Interviu cu Mihaela Simion, coordonator, Centrul “Infoadolescent”, Fundatia “Solidaritate si speranta” – Iasi

Altermedia: Mihaela Simion, te rugam sa explici pe scurt cititorilor nostri cine este Fundatia “Solidaritate şi Speranta” din Iasi şi care sunt obiectivele ei.

Mihaela Simion: Fundaţia “Solidaritate şi Speranţă” s-a înfiinţat în luna august 2002 şi desfăşoară activităţi în domeniul asistenţei sociale, consiliere şi drepturile omului. Scopul fundaţiei este de a dezvolta şi adapta activităţile cu caracter umanitar, social-cultural şi filantropic desfăşurate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la cerinţele actuale ale societăţii şi de a stabili legături de colaborare, parteneriat cu departamentele specializate din cadrul acesteia, precum şi cu alte asociaţii şi structuri locale, naţionale şi internaţionale care activează în aceste domenii.

Fundaţia desfăşoară proiecte sociale pentru diverse categorii de beneficiari: adolescenţi şi elevi, familii tinere, cupluri mamă-copil, persoane vârstnice, persoane cu risc de marginalizare socială şi economică, persoane dependente de alcool şi alte droguri, copii de vârstă preşcolară, etc.

AM: Ce proiecte ati derulat, ce proiecte sunt în desfasurare şi cum apreciati rezultatele de pana acum?

MS: Centrul “InfoAdolescent”, care este unul dintre proiectele Fundaţiei, oferă servicii de educaţie, consiliere, suport şi asistenţă în sfera sănătăţii reproducerii, parentalităţii şi relaţiilor de cuplu pentru adolescenţi şi tineri (familii) în dificultate şi situaţii de risc.

Misiunea noastră este de a crea o atitudine responsabilă faţă de relaţiile de dragoste.

În cadrul Centrului de consiliere oferim următoarele servicii: consiliere (sănătatea reproducerii, parentalitate, relaţii de cuplu) , consiliere pre şi post avort, teste de sarcină, monitorizare medicală, suport psiho-social în perioada sarcinii şi în primul an de viaţă al copilului, informare cu privire la implicaţiile şi alternativele unui avort, consiliere spirituală şi servicii religioase.

În cadrul programului educativ “Dragoste şi responsabilitate” oferim: traininguri pentru elevi şi tineri (în sfera sănătăţii sexuale), traininguri pentru profesori sau alţi profesionişti în domeniul social (sesiuni de formare pentru dobândirea abilităţilor de lucru cu tinerii), campanii de informare şi sensibilizare a opiniei publice, formare de voluntari.

Deoarece Centrul de consiliere este o componentă relativ nouă a activităţii noastre, nu avem un număr foarte mare de beneficiari. Avem deja însă câteva tinere cărora le oferim asistenţă pe perioada sarcinii şi post natal.

Programul educativ, având o mai mare vechime în desfăşurare şi un număr mai mare de beneficiari, este mai relevant ca impact social. În fiecare an cca. 2.000 de elevi şi tineri beneficiază de serviciile noastre.

Pe baza chestionarelor pre- şi post- traininguri, am identificat o serie de schimbări majore în percepţia tinerilor faţă de problemele legate de sexualitate. Spre exemplu, după orele de educaţie susţinute de noi la clasele de elevi scade numărul celor care consideră ca vârstă optimă pentru debutul vieţii sexuale este 12-16 ani în favoarea celor care consideră că viaţa intimă implică responsabilităţi pe care ţi le poţi asuma în mod real abia după vârsta de 18-20 de ani, creşte numărul celor care optează pentru începerea vieţii sexuale după căsătorie sau de a avea relaţii intime cu o singură persoană aceasta arătând că tinerii care au beneficiat de acest program nu doar şi-au însuşit informaţii referitoare la diferitele aspecte ale vieţii intime, ci şi valorile morale necesare construirii unei relaţii bazate pe sentimente, valori, responsabilitate.

AM: În conditiile în care adolescenţa este o varsta dificila, cum abordaţi cu adolescentii teme sensibile precum cele legate de sexualitate? De la ce varsta poate fi oferita tinerilor informatia din acest domeniu delicat al personalitatii?

MS: Temele legate de sexualitate sunt sensibile prin natura lor, însă metoda pe care o aplicăm la clase este cea a dialogului, elevii alegând din oferta noastră tema cu care se începe dezbaterea. Suntem atenţi la specificul clasei şi ţinem cont de faptul că doar câţiva dintre cei prezenţi au informaţii legate de sexualitate având grijă să nu stârnim curiozitatea prin cele discutate. Răspunsurile la întrebările delicate sunt date în particular şi evităm iniţierea discuţiilor legate strict de actul sexual.

