Interviu cu Părintele Nicolae Tănase, preşedintele Asociaţiei “Pro Vita pentru copii născuţi şi nenăscuţi” de la Valea Plopului, judeţul Prahova

Părintele Nicolae Tănase (foto) – o spunem fără să exagerăm – se dovedeşte a fi sufletul mişcării pro-vita de la noi. Duhul şi hărnicia sa îi marchează pe toţi care îi ajung în preajmă. De câţiva ani, prin strădania sa, reprezentanţii organizaţiilor pro-vita ortodoxe au ocazia să se întâlnească anual. Anul acesta, evenimentul a avut loc la Mănăstirea Dumbrava, judeţul Alba, în perioada 7-9 iulie. Am avut astfel ocazia de a purta un scurt dialog pe care îl redăm mai jos.

- Părinte, cum credeţi că sunt receptate ideile pro-vita în societatea noastră?

- În societatea românească, “pro-vita”, până nu demult, a fost o noutate. Acum nu mai este o noutate, dar nu mai este o problemă nici în discuţii, nici în apariţii de presă etc. Pentru că cineva a ştiut să creeze probleme… Creându-se aceste probleme, omul nu mai are timp să se gândească la viaţă, la consecinţele nenaşterii, la consecinţele avortului şi mai ales la consecinţele aşa-ziselor anti-concepţionale. Aşa că pro-vita nu mai este o noutate, dar nici ceva deja cultivat, ceva de care oamenii au deja idee. Uneori se confundă pro-vita românească cu o atitudine continuă a mişcării pro-vita internaţionale, care este agresivă, care blochează medicii, blochează clinicile, care se culcă la pământ – treabă care este interesantă, dar nu este proprie românilor.

- Cum pot ajunge ideile pro-vita la populaţie? Mersul ideilor este zona elitei, elita se adaptează cu ideile. Şi aş vrea să faceţi aici referire la presă, la intelectuali şi chiar la cler. Ideile ajung în presă, la televizor şi ele sunt după aceea receptate, ascultate, respinse sau neauzite de mase.

- Dacă este să încep cu presa, depinde de presă. În general, ea face jocul cuiva. Presa independentă este puţină.

- Presa înghite datele statistice, cel puţin din domeniul demografic, dar nu face nici o legătură între aceste date. Este clar că dacă îmbătrânirea populaţiei se produce rapid, în curând noi nu vom mai avea oameni care să muncească. În „Curentul” chiar am văzut un titlu de genul: „Femeile sărace şi neinformate fac copii mulţi”.

- În orice discuţie pe care o avem, expunem cauzele avortului ca fiind necredinţa şi comoditatea. Discuţia întotdeauna se deschide, afirmându-se faptul că se fac avorturi din cauza problemelor sociale: lipsuri financiare, lipsuri materiale. Dar să ştiţi că cei mai mulţi patroni nu au deloc sau au unul-doi copii. De ce? Ori e vorba de necredinţă, ori de comoditate şi dorinţa de a progresa. Problema e că au bani, dar, totuşi, copii nu fac. O familie – tata, mama – pot da copilului şcoală, bani, maşină, casă, facultate, masterat, cont în bancă etc. Nimeni, însă, nu-i poate da copilului viitor. Viitorul îl dă numai Dumnezeu. Şi atunci este foarte important să ştim că viitorul copilului nostru este în funcţie de atitudinea noastră faţă de viaţă. Dar, din păcate, noi nu mai avem o atitudine faţă de viaţă, suntem contra vieţii, contra naşterii, contra creaţiei – că noi prin asta ne asemănăm cu Dumnezeu – procreînd. Dacă am întrerupt asta, deja i-am spus lui Dumnezeu, “stai în ale tale”, ca şi cum am putea limita acţiunea Lui.

- Aţi avut discuţii cu oameni politici… Cum sunt receptate aceste atitudini pro-vita?

