Adrian F. Popovici [Cititi episodul precedent...]
Societatea americană a privit conceptul de directivă în avans ca fiind o consecinţă a luptei pentru drepturile omului. Ca urmare, legislaţia actuală a Statelor Unite ale Americii pune astăzi la dispoziţie o multitudine de acte valabile din punct de vedere legal prin care o persoană îşi poate exercita dreptul la moarte. În plus, în cercurile înalte s-au făcut sugestii ca acest drept să devină o datorie pentru anumite categorii de oameni…
ÎN LUPTA PENTRU legalizarea eutanasiei, apariţia unor documente precum Dorinţa de Viaţă (Living Wills) a jucat un rol esenţial. Astfel, în 1967 Luis Kutner formulează primul document Dorinţă de Viaţă pentru ,,Societatea Eutanasică” din America (astăzi numită ,,Alegerea de a Muri”), în scopul de a se câştiga recunoaşterea publică a eutanasiei.
Primul proiect de lege privind Dorinţa de Viaţă a fost introdus în legislaţia statului Florida în 1975. Autorul proiectului de lege susţinea că, prin legalizarea unor astfel de documente, 90 % din retardaţii şi bolnavii mental din Florida ar ,,căpăta permisiunea” de a muri, iar statul ar economisi astfel 5 miliarde de dolari. Asociaţia pentru persoane retardate şi alte grupări ce apără drepturile bolnavilor mental au luptat împotriva proiectului de lege, împiedicând aprobarea lui la acel moment.
Însă, după câţiva ani legea a fost promulgată, contraargumentele fiind date uitării. Mai mult, preşedintele Bill Clinton şi soţia lui au participat la campania în favoarea eutanasiei, făcând presiuni asupra populaţiei pentru a semna Dorinţe de Viaţă şi subliniind că prin aceasta puteau fi controlate costurile îngrijirii medicale. Într-un interviu cu Tom Brokaw de la NBC, preşedintele Clinton a afirmat că semnarea Dorinţelor de Viaţă este ,,o cale să stârpim pe unii dintre ei”.
Ca urmare a acestor nenumărate încercări şi presiuni a luat fiinţă forma actuală a Dorinţei de Viaţă: ,,Dacă aş fi într-un stadiu ultim de boală şi nu mai sunt capabil să iau decizii cu privire la tratamentul meu medical, cer ca medicul care mă îngrijeşte să oprească tratamentul care doar prelungeşte procesul morţii şi nu este necesar pentru confortul meu sau pentru a-mi alina durerea.” Scopul acestui act este, evident, respingerea îngrijirii medicale de către un pacient declarat incapabil de a lua decizii. În cazul semnării unui astfel de document, medicul are autoritatea decizională şi, în plus, nu este obligat să consulte familia pacientului în ceea ce priveşte întreruperea tratamentului medical.
Legile care permit utilizarea Dorinţelor de Viaţă explică termenii documentului. De exemplu, Administraţia Veteranilor din Statele Unite ale Americii (Poliţa M-2, partea I, capitolul 31, 1991) defineşte ,,stadiu ultim” ca fiind o ,,condiţie debilă care este incurabilă din punct de vedere medical … şi care se aşteaptă să cauzeze moartea … şi include dar nu este limitată de condiţiile când moartea este iminentă, ca şi condiţiile debile şi cronice din care nu există şanse rezonabile de recuperare.” O astfel de definiţie ar putea permite întreruperea tratamentului medicamentos persoanelor bolnave de diabet sau afecţiuni cardiace. Prin ,,tratament” se înţelege orice intervenţie realizată sau cerută de către medic; astfel de intervenţii pot include mâncarea, lichidele, antibioticele, sau insulina pentru un diabetic.
Societatea ,,Alegerea de a Muri” a sprijinit, de asemenea, propunerea ca Actul de auto-determinare a pacientului (Patient Self-Determination Act) să devină parte din Actul de reconciliere a bugetului, colaborând îndeaproape cu senatorii Danforth şi Moynihan, susţinătorii iniţiali ai proiectului de lege. Prin acest act, intrat în vigoare în decembrie 1991, se cere tuturor spitalelor, azilelor şi sanatoriilor să informeze pacienţii asupra dreptului lor de a semna un astfel de document. În plus, în cercurile înalte s-au făcut sugestii ca acest act să devină obligatoriu pentru anumite categorii de oameni.
