Fragment din volumul „A Way of Life”, publicat de Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi, Londra, 2002, în curs de apariţie la Editura Provita Media
UNICEF PERMITE reţelelor sale să acţioneze ca vehicule majore pentru oferirea medicamentelor abortive, a serviciilor de avort şi sterilizare, promovate de UNFPA, OMS, Banca Mondială şi IPPF. [17] Chiar UNICEF a distribuit milioane de dispozitive intrauterine (DIU) sau sterilete, iar în 1996 şi-a anunţat intenţia de a distribui „contraceptive şi medicamente pentru întreruperea sarcinilor” „unui milion de refugiaţi înfometaţi” la graniţa dintre Ruanda şi Zair. [18]
Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (cunoscut după acronimul englezesc UNFPA – nota trad.) promovează programe de control al populaţiei în ţările în curs de dezvoltare. În ciuda asigurărilor date de acest organism că nu ar promova avortul [19], el distribuie pilule abortive „de-a doua zi” şi dispozitive intrauterine. În timpul conflictelor din Bosnia, UNFPA a distribuit refugiaţilor set-uri ce conţineau aparatură pentru avort şi medicamente abortive.[20] Reacţia UNFPA la cutremurul care a devastat El Salvador, la începutul anului 2001, a fost să paraşuteze sinistraţilor aşa-numitele „kit-uri pentru sănătatea reproducerii”, ce conţineau pilule de-a doua zi şi dispozitive intrauterine, încălcând Constituţia pro-vita a acestei ţări. [21]
UNHCR promovează o agendă radicală a avortului şi a controlului populaţiei în taberele de refugiaţi. Într-un manual de utilizare în taberele de refugiaţi, elaborat de UNHCR împreună cu UNFPA, şi revizuit în 1999, se sublinia că „dacă o tabără de refugiaţi are o populaţie de peste 10.000 de oameni, aceasta trebuie să aibă în interiorul său o unitate pentru evacuare uterină pentru a soluţiona complicaţiile avorturilor nesigure.” [22]
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) de asemenea încurajează disponibilitatea unităţilor de avort în taberele de refugiaţi. Într-un document realizat de statele OMS se arată că taberele de refugiaţi „trebuie să ofere servicii de avort prin aspirare la alegere” şi să „înfiinţeze servicii de specialitate pentru stadii mai avansate ale sarcinii”, acolo unde avortul este legal. [23] OMS a realizat testarea atât a pilulelor abortive „de-a doua zi”, [24] cât şi a medicamentului de avort RU-486. [25]
Presiunea exercitată de grupurile de lobby pro-avort pentru a defini accesul la avort (sau „avortul sigur”, cum preferă să-l prezinte) ca drept al omului, a dus la o presiune suplimentară exercitată de către ţările ONU asupra ţărilor cu legi restrictive ale avortului. În iulie 2001, de exemplu, Comisia pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite, la încheierea Sesiunii a 72-a, a dat indicaţii Guatemalei să garanteze femeilor accesul legal la avort şi să ofere femeilor însărcinate „informaţiile şi mijloacele necesare pentru a li se garanta aceste drepturi”. Aceasta s-a întâmplat în ciuda faptului că Articolul 3 din Constituţia Guatemalei „garantează şi protejează viaţa umană din momentul concepţiei”. [26]
Alte presiuni internaţionale
Cea mai mare organizaţie internaţională neguvernamentală care promovează şi oferă servicii de avort este International Planned Parenthood Federation (IPPF) [27] (Federaţia Internaţională pentru Planificare Familială, care este reprezentată în România de către Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS) – n0ta trad.). IPPF este o federaţie internaţională de asociaţii autonome de planificare familială, care funcţionează în peste 180 de ţări, inclusiv Asociaţia de Planificare Familială din Marea Britanie şi Asociaţia de Planificare Familială din Irlanda de Nord. Aceasta a fost înfiinţată la Bombay, în 1952, şi are sediul, în prezent, la Londra. Este înregistrată în Marea Britanie ca organizaţie de caritate.
