INTERVIU CU LORDUL DAN BRENNAN, PARLAMENTAR BRITANIC, realizat de Asociatia Provita Media

Lordul Dan Brennan face parte din tabăra laburiştilor a Camerei Lorzilor din Parlamentul britanic. A vorbit în multe dezbateri parlamentare pe probleme pro-vita, inclusiv în dezbaterile privind Legea capacităţii mintale şi proiectul de lege al Baronesei Knight privind protecţia pacienţilor. A adus o critică tranşantă proiectului de lege privind asistarea suicidului (iniţiată de Lordul Joffe). Este preşedintele Uniunii Catolice din Marea Britanie, organizaţie care a dus campanii pro-vita timp de mai mulţi ani în Parlamentul britanic. Este avocat de frunte al Consiliului Coroanei în domeniul neglijenţei medicale şi drepturilor omului, vice judecător la Înalta Curte şi fost preşedinte al Consiliului Baroului. A reprezentat Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi în cazul de la Înalta Curte privind avortul în Irlanda de Nord. A pledat de mai multe ori pentru cauza femeilor care au dat în judecată producătorul pilulei de-a doua zi, Compania Schering, pentru daunele aduse sănătăţii lor de cea de-a treia generaţie de pilule pentru controlul naşterilor.

Menţionăm că Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi de la Londra (cunoscută şi după acronimul englezesc SPUC) a dus ample campanii în Parlament şi de masă împotriva adoptării Legii capacităţii mintale. SPUC a criticat dur această lege, care extinde decizia judecătorească Bland din 1993, când tânărul Tony Bland, aflat în comă după un accident de circulaţie, a fost omorât prin deshidratare. Conform SPUC, decizia Bland „a deschis uşa medicilor ca să-şi deshidrateze şi înfometeze pacienţii în incapacitate mintală, până la moarte. Ceea ce face Legea Capacităţii Mintale, prin decizii luate dinainte, procuri permanente şi redefinirea „intereselor superioare” şi a „tratamentului medical”, este să extindă principiile deciziei Bland spre toţi pacienţii cu incapacitate mintală. Repercusiunile legii vor fi că medicii vor fi forţaţi să aleagă între a-şi omorî pacienţii sau a se lăsa de profesie. Această lege va distruge ceea ce a mai rămas din etica medicală a acestei ţări”.

- Care este poziţia politicienilor britanici faţă de problemele pro-vita?

- Situaţia Marii Britanii este importantă deoarece noi avem o lege a avortului din 1968. Deoarece avem această lege deja de 36 de ani, ea a devenit parte a culturii noastre. Rezultatul este că, după părere mea, probabil ar fi imposibil să anulezi sau să schimbi această lege. Legea avortului a fost urmată de dezbateri ample şi considerabile timp de mai mulţi ani privind perioada limită de gestaţie, când avortul este făcut. Argumentul Lordului David Steel, politician liberal şi iniţiatorul, în 1967, al proiectului de lege a avortului, se referă la o perioadă limită a avortului de 12 săptămâni de gestaţie. Este o ocazie importantă, când autorul unei legi se pronunţă pentru schimbarea ei. El este un politician de marcă, iar motivul pentru reducerea avortului legal se bazează pe faptul că investigaţiile medicale de astăzi, scanările etc., sunt mult mai sofisticate decât erau în momentul iniţierii legii. Prin urmare, decizia finală trebuie luată mai repede. Nu am nici un motiv să pun la îndoială buna credinţă a dlui Steel, dar trebuie să se observe că această schimbare de atitudine probabil reflectă o înţelegere a publicului mult mai sofisticată a dezvoltării fătului. Publicul deodată vede fătul, de la 12 săptămâni încolo, ca pe un copil potenţial care urmează să se nască. Îi poţi vedea formele şi mişcările. Recent, s-au putut realiza noi scanări ale bebeluşului din uter şi îl putem vedea mai bine. Sunt sigur că argumentul privind reducerea timpului limită a avortului este o problemă de reorientare publică, că de fapt vorbim despre o fiinţă umană. În ţara noastră, lega avortului este bine înrădăcinată şi nu există perspective de schimbare a ei, în ceea ce priveşte timpul limită al avortului. Nu există nici o perspectivă a comunităţii religioase din această ţară de a schimba legea. Biserica Anglicană are puncte de vedere diferite despre avort, religia iudaică îl favorizează şi opoziţia principală vine doar din partea comunităţii catolice, împreună cu câţiva alţi oameni. Nu există nici o perspectivă în această ţară în legătură cu schimbarea legii actuale a avortului.