Mai mult, în 1994, echipa Societăţii ,,Alegerea de a Muri” a susţinut, în faţa senatorilor, un raport privind ,,rolul Actului de auto-determinare în cadrul reformei îngrijirii medicale”, printre argumentele aduse în favoarea acestuia numărându-se aparatura medicală insuficientă şi raţionalizarea ei. Aceeaşi idee fusese enunţată de Dr. Otis Bowen în 1987, când afirma în plenul Comitetului Financiar al Senatului că singura cale de a micşora costurile utilizării aparaturii medicale de înaltă tehnică era de a-i încuraja pe americani să semneze Dorinţe de Viaţă.
Alte acte asemănătoare Dorinţei de Viaţă sunt Împuternicirea unui avocat pentru îngrijirea sănătăţii (Durable Power of Attorney for Health Care) - care dă dreptul unei alte persoane de a lua decizii medicale dacă pacientul devine incapabil de a hotărî, poliţa ,,No Code” - care este o facilitate particulară a unor azile prin care se renunţă la orice formă de prim-ajutor sau Actul de ajutor pentru a muri - care dă dreptul şi unui copil de 6 ani să ceară ajutor în a muri şi să se dea curs cererii sale, chiar împotriva voinţei părinţilor.
Există, de asemenea, organizaţii ce nu sprijină eutanasia şi luptă pentru a contracara efectele nedorite ale actelor gen Dorinţa de Viaţă. Astfel, ,,Centrul pentru drepturile pacienţilor în stadiu ultim de boală” sau ,,Forţa internaţională anti-eutanasia” pun la dispoziţie un ,,document de auto-protecţie a pacientului”. Acesta ,,1. Delimitează explicit şi interzice eutanasia, 2. Specifică faptul că nutriţia şi hidratarea trebuie să fie asigurate în afară de cazul în care persoana este incapabilă de a asimila mâncare sau fluide, 3. Specifică că semnatarului trebuie să i se asigure îngrijirea ordinară şi cea medicală, inclusiv controlul durerii şi confortul şi 4. Nu conferă imunitate nici unui medic, îngrijitor medical sau instituţii care nu onorează aceste instrucţiuni.”
Legislaţia cu privire la Dorinţa de Viaţă şi Împuternicirea unui avocat pentru îngrijirea sănătăţii consideră legale atât actele scrise de mână cât şi cele două tipuri de documente, ele contând în eventualitatea unui proces. Mai mult decât atât, la 6 martie 1996, Curtea de Apel al celui de-al nouălea District a găsit în al 14-lea amendament la Constituţie o ,,libertate de interes” pentru sinuciderea asistată a adulţilor capabili mental, aflaţi într-un stadiu terminal al bolii, de a hotărî momentul şi modul morţii lor. În sumarul părţii IV (,,Există vreo libertate de interes”), judecătorul Stephen Reinhardt notează: ,,Concluzia noastră este puternic influenţată, dar nu este limitată de starea adulţilor capabili mental, aflaţi într-un stadiu ultim al bolii.”
Curtea de Apel din San Francisco a încurajat dorinţa medicilor de ,,a grăbi moartea” prin recentele legi din care ,,U.S. News and World Report” din 18 martie 1996 notează: ,,un adult capabil de a lua decizii, aflat într-un stadiu ultim de boală are dreptul constituţional la o sinucidere asistată de un medic”, ca la 25 martie 1996 acelaşi cotidian să scrie: ,,numai în anumite cazuri, curtea permite ca uciderea să fie cerută de o curte sau de un delegat numit de pacient”.
Ca urmare a acestei legislaţii aberante, societatea americană a fost zguduită de situaţii de-a dreptul şocante. Astfel, în 1995, Marjorie Nighbert, în vârstă de 83 de ani, a suferit un atac de cord, în urma căruia a rămas cu un handicap fizic sever, incluzând greutăţi la înghiţire, des întâlnite la cei care au suferit un stop cardiac. Pentru a se evita problemele de nutriţie, Marjorie era hrănită printr-un tub. Fratele ei, pe care îl împuternicise, cu trei ani în urmă, în ceea ce priveşte îngrijirea ei medicală a cerut ca tubul să fie îndepărtat.
Tubul a fost îndepărtat, iar Marjorie a cerut în mod repetat să i se dea de mâncare. Dar hotărârea de a fi lăsată să moară de foame era legală. Un asistent medical, îngrijorat pentru soarta ei, a atras atenţia Serviciilor de Sănătate şi Reabilitare din Florida, cazul ei fiind luat în discuţie de un tribunal. În final, judecătorul a hotărât că Marjorie nu trebuie hrănită pe baza faptului că nu are dreptul legal să ceară de mâncare.[!!!, subl. AM] Asistentul care a raportat incidentul a fost concediat, iar Marjorie a murit la 6 aprilie 1995.
