Prezentam mai jos un film documentar tulburator si un text pe masura, care urmaresc sa arate un adevar ascuns si obstructionat uneori cu brutalitate: un fat avortat simte durere. Fara a ignora celelalte consideratii etice, morale, stiintifice si religioase ale unei crime cu sange rece asunsa sub aparenta “libertatii de a alege”, dorim sa amintim ca traim intr-o tara in care, in timp ce porcii din gospodarie trebuie “adormiti” inainte de sacrificare pentru a nu simti durerea, se fac peste 200.000 de avorturi chirurgicale anual fara ca cineva sa-si puna o problema asemanatoare.

Va invitam sa urmariti mai intai documentarul “Strigatul mut” (”Silent Scream”) realizat de medicul american Bernard Nathanson. Fost director al unei clinici de avorturi – care în decursul a doi ani a întreprins 60000 de intreruperi de sarcina – a ajuns, folosind cele mai moderne mijloace tehnologice (ultrasunete, examinarea electronica a inimii fătului) la concluzia ca „fatul este fiinta omeneasca separata, cu toate caracterele personale specifice”. Astfel, constientizand gravitatea faptelor sale, fostul avortionist devenit unul dintre campionii luptei pentru viata.

Traducerea in limba romana a documentarului o puteti descarca de aici.

Filmul dureaza 26′.

“Despre durererea fatului” este un fragment din lucrarea “O viziune asupra vietii”, aparuta la editura Provita Media in 2003, carte pe care o puteti descarca in format pdf de aici.

DESPRE DUREREA FĂTULUI

Avortul înseamnă până la urmă suprimarea unei vieţi omeneşti. Părintele Galeriu ne spune că: „Din momentul concepţiei, se instituie o nouă existenţă umană, care are atâta viaţă şi drept la viaţă, cât are şi un nou-născut, un copil de şcoală, un tânăr, un adult”.10 De aceea, „mama nu are voie să-l ucidă, precum nu are voie să se ucidă nici pe ea, sinuciderea fiind un păcat de neiertat împotriva Duhului Sfânt.” [11]

Viziunea creştină asupra concepţiei omului este confirmată şi de oameni de ştiinţă. Astfel, fiziologul Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, consideră că: „… zămislirea se face în momentul întâlnirii celor două celule sexuale, a căror unire formează oul fecundat. În acel moment, Dumnezeu trimite sufletul, adică artistul incomparabil care, supunându-se poruncii Divine, se pune imediat la lucru, ca să-şi construiască trupul care va vieţui.” Drept care avortul nu poate fi înţeles ca o acţiune de ordin uman: „Nu veţi găsi o fiară – oricât de sălbatică şi oricât de feroce v-aţi închipui-o -, care să fie în stare să calce ordinul lui Dumnezeu şi să-şi distrugă progenitura.” [12] Puţini oameni cunosc ce durere simte fătul aflat într-o asemenea situaţie.

Nici un om nu-şi aminteşte ce s-a întâmplat cu el în uter. Primul an după naştere se pierde în negură. Dar acesta nu este deloc un argument ca să trecem peste durerile unui făt ucis prin avort. Durerea, spun oamenii de ştiinţă, este simţită prin anumiţi receptori. Aceştia primesc semnale alarmante, care, prin reţeaua nervilor, ajung la măduva spinării. Nervii din măduva spinării trimit mesaje către creier, unde se înregistrează durerea.

Fătul, începând cu a 10-a săptămână de gestaţie, poate simţi fiorii durerii. Are constituite toate structurile necesare pentru aceasta. Senzorii şi nervii încep să funcţioneze încă de la a opta săptămână. Atunci sistemul nervos este extins. Mişcările fătului nu sunt lipsite total de coerenţă, ci răspund la anumiţi stimuli. Nervii, care transmit semnalele de la piele la măduva spinării, sunt formaţi până în săptămâna a 7-a.

Talamusul are structura formată deja, în luna a 9-a de gestaţie. Mesajele senzoriale înregistrate de acest organ, aflat în stadiu normal de dezvoltare, vor fi trimise către cortex. Noile cercetări au arătat că talamusul joacă un rol important în procesul formării conştiinţei. Până nu demult, se credea că funcţiile senzoriale existau doar în cortex. Cercetări şi experienţe de laborator demonstrează că acestea pot funcţiona şi în alte părţi ale creierului. Cercetătorii de la Universitatea din California, Los Angeles (SUA), [13] au observat că şi copiii fără encefal (acefalici), simt durerea. Se înţelege că fătul reacţionează la stimuli la fel ca şi adultul. Medicii susţin că un copil reacţionează la durere în mod firesc din a 8-a săptămână. Dacă palma unui copil nenăscut ar fi înţepată cu un bold, acesta ar deschide gura de durere sau şi-ar retrage mâna.