COMENTARIU PROVITA MEDIA: Observaţia Lordului Brennan este foarte imprecisă. În 2004, David Steel a făcut comentarii mincinoase şi ambigue cu privire la avorturile după 12 săptămâni, cerând explicit dreptul legal la avortul la cerere înainte de 12 săptămâni. Trebuie să amintim aici că scopul principal al lobby-ului pro-avort este înrădăcinarea avortului ca drept fundamental şi legal al omului. Pericolul presupune o liberalizare considerabilă a Legii avortului din Marea Britanie, în schimbul unei reduceri fără sens a limitei ordinare a avorturilor în această ţară, deoarece este posibil să se obţină un avort până la naştere din motiv de handicap (conform Legii Fertilizării şi Embriologiei Umane 1990). Nici Lordul Steel, nici alte persoane pro-avort nu au cerut să se schimbe ceva în această situaţie.

- Politicienii pot fi influenţaţi de opinia publică sau ei fac ceea ce doreşte publicul?

- Guvernul în general reacţionează la ceea ce cred ei că este opinia majoritară. Asta nu înseamnă că vocea minorităţii nu trebuie să se audă, dar trebuie să recunoaştem faptul că majoritatea publicului nu are puncte de vedere religioase referitor la avort.

- Aţi spus că este imposibil să se schimbe legea avortului în Marea Britanie. Dar tot aşa se spunea şi despre comunism şi acesta a dispărut…

- Ideea este că, în această ţară, cu o democraţie deschisă, problemele pro-vita s-au amestecat cu cele ale drepturilor femeilor, egalitate etc. Argumentului pro-vita de cele mai dese ori i se opune ideea că nu se iau în considerare drepturile femeilor. Iar acest ultim argument se extinde. Un susţinător pro-vita trebuie să accepte că o femeie are drepturi. El trebuie să explice că aceste drepturi trebuie să fie echilibrate cu cele ale copiilor nenăscuţi.

- Care este diferenţa între majoritatea publicului şi minoritatea pro-vita, se diferenţiază susţinătorii pro-vita de restul doar prin faptul că sunt în general oameni religioşi?

- Majoritatea nu exprimă nici o religie. Mulţi spun că o persoană religioasă este un bigot, nu înţelege viaţa modernă etc. În altă ordine de idei, politicienii nu vor aborda acest subiect atâta timp cât nu vor fi forţaţi să o facă. Este o probleme prea sensibilă.

- Viaţa modernă înseamnă liberalism?

- Este materialism. Ceea ce este bun pentru mine este ceea ce eu am şi ceea ce doresc să am. Nu ceea ce este bun pentru societate şi comunitate.

- Biserica joacă un rol mare în schimbarea atitudinilor pentru viaţă?

- Biserica şi gândirea religioasă. Argumentul pro-vita este vindecător într-un moment, când această ţară se îndreaptă spre un secularism total. Avem o îndelungată tradiţie creştină. Din punctul meu de vedere, bisericile creştine trebuie să aibă în vedere că această mişcare, această evoluţie a lucrurilor nu este planificată. Ea se întâmplă pur şi simplu. Cu cât societatea devine mai seculară, cu atât oamenii îşi vor pleca mai puţin urechea spre religie. Astfel că religia sau mişcarea pro-vita va trebui să accentueze mai mult argumentul raţional decât cel religios, pentru a schimba opinia oamenilor.

- Credeţi că mişcarea pro-vita din SUA poate servi ca model pentru restul lumii?

- Majoritatea oamenilor din Marea Britanie îi consideră pe conservatorii americani drept creştini fundamentalişti şi nu prea vor să aibă de-a face cu ei.

- Dar modelul american economic s-a extins şi către alte ţări.

- Economia nu are fundamente culturale, pe când argumentele pro-vita, argumentele religioase, da. Nu există nici o perspectivă ca Europa să asculte de America. Trebuie să fim realişti.

-De ce acceptă guvernul britanic o poziţie liberală faţă de educaţia sexuală pentru adolescenţi? Care sunt avantajele acestei „educaţii”?

- Aceasta se întâmplă din cauza că nu există un punct de vedere religios care să fie luat în seamă. Aşa că ei încearcă pur şi simplu să rezolve o problemă pe care o generează acest punct de vedere.

- Acest lucru se întâmplă la nivel ideologic. În practică, este guvernul interesat să aibă mai multe sarcini la adolescente şi mai multe boli cu transmitere sexuală?