Un alt caz şocant de moarte prin înfometare este cel al lui Elizabeth Bouvia. În 1983, la vârsta de 26 de ani, Elizabeth Bouvia a luat hotărârea de a se sinucide prin înfometare şi s-a interesat dacă există posibilitatea ca un spital să îi asigure confortul necesar. Deşi suferea de o paralizie cerebrală, ea fusese capabilă să-şi termine liceul şi să-şi întemeieze o familie. Însă ultimii doi ani îi aduseseră numai necazuri: îi murise fratele, pierduse un copil şi renunţase la facultate din cauza discriminărilor bazate pe handicapul său.
Avocaţii lui Elizabeth au angajat trei specialişti în îngrijire medicală pentru a evalua starea ei de sănătate. Aceştia au căzut de acord că dorinţa ei de a se sinucide era raţională, deoarece ea era handicapată. În acest context, Paul Longmore, membru al Programului pentru Handicapaţi şi Societate de la Universitatea din California de Sud, scria că ,,evaluările psihiatrice reflectă şi consolidează grava devalorizare socială a persoanelor cu handicapuri severe.” Cazul ei a ajuns în tribunal, iar judecătoarea Lynn Compton a afirmat: ,,Este evident că Elizabeth a luat o hotărâre conştientă şi în cunoştinţă de cauză, anume că preferă moartea unei existenţe marcate de neajutorare - o condiţie intolerabilă.”
Paul Longmore a numit afirmaţia judecătoarei Compton ,,şocantă prin ignoranţa şi influenţa sa”, şi a comentat că această persoană ,,neajutorată” este ,,o femeie în putere care ar fi putut să aibă o viaţă normală dacă ar fi primit tratament medical şi psihiatric adecvat.”
Cazul lui Elizabeth a ajuns, în final, la Curtea de Apel din California. În acest timp, ea era hrănită printr-o perfuzie. Curtea a ordonat îndepărtarea perfuziei, pe baza legii care susţine ,,dreptul la intimitate”. Această lege hotărăşte că nu este nevoie ca o persoană să fie în comă sau aproape de moarte pentru a refuza să fie hrănită, şi nici nu este necesar să fie examinate motivele care stau la baza acestei decizii.
A fost prima curte care a susţinut sinuciderea asistată, pretinzând că statul ar trebui să ,,permită şi în fapt asistarea pacienţilor pentru a muri uşor şi cu demnitate” …
(Va urma)
17 responses so far ↓
1 Sauron // Jun 29, 2006 at 12:36 am
Problematica eutanasiei poate fi exprimata si facand o paralela cu pedeapsa cu moartea. Ar trebui acestea implementate sau nu?
Pentru ambele cazuri exista si argumente pro si contra! In cazul pedepsei cu moartea ar fi normal ca cel care omoara de exemplu sa fie si el omorat, dar asta inseamna la randul ei o crima deci…e greu sa se hotarasca.
In privinta eutanasiei, un om care in urma unui accident, sau chiar de la nastere, sau in urma unei boli grave ajunge la stadiul de neputiinta totala atat psihica dar si fizica e deja ca si mort si eutanasierea i-ar curma suferinta atat lui cat si apropiatilor…..dar in “mainile gresite” s-ar putea face abuzuri pe aceasta tema si ar putea fi eutanasiati oameni pentru care ar exista sanse de remediere si asta nu-i drept! Dar cine ar trebui sa hotarasca daca eutanasia ajuta la ceva sau dimpotriva e daunatoare? Medicii?, preotii?, guvernul?, populatia? Toti au un cuvant de spus pe aceasta tema si fiecare are influenta sa: guvernul nu implementeaza eutanasia ca-si strica imaginea, medicii chiar daca vor nu pot pentru ca nu-i lasa guvernul, preotii nu-s de acord ca nu-i crestineste iar populatia chiar daca ar vrea nu are cum sa foloseasca eutanasia din cauza celorlalte categorii mentionate anterior!
Complicat nu? ;)
2 vasile // Jun 29, 2006 at 10:15 am
“eutanasia este un subiect serios”
De acord, am mai postat pentru acest subiect shi am pus un link al studetzilor la medicina care au discutat foarte serios problema pe forumul lor. Numai ca discutzia se impotmoleshte invariabil la riscul unei hotarari irevocabile. Sau cum spunea un personaj mai putzin celebru dintr-un film mediocru care bolnav de Alzheimer NU se sinucide pentru a nu pierde momentele fericite ale vietzii….
“Va rugam insistent (e o chestiune generala) sa nu va mai simtiti obligati sa comentati fiecare articol, mai ales pe asemenea teme, daca nu aveti ceva de spus.”