Din datele cu care ne-am confruntat pe teren am ajuns la concluzia că vârsta de la care ar trebui începută educaţia sexuală este de 12 ani. Concluzia noastră se bazează pe faptul că există cazuri (şi nu puţine) de sarcini nedorite începând cu această vârstă. Ideal ar fi dacă părinţii s-ar angaja în acest demers deoarece ei sunt persoanele cele mai indicate să facă această educaţie.

AM: Ce atitudine aveti fata de “initierea” în chestiuni de sexualitate, de la varste foarte fragede, sub influenta mass-media (filme artistice, emisiuni de varietati, divertisment vulgar, videocipluri cu tenta erotica etc.), şi cum incercati sa contracarati crescanda influenta negativa a acesteia în educatia tinerilor?

MS: Influenţa mass-mediei în iniţierea copiilor în teme legate de sexualitate este enormă. In legatura cu acest fenomen, noi încercam reorientarea interesului tinerilor spre relaţiile de dragoste bazate pe prietenie şi sublinierea efectelor negative pe care le poate avea asupra sufletului lor vizionarea de materiale pornografice. Tinerii sunt, într-o măsură covârşitoare, victime ale stimulilor fabricaţi de ziare, reviste, cărţi şi filme, bine glazurate cu violenţă şi sexualitate fără limite care le distorsionează percepţia asupra propriei sexualităţi. Accentuarea importanţei împărtăşirii sentimentelor într-o relaţie şi evidenţierea importanţei responsabilităţii faţă de cel de lângă tine sunt doar două dintre subiectele discutate cu tinerii, în scopul de a-i determina să îşi asume un comportament bazat pe autocontrol.

AM: Cum abordati în programele voastre raportul dintre drepturile şi responsabilitatile pe care le au tinerii în viata, în special în cadrul relatiilor intime?

MS: Ne axăm, în general, pe libertatea totală a individului, dar încercăm să-i facem pe tineri să înţeleagă că propria lor libertate nu le dă dreptul de a încălca libertatea altuia, şi că orice persoană are dreptul să aleagă să nu se angajeze în relaţii sexuale. Încercăm să scoatem în evidenţă faptul că fiecare este responsabil de comportamentele pe care şi le asumă.

AM: Vedeti posibila, în lumea moderna, seculara, o educatie sexuala bazata pe abstinenta?

MS: Este posibilă o educaţie sexuală bazată pe abstinenţă (aceasta este baza programului nostru), însă trebuie să fim conştienţi că o astfel de educaţie nu are rezultate vizibile imediate, iar cuantificarea lor poate fi facută doar pe baza declaraţiilor participanţilor.

Într-un discurs care vrea să sublinieze importanţa abstinenţei, trebuie să se ţină cont de modul cum este prezentată informaţia şi să nu se uite faptul că abstinenţa este percepută ca fiind ceva perimat şi desuet. Acest concept trebuie revalorizat în ochii tinerei generaţii şi corelat cu implicaţiile vieţii intime. Dacă abordarea se face dintr-o perspectivă strict religioasă, mesajul este cu siguranţă respins.

AM: Joi, 1 Iunie 2006, de Ziua Copilului, ati organizat o adunare publica şi un “Mars al Vietii”. A cata editie a fost aceasta; cu ce rezultate pana acum?

MS: Ca organizaţie, este pentru prima dată când organizăm un astfel de eveniment. Eu personal am mai avut experienţe în organizarea unor astfel de evenimente, în 2000 şi 2001 când lucram la o altă organizaţie. Contextul însă a fost diferit.

Anul acesta “Marşul Vieţii” a fost în egală măsură un marş de atenţionare şi sensibilizare a opiniei publice cu privire la avort, dar şi un moment de rugaciune în care noi, cei care am participat la acest eveniment, ne-am asumat intermedierea între cei implicaţi în efectuarea unui avort şi divinitate, pentru cei pe care comunitatea nu a fost capabilă să-i apere, să-i ajute să se nască.

Din interviurile luate participanţilor la marş şi trecătorilor de către voluntarii noştri, a reieşit faptul că Biserica ar trebui să fie mai implicată în contracararea acestui fenomen şi, mai ales, să-şi apropie mai mult generaţia tânără. Cineva ne-a mărturisit de asemenea că genul acesta de manifestare, tăcută, nonviolentă şi cu participarea reprezentanţilor Bisericii are un mai mare impact asupra trecătorilor decât o manifestaţie zgomotoasă, agresivă verbal şi vizual. Numeroase persoane care au asistat la marş au subliniat faptul că o astfel de manifestaţie publică e foarte utilă şi necesară pentru a mai trezi conştiinţa cuplurilor, a familiilor.

Impactul marşului asupra celor care intenţionează să recurgă la avort nu poate fi cuantificat, fiind greu de stabilit o corelaţie între acest gen de acţiuni de sensibilizare şi numărul de avorturi în anul respectiv. La nivel instituţional putem sublinia faptul că o parte din medici şi chiar din personalul medical al Maternităţii “Cuza Vodă” au participat la marş iar d-na conf.dr. Maria Stamatin, Director Medical al acestei instituţii a ţinut un cuvânt la finalul acţiunii, în catedrală. Conducerea spitalului a părut interesată de ideea consilierii psihologice obligatorii înainte de efectuarea unui avort. Ramâne de vazut cum vor evolua lucrurile pe viitor.