Printre scopurile precizate ale IPPF [28], se află promovarea „sănătăţii reproducerii şi sexuale pentru toţi”. Carta IPPF privind drepturile sexuale şi reproductive arată foarte clar că acesta implică acces facil la avort. IPPF a declarat că „acolo unde sunt legale, serviciile de bună calitate a avortului trebuie făcute uşor disponibile tuturor femeilor.” [30] Totuşi, IPPF nu încetează să promoveze legalizarea avortului. Într-un pliant de-al lor din 1984 se sublinia: „Asociaţiile de planificare familială … nu trebuie să se folosească de absenţa legii sau de existenţa unei legi nefavorabile (adică pro-vita) ca să-şi justifice pasivitatea. Acţiunile în afara legii şi chiar încălcarea ei fac parte din procesul de stimulare a schimbării.” [31]
IPPF a devenit un finanţator major al politicii de control al populaţiei de un copil pe familie, promovate de guvernul Chinei. Fondurile IPPF către Asociaţia de Planificare Familială din China au crescut în decursul anilor, timp în care informaţiile despre încălcarea drepturilor omului inerente acestei politici (de exemplu, avorturile impuse, uciderea deliberată a copiilor nou-născuţi, sterilizările forţate etc.) au devenit cunoscute pe larg.
IPPF lucrează împreună cu agenţiile pro-avort ale Naţiunilor Unite. În martie 2001, Thoraya Obaid, director adjunct al UNFPA şi Ingar Brueggemann, director general al IPPF, s-au întâlnit la Londra, publicând, după aceasta o declaraţie comună în care au menţionat „munca complementară” a celor două organizaţii. [32]
Guvernul britanic a fost unul dintre finanţatorii şi susţinătorii cei mai importanţi ai IPPF. În 1993, acesta a acordat organizaţiei 7,5 milioane de lire sterline, iar în 1997, Regatul Unit al Marii Britanii a fost cel de-al treilea mare finanţator al IPPF. [33]
Un alt mare prestator de servicii de avort şi promotor al avorturilor, care are sediul în Marea Britanie este Marie Stopes International (MSI). Această organizaţie duce campanii active pentru accesul mai facil la avort şi la scară largă şi este membră a Coaliţiei Voice for Choice, care militează pentru o liberalizare în continuare a legilor avortului în Marea Britanie şi extinderea acestora către Irlanda de Nord.
Dr Marie Stopes a deschis prima clinică de planificare familială din lume ln Londra, la 17 martie 1921. Iar astăzi MSI UK este cel mai mare prestator privat ale aşa-numitor servicii de planificare familială din Marea Britanie. Aceste servicii includ avortul şi oferirea de metode abortive de control al naşterilor. MSI recunoaşte că oferă servicii de avort în Albania, India, România, Africa de Sud şi Vietnam. [34] MSI oferă servicii de control al naşterilor, care includ sterilete, precum şi pilule abortive, cum este contracepţia de urgenţă.
La fel de mult, alte organizaţii multi-naţionale, personalităţi marcante contribuie la exercitarea presiunilor internaţionale pro-avort. În Statele Unite, de exemplu, Hillary Clinton, fosta prima doamnă a SUA, acum senator american, s-a oferit să se folosească de poziţia sa pentru a susţine campaniile de liberalizare a legii avorturilor în Brazilia. [35] În mai 2000, ea sublinia: „Intenţionez să reprezint opinia şi votul sisţinătorilor mei şi să fiu de partea dreptului femeii de a alege [un avort].” [36]
Geri Halliwell, fostă membră a grupului Spice Girls, acum cunoscută cântăreaţă solo, este un alt exemplu. Ea a fost numită drept ambasador de bună-credinţă al UNFPA, în 1998, pentru a promova necesitatea aşa-numitei „sănătăţi a reproducerii” în toată lumea. Pe lângă multe proiecte la care a participat, ea a fost desemnată de MSI să meargă în turnee cu programe MSI, în Filipine. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale a fost lansarea unui site pe reţeaua de Internet, destinat tinerilor sub 16 ani, care oferă informaţii de avort. [37]
Controlul populaţiei la nivel internaţional
Într-o mare măsură, filozofia controlului populaţiei îşi are rădăcinile într-un text scris acum 200 de ani de către economistul T.R. Malthus (1766-1834), întitulat Eseu despre populaţie (1798). În lucrarea sa, Malthus susţinea că rasa umană tinde să se reproducă în progresie geometrică (2, 4, 8 …), în timp ce resursele alimentare cresc în ordine aritmetică (1, 2, 3 …). Astfel, pe măsură ce populaţia creşte, se va produce o scădere al produsului mediu pe cap de locuitor, ceea ce va face să crească mizeria, care, eventual, ar putea genera foamete şi războaie.