Subscriu shi eu la aceasta asertziune, ca sunt cam multzi aici care intra numai sa li se vada nicku’……
“Cat despre pasiunea pentru Hitler, daca e atat de arzatoare, poate sa fie exprimata liber pe un blog special creat pentru asemenea subiecte; nu trebuie sa populam toata Altermedia cu fantomele trecutului.”
Aici nu vad atat pasiunea arzatoare pentru un personaj profund controversat cat dorintza de a stabili prioritatea in domeniu, cu toate ca nici ideea shi nici aplicarea ei nu au apartzinut susnumnitului, ci eutanasia pentru eugenizarea unei populatzii era practicata la stanca tarpeiana de spartani… chiar dak nu le-a folosit la nimica pana la urma….
pace
3 Evw // Jun 29, 2006 at 5:55 pm
Problema este, într-adevăr, foarte complicată dar cred că se acordă o atenţie exagerată fenomenului ca şi altora, de altfel, cum ar fi avortul în cazul femeilor violate etc.
Procentul acestor cazuri în totalul oamenilor bolnavi este infinitezimal, undeva spre 0,00002 la mie.
Cred că , până la urmă decizia ţine de conştiinţa fiecărui om , de convingerile religioase etc.
Cu privire la fondurile care , chipurile, s-ar economisi- sunt de-a dreptul siniştri- se acordă sume imense, chiar şi la noi, în România , pentru câini şi pisici (uneori suma alocată pentru un câine comunitar o depăşeşte pe cea alocată unui copil al străzii) iar pentru bietul om e prea scump.
Ipocrizia specifică societăţii de consum!
4 kraken // Jun 29, 2006 at 7:43 pm
*se acordă o atenţie exagerată fenomenului ca şi altora, de altfel, cum ar fi avortul în cazul femeilor violate etc.*
Remarca cinica, a unei persoane care priveste numai din punctul de vedere egoist al dogmei religioase, nu cel uman.
o femeie violata sufera un traumatism psihologic care poate dura ani sau toata viata. O violata poate urî pruncul pe care-l poarta in pantece. Este o crima sa i se impuna naterea unui astfel de copil daca ea nu-l doreste. Adica femeia nu conteaza, important e sa iasa pasenta pro-avortistilor. Exista site-uri cu marturii ale violatelor.
Si islamistii baga la puscarie, daca nu o lapideaza, femeia violata. Vina e a ei, nu a barbatului.
Guvernul roman acorda sume pentru cainii vagabonzi pentru a se incadra in UE. N-ai sa vezi in marile orase ale UE caini vagabonzi, insa ai sa vezi cersetori, drogati.
Societate de consum…de parca nu toti consumati. aveti rate la casa, aveti masina, calatoriti, va cumparati haine, platiti taxe pentru scolarizarea copiilor, aveti computer, frigider, adica tot ceea ce reprezinta consum. As intelege sa vina critica din partea unuia care traieste departe, intr-un sat, care nu se bucura de “consumism”
Iata o dovada de ipocrizie a criticilor “consumismului” pe acest forum.
5 cristian // Jun 29, 2006 at 7:44 pm
Doamne, ce jos am ajuns noi oamenii!!! Oare se poate şi mai jos?
“90 % din retardaţii şi bolnavii mental din Florida ar ,,căpăta permisiunea” de a muri, iar statul ar economisi astfel 5 miliarde de dolari.” sau
“pentru a semna Dorinţe de Viaţă şi subliniind că prin aceasta puteau fi controlate costurile îngrijirii medicale.”
De unde se vede, că pt mulţi americani, zeul Ban le conduce viaţa. Iar dacă se închină zeului Ban, cum altfel să gândească?
“In privinta eutanasiei, un om care in urma unui accident, sau chiar de la nastere, sau in urma unei boli grave ajunge la stadiul de neputiinta totala atat psihica dar si fizica e deja ca si mort si eutanasierea i-ar curma suferinta atat lui cat si apropiatilor” -prostii!
“Dar cine ar trebui sa hotarasca daca eutanasia ajuta la ceva sau dimpotriva e daunatoare?” În sfârşit o întrebare de bun simţ!!! Bineînţeles că numai şi numai Acela Care dă Viaţa!
Iată ce ne învaţă Sfântul Sinod cu privire la acest subiect:
EUTANASIA (rezumat)
Sfântul Sinod al BOR
Potrivit Revelatiei si invataturii Bisericii, viata omeneasca (atat in sens crestin si duhovnicesc, cat si in sens biologic) este un dar al lui Dumnezeu pentru ca vine de la Dumnezeu, stapanul ei absolut.