AM: Cum a evoluat numarul avorturilor în Iasi dupa 1990?

MS: Judeţul Iaşi a fost cam tot timpul pe un loc de frunte în ce priveşte numărul de avorturi comparativ cu celelalte judeţe ale ţării. E adevărat că deţine locul I şi la capitolul natalitate, dar la aceasta contribuie şi faptul că este un oraş universitar, cu profeşionişti de marcă în domeniu care atrag clientela din domeniul obstetricii.

Dacă în anii ‘90 în Iaşi se înregistrau, oficial, cca. 35-40.000 de avorturi pe an, în ultimii ani statisticile oficiale înregistrează cca. 10-12.000 de avorturi. Numărul lor a scăzut ca urmare a mai multor factori: educaţie, informare, accesul la contraceptive, etc. În continuare, însă, numărul rămâne foarte ridicat şi populaţia feminină de vârstă fertilă recurge la avort ca la o intervenţie banală, gen extracţie dentară.

Noi am facut un calcul aproximativ pentru anii 1990-2005 şi, doar pe baza statisticilor oficiale (la acestea se adaugă şi un număr foarte mare de avorturi nedeclarate, efectuate în cabinete particulare, poate chiar se dublează cifrele oficiale) reieşea că Iaşiul a pierdut prin avort cca. 300.000 de locuitori. Aceasta este aproape echivalentul populaţiei actuale a oraşului. În numai 16 ani.

AM: Ati incercat un dialog cu cadrele de specialitate din spitalele în care se practica intreruperi de sarcina? Care este atitudinea acestora fata de organizatia voastra şi de programele pe care le desfasurati?

MS: Ceea ce ne-a interesat pe noi este mai mult atitudinea faţă de problematica avortului şi mai puţin cu privire la instituţia pe care o reprezentăm.

Faţă de avort atitudinile profesioniştilor din lumea medicală rămân diverse, în funcţie de interese (veniturile provenite din efectuarea întreruperilor de sarcină sunt în continuare cele mai consistente din întreg domeniul intervenţiilor ginecologice) şi valori. Există medici ginecologi care nu efectuează avorturi din principiu. Aceştia sunt şi cei mai apropiaţi colaboratori ai noştri. Există şi medici care, deşi efectuează avorturi, sunt pentru informarea şi consilierea femeii înainte de avort fiind conştienţi că această procedură se efectuează foarte pe fugă iar ei, ca personal medical, nu mai au timpul fizic necesar şi pentru consiliere. Există însă şi medici care ne privesc cu reţinere şi chiar reticenţă, considerând că prin consilierea pre avort, “le luăm clienţii”. Şi chiar în lumea medicală există disensiuni între aceste grupări şi de aceea este dificilă instaurarea unei politici medicale unitare cu privire la acest subiect.

AM: În conditiile în care organismele internationale (ONU, UNICEF, UNFPA, OMS) au o atitudine nu doar ostila miscarilor pro-life, dar sunt chiar avanposturi ale abortionismului, distribuind abortive hormonale şi oferind servicii de avort şi sterilizare, ce sanse acordati miscarii pro-viata dintr-o tara ca Romania, ale carei autoritati sunt atat de dornice de a face pe plac acestora în speranta unei iluzorii “integrari”?

MS: Mişcarea pro-vita nu este dependentă exclusiv de atitudinea politică. Ea poate fi promovată sau impiedicată de către factorii politici dar nu poate fi suprimată. Pe lângă eforturile noastre omeneşti mai contribuie şi Dumnezeu cu harul Său. La nivel global orientarea este una clar în defavoarea mişcării pro-vita, chiar dacă, pe alocuri există şi încercări de susţinere politică. Dar la nivel individual, uneori se aplică proverbul “Buturuga mică răstoarnă carul mare”. Ar fi ideal ca mişcarea pro-vita să fie susţinută la nivel naţional, instituţional, dar personal nu sunt foarte optimistă cu toate că încercăm să facem lobby în acest sens. Este însă important să aibă un spaţiu de mişcare, o anumită libertate de acţiune.

AM: Vedeti utila o eventuala inchegare a unui organism non-guvernamental de tip federativ care sa incerce prezentarea unei pozitii unitare în ce priveste avortul şi dreptul copilului nenascut?

MS: O poziţie unitară cu privire la avort şi dreptul la viaţă al copilului nenăscut din partea Bisericii şi a societăţii civile este necesară pentru a putea menţine trează conştiinţa acestei naţiuni. Aceasta nu înseamnă neapărat că vom înregistra un succes la nivel politic.

Interviu consemnat de Bogdan I. Stanciu, iunie 2006