- Nu spun că guvernul ignoră problema. Nu recomandă soluţii adecvate. Punctul de vedere al guvernului este contracepţia, educaţia sexuală şi, dacă e necesar, avorturi. Nu justific aceste lucruri, le explic. Ideea este următoarea: avem cel mai mare număr de copii care nasc din Uniunea Europeană, tinere de 12, 13, 14 ani. În al doilea rând, avem cea mai mare rată a bolilor cu transmitere sexuală şi, la aproape 40 de ani de la legea avortului, avem 175.000 de avorturi pe an. Orice am face, asta se întâmplă.

Oamenii seculari spun, mai multă educaţie sexuală, mai multă contracepţie, mai multe avorturi.

- Credeţi că guvernul îşi va schimba vreodată politica actuală spre una de promovare a abstinenţei printre adolescenţi?

- Guvernul meditează la problema educaţiei sexuale şi contracepţiei. Mişcarea pro-vita din Marea Britanie aduce la cunoştinţa publicului mereu tot felul de cazuri care se întâmplă în acest domeniu. Ei trebuie să afle şi să dea publicităţii cât cheltuie guvernul cu aceste politici şi trebuie să arate că într-un vacuum moral nu există nici un mod de a controla aceste probleme, din cauza lipsei unui cadru moral.

Aceasta nu înseamnă în mod necesar un cadru religios, dar dacă scoatem din religia din peisaj, nici una din căile de rezolvare nu reprezintă un comportament acceptabil în societate. Acestea sunt problemele importante. Pe lângă problema avortului, o mulţime de femei şi fete, care nasc copiii, devin mame singure. Ele locuiesc singure şi constituie o problemă socială majoră, pe care încearcă să o rezolve guvernul. Şi guvernul vrea s-o rezolve prin măsuri administrative, ignorând conceptele morale. Deoarece noi avem o lege a avortului deja de 40 de ani, nota doctrinală emisă de Vatican în ianuarie 2003 ne permite nouă, ca politicieni, să încercăm să schimbăm acea lege, fără să o abrogăm, dar cel puţin să diminuăm efectele ei. Prin urmare, dacă va exista o propunere de introducere a restricţionării avortului la 12 săptămâni de gestaţie, voi susţine acea lege, deoarece efectele sale vor fi restricţionate prin această lege.

Nu sunt de acord cu legea dar încerc să lucrez în modul în care aceasta are efectul cel mai puţin dăunător.

- Credeţi că ar putea exista o presiune din partea industriei de avort sau a industriei contraceptive privind educaţia sexuală în şcoli?

- Nu sunt sigur despre asta. Sunt destul de cinic în ceea ce priveşte presiunea economică.

- În România, cei care promovează aceste concepte sunt sprijiniţi cu bani mulţi din afară.

- În Marea Britanie, trebuie să ne punem problema avortului. În 1967, nimeni nu s-ar fi gândit că vom avea azi 175.000 de avorturi pe an. Oamenii spun, nu se poate, suntem oameni religioşi, exageraţi.

Eu prezic că în această generaţie sau în următoarea va fi o întorsătură spre conservatorism. Cred că argumentele pro-vita trebuie promovat în rândul tinerilor, precum şi printre politicieni.

COMENTARIU PROVITA MEDIA: În 2006, în Marea Britanie, au fost făcute peste 200.000 de avorturi. În afară de aceasta, zeci de mii de embrioni au murit în urma procedurilor de fertilizare in vitro, clonare umană, pilula de-a doua zi, dispozitive intrauterine şi alte tipuri de contraceptive cauzatoare de avorturi.

-Ce ştiţi despre adopţia de copii din România?

- Nu ştiu prea multe despre România, dar m-am întâlnit cu problema adopţiei în America Centrală. În Guatemala, de exemplu, exista o problemă majoră a vinderii de copii.

- În ce măsură acest tip de „afacere” s-ar putea extinde? Există zvonuri despre vânzarea de copii sau, chiar mai rău, despre vânzarea de copii pentru organe?