Fiind creata de Dumnezeu, viata umana este intrinsec buna si merita ca totdeauna sa fie respectata si aparata, fie ca se va manifesta in mod plenar, fie ca va exista cu deficiente datorita unor cauze cunoscute sau necunoscute.
Ca fiinte create, din punct de vedere biologic, prin vrerea lui Dumnezeu, intram in si iesim din istorie. Acesta este un drept al persoanei umane, persoana care nu se epuizeaza insa intre intrarea si iesirea ei in/din istorie.
De-a lungul timpului, omul a avut o atitudine variabila fata de propria-i viata. La fel si atitudinea societatii fata de viata membrilor ei a fost variabila.
Crestinismul insa, cu viziunea sa privind, pe de o parte viata si sensul acesteia, iar pe de alta parte originea suferintei si a rostului acesteia (ingaduit de Dumnezeu), a adus modificari radicale in ceea ce priveste respectul fata de viata omeneasca. Viata in trup este viata a persoanei, iar de viata persoanei umane nimeni nu poate dispune dupa bunul sau plac; persoana chiar in suferinta, are o valoare inestimabila. Iar, suferinta, cand nu este consecinta imediata sau indepartata a unor pacate, este o realitate ingaduita de Dumnezeu, stiut fiind ca „ suferinta aduce rabdare si rabdarea incercare, iar incercarea, nadejde” ( Rom. 5, 3-4). De aceea Dumnezeu a poruncit: „Sa nu ucizi!” ( Exod. 20, 13). Persoana nu se epuizeaza in viata sa biologica, nici nu se realizeaza exclusiv in conditia sa pamanteasca, iar viata in sensul biologic al cuvantului, este conditia fundamentala in vederea pregatirii persoanei umane pentru Imparatia lui Dumnezeu.
Pierzand sensul transcendent al fiintei umane, omul modern nu mai este capabil sa recunoasca valoarea inviolabila a propriei vieti, ajungand astfel, in situatia de a propune eliberarea de viata ca si cum ea ar fi un simplu obiect. Potrivit Declaratiei Drepturilor Omului, „prin eutanasie se intelege o actiune sau o omisiune care, prin natura sa sau prin intentii, provoaca moartea in scopul eliberarii de orice durere”. Eutanasia se situeaza deodata la nivelul intentiilor si al metodelor folosite. Desi societatea general – umana evalueaza fara a tine cont totdeauna de valorile crestine promovate de Biserica, crestinismul respinge orice actiune sau omisiune prin care s-ar incerca ridicarea vietii cuiva si orice modalitate prin care cineva ar incerca sa-si ridice viata.
In literatura de specialitate, eutanasia a fost clasificata in functie de doua criterii:
1. Dupa modul si mijloacele de realizare (eutanasia activa sau pasiva)
2. In functie de acordul bolnavului( voluntara, nonvoluntara si involuntara)
De orice tip ar fi, eutanasia este expresia unei mentalitati secularizate care are pretentia ca omul are dreptul sa dispuna de viata lui si a altuia. Eutanasia este si expresia unei etici hedoniste si utilitariste care nu vad si rostul suferintei.
Crestinismul nu exclude suferinta. Aceasta este o realitate pe care Mantuitorul Hristos n-a negat-o, n-a suprimat-o, ci si-a asumat-o. A fi crestin inseamna a participa la viata in Hristos, a face din lumina Lui lumina ta, din viata Lui viata ta. Urmand, asadar, lui Hristos, prin suferinta ta, participi intr-un anume fel la suferinta si patimile lui Hristos. Mantuitorul Hristos nu a asumat suferinta in mod inutil. Prin urmare nu exista suferinta inutila. In absurdul ei (in mod paradoxal) ea are un rost pentru bolnav si pentru cei din jur, rost pe care insa nu-l putem descifra intodeauna. Dar el este! Asa cum suferinta lui Hristos a avut sens- Invierea- si suferinta noastra are rostul ei: este o experienta cu adevarat rascumparătoare , cand va fi raportata la Hristos.
Fie ca este activa sau pasiva, eutanasia ramane un act impotriva lui Dumnezeu. Omul nu poate atenta nici la viata lui, nici la viata vreunui semen de-al sau pentru ca, in ultima instanta, aceasta inseamna atentat la suveranitatea lui Dumnezeu.
Medicul (si nimeni altcineva) nu are dreptul sa ridice viata vreunei persoane. Cel care nu poate da cuiva un drept, nu i-l poate lua; asadar, cel care nu poate da cuiva viata nu i-o poate lua. Ca instrument si mijlocitor prin care Dumnezeu lucreaza, medicul (valorificand vocatia si menirea sa) este dator sa aline suferintele, dar nu are dreptul sa grabeasca intentionat procesul natural al mortii.