În ciuda faptului că modelele matematice ale lui Malthus, pe care le folosea pentru a reprezenta creşterea populaţiei şi a producţiei alimentare, s-au dovedit a fi false, şi deşi, în reeditarea de mai târziu a acestui eseu, Malthus a repudiat teoria sa iniţială simplistă, susţinătorii controlului populaţiei au continuat să promoveze punctele de vedere de început ale lui Malthus şi alte preziceri la fel de nefondate. [38]
Malthusianiştii moderni promovează o serie de pretenţii fără nici un temei despre consecinţele creşterii populaţiei, care ar duce, dacă nu este ţinută sub control, la foamete, catastrofe naturale şi epuizarea resurselor naturale.
Cu toate acestea, în toată lumea, producţia de hrană depăşeşte creşterea populaţiei [39] şi specialişti de frunte au subliniat că sporirea producţiei alimentare din ultimele decenii a depăşit resursele disponibile de cultivare a produselor agroalimentare. Colin Clark, fost director al Institutului Economie Agricolă de la Universitatea Oxford, a ajuns la concluzia că dacă fermierii ar folosi cele mai bune metode disponibile lor, ar produce suficientă hrană pentru stilul american de alimentaţie, necesară pentru o populaţie de 35,1 miliarde de oameni [40], ceea ce înseamnă o populaţie de 6 ori mai mare decât populaţia din prezent a lumii. Roger Revelle, fost director al Centrului Harvard pentru Studiul Populaţiei, a estimat că rezervele agricole ale lumii au capacitatea să ofere o dietă adecvată (2500 kilocalorii pe zi), precum şi fibre, cauciuc, tutun şi băuturi pentru 40 miliarde de oameni. [41] Chiar şi Organizaţia Naţiunilor Unite a fost nevoită să recunoască imprecizia prezicerilor înfricoşătoare cu privire la rezervele mondiale de hrană. În anul 2000, Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite a publicat un raport în care concluziona că producţia de hrană a lumii va continua să depăşească creşterea populaţiei şi că populaţia de 8 miliarde care se estimează că va fi în anul 2030 va fi alimentată mai bine ca niciodată. [42]
În ceea ce priveşte prezicerea unei catastrofe ecologice, anume ţările care sunt aproape sau sub nivelele de înlocuire a generaţiilor sunt cele mai mari consumatoare de resurse nerecuperabile. [43] Argumentul că o creştere a populaţiei globului va duce la nivele mai mari ale emanaţiilor cu efect de seră şi la o încălzire globală nu a fost dovedit, şi există mulţi alţi factori care trebuie luaţi în calcul.
Unii susţinători ai controlului populaţiei afirmă că sporirea populaţiei va duce la epuizarea resurselor naturale deficitare. Totuşi, ei susţin acest lucru în baza unei teorii economice convenţionale şi a unei experienţe comune, care adoptă o poziţie contrară. Oamenii sunt foarte ingenioşi în găsirea înlocuitorilor materiei de care duc lipsă (deci mai scumpe) pentru a face bunurile mai uşor disponibile. Pe lângă aceasta, tot mai multe resurse naturale valoroase sunt descoperite mereu.