- Este o problemă majoră ce poate fi stopată prin legi internaţionale. Cea mai importantă problemă pentru mine este traficul cu copii pentru prostituţie. Am fost implicat într-un număr de dezbateri parlamentare despre această problemă. Am creat nu demult o lege nouă împotriva traficării, care presupune o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru cei ce o încalcă. Legea îi priveşte pe toţi cei implicaţi în traficul de persoane. De exemplu, cineva care lucrează la un laptop, care organizează totul, dar nu se întâlneşte cu nimeni dintre cei traficaţi, este considerat de asemenea implicat şi poate primi, la fel, 15 ani de închisoare. În Europa nu există nici o politică, nici politici în favoarea a ceea ce eu numesc „gestionarea imigraţiei”. America gestionează această problemă. Intri în America cu cartea verde, dacă vrei să munceşti. Ei sunt foarte stricţi în această privinţă şi legea funcţionează. Aşa şi noi avem nevoie să gestionăm imigraţia. În al doilea rând, în Germania, Italia, Marea Britanie, există o populaţie îmbătrânită – prea mulţi oameni bătrâni şi prea puţini oameni tineri. Am încercat să conving Vaticanul de două ori să organizeze o conferinţă privind îmbătrânirea oamenilor, consecinţele morale ale îmbătrânirii asupra societăţii. Va fi o problemă majoră în următorii 40-50 de ani. Aceasta este o problemă pro-vita. Dacă am 70 de ani, am dreptul să-mi trăiesc viaţa, am dreptul să joc un rol în societate şi nu vreau să fiu respins deoarece sunt bătrân.

-Traficul de copii trebuie înţeles ca o consecinţă a unui mod de viaţă liberal?

-Este un produs al economiei, al dolarului. Aceasta înseamnă Africa, Asia, America de Sud şi Europa de Est. Cu cât mai materialistă este o societate, cu atât mai mult va pierde valorile morale. Problema este că religiile lumii nu şi-au dat seama de viteza schimbărilor sociale. Papa vorbeşte despre asta, dar eu mă refer la preoţi şi parohii. Aceştia pur şi simplu nu au înţeles că lumea din jurul lor se schimbă cu o viteză foarte mare, iar ei trebuie să predice mesajul moral mai ferm decât înainte.

- După reducerea limitei legale a avortului, urmează cercetarea pe embrion.

- După părerea mea, argumentul privind cercetarea embrionară se bazează pe probleme economice, bani, nu pe norme morale. Marea Britanie a început cercetarea pe celulele embrionare stem, iar guvernul a fost de acord să dea bani oamenilor de ştiinţă. Deoarece şi-au început deja programele de cercetare, nu mai sunt pregătiţi să stea să asculte argumentele privind utilizarea celulelor stem de adult. E o chestiune economică. Dacă primeşti 1 milion de lire sterline pentru cercetare pe celule embrionare stem şi cineva îţi spune, lasă asta şi începe alte programe, fără bani, pe celulele stem de adult, ca om de ştiinţă, vei spune, sunt banii noştri, proiectul nostru, cariera noastră şi nu am de gând să schimb nimic. În ţara noastră mai multe asemenea argumente sunt afectate de acest tip de chestiuni economice. Dar în ţările în care acest tip de cercetare nu a început, este posibil să se stopeze cercetarea pe celulele embrionare stem şi să se promoveze cercetarea pe celulele de adult.

-În ce măsură legea din Marea Britanie privind cercetarea pe celulele embrionare stem poate influenţa legislaţia în domeniu din Uniunea Europeană?

- Marea Britanie este lider în domeniul fertilizării in vitro şi în cercetarea pe celulele embrionare stem. Există o altă problemă aici. Boli importante precum Alzheimer costă guvernele foarte mulţi bani ca să le gestioneze, şi sunt folosite ca un alibi, un motiv prin care se justifică acest tip de cercetare pe embrioni. Chiar dacă pentru aceasta ar fi nevoie de 10 ani sau mai mulţi pentru a găsi tratament.

Guvernele, având în vedere opinia publică, vor lua orice măsuri pentru a reduce consecinţele acestor boli grave. Opinia publică va cere guvernului să facă ceva pentru a proteja oamenii împotriva bolilor. În Camera Lorzilor, cunosc pe cineva care a votat pentru cercetare pe embrioni deoarece are doi copii afectaţi genetic, iar el vrea ca familia sa să evite aceste probleme în viitor. Avem o majoritate de opinii în favoarea găsirii unui tratament pentru aceste boli. Factorii care promovează cercetarea pe celulele stem de adult – economici, financiari, ştiinţifici şi morali – sunt foarte importanţi. Dar trebuie să vă daţi seama că se duce o mare bătălie în acest sens.

-Credeţi că proiectul de lege al capacităţii mintale va deveni lege?

-Există două puncte de discutat aici. O clauză din această lege susţine că eutanasia este o crimă. Acea parte a legii a fost concepută de către profesorul catolic John Finnis. A fost un pas pro-vita al guvernului. Argumentul-cheie, de cealaltă parte, este alimentaţia şi hidratarea artificială a pacientului, adică dacă retragerea acestora înseamnă eutanasie. Întrebarea principală pe care o pun este – dacă un pacient spune, nu-mi retrageţi alimentaţia artificială şi a lăsat o procură în acest sens, ce vor face medicii?