In cazul in care sfarsitul biologic al unei persoane este iminent, nu avem dreptul sa-i grabim acest sfarsit prin eutanasie. Iubirea de aproapele nu consta in curmarea vietii cuiva din mila pentru a-l scapa de dureri, ci a-l ajuta sa suporte durerea pana in clipa cand se va preda lui Dumnezeu, moment care trebuie sa ramana rezultatul unui proces natural si, pe cat posibil, in deplina constienta si cu deplina constiinta. Datoria noastra si in special scopul medicilor este de a fi in slujba vietii pana la capatul acesteia; or omul traieste chiar si atunci cand se afla in stadiul terminal al vietii fizice.
In cazul bolilor incurabile, Biserica recomanda folosirea tuturor mijloacelor in vederea usurarii durerii provocata de boala: in primul rand a celor de natura spirituala, intelegandu-se prin aceasta administrarea Sfintelor Taine, consilierea duhovniceasca, rugaciune si sustinere morala, iar in al doilea rand, de natura medicala, prin administrarea tratamentelor normale, prin asigurarea igienei corespunzatoare si a tratamentelor paleative.
Eutanasia nu poate avea justificare nici medicala, nici economica. Medicul care o practica si-a incalcat menirea si comite un pacat grav, condamnat de Dumnezeu si detestat de Biserica. Pentru evitarea unui asemenea pacat este nevoie de o informare corecta cu privire la gravitatea lui si cu privire la sensul vietii.
Moartea fizica este o realitate prin care trece orice fiinta creata. Atunci cand survine in viata omului, cu sau fara suferinta, aceasta trebuie privita ca mijloc de unire cu Dumnezeu, ca moment solemn al trecerii noastre in Imparatia vesnica a lui Dumnezeu „ unde nu este durere, nici intristare, nici suspin”.
6 Evw // Jun 30, 2006 at 9:22 am
kraken
Acelaşi sfat-lasă demagogia. Tu citeşti doar ce-ţi convine? Am specificat clar că, având în vedere numărul mic al acestor cazuri extreme în totalul populaţiei, decizia trebuie lăsată în sema conştiinţei fiecărui om. Acum înţelegi sau îţi mai trebuie lămuriri? Pot avea răbdare cu cei care pricep mai greu.
Tu ai fost violat şi ai rămas însărcinat sau eşti purtătorul de cuvânt al oropsiţilor soartei? Există femei care au trecut prin acest coşmar şi au decis să păstreze copilul plecând de la premisa că pruncul nu este vinovat. Este foarte complicată problema şi nu cred că tu sau eu trebuie să luăm decizii în locul lor. Biserica sfătuieşte nu impune , asta nu înţelegeţi voi.Repede puneţi pumnul în gură cu dogmele pe care nici nu le cunoaşteţi ,nici nu vă interesează şi nici nu vă afectează viaţa cu ceva.Atât timp cât nu vă intereseză morala creştină şi trăiţi după bunul plac -este libertatea voastră-de ce atacaţi Biserica? S-a băgat Biserica în viaţa ta vreodată?Te-a forţat să faci ceva?
Ai avut măcar răbdare să citeşti postarea lui Cristian?
Ipocrizia societăţii de consum se traduce şi prin aceea că reduce viaţa umană doar la biologic şi confort. Atât.Omul postmodern tinde să nu mai aibă nici o demnitate.
Te sfătuiesc să nu mai faci presupuneri biografice.Unul dintre părinţii mei a murit de o boală incurabilă şi, deşi ne-a rupt sufletul, nici măcar o secundă nu ne-am gândit -nici noi nici el-să-i administrăm o doză dublă de morfină pentru a-i curma suferinţa. A murit demn atunci când i-a venit ceasul fără să ne mânjim mâinile cu o crimă.
7 Evw // Jun 30, 2006 at 9:34 am
Încă ceva
Cunosc o familie care a avut un copil născut cu o gravă problemă medicală.Fata nu vedea, nu auzea, nu a vorbit niciodată, nu a mers niciodată, practic - o legumă.Nu avea în schimb nevoie de aparate. A trăit 22 de ani, a murit acum doi ani.Părinţii, mai ales mama, au plâns 22 de ani dar au considerat-o tot timpul fiica lor. Au botezat-o, avea un nume şi au sperat că-şi va reveni, deşi era imposibil. Aceşti oameni nu ar fi acceptat niciodată s-o ucidă-dacă legea ar fi permis.