Motivul real al celor care susţin controlul populaţiei este să menţină acelaşi echilibru de putere. Aceasta a fost demonstrat clar de către Henry Kissinger în National Security Study Memorandum 200, în 1974, [44] şi apoi, subliniat de către Dr. Charles Ravenholt, director al oficiului pentru populaţie al USAID, în 1979: „Controlul populaţiei este necesar pentru a menţine o funcţionare normală a intereselor comerciale ale Statelor Unite în toată lumea. Fără a încerca să ajutăm acele ţări în dezvoltarea lor economică şi socială, lumea s-ar revolta împotriva prezenţei comerciale a SUA. Elementul obligatoriu este interesul propriu. Dacă explozia populaţiei continuă fără nici un control, aceasta poate duce la asemenea condiţii economice dezastruoase care vor genera revoluţii. Iar revoluţiile reprezintă ultimul lucru benefic pentru interesele Statelor Unite.” [45]
Avortul este principalul instrument al susţinătorilor controlului populaţiei. După deciziile Curţii Supreme de Justiţie a SUA din 1973, care au declarat dreptul constituţional la avort, unul din judecătorii care au fost de acord cu aceasta a descris avortul ca fiind „o soluţie rezonabilă de control al populaţiei.” [46] UNFPA este unul dintre cei mai importanţi promotori ai avortului chimic şi chirurgical din ţările în curs de dezvoltare. [47]
Un alt instrument vital al programelor de control al populaţiei este elementul de impunere. Mulţi dintre părinţii fondatori ai controlului modern al populaţiei şi-au exprimat foarte clar susţinerea faţă de controlul guvernului al procesului de reproducere. Paul Ehrlich, [48] de exemplu, susţinea metode obligatorii de control al populaţiei, dacă eşuau metodele voluntare, iar Garret Hardin [49] susţinea că „ libertatea de a reproduce este intolerabilă”. Kingsley Davis [50] scria: „Se pot aduce argumente că supra-reproducerea – creşterea a peste 4 copii – este o crimă gravă şi trebuie scoasă în afara legii.” Politica de control al populaţiei privind un singur copil pe familie din China implică avortul impus, folosirea pe larg şi obligatorie a dispozitivelor intrauterine şi a diverse mecanisme abortive, precum şi un sistem de penalizări financiare grave pentru cei care încalcă legea.
Julia Alvarez, ambasadorul Republicii Dominicane la Naţiunile Unite a expus natura adevărată a controlului populaţiei, atunci când şi-a prezentat raportul la Conferinţa ONU despre populaţie, în 1998, Comisia organizaţiilor neguvernamentale pe populaţie şi dezvoltare. Descrisă fiind ca o eroină feministă, veterana ONU a şocat reprezentanţii a peste 30 ONG-uri de elită, [51] implicate în promovarea controlului populaţiei, atunci când a criticat dur activitatea acestora, avertizând că proiectele lor erau motivate din punct de vedere rasial şi constituiau un pericol pentru femeile în vârstă. Explicând cum a început implicarea Naţiunilor Unite în controlul populaţiei, în 1974, la prima conferinţă mondială pe populaţie, şi cum a fost îndreptată chiar de la bun început deliberat asupra ţărilor sărace şi de culoare, cum ar fi chiar ţara sa de baştină, ambasadoarea Alvarez a declarat că politica a împovărat extrem de mult femeile în vârstă din ţările din lumea a treia , care nu mai pot să se bazeze pe sprijinul copiilor lor, aşa cum se obişnuia înainte. [52]
Traducere Asociatia Provita Media, Bucuresti
—
Note:
[17] N Sadik (ed), Population and the UNFPA experience, NY University Press, NY si Londra, 1984
[18] Agenţia de ştiri Zenit, 22 octombrie 2000
[19] Pe site-ul reţelei de Internet, UNFPA insistă: „Programul de Acţiune al Conferinţei internaţionale despre Populaţie şi Dezvoltare de la Cairo, Egipt, din 1994, declară ca avortul nu trebuie promovat ca metodă de planificare familială. UNFPA susţine în totalitate această poziţie şi nu oferă sprijin pentru servicii de avort. Noi lucram pentru prevenirea avorturilor prin planificarea familială, si pentru a ajuta ţările să ofere servicii femeilor care suferă din cauza avorturilor nesigure”.