Nu sunt de acord cu campania SPUC împotriva proiectului de lege şi modul în care s-a dezbătut, deoarece părţi din această lege vor fi necesare pentru protejarea pacienţilor aflaţi în incapacitate mintală. O parte a legii este să se recunoască cel care îngrijeşte persoana în incapacitate mintală şi să i se dea un anume statut juridic. Cu alte cuvinte, să i se ofere un statut, prin care să aibă control complet asupra persoanei în incapacitate mintaă. John Finnis (profesor catolic, care îngrijeşte copiii handicapaţi şi afectaţi mintal) este foarte preocupat ca anumite părţi din proiect să fie introduse pentru a-i proteja pe cei bolnavi mintal, pe cei cu handicap mintal, pentru a fi siguri că nu sistemul guvernamental îi controlează. Proiectul trebuie examinat şi din acest punct de vedere. Eu sunt ferm pentru menţinerea alimentaţiei artificiale. Dar trebuie să fim realişti. N-are sens să menţinem alimentaţia artificială pentru cineva care a intrat în moarte cerebrală. Moarte, în sens medical, înseamnă moarte cerebrală, când trunchiul cerebral încetează să funcţioneze. La ce-i mai foloseşte alimentaţia artificială? Iar fără alimentaţie artificială, o persoană moare.

Fiecare caz în parte trebuie examinat cu atenţie, pentru a demonstra un punct de vedere. Biserica trebuie să accepte punctul de vedere medical, în final, pentru că e o problemă de ştiinţă medicală momentul morţii unei persoane. De obicei, e vorba de trunchiul cerebral, care controlează respiraţia şi alimentaţia sanguină a creierului.

- Dar proiectul oferă o definiţie clară a capacităţii mintale?

-Am făcut această observaţie în Parlament, în anul trecut (2003 – n.a.), avem trei sau patru alte legi adoptate de Parlament şi fiecare are o definiţie diferită a capacităţii mintale. Ar trebui să fie una singură. Definirea nu este uşor de dat. Este o întrebare morală de încercare.

- Dar legea ar putea trezi fantoma eugeniei şi eutanasiei.

-Guvernul a acceptat o clauză la această lege care spune că eutanasia este crimă. Acest lucru este un pas înainte pentru mine. Dacă Biserica Catolică, prin unul din gânditorii săi, creează o parte a acestei legi şi guvernul o acceptă, este deja un progres.

COMENTARIU PROVITA MEDIA: Lordul Brennan se pare că face referire la Secţiunea 4(5) a Legii privind capacitatea mintală pe 2005. Totuşi, mai multe organizaţii pro-vita şi comentatori, cum ar fi SPUC, consideră că acea clauză 4(5) nu arată în mod clar că eutanasia este o crimă. Nu există nici o îndoială: Legea capacităţii mintale este prima lege din lume care legalizează complet eutanasia prin înfometare, pentru cei aflaţi în incapacitate mintală.

- Marea Britanie chiar are nevoie de această lege?

- Deocamdată este un proiect. Dacă vă dau o carte, care are 6 capitole, puteţi să consideraţi de exemplu că nu este bun capitolul 3, sau capitolul 4 are ceva care nu vă convine etc. De aceea oamenii trebuie să citească acest proiect. Dacă vorbeşti unei comunităţi religioase în această ţară, trebuie să-ţi argumentezi bine cazul cu chibzuinţă şi vei izbuti să faci anumiţi paşi. Nu există paşi mari. În Parlament nu faci un pas de un metru, faci un pas de 5 cm. Cred că proiectul legii capacităţii mintale pune probleme fundamentale oamenilor religioşi. Care este definiţia adecvată a capacităţii mintale, a morţii, este legea clară împotriva eutanasiei, ce spune legea despre retragerea alimentaţiei artificiale – acestea sunt întrebări fundamentale. Un argument important împotriva eugeniei este să putem spune aici, iată o definiţie a capacităţii mintale, care înseamnă că legea recunoaşte valoarea fiinţei umane cu handicap mintal. Acest proiect – dacă definiţia este corectă – ar trebui să ofere această recunoaştere.

Pentru Asociaţia Provita Media, Larisa şi Constantin Iftime, Londra, aprilie 2004
Îi mulţumim lui William Jolliffe, membru al Executivului SPUC şi preşedinte de onoare al Asociaţiei Provita Media, pentru sprijin şi consiliere în finalizarea acestui interviu.
© Asociatia Provita Media 2004