8 Evw // Jun 30, 2006 at 10:25 am
kraken
“Remarca cinica, a unei persoane care priveste numai din punctul de vedere egoist al dogmei religioase, nu cel uman.”
Egoismul se manifestă atunci când omul are o grijă disproporţionată fată de ego-ul său.Să-i fie lui bine, ceilalţi nu contează. Unde vezi tu egoism în cazul menţionat de mine? Dacă femeia a decis să păstreze copilul înseamnă că nu e deloc egoistă, s-a gândit şi la fărâma de viaţă concepută-deşi în condiţii traumatizante-dar care este,totuşi, o viaţă de om.
Egoismul, în forma lui plenară, se manifestă la cei care susţin avortul, la femeile care-şi ucid pruncii pentru că le încurcă lor socotelile, nu mai pot desfrâna în voie , le afectează cariera, le strică silueta etc.
Îmi amintesc de un spot publicitar promovat de Andreea Marin :”Sigur că-mi doresc un copil dar acum nu e momentul”. Poate fi definit egoismul într-o formă mai pură?
9 Hathor // Jun 30, 2006 at 3:20 pm
In functie de opinie, fiecare poate aduce tot felul de exemple, auzite sau traite, convingatoare. Ceea ce nu ma surprinde la AM este ca inchide ochii la limbajul unui/unei Evw - Pot avea răbdare cu cei care pricep mai greu. (ca sa dau numai un exemplu), adica il face tampit -, fiindca tuna si fulgera impotriva necredinciosilor consumisti.
Este dezgustatoare aceasta propaganda (ca orice propaganda) crestina. Este un exemplu de intoleranta si rautate acest nou nick Evw.
Am calatorit mult prin tara, am stat pe la manastiri, am vorbit cu maici si preoti. Toti blanzi si toleranti. Au pe figura acea senitatate si blandete pe care o da linistea sufleteasca si echilibrul. Dar inversunarea si rautatea cu care “aparati” crestinismul si valorile morale sint demne de orice fundamentalist, fie crestin, fie islamic.
10 Evw // Jun 30, 2006 at 4:30 pm
Agatha
Ai putea da lecţii cameleonului. Hotărăşte-te odată . Acum spui că tot ce are în coadă ortodoxie înseamnă pentru tine exagerare şi sectă iar atunci când interesele ţi-o cer nu mai pridideşti să-i lauzi pe călugări şi pe maici. Simpatică mai eşti.
Toleranţa, în cazul monahilor, se referă la persoana umană coruptibilă dar nicidecum la îndărătnicie şi refuzul de schimbare. Nici un preot n-o să-ţi tolereze să vii cu păcate mari la spovedanie pe care ţi le dezleagă şi apoi să vii cu nonşalantă să-i spui că ai mai făcut 3 avorturi de la ultima spovedanie.Preotul te poate ajuta dar inconştienţa nu şi-o poate asuma şi rişti să te dea afară. Tu ai vizitat mănăstirile ca turist, te-au tratat bine pentru că aşa-i frumos dar dacă te-ai fi interesat mai în profunzime de viaţa lor ai fi observat că nu-i deloc uşor şi nici de glumă.
Aprecierile tale de fundamentalism mă lasă rece, şi Sfinţii Părinţi ar putea fi acuzaţi de fundamentalism pentru inflexibilitatea de a schimba dogmele pentru leneşi şi căldicei.
11 cristian // Jun 30, 2006 at 7:05 pm
Pt Hathor: “Este dezgustatoare aceasta propaganda (ca orice propaganda) crestina. Este un exemplu de intoleranta si rautate acest nou nick Evw.” Eh, aici mi se pare mie, că tu eşti cea care emite judecăţi, fără a cunoaşte oamenii prea bine. Mie personal mi se pare un mare exerciţiu de toleranţă din partea lui Evw şi alor ei, să stea timp îndelungat şi să îngrijească de un om bolnav pe ultima sută de metri în viaţă! Adicătelea fapte, şi nu vorbe, fie ele şi pe AM.
“maici si preoti. Toti blanzi si toleranti.” Toleranţi faţă de eutanasie??? Toleranţi faţă de avort??? Chiar aşa or fi preoţii şi maicile din BOR? Să mă ierţi, dar până azi nu am văzut aşa un creştin.
În altă ordine de idei, vorbind despre intoleranţă, parcă am mai observat, că tu însăţi ai postat judecăţi dure la adresa creştinilor sau învăţăturilor Bisericii în mai toate dintre ultimele tale comentarii; nu cumva este vorba aici de bârna din ochiul tău şi paiul din ochiul lui Evw, de ex.?