[20] LifeSite, Canada, 25 iulie 2000
[21] Population Research Institute, 16 martie 2001
[22] WHO, UNHCR si UNFPA, An Inter-Agency Field Manual: Reproductive Health in Refugee Situations, pag. 55
[23] WHO, Reproductive Health Services in Conflict and Displacement, tabel 5.1, pag. 60
[24] Studiul experimental condus de OMS privind siguranţa pilulelor „de-a doua zi” este adesea citat, în ciuda faptului că acesta s-a realizat pe un eşantion de doar 100 de femei fiecare din care a luat medicamentul o singură dată. Sursa: The Lancet, vol. 357, nr 9263, 14 aprilie 2001
[25] National Right to Life News (4 februarie 1992): „Cu ajutorul grant-urilor din partea OMS, Guvernul Chinei… intenţionează să testeze medicamentul abortiv (RU-486) în 4 mari orase”.
[26] Relatat de Agenţia de ştiri Zenit, 2 august 2001 cu informaţii de la LifeSite, Canada
[27] Mai multe surse, inclusive Agenţia de ştiri Zenit, 2 august 2001
[28] Site-ul în reţeaua Internet al IPPF, „What is IPPF?”
[29] Site-ul în reţeaua Internet al IPPF; primul drept din Cartă este dreptul la viaţă care se aplică mamelor “ale căror viaţă este pusă în pericol de sarcină”.
[30] Declaraţia despre avort a Comisiei Internaţionale de Consiliere Medicală a IPPF, octombrie 1983. Cu acordul Consiliului Central al IPPF, noiembrie 1983
[31] IPPF, The Human Right to Family Planning, 1984
[32] Relatat de LifeSite, Canada, 13 martie 2001
[33] Populaion Action International, 1999
[34] Site-ul în reţeaua Internet al MSI, www.mariestopes.org.uk/abortion.html
[35] EWTN News, 30 august 2000
[36] CNN, 25 mai 2000
[37] Comunicat de presă al MSI, 22 octombrie 2001
[38] În 1970, Paul Ehrlich, unul dintre parinţii-fondatori ai mişcării moderne de control al populaţiei scria: „Dacă eram un jucător de pariuri, aş fi putut paria cu şanse de 50% ca Anglia nu va mai exista in anul 2000” Citat de către B. Dixon, What is science for?, Harper, New York, 1973.
[39] T Hewitt şi I Smyth, “Is the world overpopulated?”, în Allen şi Thomas(ed.), Poverty and Development in the 1990s, Oxford University Press, 1992
[40] C Clark, Population Growth: The Advantages, Santa Ana: R L Sassone, 1972, pag. 44
[41] R Revelle, “The resources available for agriculture”, Scietific American, vol. 235, nr. 3, septembrie 1976, pag.168
[42] Relatat de LifeSite Daily News, 25 iulie 2000, preluare a unui comunicat de presă al ONU.
[43] T. Hewitt si I. Smyth
[44] Vezi secţiunea 4.1.1 – Naţiunile Unite
[45] Dr Charles Ravenholt, citat în “Population control of third world planned”, Dublin Evening Press, 12 mai 1979
[46] Judecător Potter Stewart in The Washington Times
[47] Vezi secţiunea 4.1.4 – Organismele Naţiunilor Unite
[48] Paul R Ehrlich, The Population Bomb, New York: Ballantine, prolog, 1968
[49] S.T. Reid si D.L.Lyon (ed.), Population crisis - an interdisciplinary perspective, 1972
[50] Kingsley Davis, in R. Eliot et al., “US population growth and family planning: a review of literature”, in The American population debated, Daniel Callahan, New York: Anchor Books, 1968
[51] Aceste organizaţii includ: Zero Population Growth, The International Planned Parenthood Population, Population Communication International, Population Resource Center, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA), Fundaţia Rockefeller.
[52] Austin Ruse, PRI Review, mai/iunie 1998
