O decizie a Curtii Supreme a SUA intareste sperantele activistilor pro-life
O DECIZIE recenta a Curtii Supreme a Statelor Unite reafirma dreptul SUA de a-si conduce afacerile juridice in concordanta cu Constitutia Statelor Unite si nu respectand clauze specifice tratatelor internationale. La proces, Curtea a respins obligativitatea aplicarii unei directive a Curtii Internationale de Justitie (ICJ).
Deznodamantul procesului Medellín v. Texas nu numai ca a reafirmat principiile de suveranitate si auto-guvernare, dar a si discreditat argumentele activistilor internationali pro-avort, conform carora subscrierea la tratatele internationale cere natiunilor sa ignore protectia constitutionala acordata familiei si copilului nenascut, noteaza Friday Fax, publicatia saptamana a Institutului Catolic pentru Familie si Drepturile Omului (C-Fam).
Printr-o decizie cu 6 voturi la 3, anuntata de judecatorul John Roberts, Curtea Suprema a SUA a respins argumentul ca autoritatile din Texas ar fi fost obligate sa informeze un etnic mexican, suspectat de crima, despre dreptul lui sub legea internationala de a contacta consulatul tarii sale dupa ce a fost arestat. Un ordin al ICJ, “principalul organ judiciar” al Natiunilor Unite, cu sediul la Haga, statua ca cetateanul era indreptatit sa primeasca imediat asistenta consulara si de a fi judecat de o instanta din tara sa de origine, pe baza unei clauze a Conventiei de la Viena cu privire la relatiile consulare, un tratat pe care Statele Unite l-au ratificat.
Administratia Bush a recomandat conformarea cu decizia Curtii Internationale de Justitie, argumentand ca executivul (condus in SUA de insusi presedintele Republicii) ar avea dreptul de a decide care instanta poate judeca un anumit caz insa, analizand separarea puterilor stabilita in Constitutie si jurisprudenta din prima perioada a Republicii Americane, Curtea Suprema a hotarat ca presedintelui ii lipseste autoritatea de a decide care instanta urmeaza sa judece un caz.
De vreme ce clauza tratatului in discutie cerea neaparata ei ratificare, ea nu putea implica statele fara ratificare din partea Congresului, lucru care nu s-a petrecut. Constitutia Statelor Unite cere o actiune expresa a legislativului, si nu a executivului, pentru a modifica un tratat in lege.
Principiile care stau la baza deciziei Curtii Supreme a Statelor Unite au aplicabilitate dincolo de cazul in discutie, apreciaza Friday Fax. In ultimii ani, organizatii radicale pro-avort, cum ar fi Centrul pentru Drepturi Reproductive, au afirmat o obligatie a natiunilor suverane de a liberaliza legislatia pentru avort pe baza recomandarilor, fara titlu de obligativitate, ale unor comisii ale Natiunilor Unite, chiar daca astfel de reinterpretari ale obligatiilor tratatului nu sunt conforme cu limbajul specific acestuia. Sustinatorii avorturilor au repurtat succese in a convinge Curtea Suprema din Columbia in 2006 sa rastoarne legislatia pro-life pe baza acestor argumente. O situatie similara este in asteptare in Mexic, unde Curtea Suprema analizeaza constitutionalitatea unei legi municipale, inaintate de administratia din Ciudad de Mexico, lege care permite avortul in primul trimestru de sarcina.
“Aceasta [Decizia Medellín, n. red.] este o veste buna pentru sustinatorii pro-life americani in incercarea lor de a impiedica legislatorii sa foloseasca documente internationale pentru a proteja decizia Roe v. Wade [care a legalizat avortul la cerere, practic fara limita, in SUA, in 1973, n. red.]” a declarat Austin Ruse, presedintele C-Fam.
Decizia, desi afirma importanta indeplinirii de catre Statele Unite a obligatiilor ce-i revin conform tratatelor internationale, nu va permite unei parti din afara - in acest caz ICJ – sa dicteze modul in care aceste obligatii vor fi duse la indeplinire.
Astfel, Decizia Medellín marcheaza un capitol aditional in continua dezbatere in problema inter- relationarii dintre auto-determinarea democratica si obligatiile impuse statelor suverane participante la regimul legislativ international. (ro.altermedia.info si Asociatia Provita Bucuresti)


























RSS 2.0
Atom 0.3
RDF