12 cristian // Jun 30, 2006 at 7:10 pm
De reamintit părerea lui Hathor ref la un monah ortodox în special (păr Serafim Rose) şi monahi + monahii în general: “Dar sa se retraga unu numai ca sa scape, sa stea sa se roage toata ziua, este intradevar lipsa de putere sufleteasca si vointa pentru a te opune cursului unei vieti zbuciumate.”
13 Hathor // Jul 1, 2006 at 11:21 pm
Evw/Anastasia (drept la replica, AM) si cristian, n-are rost sa ma obosesc sa va raspund in detaliu, asa ca-ntr-un dialog civilizat si amical, mai ales ca nu toate mesajele se publica. N-am vorbit cu maicile si preotii despre avort si eutanasie. Dar sint convinsa ca si daca as fi abordat tema ar fi vorbit cu bun simt, nu cu chef de cearta. Impresia mea a fost ca sint persoane linistite si echlibrate. Asta transmit. In schimb aici va repeziti ca ulii pe cei care nu va impartasesc ideile.
Nu-l mai tot dati exemplu pe Serafim Rose (nici macar nu ma refeream la el, ai scos fraza din context), ca nu toti cei care se retrag in manastiri sint niste eruditi.
14 Evw // Jul 3, 2006 at 1:55 pm
E-n regulă, Agatha.Mă nelinişteam dacă erai de acord cu mine şi Cristian.
15 Hathor // Jul 4, 2006 at 2:03 am
Îmi amintesc de un spot publicitar promovat de Andreea Marin :”Sigur că-mi doresc un copil dar acum nu e momentul”. Poate fi definit egoismul într-o formă mai pură?
Anastasia, inainte de a da cu barda, informeaza-te. Rautatea-i de la diavol:-)
“Andreea Marin va face in septembrie fertilizare in vitro. La indemnul medicilor dupa doua sarcini extrauterine, ea si sotul sau, Stefan Banica jr, au hotarat sa inceapa tratamentul premergator inseminarii. Embriotransferul costa cam 2.000 de euro, fara a lua in calcul medicamentatia pregatitoare pe care o va face in aceste luni.
Andreea poate sa faca inseminarea la Bucuresti, Cluj sau Timisoara. Cu toate ca sansa de a ramane insarcinata in urma acestui procedeu este de 78%, proportia de a da nastere unui copil este de doar 30%.”
http://www.gardianul.ro/2006/07/04/monden-c6/viitorul_copil_al_lui_banica_jr_va_costa_2_000_de_euro-s81198.html
16 Harkonnen // Jul 5, 2006 at 7:59 am
Nu as fi postat acest comentariu daca aseara, la stiri, nu as fi vazut cazul tinarului american care s-a trezit din coma dupa 19 ani.
Mai oameni buni, chiar nu realizati ca viata unui om este sfinta (bineinteles atita timp cit nu atenteaza la viata altuia)? Am ajuns sa discutam despre asta in termeni de profit/pierdere de parca am fi la bursa? Adica daca eutanasiem (ca pe ciini) pe cei aflati in suferinta economisim ‘jde miliarde de dolari?
Societatea intretine tot soiul de paraziti cum ar fi politicienii sau aparatul birocratic supradimensionat. Fonduri uriase sunt risipite in “proiecte” fara sens. De ce nu s-ar gasi fonduri sa sustina - pina in ultima clipa - si pe acesti nefericiti?
Daca totusi cineva vrea “sa se eutanasieze”, sa o faca dupa metoda din batrini adica cu propria-i mina. Este de necrezut cite lucruri poti face cu niscai fibre vegetale (adica fringhie) si un pic de sapun sau un bolovan+girla…
Sau, le pot livra “praf de succesiune” (contra cost, sa fiu in pas cu vremurile), efect garantat, continut de anhidrida arsenioasa minim 99,5%; da’ cu conditia sa-l bea ei…
17 Evw // Jul 5, 2006 at 2:16 pm
Este ,într-adevăr, incredibil unde poate să ajungă inconştienţa unora.
Agatha, mai lasă-mă, începi să plictiseşti .
Pe Andreea Marin o cunosc personal, mi-a fost colegă 4 ani într-o anumită formă de învăţământ. M-am referit la ea pentru că reclama la contraceptive pe care a promovat-o exprimă egoismul omului contemporan, dorinţa de a-i fi bine cu orice preţ, de a planifica totul, când face copii , când moare.
Normal că după ce te otrăveşti ani de zile nu mai poţi rămâne însărcinată ca tot omul. Nu e însă singura explicaţie…
Leave a Comment