Concluziile cercetătorilor sunt anticipate de multe ori de practica medicilor. Astfel, dr. Maria Antoaneta Ciochircă a descris cu multe amănunte în ziarul „Adevărul” modul în care un embrion simte durerea despărţirii de trupul matern: „La trei săptămâni sunt schiţate toate trăsăturile din care vor lua naştere organele fătului. Tot atunci apare prima schiţă a sistemului nervos central, ca şi sensibilitatea la schimbările de mediu din interiorul cavităţii uterine. Aceste schiţe se dezvoltă, apar ţesuturi şi organe, iar la zece săpătămâni (două luni şi jumătate) embrionul are formă tipic umană. În toată această perioadă, câmpul de sensibilitate al embrionului se lărgeşte şi acestuia i se pot produce suferinţe. Femeia care ştie că se duce să facă un avort are un stres. La rândul lui, embrionul, aflat în legătură cu mama, are o stare de anxietate. Cred că embrionul percepe schimbarea chiar în momentul în care femeia îşi pune problema avortului. În timpul avortului, embrionul are exact suferinţa pe care o are orice organism din care se taie sau care este zdrobit.” [14]

Tot în acest articol se mai menţionează că „… începând din a 52-a zi a vieţii uterine, embrionul răspunde senzaţiilor dureroase (conform aprecierilor făcute de academicianul român Constantin Maximilian). Când simte că va muri, fătul se strânge, de parcă ar vrea să se apere. Oare dacă ar avea lacrimi, ar plânge, aşa cum fac copiii speriaţi de întuneric, de injecţii sau pentru că au căzut? Cred că dacă un ginecolog, care face avorturi, ar privi în timp şi ar vedea că embrionul sau fătul normal, pe care-l ucide, e un copil care ar putea să zâmbească sau să spună «mamă», nici unul nu ar mai face avorturi”. [15]

Obstetricianul şi ginecologul american Bernard Nathanson a folosit filmarea cu ultrasunete în cazul avortului unui făt de 12 săptămâni (3 luni). Filmul surprinde momentul apropierii instrumentului ucigaş al avortului, atunci „fătul se mişcă într-un mod violent şi agitat; bătăile inimii cresc de la 140, la 200 pe minut; el deschide gura larg, ca într-un strigăt mut. De aceea şi filmul se numeşte Strigătul mut.” [16]

Medicina nucleară contemporană a confirmat concluziile acestui medic american, arătând că de la 7 săptămâni (50 de zile) se fac simţite undele encefalice, ceea ce, potrivit criteriilor ştiinţei contemporane, evidenţiază nivelul evoluat al fătului, specific persoanei adulte.

Foarte mulţi medici neurologi din Marea Britanie susţin că ar trebui să fie folosite anestezice în avorturi, începând cu cea de-a unsprezecea săptămâna de gestaţie. Susan Greenfield, neurolog la Universitatea Oxford, director la Royal Institution, a declarat: „Atâta timp cât o anumită fiinţă are un sistem nervos, oricât de primitiv ar fi acesta, ar trebui să o tratăm cu o mai mare atenţie.” [17]

—–
Note:
[10] Părintele Constantin Galeriu, „Studiu introductiv”, în volumul lui Dr.Keneth McAll, Vindecarea
arborelui genealogic, Piteşti, Editura Zodia Fecioarei, 1998, p.36
[11] Ibidem, p.36-37
[12] Ibidem, p.39
[13] A Way of Life, volum editat şi publicat de Societatea pentru Protecţia Copiilor Nenăscuţi din Londra, în martie 2002, p. 6
[14] Apud Moisin, Anton, Ocrotirea copiilor nenăscuţi, Sibiu, 1997, pag. 19
[15] Om de ştiinţă, Constantin Maximilian este autorul mai multor cărţi importante despre procreaţie şi rolul geneticii în interpretarea vieţii. Cea mai recentă lucrare este: „Genetica. Început fără sfârşit”, Timişoara, Editura de Vest, 2001
[16] Părintele Constantin Galeriu, op.cit., p.36
[17] Apud, A Way of Life, p. 6