, in limbajul nostru falsificat si mascat). Asa ca daca cineva nu vrea sa faca un copil “sa nu-l faca”, nu “sa nu-l nasca”.
Leave a Comment