2/2/2006


BREVIAR PRO-VITA (I)

Clasat in: — @ 8:00 am
Print This Post Email This Post

LIECHTENSTEIN LEGALIZEAZĂ AVORTUL…

Alegătorii din micul principat Liechtenstein au respins un amendament constituţional în favoarea vieţii cu 80% la 20%. Majoritatea cetăţenilor au ales să accepte contrapropunerea guvernului de a legaliza avortul. Arhiepiscopul Wolfgang Haas a făcut mai multe campanii în favoarea iniţiativei pro-vita, propunând „să se cânte marşul funebru” propunerii guvernamentale. Populaţia Liechtenstein-ului, în număr de 33 de mii de locuitori, s-a declarat catolică în proporţie de 75%. (The Guardian/Provita Media)

…COLUMBIA NU

Curtea Supremă a Columbiei a refuzat să se pronunţe în cazul unui proces care ar fi legalizat avortul în anumite circumstanţe. Curtea a decis că procesul, iniţiat de Women’s Link Worldwide, nu conţinea suficiente argumente pentru a permite decizia. (Medical News Today/Provita Media)

O organizaţie pro-avort a deschis un proces pentru legalizarea avortului în Columbia, doar la câteva zile după ce Curtea Supremă a acestei ţări a refuzat să ia decizie în legătură cu un caz de avort. Când Women’s Link a lansat o acţiune pentru avortul legal, în aprilie 2005, două milioane de oameni au semnat o petiţie cerând Curţii să nu schimbe legea care interzice avortul. (Seattlepi.com/Provita Media)


…SI NICI PORTUGALIA

Referendumul planificat privind legile avortului în Portugalia a fost blocat de un tribunal din motiv că Parlamentul portughez a respins referendumul la începutul anului. Conform deciziei, un scrutin nu poate avea loc înainte de septembrie 2006. Jose Socrates, primul ministru portughez, susţinător al avorturilor, a declarat: „Dorim o lege care este mai modernă şi mai europeană”. În Portugalia, avortul este permis până la 12 săptămâni din motive cum ar fi violul, dar au existat intenţii de a schimba legea pentru a permite avorturile la cerere până la 12 săptămâni şi 24 de săptămâni, în anumite circumstanţe. (Lifenews.com/Provita Media)

MEDICAMENTUL ABORTIV RU-486 UCIDE

Familia femeii de 21 de ani, care a luat medicamentul abortiv RU-486 a dat în judecată producătorul medicamentului. Hoa Thuy Tran este una din cele cinci femei din California, care a murit în urma utilizării acestui medicament, pe care l-a obţinut de la una dintre unităţile Planned Parenthood. Mark Crawford, reprezentantul legal al soţului decedatei şi a fiicei de 5 ani a acesteia, a declarat: „Problema gravă este că ea nu a fost avertizată deloc despre riscul decesului, al infecţiei sau despre riscul unui şoc septic. Doar au mai existat înainte decese (…). Existau aceste riscuri.” (Lifenews.com)

(stiri furnizate de ProVita Media, www.provita.ro)

Comentariu neautorizat.

0.221 || Powered by AlterMedia


rgnpress