- De exemplu, Asociaţia Provita Brâncoveanu a făcut în trei rânduri scrisori preşedintelui Iliescu şi Constantinescu, propunându-le să se delimiteze de legea care permite avortul. Oamenii politici evită să-şi exprime părerea, chiar dacă au o părere. Referitor la cler – e aceeaşi situaţie tristă. Sunt preoţi care spun: nu putem predica contra avortului prea mult, pentru că ne pierdem femeile din biserică.

- Ce ar putea să facă preoţii?

- De tot ceea ce se întâmplă negativ în România este de vină preotul. Pentru că dacă preoţii ar reuşi să controleze aspectele morale, aspectele financiare şi materiale ar veni de la sine. Dacă preoţii ar reuşi în scaunul spovedaniei să determine un om să rămână om… La reproşurile ginecologilor că îi atacăm în spitale, când răspândim pliante, ginecologii ne spun: creştinii voştri (deşi şi ei sunt), creştinii voştri vin să facă avort. Voi i-aţi botezat, voi i-aţi cununat, voi i-aţi spovedit şi împărtăşit, iar ei vin la noi să le facem avort. În momentul acesta, ei au dreptate. Desigur, că aceasta nu justifică crima lor, ci relaţia pe care noi nu o mai avem cu destul dintre mulţi credincioşi ai noştri.

-Preoţii au de obicei mulţi copii?

-Nu contează câţi copii ai, contează câţi ai omorât.

- În general, la noi nu există o imagine bună a femeii cu mulţi copii.

- Pe mine, când mă întreabă lumea câţi copii am, le spun doi băieţi, o fată şi încă doi băieţi. Ca să nu creadă că am vrut neapărat să am şi o fată. Un preot din Franţa, când l-am întrebat acest lucru, a răspuns, şase copii cu o singură soţie. Pentru că în Franţa este obişnuit ca cei care au mulţi copii să fie din 2-3-4 căsătorii.

- Ce-ar putea face organizaţiile pro-vita din România?

- Pentru mileniul trei, este clar că ideea pro-vita ar trebui să devină misiunea de căpetenie a Bisericii. De aici pleacă totul – de la naştere şi nenaştere. În momentul în care se întâmplă o crimă, de ea este vinovată o persoană, de avorturi şi de nenaşteri se fac vinovate popoarele. Şi, dacă se fac vinovate popoarele, Dumnezeu este silit să aplice dreptatea, în bunătatea lui. Aţi văzut filmul „Cine leagănă copilul?”, unde arată foarte clar ce se întâmplă cu memoria genetică a uterului. Savanţi ruşi şi americani au făcut experimente, au încrucişat armăsarul cu zebra şi zebroiul cu iapa şi, după cinci ani de zile, nu au reuşit nimic. După alţi cinci ani, iapa a fătat un mânz zebrat, iar zebra, un mânz nevărgat.

- Cum s-ar traduce acest experiment?

- Sfântul Apostol Pavel reia textul din Vechiul Testament şi îl comentează, zicând, va lăsa omul pe tatăl şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Nu un suflet, un trup. Să înţelegem că aici avem de a face pe de o parte cu o taină şi, pe de altă, parte cu o contopire. În ziare mai apare câte un scandal de genul, o femeie albă, căsătorită cu un soţ alb, a născut un negru, iar ADN-ul arată că bebeluşul îi aparţine respectivului soţ. Problema este alta: dacă eu mă căsătoresc cu o fată care a avut relaţii sexuale cu unul-doi sau mai mulţi bărbaţi, mi se va naşte din ea un copil cu caracterele mele şi cu caracterele celorlalţi, ceea ce mie nu-mi convine. Atunci savanţii americani şi ruşi au ajuns la concluzia că ar fi bine să revenim la abstinenţă. Iar aspectele genetice sunt cele care demonstrează imediat unde şi cum am greşit.

(Interviu consemnat de Asociaţia Provita Media)